Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-395/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
18 martie 2015
Părțile
CA Moldova Astrovaz vs Tarus Alexandru
Pe scurt
Temeiurile declararii recursului

2ra-395/15 — Încasarea sumei

Dosarul nr.2ra-395/15 Prima instanță: Judecătoria Florești (jud. L. Grădinaru) Instanţa de apel: Curtea de Apel Bălți (jud. Iu. Grosu, A. Corcenco, D. Corolevschi) ÎNCHEIERE 18 martie 2015 mun. Chișinău Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele completului Svetlana Novac Judecătorii: Tatiana Vieru Oleg Sternioală examinând chestiunea cu privire la admisibilitatea recursului declarat de CA ”Moldova-Astrovaz” SA împotriva deciziei din 09 octombrie 2014 a Curții de Apel Bălți, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a CA ”Moldova-Astrovaz” SA împotriva lui Țăruș Alexandru privind încasarea datoriei, c o n s t a t ă : La data de 03 mai 2013 CA „Moldova-Astrovaz” SA a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Țăruș Alexandru cu privire la încasarea datoriei.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că la data de 30 august 2009 în Italia a avut loc un accident rutier cu implicarea automobilului de model „Volkswagen Passat” cu nr/î FR AG 900 condus de către Țăruș Alexandru, în urma căruia a fost prejudiciat pietonul Procida Maria. Potrivit debit-notelor prezentate de Compania Internațională de Asigurări „Avus Internațional", care a regularizat dosarul de daune nr. 1/09-0855/2, 1/09-855/3, reclamantul a achitat despăgubiri de asigurare în mărime de 7736,83 euro, preluând răspunderea civilă a pîrîtului în baza contractului de asigurare obligatorie civilă pentru pagube produse de autovehicule - ”Carte Verde” nr. FA 06123698 din 02.07.2009, faptul achitării despăgubirii de asigurare se confirmă prin ordinul de plată nr. 54 din 29.12.2011.

Indică reclamantul că la data de 06 aprilie 2012 a interpelat Agenția Națională Transport Auto cu informația referitoare la efectuarea de către pîrît a reviziei tehnice a automobilului indicat. Prin scrisoarea ANTA nr. 06/1-1-1001 din 04.05.2012 aceasta l-а informat că automobilul de model „Volkswagen Passat” cu nr/î FRAG 900 a fost supus controlului tehnic la data de 02.08.2008 și la 24.12.2009, adică, la 1 data producerii accidentului rutier-30.08.2009, pîrîtul nu dispunea de revizia tehnică a automobilului de model „Volkswagen Passat”. Solicită CA „Moldova-Astrovaz” SA încasarea din contul lui Țăruș Alexandru în beneficiul său a sumei datorate în mărime de 7736,83 euro. Prin hotărârea din 24 martie 2014 a Judecătoriei Florești, cererea de chemare în judecată a CA ”Moldova-Astrovaz” SA împotriva lui Țăruș Alexandru privind încasarea datoriei a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.

Prin decizia din 09 octombrie 2014 a Curții de Apel Bălți, s-a respins apelul declarat de CA ”Moldova-Astrovaz” SA, cu menținerea hotărîrii din 24 martie 2014 a Judecătoriei Florești. La data de 24 decembrie 2014 CA ”Moldova-Astrovaz” SA a depus recurs împotriva deciziei din 09 octombrie 2014 a Curții de Apel Bălți. În motivarea recursului a indicat că instanțele inferioare au emis acte judecătorești neîntemeiate și nefondate. Menționează recurentul că instanța de fond și de apel la examinarea pricinii nu au aplicat prevederile art. 29 lit. f) al Legii cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule, care prevede că asiguratorul are dreptul să înainteze acțiune de regres persoanei răspunzătoare de producerea pagubelor atunci cînd utilizatorul autovehiculului nu dispune de certificat de revizie tehnică la momentul producerii accidentului.

Susține recurentul că la momentul producerii accidentului potrivit informației prezentate de Agenția Națională Transport Auto, intimatul nu dispunea de revizie tehnică a automobilului. Analizând modul în care recurentul și-a exercitat dreptul la recurs, fără a se expune cu referire la legalitatea deciziei instanței de apel atacate, Colegiul consideră recursul drept inadmisibil din următoarele motive. Potrivit art. 437 alin.(1) lit. f) CPC „cererea de recurs trebuie să conțină, printre altele, esența și temeiurile recursului, argumentul ilegalității deciziei atacate”. Totodată, participanții la proces sunt în drept să declare recurs numai în cazul în care invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) sau (4) CPC.

Astfel, recursul împotriva deciziilor instanței de apel este o cale de atac de drept, vizând în exclusivitate legalitatea actului de dispoziție contestat. Colegiul constată că argumentele invocate de recurent în cererea de recurs vizează temeinicia deciziei instanței de apel și a hotărârii instanței de fond și ar putea fi încadrate în temeiul prevăzut de art. 386 alin.(1) lit. b) CPC, aplicabil doar procedurii de apel. Asemenea temei nu se regăsește în art. 432 CPC aplicabil recursului. Colegiul reține că potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din Capitolul XXXVIII CPC, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) CPC, instanța de recurs poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant 2 regulile de apreciere a probelor stabilite în prevederile art. 130 CPC. Din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor. Cu referire la argumentul recurentului privind aplicarea eronată de către instanțele judecătorești inferioare a normelor de drept, Colegiul menționează că în cererea de recurs nu se indică prin ce s-a manifestat aplicarea eronată a normelor de drept și din care circumstanțe aceasta rezultă.

Colegiul reține că acest argument al recurentului poartă un caracter declarativ, nefiind posibilă determinarea aspectului de legalitate al deciziei instanței de apel ce urmează a fi supus controlului judiciar. Avînd în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de CA ”Moldova- Astrovaz” SA, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC și, drept urmare, este inadmisibil. În conformitate cu prevederile art. art. 433 lit. a) 440 CPC, Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Se recunoaște inadmisibil recursul declarat de CA ”Moldova-Astrovaz” SA împotriva deciziei din 09 octombrie 2014 a Curții de Apel Bălți.

Încheierea este irevocabilă. Președintele completului Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru Oleg Sternioală 3

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.