2ra-562/15 — Anularea ordinului

Dosarul nr.2ra-562/15 Prima instanță: judecătoria Buiucani, mun.Chișinău (jud.S.Balmuș) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud.V.Pruteanu, A.Minciună, Iu.Cimpoi ) DECIZIE 17 iunie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, în componenţa: Preşedinte de ședință Tatiana Vieru Judecătorii: Valentina Clevadî Ion Druță Petru Moraru Oleg Sternioală examinând recursul declarat de Ministerul Educației împotriva deciziei din 04 august 2014 a Curții de Apel Chișinău, adoptată în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Crudu Valentin împotriva Ministerului Educației privind anularea ordinului de concediere, restabilire în funcție, încasarea salariului pentru lipsa forțată de la serviciu și repararea prejudiciului moral c o n s t a t ă : La data de 16.01.2013 Crudu Valentin a depus în instanța de judecată cerere împotriva Ministerului Educației privind anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcție, încasarea salariului pentru lipsa forțată de la serviciu și repararea prejudiciului moral.

În motivarea acțiunii s-a indicat că reclamantul, în perioada 30.12.2009- 01.02.2012 a ocupat funcția de șef al Direcției învățămînt preșcolar, primar și secundar din cadrul Ministerului Educației. În perioada 01.02.2012-18.12.2012 a ocupat funcția de director al Direcției generale învățămînt preșcolar, primar și secundar general. Ambele funcții fac parte din funcții publice de conducere. Menționează reclamantul că prin ordinul nr.676 din 09.08.2010 a Ministerului Educației a fost desemnat responsabil de coordonarea implementării planului cadru de transformare a sistemului rezidențial de îngrijire a copilului din cadrul planului anual de activitate semnat de Ministerul Educației și UNICEF pentru anul 2010. Indică recurentul că din conținutul ordinului dat rezultă că a fost numit responsabil doar pentru un an.

A mai relatat reclamantul că obligațiile coordonatorului proiectului nu au fost stabilite prin vre-un act, ci se stabileau pe parcursul activității prin indicații ale conducerii ministerului. Astfel, una dintre obligațiile sale de serviciu consta în semnarea actelor de predare primire a serviciilor acordate de către persoanele 1 angajate în cadrul proiectului. Actele de predare primire au fost elaborate de Direcția economico-financiară a Ministerului Educației, care solicita întocmirea și semnarea acestora și care în baza lor achita salariul. În baza actelor de predare primire se oformau rapoarte financiare trimestriale pentru UNICEF, care erau semnate de conducerea ministerului. Indică reclamantul că la începutul anului 2011, nu a mai fost emis un ordin privind numirea altui responsabil, și, pentru a nu bloca implementarea planului a continuat să exercite atribuțiile de responsabil al proiectului.

Pentru anul 2011-2012, planul dat a inclus funcția de asistent financiar, în care, în primăvara anului 2011 a fost angajată, în baza concursului, Oprea Olga fiind emis ordinul nr.271 din 29.04.2011. La data de 01.04.2011 Ministerul Educației a încheiat cu Oprea Olga un contract pentru servicii de asistență financiară pentru perioada 01.04.2011- 31.03.2012. La data de 13.04.2012 Ministerul Educației a semnat ordinul nr.224 prin care a angajat-o pe Oprea Olga în funcție de asistent financiar și administrativ pentru implementarea Programului privind extinderea reformelor sistemului rezidențial de îngrijire a copilului și dezvoltarea educației inclusiv pentru perioada 01.04.2012- 31.12.2012. La data de 01.04.2012, Oprea Olga a semnat un contract cu Ministerul Educației privind prestarea serviciilor de asistență financiară pentru perioada 01.04.2012-31.12.2012.

La data de 01.08.2012 Oprea Olga a depus cerere privind eliberarea din funcție. Indică reclamantul că la data de 19.10.2012, Comisariatul General de Poliție a pornit o cauză penală pe faptul abuzului în serviciu în privința sa și directorului direcției generale economie, patrimoniu și finanțe – Ion Sobari, iar prin ordonanța din data de 20.12.2012 au fost recunoscuți în calitate de bănuiți în comiterea infracțiunii prevăzute de art.327, alin.(1)Cod penal. Menționează reclamantul că la data de 25.10.2012 de către Comisia disciplinară a fost examinat cazul său, la care i s-a solicitat să prezinte explicații. Afirmă reclamantul că atunci cînd i s-a solicitat să prezinte explicații nu i s-a indicat motivul, astfel încălcîndu-i-se dreptul la apărare și nu i s-a explicat care sunt drepturile sale în cadrul procedurii disciplinare.

Relatează reclamantul că la data de 26.10.2012 a avut loc ședința Comitetului sindical al Ministerului Educației la care s-a examinat chestiunea privind destituirea sa din funcție. Comitetul sindical și-a manifestat dezacordul în acest sens. La data de 18.12.2012, a fost emis ordinul nr.448-p privind destituirea din funcția de director al direcției generale învățămînt preșcolar, primar și secundar general a reclamantului începînd cu data de 18.12.2012. Consideră reclamantul că ordinul de concediere este ilegal, deoarece ceea ce este indicat în textul ordinului nu este o abatere disciplinară. Invocă reclamantul că Ministerul Educației a aflat despre ordinul 224 din 13.04.2012 la data de 13.04.2012.

Astfel, termenul de prescripție pentru atragere la răspundere disciplinară a expirat. 2 Afirmă reclamantul că la activitatea lui Oprea Olga, Ministerul Educației nu a avut nici o obiecție și a încheiat cu aceasta două contracte, ambele fiind semnate de conducerea Ministerului. Iar, greșeala tehnică privind angajarea lui Oprea Olga nu poate servi temei de atragere la răspundere disciplinară. A mai indicat reclamantul că și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu conștiincios, toate actele de predare primire au fost aduse la cunoștința conducerii Ministerului și contrasemnate de aceștea precum și rapoartele financiare. Menționează reclamantul că afirmația precum că Oprea Olga ar fi însușit ilegal suma de 80 mii lei este incorectă, deoarece banii au fost încasați în baza unor contracte individuale de muncă, semnate de Minister și Oprea Olga, care sunt în vigoare pînă la moment.

Afirmă reclamantul că acțiunile sale au fost legale, iar la aplicarea sancțiunii disciplinare nu s-a luat în considerație opinia Comitetului sindical, comisia nu a respectat Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.201 din 11.03.2009, la emiterea ordinului contestat a fost încălcat art.59, alin.(5) al Legii cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public și sancțiunea disciplinară a fost aplicată cu depășirea termenului de prescripție. A solicitat reclamantul anularea ordinului nr.448-p din data de 18.12.2012 a Ministerului Educației, restabilirea în funcție de director al Direcției generale învățămînt preșcolar, primar și secundar, încasarea salariului pentru perioada de lipsă forțată de la serviciu, încasarea prejudiciului moral și a cheltuielilor de judecată.

Prin hotărîrea din data de 24.12.2013 a judecătoriei Buiucani, mun.Chișinău, cererea lui Crudu Valentin a fost respinsă. Prin decizia din data de 04.08.2014 a Curții de Apel Chișinău, apelul declarat de Crudu Valentin a fost admis, a fost casată hotărîrea din data de 24.12.2013 a judecătoriei Buiucani, mun.Chișinău și emisă o nouă hotărîre prin care cererea lui Crudu Valentin a fost admisă, a fost anulat ordinul nr.448-p din 18.12.2012 cu privire la concediere, a fost restabilit Crudu Valentin în funcția de director al Direcției generale învățămînt preșcolar, primar și secundar a Ministerului Educației începînd cu data de 18.12.2012, a fost încasat salariul pentru lipsă forțată de la serviciu pentru perioada 18.12.2012-04.08.2014 în sumă de 139425 lei, a fost încasat prejudiciul moral în sumă de 7500 lei.

Cererea privind încasarea cheltuielilor de judecată a fost respinsă, a fost dispusă încasarea imediată a unui salariu în sumă de 7150 lei. La data de 06.10.2014 Ministerul Educației a depus recurs împotriva deciziei din data de 04.08.2014 a Curții de Apel Chișinău. În motivarea recursului s-a indicat că instanța de apel a emis decizia recurată cu încălcarea normelor materiale și procedurale. Indică recurentul că decizia instanței de apel are caracter haotic și una şi aceiaşi idee este formulată prin cuvinte diferite și repetată pe parcursul a mai multe alineate, fară să existe vreo legătură de cauzalitate.

Menționează recurentul că instanţa de apel incorect a conchis că intimatul nu a avut nici o abatere de la obligațiile de serviciu şi că Ministerului Educaţiei nu i s- 3 a cauzat un prejudiciu material sau de altă natură și că toate acțiunile intimatului au fost întreprinse după coordonarea cu conducerea Ministerului Educaţiei - cu ministrul Mihail Sleahtitchi, sau viceministru T.Potîngă. Instanța de apel indică precum că argumentele intimatului și-au găsit confirmare fără să indice care din aceste argumente și care este suportul probator. Menționează recurentul că instanța de apel folosește termenul de ”obligații de serviciu”, avînd în vedere de fapt ”atribuțiile de serviciu”. Neclară este și folosirea sintagmei de ”abatere de la obligațiile de serviciu”, avîndu-se în vedere de fapt ”abatere disciplinară”, ceea ce ar presupunere o încălcare.

Afirmă recurentul că instanța de apel a analizat legalitatea ordinului de concediere, cînd de fapt în privința intimatului a fost emis un ordin de destituire din funcție, concedierea fiind un termen impropriu domeniului funcției publice. Invocă recurentul că instanța de apel face referire la faptul precum că nu s-a respectat principiul prezumției nevinovăției, acest principiu nefiind reglementat de legislația muncii, avînd aplicabilitate doar în cadrul raporturilor de drept penal şi procesual penal. Relatează recurentul că în conformitate cu doctrina de specialitate, semnificaţia ”prezumţiei nevinovăţiei” în dreptul disciplinar nicidecum nu este similară cu semnificaţia ”prezumţia nevinovăţiei” cunoscută în sfera dreptului penal.

Dacă în dreptul penal, prezumţia nevinovăţiei acţionează pînă cînd vinovăţia persoanei va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în dreptul disciplinar principiul prezumţiei nevinovăţiei se realizează pînă în momentul în care fapta funcţionarului este calificată ca abatere disciplinară. Or, dacă realizarea principiului prezumției nevinovăției în cele două ramuri de drept ar fi similară, nici o sancţiune disciplinară nu va putea fi niciodată aplicată din simplul motiv că vinovăţia nu este dovedită de un organ judiciar. Mai mult că în dreptul muncii atribuția privind aplicarea sancțiunii disciplinare aparține angajatorului. În eventualitatea admiterii ipotezei precum că în materie de atragere la răspundere disciplinară acţionează principiul prezumţiei nevinovăţiei, acesta se realizează pînă la finalizarea cercetării prealabile a faptei sesizate (prezumate) ca abatere disciplinară.

Or, anume în momentul pronunţării deciziei (propunerii) comisiei de disciplină ’’fapta” devine ’’abatere disciplinară”. Alineatul (3), art.59 al Legii nr.158/2008 prevede că termenul de prescripţie pentru sancţiuni este de o lună de la data constatării abaterii. Cît priveşte afimația instanţei de apel vizînd încălcarea de către instanţa de fond a “principiului obligativităţii probării temeiniciei şi legalităţii ordinului de concediere de către angajator şi nicidecum de angajat”, menționează recurentul că pîrîtul în cauzele de contencios administrativ, are sarcina probaţiunii, iar angajatorul, în litigiile de muncă, trebuie să dovedească legalitatea actului contestat.

Invocă recurentul că din materialele pricinii este clar că fiecare parte şi-a argumentat punctul său de vedere, angajatorul a depus referinţă la cererea de chemare în judecată, a anexat documente în susținerea propriei poziţii, s-a prezentat în instanţă, a combătut toate aserţiunile depuse de partea adversă. Intimatul şi avocaţii săi, de asemenea, au venit cu cerere de chemare în judecată, cu solicitări de 4 a audia martori, cu explicaţii şi declaraţii etc. Toate aceste probe au fost analizate de instanța de fond care a hotărît că ordinul de destituire din funcție este legal. La fel, indică recurentul că instanța de apel incorect a stabilit că ordinul de destituire nu este motivat, nefiind individualizate în mod concret faptele săvîrşite de intimat în raport cu atribuţiile sale de serviciu cuprinse în fişa postului sau alt document care conţine atribuţiile de serviciu.

Afirmă recurentul că raporturile de serviciu ale funcționarilor publici sunt de drept public, astfel că aplicarea în raport cu acestea a dreptului comun este complementară doar în măsura în care legea specială nu conţine soluţia. În materia dreptului public acţionează principiul general conform căruia ”este interzis de a întreprinde vreo acţiune ce nu este în mod expres permisă”, nefiind aplicabil principiul din sfera dreptului privat conform căruia ”tot ce nu este interzis este permis”. Sarcinile şi atribuţiile de serviciu ale funcţionarului public, prin prisma art.30 alin.(6) din Legea nr. 158/2008, se regăsesc în fişa postului. Termenul de valabilitate a actului administrativ prin care Valentin Crudu fusese desemnat în calitate de coordonator al realizării Planului-cadru (ordinul nr.676 din 09.08.2010) expirase.

Ajungerea la termen a actului administrativ are ca consecinţă încetarea oricărui efect al acestuia pentru viitor. Prin urmare, ceea ce susţine instanţa de apel precum că ”dacă nu se dorea de către angajator implicarea lui Valentin Crudu în proiectele din domeniul protecţiei copilului realizate de către Ministerul Educaţiei şi UNICEF, atunci anume angajatorul trebuie să desemneze o altă persoană responsabilă de implementarea proiectului” nu poate fi calificată decît o alterare la principiile dreptului. În lipsa unei noi manifestări de voinţă a emitentului în sensul prelungirii termenului iniţial, el nu mai poate fi aplicat după termenul limită, neexistînd nici o posibilitate de ultraactivitate de drept a actului administrativ expirat.

Precizează recurentul că atîta vreme cît în fişa postului, nici în vreun act administrativ valabil, Valentin Crudu nu avea împuterniciri de a semna actele de primire-predare, acesta nu putea să le semneze. Mai indică recurentul că intimatului i se impută două abateri disciplinare neglijența şi/sau tergiversarea, în mod repetat, a îndeplinirii sarcinilor şi încălcarea prevederilor referitoare la obligaţii, conflict de interese şi restricţii stabilite prin lege. Fapta intimatului a fost raportată la abaterea disciplinară specificată la lit.f) al art.57 al Legii nr.158/2008, iar dacă a fost o soluţie discutabilă avînd în vedere că neglijenţa, în fond, reprezintă executarea superficială a sarcinilor care i-au fost încredinţate funcţionarului public, încadrarea dată s-a făcut pornind de la principiul qui potest plus, potest minus (cel care este în stare de ceva mai important este capabil şi de ceva mai puţin important).

Or, în măsura în care legea sancţionează, simpla îndeplinire necorespunzătoare a sarcinilor, cu atît mai mult este sancţionatorie arogarea sarcinilor pe care funcţionarul nu le are. Facînd abstracţie de faptul că funcţionarul public nu a avut împuterniciri în ceea ce priveşte semnarea actelor de primire-predare ale asistentului Olga Oprea, 5 admiţînd contrariul, semnarea acestor documente, fară indicarea serviciilor prestate, constituie o faptă care se circumscrie abaterii disciplinare prevăzute la art.57 lit.f) al Legii nr.158/2008. Or, actul de primire-predare este acel act juridic prin care unul predă, iar altul primeşte, astfel că semnarea de către intimat a actelor respective fară a primi realmente serviciile nu are cum să nu fie considerată ca indolență şi neglijenţă.

Fapta intimatului în depăşirea atribuţiilor de serviciu se circumscrie abaterii disciplinare specificate la lit.j) al art.57 al legii nr.158/2008 - încălcarea prevederilor referitoare la obligaţii. De altfel, instanţa de apel aşa şi nu a înţeles că abaterea disciplinară prevăzută la art.57, lit.j) al Legii nr. 158/2008 nu se referă la încălcarea atribuţiilor de serviciu, în cuprinsul deciziei recurate de mai multe ori admiţîndu-se confuzia respectivă prin utilizarea sintagmei neadecvate de ’’obligaţii de serviciu”, ci la încălcarea obligaţiilor. Atribuţiile de serviciu sunt prevăzute în fişa postului, fiind acele activităţi concrete pe care le desfăşoară un funcţionar public în vederea realizării scopului şi a sarcinilor sale, cînd obligaţiile sunt acele îndatoriri prevăzute şi calificate astfel de lege.

Menționează recurentul că Legea nr. 158/2008 stipulează că funcţionarul public are dreptul să examineze probleme şi să ia decizii în limitele competenţei sale. Dar, întrucît fiecărui drept îi corespunde o obligaţie, rezultă că funcţionarul public, prin depăşirea atribuţiilor sale, a încălcat obligaţia de a lua decizii în limitele competenţelor sale. Fapta funcţionarului de depăşire a atribuţiilor de serviciu este circumstanţiată abaterii disciplinare de încălcare a prevederilor referitoare la obligaţii şi prin prisma art.22 alin.(l) lit.a) din Legea nr. 158/2008 care prevede că funcţionarul public este obligat să respecte Constituţia, legislaţia în vigoare, precum şi tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.

Or, în măsura în care legea prevede că funcţionarul public poate lua decizii doar în limitele competenţei sale, per a contrario, luarea unor decizii care depăşesc cadrul competenţelor sale nu poate fi calificată altfel decît nerespectare a prevederilor legii. Pe cale de consecinţă, nerespectarea prevederilor legii are ca efect încălcarea obligaţiei specificate la art.22, alin.(l) lit.a) din Legea nr.158/2008. Afirmă recurentul că chiar dacă acest lucru nu a fost menţionat expres în conţinutul ordinului de destituire, fapta funcţionarului poate fi încadrată ca abatere disciplinară şi prin raportare la dispoziţiile art.23 alin.(3) din Legea nr.158/2008. După cum a recunoscut intimatul, instanţa de apel, dar şi martorii audiaţi, semnarea actelor de primire-predare după expirarea efectelor ordinului prin care Valentin Crudu a fost numit ca coordonator al realizării Planului-cadru, a avut loc ca urmare a indicaţiilor verbale şi prin coordonare cu conducerea ministerului.

Însă, conform art.23 alin.(2) din Legea nr.158/2008, funcționarul public trebuie să refuze executarea indicațiilor conducătorului în situația în care acestea sunt ilegale, printre care este indicat și solicitarea executării indicațiilor pe care destinatarul nu avea dreptul să le îndeplineacă. Intrucît intimatul nu a executat prevederile legale, rezultă că acesta a încălcat dispoziţiile art.23 din Legea nr. 158/2008, iar ca urmare a acestui fapt - 6 a comis abaterea disciplinară specificată la art.57 lit.j) din Legea 158/2008. De altfel, declaraţiile unor martori, în lumina prevederilor art.132 alin.(l) Codul de procedură civilă, nici nu trebuia luate în considerare întrucît aceştia aveau un interes în proces; anume conducerea ministerului este cea care a dat indicaţia ilegală de a semna actele de primire-predare fară a oferi şi împuterniciri în acest sens, fiind astfel interesată în mod direct de finalitatea procesului.

Concluzionează recurentul că în conţinutul ordinului litigios au fost indicate toate circumstanţele de fapt ale cauzei, constatările instanţei de apel privind lipsa acestora, dar şi privind necomiterea vreunei abateri disciplinare nu pot fi calificate altfel decît o interpretare eronată şi o neînţelegere a conţinutului actului administrativ şi a legislaţiei specifice. Aprecierea instanţei că acuzaţiile aduse de către angajator Olgăi Oprea, precum că aceasta nu a realizat nici o activitate potrivit contractului, nu sunt imputabile lui Valentin Crudu dacă nu s-a demonstrat că acesta nu a luat măsurile prevăzute de atribuţiile sale de serviciu pentru înlăturarea acestei stări de lucruri, indică recurentul că o califică ca fiind lipsită de sens, întrucît lui Valentin Crudu nu i s-a imputat ceea ce a făcut Olga Oprea, ci ceea ce a făcut el - a semnat acte de primire-predare fară a avea astfel de împuternici şi nu a recepţionat ceea pentru ce a semnat.

Indică recurentul că este alogic ca intimatul să nu supravegheze activitatea pe motiv că nu ar avea o astfel de obligaţie, dar, în acelaşi timp, să semneze actele de predare primire, de altfel producătoare de efecte juridice ca şi cum ar primi serviciul. În ceea ce priveşte faptul că acţiunile lui Valentin Crudu pentru care a fost destituit au fost examinate sub aspect penal de către Procuratura generală, care a constatat lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii - prezentat ca un argument suplimentar în susţinerea deciziei instanţei de apel, menţionează recurentul că un atare punct de vedere nu poate fi reţinut cîtă vreme nici un text de lege nu leagă şi nu condiţionează răspunderea penală de cea disciplinară.

Dimpotrivă, fiecare formă a răspunderii juridice îndeplineşte cumulativ funcţiile educativă şi preventivă, însă modalitatea prin care este influenţat comportamentul social al oamenilor este diferită, în funcţie de importanţa valorilor sociale ocrotite şi de consecinţele care decurg din încălcarea acestora. Caracterul autonom al diferitelor forme ale răspunderii juridice nu înseamnă că acestea se exclud întrucît sferele de relaţii sociale ocrotite, pe de o parte, de legislaţia penală, iar pe de alta - de cea în materie de răspundere disciplinară, sunt diferite. La data de 04.03.2015 Crudu Valentin a depus referință la cererea de recurs. Analizând legalitatea actelor de dispoziție atacate, prin prisma argumentelor invocate în cererea de recurs, Colegiul consideră recursul drept neîntemeiat şi care urmează a fi respins, din următoarele motive.

În conformitate cu prevederile art. 445, alin.(1) lit. a) CPC, instanța, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să mențină decizia instanței de 7 apel. Instanța de recurs indică despre corectitudinea deciziei recurate din următoarele considerente. Conform materialelor pricinii, Crudu Valentin s-a aflat în raporturi de muncă cu Ministerul Educației, fiind angajat în funcție de consilier al ministrului Ministerului Educaţiei conform ordinului nr. 18lp din 28 septembrie 2009. Ulterior, prin ordinul nr.268 din 30 decembrie 2009 a fost transferat în funcţia de şef al Direcţiei învăţămînt preşcolar, primar şi secundar general începînd cu 30 decembrie 2009. (f.d. 64, 65). La 01 februarie 2012, prin ordinul nr. 43-p, Valentin Crudu a fost promovat în funcţia de director al Direcţiei generale învăţămînt preşcolar, primar şi secundar începînd cu 01 februarie 2012. (f.d.

66). Conform fişei postului aprobată la 26 ianuarie 2012, directorul Direcţiei generale învăţămînt preşcolar, primar şi secundar general, constituie o funcţie publică de conducere avînd sarcina de bază de a promova politica de stat în asigurarea impementării legislaţiei în vigoare în sfera învăţămîntului, educaţiei, respectării şi executării în Republica Moldova a Convenţiei ONU cu privire la drepturile copilului în instituţiile subordonate, organizarea eficientă a activităţii direcţiei generale în vederea realizării integrale a atribuţiilor direcţiei etc. Totodată prin ordinul nr. 676 din 09 august 2010, Valentin Crudu - şeful Direcţiei învăţămînt preşcolar, primar şi secundar general, a fost desemnat de către Ministrul Educaţiei, responsabil de coordonarea implementării Planului - cadru de transformare a sistemului rezidenţial de îngrijire a copilului din cadrul Planului anual de activitate semnat de Ministerul Educaţiei şi UNICEF pentru anul 2010.(f.d.

72). Colegiul reține despre corectitudinea aprecierii instanței de apel referitor la faptul că în acțiunile lui Crudu Valentin nu se înregistrează nici o abatere de la obligaţiile de serviciu, precum şi că intereselor Ministerului Educaţiei nu i s-au adus nici un prejudiciu, și, toate acţiunile funcţionarului public Valentin Crudu au fost întreprinse după coordonarea cu conducerea Ministerului Educaţiei, la caz, cu ministrul Mihail Şleahtiţchi şi/sau viceministrul Tatiana Potîng. Instanța de recurs notează că instanța de apel corect a stabilit că reprezentanţii angajatorului au efectuat ancheta de serviciu fără să respecte principiului prezumţiei nevinovăţiei. Astfel, în speță, instanța de apel corect a stabilit că este contrar principiului nemijlocirii şi oralităţii și inadmisibil pentru să se accepte fară verificare şi fară o judecare efectivă o situaţie de fapt cuprinsă într-un act de învinuire, act care a fost contestat de către cel învinuit.

Or, judecarea pricini cu privire la temeinicia ordinului de concediere, pricină care priveşte tocmai contestarea temeiurilor de fapt care au stat la baza destituirii din funcție, nu se poate rezuma numai la acceptarea veridicităţii situaţiei de fapt descrise în ordinul de concediere sau în procesul-verbal al şedinţei Comisiei de disciplină a Ministerului Educaţiei din 25 octombrie 2012 fară aprecierea contraargumentelor angajatului concediat. Totodată, instanța de apel corect a constatat că ordinul nu este motivat în fapt, 8 nefiind individualizate în mod concret faptele comise de Valentin Crudu (acţiunile, sau acţiunile) în raport cu atribuţiile sale de serviciu cuprinse în fişa postului sau alt document care conţine atribuţiile de serviciu al funcţionarului.

(f. d. 19-20, 67-71) Astfel, angajatorul indică în cuprinsul ordinului o serie de acţiuni nedefinite din punct de vedere faptic ale angajatului, fapta concretă prin care se încalcă atribuţiile de serviciu, timpul, locul, dovezile, pe care le califică ilegale, fară a indica norma juridică concretă pe care o încalcă, după care în temeiul art.64 lit. b) din Legea nr. 158 din 04.07.2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public dispune concedierea angajatului. Instanţa de apel, corect a apreciat că fiecare persoană urmează să răspundă doar pentru fapta proprie (principiul răspunderii personale), fiind inadmisibil ca Valentin Crudu să răspundă pentru eventualele fapte ilegale săvîrşite de Oprea Olga.

Ori, acuzaţiile aduse de către angajator Olgăi Oprea, precum că aceasta nu a realizat nici o activitate potrivit contractului, nu sunt imputabile lui Crudu Valentin dacă nu s-a demonstrat că acesta nu a luat măsurile prevăzute de atribuţiile sale de serviciu pentru înlăturarea acestei stări de lucruri. Mai mult ca atît, pretinsul fapt că Oprea Olga nu a realizat nici o activitate, și, că a primit o remunerare de 80000 lei din contul Ministerului Educaţiei nu a fost probat corespunzător de către angajator, fiind contrar înscrisurilor prezentate la materialele dosarului şi declarațiilor date de către martori în prima instanţă, cît şi martorii Potîng Tatiana, Ghenciu Nicolae, Şleahtiţchi Mihail şi Vasilache Octavian date în instanţa de apel.

(f.d. 137-140, 142-163). La fel, Colegiul reţine despre corectitudinea concluziei instanței de apel referitor la incorectitudinea faptului că Oprea O. nu și-ar fi îndeplinit obligațiile de serviciu, nefiind prezentă la locul de muncă, deoarece munca sau prestarea unui serviciu, în sens larg, nu presupune deplasarea în mod necesar a angajatului la serviciu sau într-un anumit loc, întrucît munca intelectuală poate fi executată şi la domiciliu.

De asemenea, contrasemnării unui contract de muncă, care a fost semnat de către reprezentantul Ministerului Educaţiei, sau semnarea unor acte de primire predare, acţiuni realizate de Valentin Crudu în vederea continuării unor atribuţii vechi, pentru care nu a fost emis un ordin expres de împuternicire, nu pot fi calificate drept abateri disciplinare, atît timp cît activitatea lui Valentin Crudu realizată în temeiul ordinului nr. 676 din 09 august 2010, a fost întreprinsă după coordonarea cu conducerea Ministerului Educaţiei şi tolerate de către angajator şi pe parcursul anilor 2011 şi 2012. Ori, în situația în care nu se dorea, de către angajator, implicarea lui Valentin Crudu în proiectele din domeniul protecţiei copilului realizate de către Ministerul Educaţiei şi UNICEF, angajatorul urma să 9 desemneze o altă persoană responsabilă de implementarea proiectului şi nicidecum să tolereze şi să accepte munca prestată de Valentin Crudu şi Oprea Olga, pentru ca ulterior să-i impute lui Valentin Crudu depăşirea atribuţiilor de serviciu.

Ne desemnarea printr-un alt ordin a unui alt coordonator şi responsabil de implementarea proiectului pentru anii 2011- 2012 este imputabilă exclusiv angajatorului, unui eventual management defectuos, și nu angajatului. Instanța de recurs apreciază și corectitudinea aplicării normelor materiale de către instanța de apel. Astfel, conform dispoziţiilor art. 210 alin. (1) din Codul Muncii, sancţiunea disciplinară se aplică prin ordin (dispoziţie, decizie, hotărîre), în care se indică în mod obligatoriu: temeiurile de fapt şi de drept ale aplicării sancţiunii; termenul în care sancţiunea poate fi contestată; organul în care sancţiunea poate fi contestată.

Din aceste considerente, în ordinul de concediere a lui Valentin Crudu, Ministerul Educaţiei urma să indice în mod obligatoriu temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza concedierii, iar potrivit art. 89 alin. (2) din Codul Muncii anume angajatorul, în speţă, Ministerul Educaţiei este obligat să prezinte instanţei probe cu privire la legalitatea eliberării din serviciul a angajatului. Or, angajatorul - Ministerul Educaţiei nu a demonstrat modalitatea concretă de comitere a abaterii disciplinare în raport cu atribuţiile de serviciu a angajatului.

Mai mult decît atît, doar invocarea faptului de către angajator că Valentin Crudu a săvîrşit abaterile descrise de art.57 lit. (f) şi (j) din Legea nr. 158 din 04.07.2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, ulterior declanşării procesului, adică invocarea neglijenţei repetate sau tergiversarea sistematică a îndeplinirii sarcinilor; încălcării prevederilor referitoare la obligaţii, incompatibilităţi, conflict de interese şi restricţii stabilite prin lege, fară a indica concret şi concis în cuprinsul ordinului de concediere cum s-a manifestat în fapt neglijenţa, tergiversarea, sau încălcarea obligaţiilor de serviciu de către Valentin Crudu, reprezintă o încălcare inadmisibilă pentru formularea unei acuzaţii de comitere a abaterii disciplinare.

Astfel, instanța de apel corect a reţinut că în speţă, nu există nici un temei pentru aplicarea sancţiunii disciplinare faţă de angajat. Este corectă constatarea instanţei de apel referitor la faptul că fiecare persoană învinuită, indiferent de gravitatea şi caracterul învinuirii, indiferent de calitatea sa, simplu cetăţean sau funcţionar public, beneficiază de prezumţia nevinovăţiei pe tot parcursul desfăşurării anchetei, potrivit art. 6 din CEDO, art. 21 din Constituţie, nefiind admisibilă învinuirea unei persoane de comiterea unei fapte ilegale (după cum se invocă în ordinul de concediere), indiferent de calificarea juridică - infracţiune, contravenţie, delict sau simplă abatere disciplinară, atîta timp, cît învinuirea nu va fi susţinută prin administrarea unor probe concludente, probe care 10 permit formularea unor concluzii certe şi univoce cu privire la existenţa faptei şi a vinovăţiei făptuitorului-angajat.

În concluzie, o astfel de abordare generală a unei abateri disciplinare nedefinite în fapt, potrivit exigenţelor art. 210 alin. (1) din Codul Muncii, este ilegală şi inadmisibilă, din punct de vedere juridic, din simplul motiv că orice faptă ilicită care se impută unei persoane trebuie să cuprindă obligatoriu o serie de elemente - latură obiectivă, latură subiectivă, elemente de timp şi loc. Mai mult, la caz, acţiunile presupuse ilegale de către angajator ale lui Valentin Crudu, în sensul invocat supra în ordinul de concediere, au fost verificate de către Procuratura mun. Chişinău în cadrul cauzei penale cu nr.2012032161 care s-a finisat la 07 martie 2013 prin emiterea ordonanţei de clasare a cauzei penale în privinţa lui Valentin Crudu, deoarece fapta nu întruneşte elementele infracţiunii, (f.d.

61, 103-116, 153-163). În aceste circumstanțe, simpla enunţare în termeni generali a unor abateri disciplinare în ordinul de concediere, fară a descrie elementele obligatorii ale faptelor descrise, neprobarea acestora, urmează a fi calificată în virtutea principului nevinovăţiei persoanei şi dreptului acesteia la un proces echitabil (art. 6 din CEDO) drept acuzaţii nedemonstrate, neputînd constitui temei de concedierea ultimului. Astfel, corect a stabilit instanța de apel că Valentin Crudu a fost concediat ilegal din serviciu de către Ministerul Educaţiei şi acesta urmează să fie restabilit în funcţie. Conform art. 89 alin. (1) Codul muncii, salariatul transferat nelegitim la o altă muncă sau eliberat nelegitim din serviciu poate fi restabilit la locul de muncă prin negocieri directe cu angajatorul, iar în caz de litigiu - prin hotărîre a instanţei de judecată.

Conform art. 90 alin. (1) Codul muncii, în cazul restabilirii la locul de muncă a salariatului transferat sau eliberat nelegitim din serviciu, angajatorul este obligat să repare prejudiciul cauzat acestuia. Conform art. 90 alin. (2) lit. a) Codul muncii, repararea de către angajator a prejudiciului cauzat salariatului constă în plata obligatorie a unei despăgubiri pentru întreaga perioadă de absenţă forţată de la muncă într-o mărime nu mai mică decît salariul mediu al salariatului pentru această perioadă. Astfel, instanța de apel corect a reținut că din certificatul prezentat de către Crudu V. urmează că salariul mediu al acestuia este de 7150 lei. Totodată instanța de recurs indică că salariul urmează să fie încasat de la recurent în beneficiul intimatului din 18 decembrie 2012, ziua concedierii pînă la executarea hotărîrii, ținîndu-se cont de salariul mediul indicat supra.

Conform art. 90 alin. (2) lit. с) Codul muncii, repararea de către angajator a prejudiciului cauzat salariatului constă în compensarea prejudiciului moral cauzat 11 salariatului. Conform art. 90 alin. (3) Codul muncii, mărimea reparării prejudiciului moral se determină de către instanţa de judecată, ţinîndu-se cont de aprecierea dată acţiunilor angajatorului, dar nu poate fi mai mică decît un salariu mediu lunar al salariatului. Din considerentele expuse Colegiul indică că instanța de apel corect a conchis că Valentin Crudu a fost concediat de la serviciu contrar prevederilor legale de către Ministerul Educaţiei și pretenţia acestuia privind repararea prejudiciului moral este întemeiat și instanța de apel corect a încasat suma de 7500 lei, ceea ce corespunde suferinţelor morale suportate de ultimul.

De asemenea, instanța de apel corect a repartizat cheltuielile de judecată. În aceste circumstanțe instanța de recurs reiterează că instanța de apel la emiterea soluției sale corect a apreciat situația de fapt, corect a aplicat normele de drept materiale și a emis o hotărîre legală și întemeiată din care considerente se va respinge recursul Ministerului Educației cu menținerea deciziei recurate. În conformitate cu 445 alin. (1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de Ministerul Educației împotriva deciziei din 04 august 2014 a Curții de Apel Chișinău.

Se menține decizia din 04 august 2014 a Curții de Apel Chișinău, adoptată în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Crudu Valentin împotriva Ministerului Educației privind anularea ordinului de concediere, restabilire în funcție, încasarea salariului pentru lipsa forțată de la serviciu și repararea prejudiciului moral. Decizia este irevocabilă. Preşedinte de ședință Tatiana Vieru Judecătorii: Valentina Clevadî Ion Druță Petru Moraru Oleg Sternioală 12