- Dosarul nr.
- 2ri-142/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 3 iunie 2015
- Părțile
- SRL Nefis vs SRL Iaşa
- Pe scurt
- Răspunderea membrilor organelor de conducere ale debitorului
2ri-142/15 — Intentarea procesului de insolvabilitate
prima instanţă: A. Gavriliţa 2ri-142/15 DECIZIE 03 iunie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Sveatoslav Moldovan Nadejda Toma Maria Ghervas Ala Cobăneanu examinând recursul declarat de către Oleg Iacovlev în pricina civilă la cererea introductivă a Societăţii cu Răspundere Limitată „Nefis” privind intentarea procesului de insolvabilitate faţă de Societatea cu Răspundere Limitată „Iaşa” împotriva hotărârii Curţii de Apel Chişinău din 01 decembrie 2014 prin care a fost admisă cererea lichidatorului Tatiana Bostan în procedura de insolvabilitate a Societăţii cu Răspundere Limitată „Iaşa”, susţinută de locţiitorul lichidatorului Iovu Oleg cu privire la atragerea la răspundere subsidiară a membrilor organelor de conducere a SRL „Iaşa” în proces de insolvabilitate prin încasarea de la directorul şi asociatul unic Oleg Iacovlev a creanţelor nestinse confirmate prin tabelul definitiv consolidat actualizat al creanţelor, fiind încasat de la directorul şi asociatul unic al Societăţii cu Răspundere Limitată „Iaşa” în proces de insolvabilitate Oleg Iacovlev a creanţelor nestinse în mărimea indicată în tabelul definitiv consolidat al creanţelor, actualizat, prezentat de lichidator sau locţiitorul acestuia după realizarea masei debitoare.
În scopul asigurării acţiunii a fost aplicat sechestrul pe bunurile ce aparţin cu drept de proprietate lui Oleg Iacovlev constată: La 24 mai 2011, SRL „Nefis” a depus cerere introductivă cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate faţă de SRL „Iaşa”. Prin încheierea Curţii de Apel Economice din 26 mai 2011 a fost admisă spre examinare cererea introductivă, în calitate de administrator provizoriu fiind numită ÎI „Tatiana Bostan”. La 30 decembrie 2013, administratorul insolvabilităţii al SRL „Iaşa”, ÎI „Tatiana Bostan” a depus cerere în instanţa de insolvabilitate, solicitând desemnarea ÎI „Iovu Oleg” în calitate de locţiitor al lichidatorului Tatiana Bostan în procedura de insolvabilitate a SRL „Iaşa” începând cu data de 01 ianuarie 2014 pe durata concediului de maternitate şi a celui de îngrijire a copilului.
1 Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 03 ianuarie 2014 cererea lichidatorului Tatiana Bostan a fost admisă, desemnată ÎI „Iovu Oleg” în calitate de locţiitor al lichidatorului Tatiana Bostan în procedura de insolvabilitate a SRL „Iaşa”, începând cu data de 01 ianuarie 2014 pe durata concediului de maternitate şi a celui pentru îngrijirea copilului. Tot la 30 decembrie 2013, administratorul insolvabilităţii al SRL „Iaşa”, ÎI „Tatiana Bostan” a depus cerere cu privire la atragerea la răspundere subsidiară a membrilor organelor de conducere a SRL „Iaşa”. În motivarea cererii a indicat că cuantumul creanţelor creditorilor validate şi incluse în tabelul definitiv consolidat al SRL „Iaşa” în proces de insolvabilitate constituie 13433428,48 lei.
Potrivit informaţiei parvenite de la organele competente şi listei de inventar, debitorul la moment dispune în masa debitoare de bunuri imobile sub formă de teren cu suprafaţa de 0,1231 ha, cod cadastral 6401408.102, precum şi construcţie, cod cadastral 6401408.102.01 situată în or. Orhei, str. 31 august 1989, nr. 97/a, ambele gajate la creditorul garantat BC „Eximbank- Grupo Veneto Banca” SA precum şi teren cu suprafaţa de 0,0792 ha cu nr. cadastral 6401408.238, la fel situat în or. Orhei, str. 31 august 1989, nr. 97/a care nu este gajat, iar din bunurile mobile o transpaletă manuală uzată.
Menţionează că procesul de insolvabilitate al SRL „Iaşa”, a fost intentat la cererea creditorului SRL „Nefis” şi nu la cererea debitorului, motiv pentru care a fost depusă cererea privind atragerea la răspundere subsidiară a membrilor organelor de conducere conform art. 248 alin. (1) lit. h) din Legea cu privire la insolvabilitate – nedepunerea cererii de intentare a procesului de insolvabilitate conform art. 14 al aceleaşi Legi. Indică că din anul 2010 SRL „Iaşa”, nu prezintă rapoarte financiare organelor competente. Ultimul raport prezentat la Direcţia pentru Statistică a fost pentru anul 2010. Ceea ce demonstrează că debitorul începând cu anul 2010 nu desfăşoară o activitate legală, nu ţine evidenţa contabilă şi prezintă dări de seamă, rapoarte etc. organelor competente.
Iar, potrivit afirmaţiilor organelor de conducere şi anume a directorului Oleg Iacovlev, din 2010 întreprinderea nu desfăşoară activitate economică. Relatează că incapacitatea de plată a SRL „Iaşa” a survenit anterior depunerii cererii introductive de către creditorul SRL „Nefis”, încă în anul 2010 când debitorul a încetat a prezenta dări de seamă, rapoarte financiare, a duce o evidenţă contabilă şi a efectua plăţi. Potrivit ultimului raport financiar prezentat pentru anul 2010 SRL „Iaşa” dispunea de active în mărime totală de 4265042 lei, sumă care ar fi servit la satisfacerea parţială a creanţelor creditorilor. În rezultatul inventarierii, au fost găsite şi introduse în masa debitoare bunuri care sunt în imposibilitate de a satisface creanţele creditorilor.
Afirmă că în asemenea situaţie debitorul era obligat să depună cerere introductivă imediat, dar nu mai târziu decât la expirarea unei luni din data survenirii incapacităţii de plată. Susţine că SRL „Iaşa” în proces de insolvabilitate dispune de bunuri insuficiente în masa debitoare pentru achitarea creanţelor creditorilor validaţi, a survenit incapacitatea de plată a SRL „Iaşa”, iar membrii organelor de conducere nu au depus cerere de intentare a procesului de insolvabilitate. În asemenea situaţie 2 directorul şi asociatul unic Oleg Iacovlev, urmează să suporte datoriile debitorului SRL „Iaşa” în proces de insolvabilitate neacoperite din bunurile din masa debitoare.
Indică că la şedinţa comitetului creditorilor din 23 iulie 2013 s-a decis de a atrage la răspundere subsidiară membrii organelor de conducere al SRL „Iaşa” şi în acest sens au obligat lichidatorul să întreprindă toate măsurile necesare şi să întocmească toate actele procesuale în vederea atragerii la răspundere subsidiară a acestora. Solicită atragerea la răspundere subsidiară a membrilor organelor de conducere a SRL „Iaşa” în proces de insolvabilitate prin încasarea de la directorul şi asociatul unic Oleg Iacovlev a creanţelor nestinse confirmate prin tabelul definitiv consolidat actualizat al creanţelor, precum şi asigurarea acţiunii prin aplicarea sechestrului pe bunurile ce aparţin cu drept de proprietate lui Oleg Iacovlev.
Prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 01 decembrie 2014 a fost admisă cererea lichidatorului Tatiana Bostan în procedura de insolvabilitate a SRL „Iaşa”, susţinută de locţiitorul lichidatorului Oleg Iovu cu privire la atragerea la răspundere subsidiară a membrilor organelor de conducere a SRL „Iaşa” în proces de insolvabilitate prin încasarea de la directorul şi asociatul unic Oleg Iacovlev a creanţelor nestinse confirmate prin tabelul definitiv consolidat actualizat al creanţelor, fiind încasat de la directorul şi asociatul unic al SRL „Iaşa” în proces de insolvabilitate Oleg Iacovlev a creanţelor nestinse în mărimea indicată în tabelul definitiv consolidat al creanţelor, actualizat, prezentat de lichidator sau locţiitorul acestuia după realizarea masei debitoare.
În scopul asigurării acţiunii a fost aplicat sechestrul pe bunurile ce aparţin cu drept de proprietate lui Oleg Iacovlev. La 24 martie 2015, Oleg Iacovlev a depus recurs împotriva hotărârii menţionate, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii Curţii de Apel Chişinău din 01 decembrie 2014 prin care a fost atras la răspundere subsidiară şi pronunţarea unei hotărâri noi, privind respingerea cererii administratorului insolvabilităţii. În motivarea recursului a indicat că SRL „Iaşa” mai dispune de bunuri şi creanţe faţă de alţi agenţi economici. Nu cunoaşte la ce sumă vor fi înstrăinate bunurile SRL „Iaşa”, şi nici în ce măsură vor fi restituite creanţele ultimei faţa de alţi agenţi economici.
Astfel, nu este convins că vor fi sau nu suficiente bunurile SRL „Iaşa” pentru satisfacerea creanţelor tuturor creditorilor. Consideră că instanţa nu era în drept de a admite cererea administratorului insolvabilităţii privind atragerea la răspundere subsidiară. Totodată, indică că instanţa de fond nu a luat în consideraţie faptul că însuşi administratorul insolvabilităţii şi creditorul BC „Pro-Credit Banc” SA au adus prejudicii SRL „Iaşa”. Astfel creditorul garantat, cu acordul expres al administratorului insolvabilităţii Tatiana Bostan, au înstrăinat bunul imobil de pe str. Lăpuşneanu 2, or. Orhei la un preţ diminuat. Mai mult ca atât acest preţ a fost de două ori mai mic ca preţul cadastral şi de cinci ori mai mic ca preţul de piaţă.
Invocă că instanţa de insolvabilitate a permis vânzarea bunului imobil situat pe str. Lăpuşneanu 2, or. Orhei nemijlocit de către creditorul garantat, care nu a indicat preţul. Astfel, înainte de vânzare urma să fie stabilit preţul de către adunarea creditorilor în urma unei evaluări efectuate de un evaluator licenţiat, însă adunarea creditorilor nu a stabilit careva preţ de vânzare. 3 Relatează că administratorul insolvabilităţii Tatiana Bostan, a motivat faptul vânzării bunului în lipsa preţului stabilit de adunarea creditorilor, prin faptul că adunarea creditorilor a refuzat să stabilească preţul. Aceste afirmaţii nu corespund realităţii. Menţionează că adunarea creditorilor nu a stabilit preţul, deoarece administratorul insolvabilităţii Tatiana Bostan, a scos întrebarea dată din ordinea de zi, însă era obligată să pună în faţa adunării creditorilor întrebarea privind preţul bunurilor, obligaţie pe care nu a îndeplinit-o.
Menţionează că preţul bunului a fost stabilit în urma unei evaluări efectuate de către un prieten al administratorului insolvabilităţii Tatiana Bostan, care este evaluator. Această evaluare fiind efectuată abuziv, cu multiple încălcări care a dus la o diminuare artificială a preţului. Indică că a contestat rezultatul evaluării, iar prin hotărârea organului abilitat cu supravegherea şi controlul în domeniul evaluării - Departamentul Relaţii Financiare şi Cadastru, evaluarea dată fiind recunoscută ca fiind efectuată cu multiple încălcări şi ca consecinţă fiind declarată nulă, iar evaluatorului pentru încălcările comise i s-a retras licenţa. Remarcă că atât administratorul insolvabilităţii, cât şi creditorul garantat cunoşteau despre acest fapt, deoarece li s-a pus la dispoziţie câte o copie a acestei hotărâri, însă aceasta nu i-a încurcat să vândă bunul la preţul diminuat stabilit în urma evaluării.
Invocă că însăşi creanţele creditorilor garantaţi au fost exagerate. Astfel, creditorului garantat BC „Pro Credit Banc” SA, i s-a propus încă în 2010 să preia în posesie bunul gajat. Ultimul a trimis o scrisoare în care a acceptat acest lucru, însă a invocat faptul că în scrisoarea SRL „Iaşa”, nu este indicat faptul că bunul se transmite în posesie în scopul vânzării. După aceasta SRL „Iaşa” i-a expediat o scrisoare în care au fost luate în consideraţie toate observaţiile băncii şi s-a menţionat că bunul se transmite în posesie în scopul vânzării. Însă banca nu a reacţionat, a refuzat să accepte propria ofertă - de a prelua bunul în posesie în scopul înstrăinării, dar a continuat să calculeze dobânzi şi penalităţi majorând artificial datoria.
Indică că creditorul garantat BC „EximBanc Grupo Veneto Banca” SA primind în posesie un şir de bunuri gajate atât de la SRL „Iaşa”, cât şi de la fidejusori, nu a întreprins nici o măsură pentru a le înstrăina, în schimb a calculat dobânzi şi penalităţi pe o perioadă foarte îndelungată, majorând astfel artificial datoria. Mai relevă că administratorul insolvabilităţii Tatiana Bostan, cu toate că dispunea de actele confirmative, nu a contestat creanţele creditorilor, iar contestarea sa ca reprezentant al debitorului, conform legii insolvabilităţii de atunci nu era opozabilă validării. Totodată indică că pe faptul abuzului comis de administratorul insolvabilităţii şi de creditorii garantaţi de către Procuratura r-lui Orhei, a fost pornită urmărirea penală.
Astfel, instanţa de insolvabilitate neîntemeiat a respins demersul său de a suspenda judecarea cererii privind atragerea sa la răspundere subsidiară până la soluţionarea cauzei penale, la fel era imposibil de stabilit dacă prejudiciul cauzat prin nedepunerea de către recurent a cererii de intentare a procedurii de insolvabilitate, sau prin acţiunile abuzive de administratorului insolvabilităţii. 4 Relatează că după intentarea insolvabilităţii, administratorul insolvabilităţii nu a contestat decizia IFS Orhei privind aplicarea sancţiunii fiscale, neluând în consideraţie că ele au fost aplicate pentru perioada prescrisă, majorând din nou artificial datoria SRL „Iaşa”. Consideră că instanţa în orice caz urma să diferenţieze aceste prejudicii din valoarea totală a datoriilor şi să nu dispună atragerea sa la răspundere subsidiară cel puţin în aceasta privinţă.
Totodată, instanţa nu a luat în calcul nici faptul că în afară de bunurile SRL „Iaşa”, creanţele ultimei sunt acoperite şi prin bunurile imobile gajate de fidejusori, banii proveniţi din vânzare cărora de asemenea o să fie folosiţi pentru satisfacerea creanţelor creditelor faţa de SRL „Iaşa”. Consideră că speţei îi sunt aplicabile prevederile art. 248 alin. (6) al Legii insolvabilităţii. La 07 mai 2015, recurentul Oleg Iacovlev, a depus recurs suplimentar asupra hotărârii Curţii de Apel Chişinău din 01 decembrie 2014. În motivarea recursului suplimentar a invocat că concluzia Curţii de Apel Chişinău, privind atragerea sa la răspundere subsidiară este una eronată, deoarece nu a depus cerere introductivă în condiţiile art. 14 al Legii insolvabilităţii.
Menţionează că a întreprins toate măsurile posibile pentru a achita datoriile SRL „Iaşa”, a folosit bani personali şi chiar a înstrăinat propriul său apartament, folosind toţi banii obţinuţi pentru achitarea datoriilor SRL „Iaşa”. La materialele dosarului sunt probe ce ar demonstra acest fapt, însă prima instanţă a ignorat aprecierea acestora. La fel, relatează că insolvabilitatea SRL „Iaşa” a survenit nu în urma acţiunilor sau inacţiunilor sale, dar din motive obiective şi anume scăderea vânzărilor pe fonul crizei economice, care a coincis în timp cu majorarea ratelor dobânzilor la credite de către băncile comerciale. Iar, nedepunerea cererii introductive privind intentarea procesului de insolvabilitate nu a influenţat la survenirea incapacităţii de plată a întreprinderii.
Subliniază că la momentul intentării procesului de insolvabilitate întreprinderea dispunea de suficient patrimoniu pentru a satisface creanţele creditorilor. Situaţia creată se datorează în mare măsură acţiunilor administratorului insolvabilităţii, care a admis majorarea artificială a creanţelor unor creditori, înstrăinarea la preţ extrem de diminuat a unei părţi din patrimoniul întreprinderii, precum şi a format datorii impunătoare după intentarea procesului de insolvabilitate, inclusiv prin comiterea unor încălcări fiscale, necontestarea unei decizii IFS Orhei evident ilegale, admiterea de cheltuieli neîntemeiate. Cu toate că întreprinderea nu are procese judiciare, administratorul insolvabilităţii la finele anului 2012 a angajat un jurist căruia îi achită salariul din patrimoniul întreprinderii.
Remarcă că instanţa nu a ţinut cont de faptul că întreprinderea dispune de creanţe faţă de alţi agenţi economici. De asemenea, instanţa nu a luat în consideraţie nici faptul că datoriile întreprinderii, în afară de bunurile ce aparţin SRL „Iaşa” mai sunt asigurate prin gajul unor imobile, o parte din care însăşi recurentului ca persoană fizică, iar o parte – SRL „Bar Expres”, al cărui administrator şi asociat este. Aceste bunuri nu au fost luate în calcul la aprecierea suficienţei sau insuficienţei patrimoniului pentru satisfacerea creanţelor creditorilor SRL „Iaşa”. 5 Insistă că instanţa de fond nu a dat nici o apreciere argumentelor aduse de el în apărarea sa, limitându-se la indicarea că a solicitat respingerea cererii.
Astfel fiind încălcate prevederile art. 239 CPC, conform cărora hotărârea trebuie să fie legală şi întemeiată. Invocă prevederile jurisprudenţei Curţii Europene şi anume cauza Fomin vs. Moldova şi Hisvaari vs. Finlanda. În cadrul acestor cauze Curtea a indicat că dreptul la un proces echitabil include dreptul părţilor de a fi auzite. Aceasta la rândul său presupune nu numai dreptul părţilor de a prezenta instanţei argumentele sale, dar şi obligaţia instanţei de a indica în hotărâre din ce motiv admite sau respinge un argument sau altul. Numai o motivare a hotărârilor permite instanţei de recurs să verifice legalitatea hotărârii şi asigură o bună administrare a justiţiei. În conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1) Legea insolvabilităţii, hotărârile şi încheierile instanţei de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile calendaristice din data pronunţării şi numai în cazurile prevăzute expres de prezenta lege.
Materialele pricinii atestă că instanţa de insolvabilitate a pronunţat la 01 decembrie 2014 doar dispozitivul hotărârii contestate (f. d. 189, 190), iar probe care ar demonstra recepţionarea hotărârii instanţei de insolvabilitate de către recurentul Oleg Iacovlev la dosar lipsesc. Prin urmare, instanţa de recurs consideră că recursul este declarat în termen. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a admite recursul, de a casa hotărârea instanţei de insolvabilitate şi de a restitui pricina spre rejudecare în instanţa de insolvabilitate din considerentele ce urmează.
În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs. După cum denotă materialele cauzei administratorul insolvabilităţii al SRL „Iaşa”, ÎI „Tatiana Bostan” a depus cerere cu privire la atragerea la răspundere subsidiară a membrilor organelor de conducere a SRL „Iaşa”.
Soluţionând cererea respectivă, Curtea de Apel Chişinău prin hotărârea din 01 decembrie 2014 a admis cererea lichidatorului Tatiana Bostan în procedura de insolvabilitate a SRL „Iaşa”, susţinută de locţiitorul lichidatorului Oleg Iovu cu privire la atragerea la răspundere subsidiară a membrilor organelor de conducere a SRL „Iaşa” în proces de insolvabilitate prin încasarea de la directorul şi asociatul unic Oleg Iacovlev a creanţelor nestinse confirmate prin tabelul definitiv consolidat actualizat al creanţelor, încasând de la directorul şi asociatul unic al SRL „Iaşa” în proces de insolvabilitate Oleg Iacovlev a creanţelor nestinse în mărimea indicată în tabelul definitiv consolidat al creanţelor, actualizat, prezentat de lichidator sau locţiitorul acestuia după realizarea masei debitoare.
În scopul asigurării acţiunii a fost aplicat sechestrul pe bunurile ce aparţin cu drept de proprietate lui Oleg Iacovlev. 6 Instanţa de recurs constată că hotărârea dată de instanţa de insolvabilitate este una pripită, fiind emisă fără a fi dată o apreciere corespunzătoare cererii supuse examinării în raport cu circumstanţele pricinii şi prevederilor legale aplicabile la caz.
Astfel, conform prevederilor art. 248 alin. (1) din Legea insolvabilităţii, dacă în cadrul procesului sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvabilitate a debitorului, la cererea administratorului insolvabilităţii/lichidatorului instanţa de insolvabilitate poate dispune ca o parte din datoriile debitorului insolvabil să fie suportate de membrii organelor lui de conducere şi/sau de supraveghere, precum şi de orice altă persoană, care i-au cauzat insolvabilitatea prin una dintre următoarele acţiuni: a) folosirea bunurilor sau creditelor debitorului în interes personal; b) desfăşurarea unei activităţi comerciale în interes personal sub acoperirea debitorului; c) majorarea fictivă a pasivelor debitorului şi/sau deturnarea (ascunderea) unei părţi din activul debitorului; d) procurarea de fonduri pentru debitor la preţuri exagerate; e) ţinerea unei contabilităţi fictive sau contrare prevederilor legii, precum şi contribuirea la dispariţia documentelor contabile, a documentelor de constituire şi a ştampilei; f) dispunerea continuării unei activităţi a debitorului care îl duce în mod vădit la incapacitate de plată; g) dispunerea, în luna precedentă încetării plăţilor, de a se plăti cu preferinţă unui creditor în dauna celorlalţi creditori; h) nedepunerea cererii de intentare a procesului de insolvabilitate conform prevederilor art. 14;
i) comiterea altor acţiuni care au adus daune proprietăţii debitorului. Totodată, conform art. 15 alin. (1) din Legea insolvabilităţii, în cazul insolvabilităţii debitorului din culpa fondatorilor (membrilor) lui, a membrilor organului executiv sau a unor alte persoane care au dreptul de a da indicaţii obligatorii pentru debitor ori care pot influenţa în alt mod acţiunile debitorului (insolvabilitate intenţionată), aceştia poartă răspundere subsidiară solidară faţă de creditori în măsura în care bunurile debitorului sunt insuficiente pentru executarea creanţelor creditorilor. În sensul prevederilor normelor citate legiuitorul identifică că atragerea la răspundere subsidiară a membrilor organelor de conducere şi/sau de supraveghere, precum şi a oricărei alte persoane, care au cauzat insolvabilitatea debitorului, poate avea loc numai după realizarea masei debitoare şi constatarea certă a creanţei creditorilor care nu poate fi stinsă din bunurile debitorului.
La caz, instanţa de recurs remarcă că contrar dispoziţiilor legale menţionate, instanţa de insolvabilitate adoptând hotărârea contestată a conchis de a încasa de la directorul şi asociatul unic al SRL „Iaşa” în proces de insolvabilitate Oleg Iacovlev creanţele nestinse în mărimea indicată în tabelul definitiv consolidat al creanţelor, actualizat, prezentat de lichidator sau locţiitorul acestuia după realizarea masei debitoare. Ca urmare, este absolut neclară soluţia instanţei de insolvabilitate prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti cu privire la încasarea de la Oleg Iacovlev a creanţelor nestinse în mărimea indicată în tabelul definitiv consolidat al creanţelor, actualizat, prezentat de lichidator sau locţiitorul acestuia după realizarea masei debitoare.
7 Or, în sensul acestei dispoziţii, se subînţelege că mărimea creanţelor indicate în tabelul definitiv consolidat al creanţelor, urmează numai a fi actualizată după realizarea de către lichidatorul SRL „Iaşa” în proces de insolvabilitate a masei debitoare, fapt ce contravine prevederilor art. 15 alin. (1) din Legea insolvabilităţii. Mai cu seamă la acest segment se va menţiona că însuşi lichidatorul SRL „Iaşa”, Tatiana Bostan în cererea cu privire la atragerea la răspundere subsidiară a membrilor organelor de conducere a SRL „Iaşa” a menţionat că potrivit informaţiei parvenite de la organele competente şi listei de inventar, debitorul la moment dispune în masa debitoare de bunuri imobile sub formă de teren cu suprafaţa de 0,1231 ha, cod cadastral 6401408.102, precum şi construcţie, cod cadastral 6401408.102.01 situată în or.
Orhei, str. 31 august 1989, nr. 97/a, ambele gajate la creditorul garantat BC „Eximbank-Grupo Veneto Banca” SA, precum şi teren cu suprafaţa de 0,0792 ha cu nr. cadastral 6401408.238, la fel situat în or. Orhei, str. 31 august 1989, nr. 97/a care nu este gajat, iar din bunurile mobile - o transpaletă manuală uzată.
Pe de altă parte, din cererea depusă de lichidatorul SRL „Iaşa”, Tatiana Bostan rezultă că aceasta a solicitat atragerea la răspundere subsidiară a membrilor organelor de conducere a SRL „Iaşa” în proces de insolvabilitate prin încasarea de la directorului şi asociatului unic Oleg Iacovlev a creanţelor nestinse confirmate prin tabelul definitiv consolidat actualizat al creanţelor, pe când la materialele cauzei un asemenea tabel lipseşte, fiind anexat doar tabelul creanţelor definitiv consolidat la data de 03 iunie 2013 (f. d. 119). În această ordine de idei, este evident că în cadrul examinării cauzei nu a fost constatat cu certitudine faptul dacă masa debitoare a SRL „Iaşa” în proces de insolvabilitate a fost realizată sau valorificată definitiv, împrejurare ce face imposibilă stabilirea cu precizie a mărimii creanţei nestinse care ar putea fi încasată de la membrii organelor de conducere a SRL „Iaşa” în proces de insolvabilitate ca urmare a atragerii la răspundere subsidiară.
Pe cale de consecinţă, instanţa de recurs va remarca că dispozitivul hotărârii instanţei de insolvabilitate nici nu indică cert suma creanţelor nestinse ce urmează a fi încasată de la Oleg Iacovlev, fapt care în plus atestă că acesta are un conţinut indecis, ce ar putea crea dificultăţi şi duce la imposibilitatea executării unei asemenea hotărâri judecătoreşti de către executorul judecătoresc. Mai mult că şi realizările practicii judecătoreşti la acest capitol reliefează că este inadmisibilă adoptarea unei hotărâri judecătoreşti, executarea căreia este pusă în dependenţă de survenirea unor circumstanţe ulterioare. Or, pronunţând hotărârea de încasare a unei sume de bani, instanţa judecătorească consemnează în dispozitiv, cu cifre şi litere, suma în moneda în care se percepe.
Sub aspectul celor relatate se stabileşte că constatările instanţei de insolvabilitate nu conţin o argumentare clară din care să rezulte procesul deliberării şi adoptării soluţiei la care s-a ajuns, astfel instanţa de recurs fiind în imposibilitatea să exercite controlul judiciar asupra unei asemenea soluţii şi să verifice temeinicia şi legalitatea hotărârii atacate cu privire la oricare dintre motivele prevăzute de lege. Pentru considerentele descrise, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a admite 8 recursul, a casa hotărârea instanţei de insolvabilitate şi a remite pricina spre rejudecare la Curtea de Apel Chişinău ca instanţă de insolvabilitate.
Prin prisma prevederilor art. 5 alin. (9) Legea insolvabilităţii, se va reţine că în cazul casării unei hotărâri a instanţei de insolvabilitate, cu remiterea cauzei la rejudecare, rejudecarea se va face de alt complet al instanţei de insolvabilitate (alt judecător). La rejudecare, instanţa urmează să ţină cont de cele menţionate şi, rejudecând litigiul supus examinării, să emită o hotărâre întemeiată şi legală. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c), CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie decide: Se admite recursul declarat de Oleg Iacovlev. Se casează hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 01 decembrie 2014 în pricina civilă la cererea introductivă a Societăţii cu Răspundere Limitată „Nefis” privind intentarea procesului de insolvabilitate faţă de Societatea cu Răspundere Limitată „Iaşa” cu remiterea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Chişinău, în alt complet de judecată.
Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Sveatoslav Moldovan Nadejda Toma Maria Ghervas Ala Cobăneanu 9