- Dosarul nr.
- 3ra-1037/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 12 august 2015
- Părțile
- Duşa Tudor, Botnarenco Andrei, Lugu Nicolae vs Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
3ra-1037/15 — Anularea actului administrativ
Prima instanță: Judecătoria Buiucani mun. Chişinău Dosarul nr. 3ra-1037/15 Judecător: E. Cojocari Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău Judecători: N. Cernat, L. Bulgac, A. Pahopol ÎNCHEIERE 12 august 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru Judecători Petru Moraru, Ion Druţă examinînd chestiunea cu privire la admisibilitatea recursului declarat de către Dușa Tudor, Botnarenco Andrei și Lungu Nicolae, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Dușa Tudor, Botnarenco Andrei şi Lungu Nicolae împotriva Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare privind anularea actului administrativ, împotriva deciziei Curții de Apel Chişinău din 31 martie 2015, prin care a fost menţinută hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun.
Chișinău din 24 decembrie 2014, prin care acţiunea a fost respinsă, c o n s t a t ă La 28 octombrie 2013, Duşa Tudor, Botnarenco Andrei şi Lungu Nicolae s-au adresat în instanţa de judecată cu cerere împotriva Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare al RM, intervenient accesoriu ÎS Combinatul Vitivinicol „Naţional-Vin” şi ÎS Combinatul de vinuri de calitate „Mileștii Mici”, solicitînd anularea ordinului nr. 180 din 08 noiembrie 2012. În motivarea cererii, reclamanţii au invocat că în perioada anilor 2001 - 2004 Institutul Naţional al Viei şi Vinului a fost în procedura de insolvabilitate.
Pentru a redresa situaţia economico-financiară a fost propusă reorganizarea persoanei juridice prin divizarea ei în două persoane juridice noi cu trecerea drepturilor şi obligaţiunilor la noile persoane juridice în conformitate cu bilanţul de repartiţie, după cum urmează: Institutul pentru Viticultură şi Vinificație - Instituţie publică, persoană juridică de drept public, Unitatea de Producție şi Comerţ, întreprindere de Stat, persoană juridică de drept privat cu scop lucrativ. Susțin reclamanţii că, în legătură cu măsurile de redresare propuse la 21 ianuarie 2004, Guvernul a adoptat Hotărîrea nr. 32 cu privire la reorganizarea Institutului Naţional al Viei şi Vinului. Ulterior, Unitatea de Producţie şi Comerţ a fost redenumită în Combinatul Vitivinicol „Naţional-Vin”, oraşul Codru municipiul Chişinău.
Menţionează reclamanţii că la 28 iulie 2005 a fost adoptată Legea cu privire la modificarea anexei la Legea nr. 668-XII din 23 noiembrie 1995 pentru aprobarea Listei unităţilor ale căror terenuri destinate agriculturii rămîn în proprietatea statului. Conform prevederilor Legii modificate au fost transmise 503,78 ha terenuri agricole din gestiunea economică a Institutului Naţional al Viei şi Vinului către Combinatul Vitivinicol „Naţional-Vin”.
În legătură cu faptul că a fost inițiată procedura de insolvabilitate cu lichidarea patrimoniului ÎS Combinatul Vitivinicol „Naţional-Vin”, la 08 noiembrie 2012, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare a emis ordinul nr. 180 „Cu privire la transmiterea unor terenuri agricole”, în baza căruia au fost transmise din gestiunea economică a ÎS „Combinatul vitivinicol „Naţional-Vin” (în proces de insolvabilitate) în gestiunea economică a ÎS „Combinatul de vinuri de calitate „Mileștii Mici” următoarele bunuri: cu titlu gratuit, terenuri agricole cu numerele cadastrale 0131108006 ( 397,328 ha), 0131120002 (89,2416 ha), 0131203007 (4,3682 ha) şi 0131119001 (4949 ha); contra plată, la preţul de evaluare stabilit de evaluator licențiat, în rate eșalonate, conform unui grafic aprobat de ambele părţi, plantaţii multianuale şi edificii amplasate pe terenurile cu numerele cadastrale 0131108006 şi 0131120002, menţionate în pct. 1 a, conform anexei la ordin.
Consideră reclamanţii ordinul menţionat ilegal, deoarece transmiterea terenurilor agricole din gestiunea economică a Institutului Naţional al Viei şi Vinului în gestiunea Combinatului Vitivinicol „Naţional-Vin” a fost efectuată prin Legea nr. 184-XVI din 28 iulie 2005, iar transmiterea terenurilor agricole din gestiunea Combinatului Vitivinicol „Naţional-Vin” in gestiunea Combinatului de Vinuri de Calitate „Mileștii Mici” a fost efectuată prin ordinul Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, ultimul fiind întemeiat pe decizia comitetului creditorilor din 01 noiembrie 2012 privind transmiterea cu titlu gratuit a unor terenuri agricole şi contra plată a unor plantaţii multianuale şi edificii.
Astfel, reclamanţii consideră că ordinul menţionat contravine legislaţiei în vigoare, iar în baza lui a fost efectuată înregistrarea modificărilor în Registrul bunurilor imobile. Au mai menţionat reclamanţii că prin art. 7 şi art. 8 Codul funciar este statuată competenţa Parlamentului şi Guvernului RM privitor la stabilirea suprafețelor cu regim juridic special, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare nefiindu-i delegate atare împuterniciri. Cu atît mai mult, soluţionarea acestei chestiuni nu ţine de competenţa comitetului creditorilor. Art. 2 alin. (2) Cod funciar stipulează, că actele juridice încheiate cu încălcarea prevederilor alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută, iar alin. (5) stabileşte expres, că terenurile din domeniul public pot fi date în administrare ministerelor doar prin hotărîre de Guvern.
Mai mult, ilegalitatea ordinului nr. 180 este dezvăluită chiar în pct. 4, în care se pune în sarcină Direcţiei funciare modificarea anexei la Legea nr. 668 din 23 noiembrie 1995 pentru aprobarea Listei unităţilor ale căror terenuri destinate agriculturii rămîn în proprietatea statului, astfel organul emitent conștientiza ilegalitatea ordinului menţionat. Respectivul Ordin nu a fost publicat în modul stabilit, nu a fost remis Institutului sau Stațiunii Experimentale. Relevă reclamanţii că, prin transmiterea a 503,78 ha terenuri agricole şi plantaţii multianuale din gestiunea Combinatului Vitivinicol „Naţional-Vin” în gestiunea Combinatului de Vinuri de Calitate „Mileștii Mici” au fost lezate drepturile şi interesele angajaţilor Stațiunii Experimentale precum şi a angajaţilor Institutului unde au fost montate loturi experimentale cu soiuri de viță de vie de perspectivă.
La 10 septembrie 2013, reclamanţii împreună cu un grup de angajați ai INW s-au adresat cu o cerere prealabilă Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, solicitînd anularea ordinului nr. 180 din 08 noiembrie 2012, iar la 27 septembrie 2013 a fost recepţionată scrisoarea-răspuns prin care cererea a fost respinsă. Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 24 decembrie 2014, acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată şi depusă tardiv. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 31 martie 2015, a fost respins apelul declarat de Dușa Tudor, Botnarenco Andrei și Lungu Nicolae și a fost menținută hotărîrea primei instanțe. Nefiind de acord cu decizia menționată, la 29 mai 2015, în termenul prevăzut de lege, Dușa Tudor, Botnarenco Andrei și Lungu Nicolae au declarat recurs, completîndu-l la 05 iunie 2015. Au solicitat recurenții casarea deciziei Curții de Apel Chișinău din 31 martie 2015 și a hotărîrii Judecătoriei Buiucani mun.
Chişinău din 24 decembrie 2014, cu restituirea cauzei spre rejudecare în instanța de apel. În motivarea recursului, cu reiterarea motivelor de fapt și de drept invocate pe parcursul examinări cauzei în instanțele inferioare, recurenții au indicat că atît decizia instanței de apel cît şi hotărîrea instanţei de fond sunt ilegale, fiind emise cu aplicarea eronată a normelor de drept. Examinînd temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a RM consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC RM, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Alineatele (2) și (3) al articolului menționat, prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că au fost aplicate eronat normele de drept material sau procedural, iar alin. (4) prevede că săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM.
Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Dușa Tudor, Botnarenco Andrei și Lungu Nicolae nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC, or recurenții nu au invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea actelor judecătorești contestate, ci au formulat critici ce se axează asupra fondului cauzei. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel sau instanţa de fond, respectiv nu constituie temei de casare a actelor judecătoreşti recurate.
Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Completul ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell vs Irlanda, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocate în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, care au fost apreciate corespunzător.
În astfel de circumstanţe, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Dușa Tudor, Botnarenco Andrei și Lungu Nicolae ca fiind inadmisibil. În conformitate cu art. art. 269-270, 433 lit. a), 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e : Recursul declarat de Dușa Tudor, Botnarenco Andrei și Lungu Nicolae se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Petru Moraru Ion Druţă