3ra-638/15 — Anularea actului admisnitrativ

Dosarul nr.3ra-638/15 Prima instanţă: Centru, mun.Chișinău (jud.Șt.Niță) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. M.Anton, I.Secrieru, Iu.Cotruță) DECIZIE 17 iunie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte de ședință Tatiana Vieru Judecătorii: Valentina Clevadî Iurie Bejenaru Tamara Chișca-Doneva Oleg Sternioală examinând recursul declarat de Velicico Valentina împotriva deciziei din 27 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Chișinău, adoptată în pricina civilă la cererea de chemare judecată înaintată de Velicico Valentina împotriva Primăriei mun.Chișinău, Direcției generale economie, reforme și relații patrimoniale a Consiliului mun.Chișinău, Comisiei de privatizare a fondului locativ(în continuate Comisia de privatizare), intervenient accesoriu ÎCS”RED Union Fenosa”SA privind contestarea actului administrativ c o n s t a t ă : La data de 27.01.2014 Velicico Valentina a depus în instanța de judecată cerere împotriva Primăriei mun.Chișinău, Direcției generale economie, reforme și relații patrimoniale a Consiliului mun.Chișinău, Comisiei de privatizare a fondului locativ, intervenient accesoriu ÎCS”RED Union Fenosa”SA privind contestarea actului administrativ.

În motivarea acțiunii s-a indicat că la data de 27.06.2000, prin ordinul de repartiție nr.825, i-a fost acordat dreptul de domiciliere în odaia nr.9 din căminul care aparține ÎCS”RED Union Fenosa”SA situat pe str.Bucuriei nr.6, mun.Chișinău, unde i-a fost perfectată viza de domiciliu. La data de 18.01.2013, Direcția generală economie, reforme și relații patrimoniale a Consiliului mun.Chișinău, în temeiul deciziei nr.9-d din 02.01.2013, i-a eliberat ordinul de repartiție permanent nr.014365. A menționat reclamanta că la data de 21.08.2013 a depus la Comisia municipală de privatizare cerere, care a fost înregistrată cu nr.3026 privind privatizarea imobilului dat. Comisia de privatizare i-a eliberat lista actelor necesare pentru privatizare printre care se cuprindea și certificatul de urbanism informativ.

La data de 07.10.2013 Primăria mun.Chișinău a eliberat certificatul de urbanism informativ cu nr.611/13 pe care l-a prezentat Comisiei de privatizare. La data de 15.11.2013, Comisia municipală de privatizare a fondului locativ i- a adus la cunoștință conținutul extrasului din hotărîrea nr.331 din 25.10.20013 prin care refuza privatizarea apartamentului nr.9, str.Bucuriei 6, mun.Chișinău pe motiv 1 că, conform certificatului de urbanism informativ nr.611/13 din 07.10.2013, imobilul dat este situat în zona acțiunii codului de reglementare urbanistică ”S” – zonă specială de folosință, care nu permite clasificarea în zonă de locuit. A indicat reclamanta că nu este de acord cu hotărîrea dată și cu conținutul certificatului de urbanism și că a înaintat în acest sens către pîrîți o cerere prealabilă care i-a fost respinsă prin răspunsul din 27.12.2013.

A solicitat reclamanta recunoașterea ilegalității certificatului de urbanism informativ nr.611/13 eliberat de Primăria mun.Chișinău, recunoașterea ilegalității refuzului Comisiei municipale de privatizare a fondului locativ din data de 25.10.2013 și obligarea admiterii privatizări ap.9, str.Bucuriei 6, mun.Chișinău. Prin hotărîrea din 02.07.2014 a judecătoriei Centru, mun.Chișinău, cererea lui Velicico Valentina a fost admisă parțial și a fost anulată hotărîrea nr.331 din data de 23.10.2013 a Comisiei municipale de privatizare a fondului locativ, a fost obligată Comisia municipală de privatizare a fondului locativ să permită lui Velicico Valentina privatizarea apartamentului nr.9, str.Bucuriei 6, mun.Chișinău și a fost respinsă pretenția lui Velicico Valentina privind anularea certificatului de urbanism informativ nr.611/13 din 07.10.2013 eliberat de Primăria mun.Chișinău.

Prin decizia din data de 27.11.2014 a Curții de Apel Chișinău a fost admis apelul Comisiei municipale de privatizare a fondului locativ și Primăriei mun.Chișinău; a fost casată hotărîrea din data de 02.07.2014 a judecătoriei Centru, mun.Chișinău în partea pretențiilor admise și în această parte a fost emisă o nouă hotărîre prin care cererea lui Velicico Valentina a fost respinsă. La data de 16.03.2015, Velicico Valentina a depus recurs împotriva deciziei din data de 27.11.2014 a Curții de Apel Chișinău. În motivarea recursului s-a indicat că instanța de apel nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată, a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată și a interpretat în mod eronat legea.

A indicat recurentul că instanţa de apel prin decizia din 27 noiembrie 2014 a aplicat eronat normele de drept material, din considerentul că nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată. Astfel, invocă recurentul art. 5,alin. (1) al Legii privatizării fondului locativ, care prevede că cetăţenilor Republicii Moldova le pot fi vîndute sau transmise cu titlu gratuit în proprietate privată în special locuinţele în care aceştia trăiesc şi care aparţin fondului de stat şi celui public asupra căruia statul şi-a declarat dreptul de proprietate, precum şi în imobilele ce aparţin unităţilor, indiferent dacă aceste unităţi sînt incluse în listele de privatizare. Afirmă recurentul că din norma citată rezultă faptul că obiect al privatizării sunt încăperile de locuit din casele fondului de stat, ocupate de persoane în baza contractului de închiriere/bonului de repartiţie permanent.

Totodată Legea privatizării fondului locativ prevede imperativ și limitele realizării acestui drept şi anume la alin.(2), art.5 se menţionează că nu pot fi vîndute sau transmise cu titlu gratuit în proprietate privată imobilele care se аflă în orăşele militare de tip închis, căminele, locuinţele de serviciu, locuinţele avariate şi ireparabile, casele ce urmează a fi demolate, cantoanele şi alte construcţii care se află la balanţa sau în proprietatea fondului forestier de stat. Astfel, menționează recurentul că instanţa de apel la examinarea cauzei nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată raportului juridic şi anume nu a aplicat 2 norma art. 5, alin.(1) al Legii privatizării fondului de locuinţe.

Relatează recurentul că actele administrative contestate sunt ilegale în fond, fiind emise contrar prevederilor art.5 al Legii privatizării fondului de locuinţe şi îi îngrădesc nejustificat dreptul constituţional la privatizarea spaţiului locativ, iar certificatul de urbanism informativ nu permite executarea lucrărilor de proiectare şi construcţie, ci doar descrie situaţia pe teren. Mai mult decît atît, indică recurentul că reprezentantul intervenientului accesoriu ICS „Red Union Fenosa”SA, ca gestionar al blocului de locuit și proprietar al terenului unde este amplasată constructia, a recunoscut acţiunea și a menţionat că imobilul a fost construit aproximativ 30 de ani în urmă, cînd nu exista codificarea oraşului Chişinău pe zone funcţionale și acesta are statut de bloc locativ, iar Primăria mun.

Chişinău i-a eliberat recurentei bon de repartiţie pentru instalarea în camera nr. 9 din căminul SA „Reţele Electrice”. Deci, reiterează recurentul că conform art.5, alin.(2) al Legii privatizării fondului de locuinţe din 10.03.1993 sunt prevăzute exhaustiv cazurile în care nu se permite privatizarea, şi anume, imobilele care se află în oraşele militare de tip închis, căminele, locuinţele de serviciu, locuinţele avariate şi ireparabile, casele ce urmează a fi demolate, cantoanele și alte construcţii care se află la balanţă sau în proprietatea fondului forestier de stat. Astfel, consideră recurentul că pe teritoriile cu funcţiune specială nu pot fi construite blocuri locative sau case de locuit, însă legea nu interzice privatizarea celor care au fost construite anterior adoptării normelor urbanistice, atît timp cît nu exista o decizie de demolare a acestora.

A mai menționat recurentul că instanţa de apel prin decizia din 27 noiembrie 2014 a aplicat eronat normele de drept material, din considerentul că a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată. Astfel, indică recurentul că în motivarea soluţiei sale, instanţa de apel a aplicat Legea cu privire la principiile urbanismului şi amenajării teritoriului, unde în conformite cu art.35 şi 36, instanta a retinut faptul că determinarea codurilor zonale ţine de competenţa exclusivă a autorităţilor publice locale, astfel încît instanţa de judecată este în imposibilitate de a interveni în soluţia determinării de către autoritatea publică locală în condiţiile în care aceasta din urmă acţionează în interes general.

Astfel, în dependenţă de scopul determinat de autoritatea publică locală pentru o anumită zonă specială clasificată cu codul „S”, acceptată pentru anume tip de folosire a terenului a cărui caracteristică nu permite clasificarea în zone de locuire, comerciale ori industriale, existenţa acestora fiind necesară pentru viabilitatea socio-economocă a comunităţii municipiului Chişinău, dar şi pentru locuitorii Republicii Moldova, autoritatea publică locală este îndreptăţită să dispună demolarea construcţiilor ce-i aparţin existente pe teritoriul corespunzător, în vederea atingerii scopului cuvenit. La caz, indică recurentul, această Lege nu este aplicabilă, deoarece autoritatea publică, prin eliberarea la data de 18 ianuarie 2013 de către Direcţia generală locativ comunală şi amenajare a Primăriei mun.

Chişinău, în temeiul deciziei 9-d din 02 ianuarie 2013 lui Velicico Valentina și membrilor familie acesteia, a ordinului de repartiţie permanent cu nr.014365, a recunoscut că încăperea dată este cu scop locativ, astfel că relaţiile recurentei cu autoritatea publică au apărut în privinţa unei 3 încăperi destinată pentru trai şi inclusă, în ordinea stabilită, în cadrul fondului locativ.

La fel, face referire recurentul că instanţa de apel a reţinut art.5, alin. (2) a Legii privatizării fondului de locuinţe prin care nu pot fi vândute sau transmise cu titlu gratuit în proprietate privată imobilele care se află în orăşele militare de tip închis, căminele, locuinţele de serviciu, locuinţele avariate şi ireparabile, casele ce urmează a fi demolate, cantoanele şi alte construcţii care se află la balanţa sau în proprietatea fondului forestier de stat, coroborat cu art. art.35, 36 al Legii cu privire la principiile urbanismului şi amenajării teritoriului, concluzionînd că autoritatea publică locală este îndreptăţită să dispună demolarea construcţiilor, fară a avea probe în acest sens, cum ar fi decizia de demolare, autorizaţia de demolare, sau o acţiune intentată în instanța de judecata privind evacuarea reclamantei și a membrilor familiei acesteia etc. Astfel, în speţă, reitereză recurentul că nu sunt întrunite condiţiile legale prevăzute la art.5, alin. (2) al legii enunțate supra ce ar limita dreptul la privatizare, nefiind aplicabile nici normele art.35 şi 36 al Legii cu privire la principiile urbanismului şi amenajării teritoriului, atît timp cît autoritatea publică nu a prezentat probe privind exluderea încăperii date din fondul de locuit și/sau că s-a dispus că blocul locativ urmează a fi demolat.

A mai invocat recurentul că instanţa de apel prin decizia din 27 noiembrie 2014 a aplicat eronat normele de drept material, din considerentul că a interpretat în mod eronat legea.

Afirmă recurentul că instanta de apel a interpretat eronat norma de drept material reținînd că potrivit dispoziţiilor art.5, alin. (2) al Legii privatizării fondului de locuinţe, nu pot fi vîndute sau transmise cu titlu gratuit în proprietate privată imobilele care se află în orăşele militare de tip închis, căminele, locuinţele de serviciu, locuinţele avariate şi ireparabile, casele ce urmează a fi demolate, cantoanele şi alte construcţii care se află la balanţa sau în proprietatea fondului forestier de stat, coroborând dispoziţiile acestei norme cu norma privind codificarea zonală specială, și ajungând la concluzia că privatizarea fonului locativ amplasat în zonele speciale nu este posibilă, în condiţiile în care această catalogare prevede și posibilitatea demolării construcţiilor existente pe terenurile date, iar privatizarea acestora ar implementa pe viitor compensarea valorii bunurilor private, ceea ce contravine scopului social pentru care autoritatea publică a instituit regimul special al unei zone urbanistice.

Instanţa de apel, menționează recurentul, nu a ţinut cont de faptul că sintagma ”casele ce urmează a fi demolate” și sintagma ”posibilitatea demolării construcţiilor existente pe terenurile date”, sunt categorii juridice distincte, astfel că în timp ce prima expresie prevede că există o decizie expresă a autorităţii publice privind demolarea casei, ce a de a doua este un eveniment incert și care încă nu s-a produs și poate să nu se producă nici odată. Astfel, ca la caz, afirmă recurentul că instanţa a interpretat greşit norma art.5, alin.(2) al Legii privatizării fondului de locuinţe, precum că încăperea care s-a solicitat a fi privatizată face parte din categoria caselor ce urmează a fi demolate.

A reiterat recurentul că atit timp cît autoritatea administrației publice a recunoscut includerea încăperii date în fondul de locuit, ultima are la dispoziţie alte mecanisme juridice privind excluderea acesteia din fondul locativ, cu respectarea 4 fie a art. 94, 95 Codul cu privire la locuinţe, ce prevede că cetăţenilor evacuaţi din încăperile de locuit li se acordă concomitent o altă încăpere de locuit, fie prin exproprierea pentru cauza de utilitate publică, care la fel presupune o justa și echitabila compensaţie.

În acest sens, conchide recurentul că concluzia instanţei de apel precum că catalogarea imobilului în zona ”s” prevede și posibilitatea demolării construcţiilor existente pe terenurile date, iar privatizarea acestora ar implementa pe viitor compensarea valorii bunurilor private, ceea ce contravine scopului social pentru care autoritate publica a instituit regimul special al unei zone urbanistice, este greşită, având în vedere ca în ambele situaţii fie relaţii de folosinţă, fie proprietate privată, autoritatea publica va fi obligată să compenseze valoarea încăperii. Studiind materialele dosarului, Colegiul va admite recursul și va transmite cauza la rejudecare din următoarele considerente. În conformitate cu art.444 CPC, recursul se examinează fără înștiințarea participanților la proces.

În conformitate cu art. 445, alin.(1), lit.c)CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs. În conformitate cu art. 432, alin.(4)CPC, săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Colegiul constată că soluţia instanţei de apel nu conţine o analiză şi argumentare clară a tuturor circumstanţelor cauzei, iar instanţa de recurs este în imposibilitatea să exercite controlul judiciar asupra unei asemenea soluţii şi să verifice temeinicia şi legalitatea ei. Conform cererii de chemare în judecată Velicico Valentina a solicitat de a recunoaște ilegal certificatul de urbanism informativ nr.611/13 eliberat de Primăria mun.Chișinău, recunoașterea ilegalității refuzului Comisiei municipale de privatizare a fondului locativ din data de 25.10.2013 și obligarea admiterii privatizări ap.9, str.Bucuriei 6, mun.Chișinău.

Prin hotărîrea din 02.07.2014 a judecătoriei Centru, mun.Chișinău, cererea lui Velicico Valentina a fost admisă parțial și a fost anulată hotărîrea nr.331 din data de 23.10.2013 a Comisiei municipale de privatizare a fondului locativ, a fost obligată Comisia municipală de privatizare a fondului locativ să permită lui Velicico Valentina privatizarea apartamentului nr.9, str.Bucuriei 6, mun.Chișinău și a fost respinsă pretenția lui Velicico Valentina privind anularea certificatului de urbanism informativ nr.611/13 din 07.10.2013 eliberat de Primăria mun.Chișinău. Instanța de apel, fiind investită cu examinarea cererii de apel, a casat hotărîrea instanței de fond și a emis o hotărîre nouă prin care a respins cererea lui Velicico Valentina.

Instanța de recurs remarcă că la emiterea deciziei recurate, instanța de apel a operat cu noțiunea ”posibilitatea demolării construcțiilor” referindu-se la imobilele amplasate pe lotul de teren, care conform certificatului de urbanism informativ 5 nr.611/13 eliberat de Primăria mun.Chișinău, face parte din zona acțiunii codului de reglementare urbanistică ”S” – zonă specială de folosință, care nu permite clasificarea în zonă de locuit. Totodată, instanța de apel face referire la art.5, alin.(2) al Legii privatizării fondului locativ și indică că nu pot fi vîndute sau transmise cu titlu gratuit în proprietate privată imobilele care se află în orașele militare de tip închis, căminele, locuințele de serviciu, locuințele avariate și ireparabile, casele ce urmează a fi demolate.

Astfel, nu este clară, certă concluzia instanței de apel, dacă imobilele din zona dată posibil vor fi demolate sau urmează a fi demolate. Ori, la materialele cauzei nu este anexat un act care confirmă dispoziția organului administrației publice locale de a demola imobilul în care domiciliază recurenta. Cadrul legal la care face referință instanța de apel prevede cert imposibilitatea privatizării ”imobilelor care urmează a fi demolate”, iar instanța de apel a denaturat textul legii și l-a interpretat extensiv. De asemenea Colegiul remarcă că nu se submină autoritatea organului administrației publice locale și nici nu se îngrădește competența de a interveni în domeniul organizării teritoriului, însă orice acțiune urmează a fi întreprinsă în limitele legale.

Ori, în ipoteza instanței de apel, organul administrației publice locale ar putea dispune demolarea oricărui imobil aflat pe terenul proprietate a unității administrative, fapt ce vine în contradicție și ar putea duce la atingerea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor. Mai mult decît atît, instanța de recurs remarcă că instanța de apel nu a stabilit statutul imobilului dat și blocului locativ în ansamblu, precum și la balanța cui se află acesta. Ori, la materialele dosarului lipsește un act în acest sens și nu este clară această circumstanță odată ce dreptul de domiciliere în apartamentul în litigiu pentru recurentă a fost acordat de SA”Union Fenosa”, iar ordinul de repartiție permanent a fost emis de autoritatea publică.

Faptul că această circumstanță nu a fost elucidată se confirmă și prin procesul verbal al ședinței de judecată din 06.06.2014 (f.d.59) în care reprezentantul intervenientului indică că nu cunoaște statutul blocului locativ și că în acesta locuiesc angajații întreprinderii SA”Red Union Fenosa”. Stabilirea statutului imobilului în litigiu este circumstanță determinantă, de fapt, pentru judecarea cauzei date, deoarece art.5, alin.(2) al Legii privind privatizării fondului locativ prevede expres că nu pot fi privatizate căminele. Din materialele cauzei, însă, nu rezultă cert care este statutul imobilului litigios, ori Velicico V. s-a instalat anume în cămin, iar o decizie de modificare a statutului căminului nu există.

Mai mult ca atît, la judecarea corectă a litigiului, urmează a se ține cont și de prevederile alin.(5), art.5 al Legii privind privatizarea fondului locativ, ori la materialele cauzei nu este anexat vre-un înscris care ar demonstra voința a 60% din locatarii încăperilor de locuit de a le privatiza. Referitor la codificarea mun.Chișinău în zone urbanistice speciale, locative, comerciale, instanța de recurs menționează că acest procedeu a fost efectuat după construcția imobilului în care domiciliază Velicico V. și presupune imposibilitatea 6 edificării unor imobile pentru domiciliere în zona ”S”. În acest context, instanța urmează să verifice existența în zonele ”S” ale mun.Chișinău a altor imobile aflate în proprietate privată și destinate domicilierii, astfel excluzînd tratarea selectivă a recurentei în raport cu alți proprietari de imobile.

Este de menționat că instanța de apel nu a apreciat la justa valoare codificarea zonală a mun.Chișinău. În acest context este relevant că Regulamentul local de urbanism al mun.Chișinău a fost aprobat prin decizia nr.22/40 din 25.12.2008 a Consiliului mun.Chișinău. Astfel, la această dată a intrat în vigoare și zonarea urbei inclusiv în ceea ce ține de zona de amplasare a imobilului în care domiciliază recurenta. La data de 18.01.2013, recurentei și membrilor familiei acesteia îi este eliberat ordinul de repartiție pentru domiciliere(f.d.9) tot în zona ”S”. Respectiv, odată ce zona ”S” nu este locativă s-ar presupune că recurenta nu dispune nici de dreptul de a domicilia în spațiul locativ acordat, nu tocmai de a-l privatiza.

Ca concluzie, Colegiul relevă că este greșită opinia instanței de apel privind imposibilitatea privatizării spațiului locativ existent în zona specială. Tot aici Colegiul reține că recurenta a primit ordine de repartiție pentru domiciliere în anul 2013. (f.d.9.) Urmînd logica instanței inferioare referitor la faptul echivalenței noțiunilor ”pot fi demolate” și ”urmează a fi demolate”, recurenta și membrii familiei acesteia nu urmau a se instala în imobil, deoarece aceasta este interzis expres de art.43 Cod cu privire la locuințe. Colegiul conchide că toate aspectele abordate supra sunt importante pentru soluționarea justă a cauzei, dar au fost ignorate de instanțele inferioare, iar instanța de recurs este în imposibilitatea corectării lor, motiv din care cauza necesită rejudecare.

La rejudecarea pricinii, instanţa de apel urmează să ţină cont de cele menţionate, să verifice circumstanţele pricinii, să examineze toate pretențiile şi în dependenţă de probele administrate și temeinicia acestora să emită o hotărâre legală şi întemeiată cu respectarea drepturilor procedurale ale părţilor. Ca urmare, în sensul art. 6 alin. (1) al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, instanţa de recurs ţine să menţioneze că instanţele de judecată trebuie să indice cu suficientă claritate motivele pe care-şi întemeiază hotărârile, iar având în vedere caracterul determinant al concluziilor sale, să precizeze noţiunile, ce implică o apreciere a faptelor invocate.

În contextul dat, instanţa de recurs reţine că cele descrise cert indică la examinarea superficială a apelului, fără a fi supusă controlului temeinicia şi corectitudinea soluţiei date de prima instanţă prin prisma prevederilor legale. Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că instanţa de apel a examinat pricina cu încălcarea normelor de drept procedural, iar aceste erori nu pot fi corectate de către instanţa de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa integral decizia instanţei de apel şi de a remite pricina spre rejudecare. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) Codul de procedură civilă, Colegiul 7 civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e : Se admite recursul declarat de către Velicico Valentina împotriva deciziei din 27 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Chișinău.

Se casează decizia din 27 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Chișinău, adoptată în pricina civilă la cererea de chemare judecată înaintată de Velicico Valentina împotriva Primăriei mun.Chișinău, Direcției generale economie, reforme și relații patrimoniale a Consiliului mun.Chișinău, Comisiei de privatizare a fondului locativ, intervenient accesoriu ÎCS”RED Union Fenosa”SA privind contestarea actului administrativ și se remite cauza în Curtea de Apel Chișinău pentru rejudecare, în alt complet de judecători. Decizia este irevocabilă. Preşedinte de ședință Tatiana Vieru Judecătorii: Valentina Clevadî Iurie Bejenaru Tamara Chișca-Doneva Oleg Sternioală 8