2ra-819/15 — Încasarea sumei

prima instanţă:V. Şchiopu dosarul nr. 2ra-819/15 instanţa de apel: T. Duca, S. Procopciuc, N. Chircu ÎNCHEIERE 22 aprilie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Ion Druţă examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Ana Cozacioc în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Marinei Colocolţeva împotriva Anei Cozacioc cu privire la încasarea datoriei împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 08 decembrie 2014, prin care a fost admis apelul declarat de Marina Colocolţeva, modificată hotărârea Judecătoriei Ungheni din 26 februarie 2014, prin care a fost admisă parţial cererea de chemare în judecată formulată de Marina Colocolţeva împotriva Anei Cozacioc cu privire la încasarea sumei, încasată de la Ana Cozacioc suma totală de 117630,70 lei şi cheltuieli de judecată în sumă de 20494,65 lei, în rest, au fost respinse pretenţiile Marinei Colocolţeva constată: La 07 septembrie 2009, Marina Colocoliţeva a depus cerere de chemare înjudecată împotriva Anei Cozacioc cu privire la încasarea datoriei.

În motivarea acţiunii a invocat că la 02 februarie 2007, a încheiat cu pârâta contractul de donaţie, în urma căruia ultima îi donase apartamentul nr. 16 situat la adresa or. Ungheni, str. V. Lupu, 8 ce-i aparţine cu drept de proprietate. Susţine că acţiunile descrise au fost precedate de înţelegerea lor care consta în trecerea ei cu traiul la reclamantă şi înstrăinarea apartamentului ei cu patru odăi, pe care îl deţinea cu drept de proprietate şi investirea mijloacelor băneşti obţinute în reparaţia capitală în imobilul care urma a-i fi donat.

Afirmă că dovadă a intenţiilor sale, serveşte, procura generală, autentificată notarial, la 09 octombrie 2006, prin care reclamanta i-a încredinţat dreptul de a administra bunul imobil ce-i aparţinea, să o reprezinte în faţa oricăror persoane fizice şi juridice, administrare publică locală, organe de drept sau de stat în vederea achitării plăţilor respective (energie electrică, impozit pe imobil, servicii telefonice etc. şi soluţionarea altor probleme legate de administrarea imobilului în cauză). Menţionează că începând cu perioada menţionată şi pe parcursul traiului în comun, a achitat din contul mijloacelor personale datoriile restante la imobil şi 1 serviciile comunale, au fost efectuate plăţi curente pentru servicii şi alte plăţi comunale în mărime de 15524,07 lei.

Mai indică că la fel, din acea perioadă şi pe parcursul anilor 2007 – 2008, conform înţelegerii avute, din contul mijloacelor personale, a iniţiat şi finalizat un şir de lucrări ce ţin de reparaţia capitală a apartamentului în cauză, inclusiv conectarea la conducta de gaz, instalarea încălzirii autonome, suma cheltuielilor care se estimează, conform raportului de expertiză, în mărime de 160295 lei. Invocă că în toamna anului 2008, reclamanta fiind sub influenţa rudelor sale apropiate şi având la bază un conflict cu nuanţă materială, prin invocarea unor motive nefondate, a depus cerere de chemare în judecată, prin care a solictat anularea contractului de donaţie încheiat cu reclamanta. Remarcă că la 03 martie 2009, instanţa de fond a emis o hotărâre prin care a declarat nul contractul de donaţie a apartamentului nr. 16 situat pe adresa or.

Ungheni, str. V. Lupu, 8. Îşi întemeiază pretenţiile în baza dispoziţiilor art. 219 Cod civil, art. 28, 166- 168, 174-178 CPC. Solicită încasarea de la reclamanta Ana Cozacioc suma de 160295 lei pentru efectuarea reparaţiei apartamentului litigios, precum şi cheltuielile legate de efectuarea expertizei în sumă de 672 lei, în total 160967 lei, suma de 15524,07 lei, cu titlu de datorii la imobil şi serviciile achitate, 5294,73 lei - taxa de stat, aplicarea sechestrului pe apartamentul nr. 16 situat pe adresa or. Ungheni, str. V. Lupu, 8, nr. cadastral 920110619701016, precum şi a serviciilor pentru asistenţă juridică, conform bonului de plată. Prin hotărârea Judecătoriei Ungheni din 06 mai 2010, acţiunea a fost respinsă.

Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 01 februarie 2011, a fost admis apelul declarat de Colocoliţeva Marina, casată integral hotărârea primei instanţe, cu emiterea unei noi hotărâri prin care a fost admisă parţial acţiunea, încasată de la Ana Cozacioc în beneficiul Marinei Colocolţeva suma de 147295 lei, cu titlu de restituire a prestaţiilor ca efect al anulării actului juridic şi 3314 lei – cheltuieli de judecată, în rest, a fost respinsă acţiunea. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 05 octombrie 2011, a fost admis recursul declarat de Ana Cazacioc, casată decizia instanţei de apel, cu restituirea pricinii spre rejudecare în ordine de apel în aceeaşi instanţă în alt complet de judecători.

Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 08 noiembrie 2012, a fost admis apelul declarat de Marina Colocoliţeva, casată hotărârea primei instanţe, cu restituirea pricinii spre rejudecare în prima instanţă, în alt complet de judecată. La 12 februarie 2014, Colocoliţeva Marina, reprezentată de avocatul Alexandru Rotari a depus o cerere suplimentară la cererea de chemare în judecată, solicitând încasarea sumei de 147295 lei pentru efectuarea reparaţiei în apartamentul nr. 8 de pe adresa or.

Ungheni, str. V. Lupu, 16, conform rapoartelor de expertiză şi explicaţia la raportul de evaluare din 01noiembrie 2012, cheltuielile legate de efectuarea expertizei (raport de expertiză nr. 0255239 din 24 aprilie 2009) în mărime de 672 lei, suma de 15524 lei, ce constituie datoriile la serviciile comunale şi imobil achitate pentru reclamată, iar în total suma de 163491 lei, suma care constituie valoarea acţiunii, taxa de stat în mărime de 5294,73 lei, 2 achitată la depunerea cererei în instanţăde fond, 3971 lei, achitată la depunerea cererei de apel, în total suma de 9265,73 lei, precum şi costul serviciilor pentru asistenţă juridică în mărime de 18430 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Ungheni din 26 februarie 2014, a fost admisă parţial acţiunea, încasată din contul Anei Cozacioc în beneficiul Marinei Colocolţeva, suma de 6490,41 lei, precum şi cheltuielile de judecată în mărime de 1103 lei, în rest, a fost respinsă acţiunea.

Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 08 octombrie 2014, a fost admis apelul declarat de Marina Colocolţeva, modificată hotărârea Judecătoriei Ungheni din 26 februarie 2014, prin care a fost admisă parţial cererea de chemare în judecată formulată de Marina Colocolţeva împotriva Anei Cozacioc cu privire la încasarea sumei, încasată de la Ana Cozacioc suma totală de 117630,70 lei şi cheltuieli de judecată în sumă de 20494,65 lei, în rest, au fost respinse pretenţiile. La 12 februarie 2015, Ana Cozacioc a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel cu menţinerea hotărârii primei instanţe. În motivarea recursului, a invocat dezacordul cu decizia recurată, considerând că au fost aplicate eronat normele de drept material, concluziile instanţei fiind în contradicţie cu circumstanţele pricinii, nefiind dovedite circumstanţele considerate de instanţă ca fiind stabilite.

Susţine că în anul 2006, Colocolţeva Marina, fiind în relaţii de concubinaj cu feciorul pârâtei, a convins-o să-i permită să se stabilească cu traiul în apartamentul litigios. Folosindu-se de starea ei de neputinţă, prin explicaţii eronate şi promisiuni false, Colocolţeva Marina a determinat-o, la 02 februarie 2007, să semneze contractul de donaţie a apartamentului. Afirmă că după obţinerea calităţii de proprietar, atitudinea intimatei s-a schimbat radical, fiind nevoită să părăsească apartamentul său. Menţionează că pe parcursul aflării în apartamentul aflat în litigiu, intimata a efectuat un şir de lucrări de reparaţie, printre care gazificarea imobilului, instalarea sistemului autonom de încălzire.

Remarcă că la 07 septembrie 2009, Marina Colocolţeva a depus o cerere de chemare în judecată cu privire la încasarea sumei de 160295 lei, justificând pretenţia pe evaluarea făcută în raportul de expertiză efectuat până la înaintarea acţiunii. Menţionează că ulterior acelaşi evaluator a prezentat instanţei de judecată un alt raport prin care s-a constatat că la evacuarea Marinei Colocolţeva apartamentul se afla într-o stare nesatisfăcătoare, sistemul de energie electrică era descompletat şi practic nu lucra, apă nu era, canalizarea nu funcţiona, sistemele de gazificare şi încălzire erau dezmembrate, mobila lipsea. Consideră că instanţa de apel la emiterea deciziei din 08 octombrie 2014 a încălcat esenţial normele de drept material, nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată.

Invocă prevederile art. 118 alin. (1) CPC, care stipulează că fiecare parte trebuie să dovedească circumstanţele pe care le invocă drept temei al pretenţiilor şi obiecţiilor sale dacă legea nu dispune altfel. Menţionează că din prevederile normei enunţate rezultă că sarcină probării valorii îmbunătăţirilor aduse imobilului revine intimatei. 3 Face referire la conţinutul art. 122 CPC, care prevede că circumstanţele care, conform legii, trebuie confirmate prin anumite mijloace de probaţiune nu pot fi dovedite cu nici un fel de alte mijloace probante. Se consideră inadmisibile probele obţinute cu încălcarea prevederilor legii, cum ar fi inducerea în eroare a participantului la proces, încheierea actului de către o persoană neâmputernicită, încheierea defectuoasă a actului procedural, alte acţiuni ilegale.

Susţine că contrar prevederilor enunţate, instanţa de apel a reţinut în calitate de probă admisibilă raportul de expertiză din 24 aprilie 2009 efectuat la comanda reclamantei până la adresarea ei în instanţa de judecată şi raportul de evaluare din 01 noiembrie 2012 efectuat de aceiaşi persoană ce activa în calitate de evaluator al bunurilor imobile la Camera de comerţ si Industrie, filiala Ungheni, iar din materialele cauzei s-a stabilit că evaluatorul nu a posedat împuterniciri pentru efectuarea expertizelor judiciare. Indică prevederile art. 148 alin. (1) CPC, care stipulează că pentru elucidarea unor aspecte din domeniul ştiinţei, artei, tehnicii, meşteşugurilor artizanale şi din alte domenii, apărute în proces, care cer cunoştinţe speciale, instanţa dispune efectuarea unei expertize, la cererea părţii sau a unui alt participant la proces, iar în cazurile prevăzute de lege, din oficiu.

Actele reviziei ori ale inspecţiilor departamentale, precum şi raportul scris al specialistului, nu pot înlocui raportul de expertiză şi nici exclude necesitatea efectuării expertizei în aceeaşi problemă. Remarcă că instanţa de apel eronat a concluzionat că dacă pârâta a recunoscut faptul efectuării reparaţiei, reclamanta este liberată de obligaţia dovedirii întinderii pretenţiilor sale, astfel, intimata în şedinţa de judecată nu a recunoscut cuantumul pretenţiei înaintate. Susţine că nici din declaraţiiile martorilor, nici din declaraţiile evaluatorului chemat în şedinţa de judecată nu a putut fi stabilită cu certitudine valoarea îmbunătăţirilor aduse bunului de către intimată. Consideră că instanţa de fond a dat o apreciere corectă valorii probante a raportului efectuat de evaluator, neacceptându-l în calitate de probă admisibilă, iar instanţa de apel, contrar dispoziţiilor legale, l-a considerat admisibil.

Invocă că Legea cu privire a la activitatea de evaluare, nu acordă dreptul întreprinderilor de evaluare să execute devize pentru lucrările de construcţii montaj şi reparaţii - construcţii. Totodată, precizează că calculele din rapoartele prezentate nu corespund formularelor din Instrucţiunile CPL.01.01.-2012, CPL.01.02.-2012, CPL.01.03.2012, CPL.01.05.2012, CPL.01.06.2012 elaborate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi a Construcţiilor al RM şi normelor de lichidare a materialelor. Remarcă că potrivit art. 6 din CEDO, orice persoană are dreptul de a-i fi examinată cauza în mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil, de către un tribunal independent şi imparţial, stabilit prin lege, care va hotărâ fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptată împotriva sa.

Considerăm că instanţa de apel a încălcat dreptul recurentei la un proces echitabil, împunând încasarea nejustificată a pretenţiilor părţii opuse. Invocă şi conţinutul art. 1 din Protocolul adiţional al CEDO, care dispune că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni 4 nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. Afirmă că în cadrul procesului judiciar s-a constatat că imobilul ei până la instalarea Marinei Colocolţeva în el, a avut o stare satisfăcătoare, iar după evacuarea intimatei, apartamentul a rămas într-o stare nesatisfacătoare.

Menţionează că are o situaţie materială precară, este invalid de gradul II, iar venitul ei este alcătuit din pensia de invaliditate în mărime de 440 lei şi din compensaţia nominală în mărime de 135 lei, fapt ce se confirmă prin legitimaţia de pensionar. Susţine că valoarea taxei de stat, necesară a fi achitată, este disproporţial de mare în comparaţie cu venitul pe care îl obţine. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele cauzei rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată în adresa părţilor, inclusiv a recurentei, la 09 decembrie 2014, fapt confirmat prin scrisoarea de însoţire anexată (f. d. 245), fiind recepţionată de Ana Cozacioc la 16 decembrie 2014, fapt confirmat prin avizul de recepţie (f. d.248).

Astfel, se constată că recurenta s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 12 februarie 2015, în termen. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Ana Cozacioc nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura 5 admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Ana Cozacioc, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Ana Cozacioc ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Ana Cozacioc se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Ion Druţă 6