3ra-389/15 — Contestarea actului administrativ, restabilire în funcţie şi repararea prejudiciului material şi moral

prima instanță: M. Muruianu, dosarul nr. 3ra-389/15 instanța de apel: N. Budăi, A. Nogai, A. Gavriliţă ÎNCHEIERE 01 aprilie 2015 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Cuzimuc Alexandru, în pricina civilă la cererile de chemare în judecată a lui Cuzimuc Alexandru împotriva Ministerului Economiei al Republicii Moldova, intervenient accesoriu Agenţia pentru Protecția Consumatorului cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 04 decembrie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de către Cuzimuc Alexandru și menținută hotărârea Judecătoriei Buiucani mun.

Chișinău din 25 iunie 2014, prin care acțiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată, c o n s t a t ă: La 29 aprilie 2014, Cuzimuc Alexandru a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Economiei al RM cu privire la contestarea actului administrativ. În motivarea acţiunii a indicat că în rezultatul reorganizării Inspectoratului Principal de Stat pentru Supravegherea Pieței Metrologice și Protecție a Consumatorilor și acceptării cererii de transfer din funcția de șef al Inspectoratului şi conform ordinului Ministerului Economiei al RM nr. 01 din 02 ianuarie 2012, dânsul a fost numit în funcția publică de director al Agenției pentru Protecția Consumatorului.

Menționează că prin actul administrativ contestat și anume, prin ordinul nr. 134-p din 28 martie 2014 „Cu privire la destituirea din funcție a Directorului Agenției pentru Protecția Consumatorului”, a fost dispusă destituirea sa din funcția de director al Agenției pentru Protecția Consumatorului, începând cu data de 31 martie 2014. Susține că inițial a fost organizat auditul de regularitate, în conținutul căruia au fost invocate anumite încălcări admise de funcționarii agenției, iar în concluziile raportului de audit „lejer”, circumstanțele invocate în conținutul acestuia și considerate de membrii echipei de audit ca încălcări grave, i-au fost imputate lui, după care, concluziile membrilor echipei de audit sunt convertite în „fapte notorii” de către membrii grupului de lucru, special instituit, care au întocmit Raportul privind ancheta de serviciu.

Invocă că constatările Raportului anchetei de serviciu au fost deja invocate de către membrii comisiei de disciplină cu „valoare de lucru judecat”, conform procesului- verbal nr. 2 din 28 martie 2014, respectiv, în aceeași zi a fost emis și ordinul contestat.

Consideră că, sunt descrise lapidar şi camuflat anumite aspecte care în opinia pârâtului ar constitui abateri disciplinare și nu s-a ținut cont la emiterea ordinului contestat, deoarece, pentru fiecare presupusă abatere disciplinară a expirat termenul de atragere la răspundere disciplinară, iar argumentul pârâtului expus în pct. 5 din procesul-verbal nr. 2 din 28 martie 2014 al Comisiei de disciplină, precum că faptele imputate reprezintă în sine acțiuni sau inacțiuni săvârșite în procesul de exercitare a funcției de conducere (management) ceea ce presupune un proces continuu (de organizare, planificare şi decizional), care nu s-a consumat la o anumită dată anterioară, din care motiv nu ar fi fost omis termenul de prescripție pentru aplicarea sancțiunii disciplinare, este complet neîntemeiat.

Indică că prin actul administrativ contestat, dânsul a fost privat de posibilitatea legală de a munci, astfel, prin prezenta acțiune solicită încasarea din contul Ministerului Economiei al RM în beneficiul său salariul pentru absența forțată de la muncă începând cu data de 01 aprilie 2014 până la data restabilirii sale în serviciu și, deoarece, în baza ordinului contestat, au fost efectuate înscrierile respective în carnetul său de muncă, solicită obligarea Ministerului Economiei al RM să efectueze rectificările în carnetul de muncă.

Solicită anularea ordinului Ministerului Economiei al RM nr. 134-p din 28 martie 2014 „Cu privire la destituirea din funcție a Directorului Agenției pentru Protecția Consumatorului”, restabilirea în funcție de director al Agenției pentru Protecția Consumatorului, încasarea din contul Ministerului Economiei al RM în beneficiul său salariul pentru absența forțată de la serviciu, începând cu data de 01 aprilie 2014 până la data reintegrării în serviciu şi obligarea Ministerului Economiei să efectueze rectificările în carnetul său de muncă. La 11 iunie 2014, Alexandru Cuzimuc a depus o cerere privind reformularea pretenției, solicitând încasarea din contul Ministerului Economiei al RM, prin intermediul Agenției pentru Protecția Consumatorului, în beneficiul său, salariul pentru absența forțată de la serviciu, începând cu data de 01 aprilie 2014 până la data reintegrării în serviciu.

Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 25 iunie 2014, acțiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 04 decembrie 2014, a fost respins apelul declarat de către Cuzimuc Alexandru și menținută hotărârea primei instanțe. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a invocat prevederile art. 14 alin.(1), art. 16 alin.(2) al Legii contenciosului administrativ nr. 793-XIV din 10 februarie 2000, care reglementează aspecte ce ţine de cererea prealabilă şi depunerea cererii de chemare în judecată în contencios administrativ și care stipulează că acțiunea poate fi înaintată nemijlocit instanței de contencios administrativ în cazurile expres prevăzute de lege și în cazurile în care persoana se consideră vătămată într-un drept de al său prin nesoluționarea în termen legal ori prin respingerea cererii prealabile privind recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate.

Cu referire la normele citate şi în coraport cu materialele pricinii, instanțele au reţinut că în speță, având în vedere natura actului administrativ, respectarea procedurii prealabile nu este obligatorie, iar cît priveşte legalitatea ordinului nr. 134-p, instanţele au reţinut că acesta a fost emis în urma Raportului privind ancheta de serviciu din 24 martie 2014, care a fost întocmit după desfășurarea misiunii de audit de regularitate la Agenției pentru Protecția Consumatorului, prin care a fost expres indicate încălcările comise de către Cuzimuc Alexandru în exercițiul funcției sale, prin urmare, concluzionînd că actul administrativ contestat a fost emis legal de către Ministerul Economiei al RM și cu respectarea procedurii stabilite.

La 03 februarie 2015, Alexandru Cuzimuc a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe cu emiterea unei noi hotărâri de admitere a acţiunii. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanței de apel, considerând-o ilegală, neîntemeiată şi emisă cu aplicare eronată a normelor de drept material, neaplicarea legii care trebuia să fie aplicată şi aplicarea unei legi care nu trebuia să fie aplicată.

Apreciază drept eronate concluziile instanţei de apel precum că actul administrativ contestat a fost emis legal de către Ministerul Economiei al RM şi cu respectarea procedurii stabilite, cât și respingerea ca fiind neîntemeiate, argumente sale cu privire la omiterea termenului de prescripție la răspunderea administrativă, pe motiv că încălcările admise și indicate în sesizarea înaintată Comisiei de anchetă privind abaterile disciplinare comise de către acesta și constatate în rezultatul anchetei de serviciu, în opinia primei instanțe reprezintă în sine acțiuni/inacțiuni săvârșite în procesul de exercitare a funcției de conducere ceea ce presupune un proces continuu, care nu s-a consumat la o anumită dată anterioară.

Or, combaterea argumentelor expuse în actele judecătorești contestate este posibilă numai prin contraargumentarea fiecărui aspect ce vizează încălcările privite separat și enumerate nemijlocit în actele judecătorești contestate. Menționează că pentru fiecare faptă imputată lui, în actul administrativ contestat în parte a expirat termenul de atragere la răspundere disciplinară, iar potrivit prevederilor art. 24 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 793 din 10 februarie 2000, şi art. 89 alin. (2) din Codul muncii, sarcina probațiunii îi revine pârâtului şi respectiv a angajatorului, iar pe parcursul examinării pricinii a fost solicitată prezentarea tuturor actelor ce au servit temei pentru emiterea ordinului contestat, însă, aceste acte nu au fost prezentate.

Indică că actul administrativ contestat a fost emis în baza art. 58 lit. g) şi 64 lit. b) din Legea nr. 158 din 04 iulie 2008, cu privire la funcția publică şi statutul funcționarului public şi anume prin destituirea din funcția publică ca rezultat al aplicării celei mai grave sancțiuni disciplinare pentru abaterile disciplinare. Afirmă că ordinul contestat a fost emis de către intimat contrar art. 59 alin.(1), (10) din Legea nr. 158 din 04 iulie 2008, cât şi art. 209 din Codul muncii, deoarece, la aplicarea sancțiunii disciplinare urma a fi individualizată fiecare faptă în parte, identificată abaterea disciplinară, evaluat gradul de prejudiciabilitate în coraport cu vinovăția sa, stabilită posibilitatea aplicării unei altei sancțiuni disciplinare și elucidat faptul existenței unor temeiuri de exonerare de răspundere disciplinară, cât și faptul că pentru fiecare presupusă abatere disciplinară a expirat termenul de atragere la răspundere disciplinară.

Insistă că este neîntemeiat argumentul intimatului, care a fost reținut ca concludent de către instanțele inferioare la emiterea hotărârilor, precum că, faptele imputate, reprezintă în sine acțiuni sau inacțiuni săvârșite în procesul de exercitare a funcției de conducere ceea ce presupune un proces continuu, care nu s-a consumat la o anumită dată anterioară, din care motiv nu a fost omis termenul de prescripție pentru aplicarea sancțiunii disciplinare, deoarece este lipsit de suport legal.

În acest sens, indică că obiectul litigiului comportă un dublu caracter și anume litigiu de muncă, dar examinat în procedura de contencios administrativ, iar potrivit prevederilor pct. 43 din Recomandarea Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 12 din 03 octombrie 2009 „Cu privire la practica judiciară a examinării litigiilor care apar în cadrul încheierii, modificării, și încetării contractului individual de muncă” indică că în conformitate cu prevederile art. 209 din Codul muncii, instanța judecătorească verifică respectarea de către administrație a termenelor de aplicare a sancțiunilor disciplinare.

Termenul de o lună pentru aplicare sancțiunii disciplinare se calculează din ziua constatării abaterii, iar ziua constatării abaterii de la care începe să curgă termenul de o lună, se consideră ziua în care despre abatere a aflat conducătorul unității sau o altă persoană, căreia conform serviciului îi este subordonat salariatul indiferent de faptul dacă această persoană, în conformitate cu legislația, are sau nu dreptul de a aplica sancțiuni disciplinare.

Astfel, la caz a fost omis termenul de o lună pentru aplicarea răspunderii disciplinare, deoarece, raportul de audit a fost efectuat în perioada 11 februarie 2014 -21 februarie 2014, iar ordinul contestat a fost emis de către intimat la data de 28 martie 2014. La fel, indică că actele anexate la cererea de chemare în judecată ce au precedat emiterea ordinului contestat sunt: Raportul misiunii de audit de regularitate la Agenția pentru Protecția Consumatorului din 03 martie 2014; explicațiile sale depuse la 18 martie 2014 asupra Raportului de audit; Raportul privind ancheta de serviciu pe marginea cazului de abatere disciplinară admisă de către directorul Agenţiei pentru Protecția Consumatorului din 24 martie 2014 şi procesul-verbal nr. 2 din 28 martie 2014 a Comisiei de disciplină a Ministerului Economiei.

Afirmă că procesul-verbal menționat este unul cu caracter formal, iar în încălcările imputate, au fost indicate în celelalte două acte menționate și anume Raportul misiunii de audit și Raportul privind ancheta de serviciu, fapt specificat și în actele judecătorești contestate, inițial a fost organizat auditul de regularitate, în conținutul căruia sunt invocate anumite încălcări admise de funcționarii agenției, după care, Raportul privind anchetă de serviciu.

De asemenea, indică că prin cuprinsul Raportului privind ancheta de serviciu, în argumentarea pozițiilor membrilor Comisiei de disciplină s-a făcut referire la Regulamentul cu privire la comisia de disciplină, ce constituie Anexa nr. 7 la Hotărârea Guvernului nr. 201 din 11 martie 2009 privind punerea în aplicare a prevederilor Legii cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public nr. 158 din 04 iulie 2008, iar la caz, în baza aceleași Hotărâri de Guvern, însă, conform Regulamentului cu privire la evaluarea performanțelor profesionale ale funcționarului public (Anexa nr. 8), la 27 ianuarie 2014, dânsul a fost supus procedurii de evaluare, iar în acest sens a fost întocmită fișa de evaluare a funcționarilor publici de conducere, semnată de evaluator.

Menționează că conform punctajului final calculat din suma mediei obținute la evaluarea nivelului de îndeplinire a obiectivelor și mediei obținute pentru cele 6 criterii de evaluare, dânsul pentru perioada supusă evaluării din 01 ianuarie 2013 – 31 decembrie 2013 a acumulat 3,58 puncte, ceea ce potrivit pct. 40 din Regulamentului cu privire la evaluarea performanțelor profesionale ale funcționarului public, este calificat ca „foarte bine”, fapt care a fost precizat expres în Fișa de evaluare și prezentat cu argumentele de rigoare în prima instanță.

Susține că în speță se atestă două acte cu concluzii diametral opuse şi anume procesul - verbal al Comisiei de disciplină şi Fişa de evaluare, confirmată de evaluator ca rezultat al evaluării efectuate de către Comisia de evaluare, iar ambele structuri sunt din cadrul Ministerului Economiei al RM, cât şi ambele concluzii sunt certificate prin semnătura viceprim-ministrului, ministru al economiei, d-ul Valeriu Lazăr, însă cu efecte diferite, cu toate că în pct. 53 al Regulamentului cu privire la comisia de disciplină, este specificat expres că toate dubiile în probarea învinuirii se interpretează de către membrii comisiei în favoarea funcționarului public cercetat. La 16 martie 2015 Agenția pentru Protecția Consumatorilor a depus referință la recursul declarat, în care a invocat caracterul neîntemeiat al acestuia și a solicitat respingerea lui ca fiind inadmisibil.

Indică intimatul că Curtea de Apel Chișinău în decizia din 04 decembrie 2014, a data o apreciere corectă circumstanțelor de fapt ale cauzei în raport cu normele de drept aplicate, pe cînd, argumentele recurentului sunt declarative. La 20 martie 2015, Ministerul Economiei al RM, la fel, a depus referință la recursul declarat, prin care a solicitat respingerea lui ca fiind inadmisibil. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Alexandru Cuzimuc este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Alexandru Cuzimuc nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanței de apel. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează şi faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiţie ţine să menționeze că conform jurisprudenței CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către Alexandru Cuzimuc asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Alexandru Cuzimuc ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, dispune: Recursul declarat de către Alexandru Cuzimuc se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva