- Dosarul nr.
- 2r-501/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 17 iunie 2015
- Părțile
- Grate Elena vs Grate Mihail
- Pe scurt
- Cererea de recurs, recursul motivat
2r-501/15 — Partajul bunului
Dosarul nr.2r-501/15 Prima instanță: Judecătoria Ialoveni (jud: G. Lungu) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Panov, M. Moraru, A. Mincina) DECIZIE 17 iunie 2015 mun.
Chișinău Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului Tatiana Vieru Judecătorii: Petru Moraru Oleg Sternioală examinând recursul declarat de Grate Mihail Tudor împotriva încheierii din 06 mai 2015 a Curții de Apel Chișinău, adoptată în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Grate Elena împotriva lui Grate Mihail privind partajarea bunurilor proprietate comună în devălmășie și cererea reconvențională a lui Grate Mihail împotriva lui Grate Elena privind partajarea bunurilor proprietate comună în devălmășie, c o n s t a t ă : La data de 18 noiembrie 2011, Grate Elena s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva lui Grate Mihail privind partajarea bunurilor imobile și mobile proprietate comună în devălmășie a părților.
Ulterior reclamanta a depus o cerere suplimentară prin care și-a concretizat pretențiile invocate. În procesul examinării cauzei, Grate Mihail a înaintat o cerere reconvențională privind partajarea bunurilor mobile-proprietate comună în devălmășie. În motivarea acțiunii reclamanta Grate Elena a indicat că la data de 02 iulie 1988 a înregistrat căsătoria cu Grate Mihail la OSC Chișinău, cu nr.1367. Prin hotărîrea din 02 iunie 2011 a judecătoriei Rîşcani mun. Chișinău, căsătoria a fost desfăcută, divorțul fiind trecut în registrul de stare civilă a OSC sec. Rîşcani mun. Chișinău la data de 23 iulie 2011 sub nr.318. În timpul căsătoriei, părţile au dobândit în proprietate comună două terenuri pomicole: un lot de pămînt cu suprafața de 0,0604 ha, care se află în sat.
Suruceni, rl. Ialoveni cu nr. cadastral 5530305562 la prețul de 35027 lei și alt teren pomicol amplasat în ÎP,,Satoc Agro,, din sat. Pașcani, rl. Criuleni la prețul de 16430 lei. De asemenea, părțile mai dețin în proprietate comună în devălmășie bunuri mobile și anume: mobilă de perete Albina la prețul de 6000 lei; mobilă moale din odaia copiilor, canapea și fotolii la prețul de 6000 lei; covor Floare 3x4 m la prețul 4000 lei; perdele la ferestre procurate din Italia la prețul 6500 lei; mobilă de perete Codru la prețul 7000 lei; mobilă moale din salon la prețul de 10000 lei; televizor Samsung la prețul de 5500 lei; mașină de spălat Samsung la prețul de 4000 lei; frigider Ariston cu 1 2 camere la prețul de 6500 lei; aragaz la prețul de 3000 lei; covor Floare 2x3 m la prețul de 4000 lei; cazan Vaillant la prețul de 7500 lei.
Solicită reclamanta să i se atribuie: mobilă de perete Albina; mobilă moale din odaia copiilor, canapea și fotolii; covor Floare 3x4 m; perdele la ferestre procurate din Italia; lotul de pămînt amplasat în sat. Suruceni rl. Ialoveni iar pîrîtului să i se atribuie în proprietate: lotul de pămînt amplasat în ÎP ”Satoc-Agro” din com. Pașcani rl. Criuleni; mobilă de perete Codru; mobilă moale din salon; televizor Samsung; mașină de spălat Samsung; frigider Ariston cu 2 camere; aragaz; covor Floare 2x3 m; cazan Vaillant; cu încasarea diferenței dintre cotele părți ce constituie suma de 2597 lei din contul lui Grate Elena în beneficul lui Grate Mihail. Prin hotărîrea din 24 decembrie 2014 a judecătoriei Ialoveni s-a admis parțial acțiunea lui Grate Elena împotriva lui Grate Mihail: s-a transmis în proprietatea lui Grate Elena lotul de pămînt amplasat în ÎP,,Satoc Agro,, din sat.
Pașcani, rl. Criuleni la prețul de 16430 lei, mobilă de perete Albina la prețul de 6000 lei, mobilă moale din odaia copiilor, canapea și fotolii la prețul de 6000 lei, covor Floare 3x4 m la prețul 4000 lei, perdele la ferestre procurate din Italia la prețul 6500 lei, în total bunuri în sumă de 40930; s-a atribuit în proprietatea lui Grate Mihail lotul de pămînt amplasat în sat. Suruceni, rl.
Ialoveni la prețul de 35027 lei, mobilă de perete Codru la prețul 7000 lei, mobilă moale din salon la prețul de 10000 lei, televizor Samsung la prețul de 5500 lei, mașină de spălat Samsung la prețul de 4000 lei, frigider Ariston cu 2 camere la prețul de 6500 lei, aragaz la prețul de 3000 lei, covor Floare 2x3 m la prețul de 4000 lei, cazan Vaillant la prețul de 7500 lei, în total bunuri în sumă de 75527 lei; s-a încasat de la Grate Mihail în beneficiul lui Grate Elena diferența dintre cote părți în sumă de 34597 lei; s-a încasat de la Grate Mihail în beneficiul lui Grate Elena taxa de stat achitată în sumă de 34597 lei; s-a respins cererea reconvențională depusă de Grate Mihail împotriva lui Grate Elena.
Prin încheierea din 06 mai 2015 a Curții de Apel Chișinău, s-a scutit Grate Mihail de la achitarea taxei de stat în sumă de 1570 lei; nu s-a dat curs apelului depus de Grate Mihail, acordându-i termen pentru prezentare dovezii de achitare a taxei de stat în sumă de 1700 lei, pînă la data de 03.06.2015 orele 12.00; s-a explicat că în caz de neîndeplinire a indicațiilor, cererea de apel va fi restituită. La data de 18 mai 2015 Grate Mihail, a declarat recurs împotriva încheierii din 06 mai 2015 a Curții de Apel Chișinău. În motivarea recursului s-a invocat că temeiurile recursului vor fi prezentate suplimentar, după ce va face cunoștință cu încheierea contestată. Studiind recursul, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a respinge recursul și a menține încheierea recurată din considerentele ce urmează.
În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. Din conținutul recursului declarat de Grate Mihail rezultă că acesta invocă dezacordul cu încheierea din 06 mai 2015 a Curții de Apel Chișinău, considerând-o ilegală și neîntemeiată. 2 Totodată, instanța de recurs constată că recursul declarat de Grate Mihail este unul nemotivat, care nu conține esența și temeiurile recursului, argumentul ilegalității sau netemeiniciei încheierii atacate. La caz, Completul reține că în conformitate cu art. 437 alin.(1) lit. f) CPC, cererea de recurs trebuie să fie dactilografiată și trebuie să cuprindă esența și temeiurile recursului, argumentul ilegalității deciziei atacate, solicitările recurentului, propunerile respective.
Prin urmare, în lipsa acestor caracteristici ale recursului, instanța de recurs este în imposibilitate de a verifica legalitatea încheierii contestate. Instanța de recurs remarcă că deși recurentul a indicat la faptul că motivele desfășurate ale cererii de recurs vor fi expuse suplimentar, recursul motivat nu a fost depus, aspect ce impune respingerea unui asemenea recurs. Or, Grate Mihail fiind conștient că a depus încă la 18.05.2015 doar cererea de recurs nemotivată, avea obligația de a întreprinde toate măsurile necesare, după cum sugerează și jurisprudența CEDO (Van Harn versus Germany, nr. 7557/03 din 11 septembrie 2007), de a proteja drepturile sale de acces la instanță prin depunerea unui recurs motivat.
Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de către Grate Mihail și a menține încheierea contestată. În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d e c i d e : Se respinge recursul declarat de Grate Mihail. Se menține încheierea 06 mai 2015 a Curții de Apel Chișinău, adoptată în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Grate Elena împotriva lui Grate Mihail privind partajarea bunurilor proprietate comună în devălmășie și cererea reconvențională a lui Grate Mihail împotriva lui Grate Elena privind partajarea bunurilor proprietate comună în devălmășie.
Decizia este irevocabilă. Președintele completului Tatiana Vieru Judecătorii: Petru Moraru Oleg Sternioală 3