Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
2rhc-23/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
25 februarie 2015
Părțile
ÎI A.Istrati, Marcu Griţcu vs SRL Anelistra
Pe scurt
Temeiurile declarării revizuirii

2rhc-23/15 — Validarea propririi

prima instanţă I. Muruianu dosarul nr.2rhc-23/15 instanţa de recurs N. Clima, S. Novac, T. Vieru, O. Sternioală, I. Corolevschi ÎNCHEIERE 25 februarie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Iurie Diaconu, Iuliana Oprea, Ion Druţă, Ion Corolevschi examinînd cererea de revizuire depusă de către Societatea cu răspundere limitată „Anelistra”, în pricina civilă la cererea de validare a popririi depusă de administratorul insolvabilităţii Întreprinderea Individuală „A.

Istrati”, Marcu Griţcu, împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 12 noiembrie 2014 prin care a fost respins recursul declarat de către Societatea cu răspundere limitată „Anelistra” şi menţinută hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 28 iulie 2014, prin care cererea de validare a popririi a fost admisă, c o n s t a t ă: La 15 iulie 2014, administratorul insolvabilităţii debitorului ÎI „A. Istrati”, Marcu Griţcu a depus în instanţa de insolvabilitate cerere de validare a popririi prin încasarea de la terţul poprit SRL „Anelistra” a datoriei în sumă de 120030 lei. În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că în temeiul art. 126 alin. (1) al Legii insolvabilităţii, pot fi poprite bunurile mobile corporale ale debitorului deţinute de un terţ în numele lui şi creanţa cu termen ori sub condiţie.

În acest caz, poprirea nu va putea fi executată decît după ajungerea la termen ori de la data îndeplinirii condiţiei, precum şi a alin. (9) al aceluiaşi articol dacă terţul poprit nu îşi îndeplineşte obligaţiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, administratorul insolvabilităţii/lichidatorul, în cel mult o lună de la data la care terţul poprit trebuia să consemneze ori să plătească suma datorată, poate sesiza instanţa de insolvabilitate în vederea validării popririi, solicită validarea popririi ÎI „A.Istrati” faţă de SRL „Anelistra” (IDNO 1012606003003), cu sediul în s. Susleni, r-nul Orhei) în valoare de 120 030 lei. Drept argumente privind corespunderea criteriilor legale a cereri a indicat că la data de 02 iunie 2014 în privinţa ÎI „A.

Istrati” a fost dispusă intentarea procedurii de insolvabilitate. Atît în cadrul şedinţei de examinare, cît şi din materialele dosarului SRL „Inter Trade Investment Company” împotriva GŢ „Istrati Elizaveta” şi ÎI „A. Istrati”, care se examinează de către Judecătoria Orhei a constatat că debitorul recunoaşte pretenţiile reclamantului (ITIC). Mai mult ca atît, anterior, în calitate de fidejusor al GŢ „Istrati Elizaveta”, acesta a achitat (în formă 1 de porumb) echivalentul sumei de 230843,62 lei, ce constituie o parte a creanţei de bază. Susţine că acest indiciu permite să fie constată necesitatea aplicării art. 1163 alin.(1) Codul civil, care prevede că fidejusorul care a executat obligaţia principală are drept de regres contra debitorului în mărimea sumelor pe care le-a plătit, inclusiv datoria principală, dobînda aferentă, precum şi toate cheltuielile pe care le- a suportat în legătură cu fidejusiunea.

Menţionează că prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 20 iunie 2014 a fost dispusă intentarea procedurii simplificate a falimentului faţă de GŢ „Istrati Elizaveta” şi este de menţionat că lichidator al acesteia a fost desemnat el personal, însă, aşa cum nici debitorul în cadrul procesului de insolvabilitate a ÎI „A. Istrati”, aşa şi conducătorul GŢ „Istrati Elizaveta” nu au binevoit să prezinte actele contabile ale întreprinderilor pe care le conduc. Relevă că din acest considerent a fost nevoit din surse indirecte să constate că GŢ „Istrati Elizaveta” în temeiul contractului de împrumut din 02 octombrie 2013 a transferat către SRL „Anelistra” suma de 120030 lei, iar dovada de care dispune este informaţia oferită de instituţia financiară ce deserveşte conturile bancare ale gospodăriei ţărăneşti.

Totodată a constatat în temeiul art. 45 alin. (1) al Legii insolvabilităţii că creanţele neajunse la scadenţă se consideră scadente din momentul intentării procesului de insolvabilitate şi acest fapt îi permite să afirme că atît prin prisma prezentului proces, cît şi cel desfăşurat în privinţa GŢ „Istrati Elizaveta”, creanţa „Anelistra” SRL a devenit scadentă. Menţionează că aceasta creanţă poate fi poprită conform art. 126 Legea insolvabilităţii, motiv pentru care la 01 iulie 2014 a expediat o somaţie SRL „Anelistra”, pe care a recepţionat-o la 04 iulie 2014 şi în termenul oferit pentru achitarea valorii creanţei poprite de 5 zile, acest agent economic nu a achitat suma în privinţa cărei a fost somată, motiv pentru care susţine că din 09 iulie 2014, aşa cum creanţa nu a fost achitată la contul indicat, aceasta este scadentă, în întîrziere, iar poprirea efectuată pasibilă de validare.

Prin urmare, cere administratorul insolvabilităţii ÎI „A. Istrati” Marcu Griţcu validarea popririi ÎI „A.Istrati” faţă de SRL „Anelistra” în valoare de 120030 lei. Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 28 iulie 2014 a fost admisă cererea lui Marcu Griţcu – administratorul insolvabilităţii ÎI „A.Istrati” privind validarea popririi prin încasarea de la terţul poprit SRL „Anelistra” a datoriei şi a fost validată poprirea ÎI „A. Istrati” faţă de terţul poprit SRL „Anelistra” în sumă de 120030 lei. A fost încasat în contul masei debitoare a ÎI „A. Istrati” de la terţul poprit SRL „Anelistra” suma de 120030 lei cu titlu de datorie. A fost încasat de la terţul poprit SRL „Anelistra” în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 3600,09 lei.

La 22 septembrie 2014, Societatea cu răspundere limitată „Anelistra” a declarat recurs împotriva hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 28 iulie 2014, cererea fiind depusă iniţial la Curtea de Apel Chişinău. Recursul declarat a fost înregistrat la Curtea Supremă de Justiţie la 20 octombrie 2014. Prin cererea de recurs înaintată, recurentul a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărîrii instanţei de insolvabilitate cu emiterea unei noi hotărîri prin care 2 cererea de validare a popririi depusă de administratorul insolvabilităţii ÎI „A. Istrati” Marcu Griţcu să fie respinsă ca neîntemeiată.

Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 12 noiembrie 2014 a fost respins recursul declarat de către SRL „Anelistra” şi menţinută hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 28 iulie 2014. La 06 ianuarie 2015, SRL „Anelistra” a depus cerere de revizuire împotriva deciziei instanţei de recurs, cerînd admiterea acesteia, casarea deciziei instanţei de recurs cu remiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Chişinău. Revizuientul, SRL „Anelistra” în motivarea cererii de revizuire a indicat că decizia instanţei de recurs necesită a fi revizuită deoarece recent le-a devenit cunoscute unele circumstanţe şi fapte esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute atît lor ca recurenţi cît şi instanţei de fond şi de recurs, consideră că aceste circumstanţe urmează a fi prezentate şi examinate de instanţa de judecată împreună cu cererea de revizuirii a hotărîrii.

Menţionează că raporturile şi relaţiile examinate în procesul civil fac obiect de cercetare în cadrul unui dosar penal. Aşa, în gestiunea Procuraturii mun. Chişinău se află cauza penală nr. 2014270033 în care Istrati Elizaveta şi Istrati Aureliu sunt învinuiţi în baza art. 190 alin. (5) Codul penal pentru fapta de însuşire a mijloacelor băneşti în proporţii deosebit de mari de la „Inter Trade Investiment Company” în baza contractelor nr. 014 din 10 septembrie 2013 şi nr. 015 din 13 septembrie 2013. Consideră că în faptele invocate de administratorul insolvabilităţii Marcu Griţcu, care ar fi generat obligaţii pentru ÎI „A.Istrati” şi SRL „Anelistra” sunt incriminate unor persoane fizice în cadrul unul proces penal, iar acest aspect exclude careva implicaţii pentru persoanele juridice.

Mai menţionează că actul juridic la care face referire administratorul insolvabilităţii Marcu Griţcu în cererea de validare a popririi nu există. Astfel, contractul de fidejusiune nr. 016 din 16 septembrie 2013 a fost încheiat între SRL „ITIC”, GŢ „Istrati Elisaveta” şi persoana fizică Istrati Aureliu. Consideră că faptul semnării contractului nominalizat de persoană fizică nu produce obligaţii pentru ÎI „A.Istrati”, iar instanţa de judecată a fost dusă în eroare de administratorul insolvabilităţii Griţcu Marcu, care ilegal şi abuziv interpretează contractul din 16 septembrie 2013. Toate aceste circumstanţe constituie temei de revizuire în baza art. 449 lit. b) CPC. În conformitate cu art.452 alin.(1) şi (3) Codul de procedură civilă, instanţa examinează cererea de revizuire în şedinţă publică în conformitate cu normele de examinare a cererii de chemare în judecată.

Participanţilor la proces li se comunică locul, data şi ora şedinţei. Neprezentarea lor însă nu împiedică examinarea cererii de revizuire. Articolul 452 alin.(3) Codul de procedură civilă care prevede comunicarea participanţilor la proces a locului, datei şi orei şedinţei de judecată nu a fost modificat. În conformitate cu art.444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Conform art.6 alin.(7) legea nr.780-XV din 27 decembrie 2001 privind actele legislative, în cazul în care între două acte legislative cu aceeaşi forţă 3 juridică apare un conflict de norme ce promovează soluţii diferite asupra aceluiaşi obiect al reglementării, se aplică prevederile actului posterior.

Coroborînd prevederile art.452 alin.(1) Codul de procedură civilă cu art.444 acelaşi Cod, care este modificat printr-o Lege posterioară ce promovează soluţii diferite privitor la citarea şi participarea părţilor, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie examinează cererea de revizuire în lipsa participanţilor. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră cererea de revizuire neîntemeiată şi care urmează a fi respinsă ca fiind inadmisibilă din următoarele motive. În conformitate cu art.453 alin.(1) lit.a) Codul de procedură civilă, după ce examinează cererea de revizuire, instanţa emite încheierea de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă.

În conformitate cu art.451 alin.(1) Codul de procedură civilă, cererea de revizuire se depune în scris de persoanele menţionate la art.447, indicîndu-se în mod obligatoriu temeiurile consemnate la art.449 şi anexîndu-se probele ce le confirmă. În conformitate cu art. 449 lit. b) CPC, revizuirea se declară în cazul în care au devenit cunoscute unele circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute revizuientului, dacă acesta dovedeşte că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele şi faptele esenţiale în timpul judecării anterioare a pricinii.

Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie reţine că în cazul temeiului prevăzut de art. 449 lit. b) CPC este important ca circumstanţele sau faptele prezentate ca temei de revizuire să fi existat obiectiv până la pronunţarea hotărârii, iar revizuientul să probeze că nu a ştiut anterior pronunţării hotărârii a cărei revizuire se cere despre aceste circumstanţe sau fapte şi că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele şi faptele esenţiale în timpul judecării anterioare a pricinii, precum şi că circumstanţele sau faptele prezentate ca temei de revizuire să influenţeze esenţial soluţia dată iniţial de instanţă, în sensul că nu orice circumstanţe sau fapte pot servi temei de revizuire, ci doar atunci când sunt determinante pentru judecarea justă a cauzei.

Având ca temei prevederile art. 449 lit. b) CPC, revizuientul a anexat la cererea de revizuire copia ordonanţei Procuraturii Orhei privind pornirea urmăririi penale din 16 ianuarie 2014 prin care a fost începută urmărirea penală în baza elementelor infracţiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) Codul penal în privinţa Elizavetei Istrate şi Aureliu Istrate. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că înscrisul prezentat nu poate fi considerat ca circumstanţă sau faptă esenţială a pricinii, care ar putea servi drept temei pentru admiterea cererii de revizuire, deoarece acesta nu se încadrează în temeiul prevăzut de art. 449 lit. b) CPC, cu atît mai mult că ordonanţa este emisă cu mult înaintea emiterii deciziei instanţei de recurs a cărei revizuire se cere.

În contextul celor expuse, Colegiul nu este în prezenţa vreunui temei pentru admiterea cererii de revizuire. 4 Mai mult, Colegiul menţionează că unul din elementele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul stabilităţii raporturilor juridice, care înseamnă, între altele, că o soluţie definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată (cauza Roşca c. Moldovei, nr. 6276/02, § 24, din 22 martie 2005). Principiul securităţii raporturilor juridice presupune respectul faţă de principiul lucrului judecat (res judecata). Acest principiu insistă asupra faptului, că nici o parte la proces nu este în drept să solicite revizuirea unei hotărâri care este definitivă şi executorie, chiar în scopul reluării procesului de judecată şi o nouă soluţionare a cauzei.

Competenţa Curţii Supreme de Justiţie este de a corecta lacunele în drept şi omisiunile justiţiei, şi nici într-un caz de a efectua o reexaminare. Revizuirea nu trebuie tratată ca un recurs în anulare, şi nici existenţa a două păreri asupra aceleiaşi probleme nu poate servi temei pentru reexaminare. Ca excepţie de la acest principiu se face în cazul în care reexaminarea este necesară în temeiul circumstanţelor fundamentale şi obligatorii. În consecinţă, admiterea cererii de revizuire în împrejurările reţinute va constitui incontestabil o încălcare a principiului securităţii raporturilor juridice (Popov (2) contra Moldovei, E. Duca contra Moldovei ş.a).

În acelaşi timp, Curtea susţine că dreptul la judecarea într-un mod echitabil de către o instanţă, aşa precum este garantat de articolul 6 § 1 al Convenţiei, trebuie interpretat în lumina Preambulului Convenţiei, care, în partea sa relevantă, declară preeminenţa dreptului, o parte a moştenirii comune a Statelor Contractante. Astfel, din considerentele menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire depusă de Societatea cu răspundere limitată „Anelistra” ca inadmisibilă.

În conformitate cu art. 269-270, 453 al.(1) lit. a) şi 449 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Se respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă de către Societatea cu răspundere limitată „Anelistra”, împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 12 noiembrie 2014, în pricina civilă la cererea de validare a popririi depusă de administratorul insolvabilităţii Întreprinderea Individuală „A. Istrati”, Marcu Griţcu. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele completului, Iulia Sîrcu judecătorul Judecătorii Iurie Diaconu Iuliana Oprea Ion Druţă Ion Corolevschi 5

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.