Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-121/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
29 ianuarie 2015
Părțile
Mihailov Mihail vs Onofrei Maria
Pe scurt
Termenul declarării recursului

2ra-121/15 — Restituirea sumei împrumutului

Prima instanță: Judecătoria Vulcănești Dosarul nr. 2ra-121/15 Judecător: C. Cașcaval Instanța de apel: Curtea de Apel Comrat Judecători: A. Curdov, E. Lazareva, E. Dimina ÎNCHEIERE 29 ianuarie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Nicolae Clima Judecători Ion Corolevschi, Ion Druţă examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Onofrei Maria, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Mihailov Mihail împotriva Mariei Onofrei cu privire la restituirea sumei împrumutului şi încasarea dobânzii pentru întârzierea restituirii a mijloacelor împrumutate, împotriva deciziei Curții de Apel Comrat din 05 noiembrie 2013, prin care s-a respins apelul intimatei Onofrei Maria şi al reprezentantului ei, avocatul Mîţăblîndă V., ca neîntemeiat și s-a menținut hotărârea judecătoriei Vulcănești din 24 decembrie 2012, prin care acţiunea a fost admisă, c o n s t a t ă : La 24 mai 2012, Mihailov Mihail s-a adresat cu acțiune împotriva Onofrei Mariei, în care a solicitat de a încasa de la intimată în beneficiul său suma împrumutului în mărime de 136 505 lei, dobânda pentru întârzierea restituirii mijloacelor împrumutate în mărime de 1365 lei, iar în total 137 870 lei, precum şi cheltuielile de judecată, constituite din taxa de stat 1000 lei, cheltuielile pentru serviciile avocatului 3000 lei, iar în total 4000 lei.

Reclamantul a invocat că, la 21 februarie 2012 între el şi intimată a fost perfectată recipisa (încheiat contract de împrumut), conform căreia reclamantul i-a împrumutat intimatei 11 500 de dolari cu termenul de restituire până pe 01 mai 2012, însă, în termenul stabilit, această datorie nu a fost restituită de către intimată. Reclamantul a menționat, că la 15 mai 2012, a expediat în adresa intimatei o scrisoare recomandată cu aviz de recepție, în care i s-a propus în termen de 7 1 zile, din momentul primirii avizului, să restituie suma împrumutului şi dobânda pentru întârzierea restituirii a mijloacelor împrumutate. A mai invocat reclamantul că intimata la momentul depunerii prezentei acțiuni, nu a restituit suma împrumutului, astfel, datoria intimatei față de reclamant la situația din 15 mai 2012, formată din suma împrumutului şi dobânzi de întârziere constituie suma de 137870 lei, prezentând și calculele respective.

La 20 noiembrie 2012, reclamantul a depus cererea privind majorarea pretențiilor, în care a solicitat încasarea de la intimată în beneficiul său, datoria în sumă de 154250 lei, precum şi cheltuielile de judecată (f.d. 44). Prin hotărârea Judecătoriei Vulcănești din 24 decembrie 2012, acțiunea lui Mihailov Mihail a fost admisă, s-a încasat de la Onofrei Maria în beneficiul lui Mihailov Mihail suma împrumutului în mărime de 136 505 lei şi dobânda pentru întârzierea restituirii a mijloacelor împrumutate în mărime de 16 380 lei, în total 154250 lei; s-a încasat de la Onofrei Maria în beneficiul lui Mihailov Mihail, cheltuielile de judecată formate din taxa de stat în mărime de 1000 lei, 2 lei pentru serviciile bancare şi cheltuielile pentru acordarea asistenței juridice în mărime de 3000 lei, în total 4002 lei, s-a încasat de la Onofrei Maria în beneficiul statului, taxa de stat neachitată de reclamant în mărime de de 3627 lei 50 bani.

Prin decizia Curții de Apel Comrat din 05 noiembrie 2013, s-a respins apelul declarat de Onofrei Maria şi reprezentantul ei avocatul Mîţăblîndă V., ca fiind neîntemeiat, și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Vulcănești din 24 decembrie 2012. Nefiind de acord cu decizia menționată, la 14 octombrie 2014, Onofrei Maria, a declarat recurs, solicitând casarea deciziei Curții de Apel Comrat din 05 noiembrie 2013 cu trimiterea pricinii spre rejudecare în instanța de apel. În motivarea recursului, a indicat că decizia instanței de apel este ilegală și neîntemeiată, fiind apreciate arbitrar probele din dosar. Examinând recursul în raport cu materialele pricinii, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a RM consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art. 434. În conformitate cu art. 434 alin. (1) și alin. (2) CPC, „Recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este termen de decădere şi nu poate fi restabilit.”. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Onofrei Maria urmează a fi declarat inadmisibil, având în vedere că conform materialelor dosarului, recurenta Onofrei Maria a recepționat decizia motivată a Curții de Apel Comrat din 05 noiembrie 2013, la data de 30 noiembrie 2013 (f.d.

120), 2 reprezentantul acesteia avocatul Mîţăblîndă V. a recepţionat decizia instanţei de apel la 28 noiembrie 2013 (f.d. 122), iar cererea de recurs împotriva deciziei Curții de Apel Comrat din 05 noiembrie 2013 a fost depusă de Onofrei Maria la 14 octombrie 2014, respectiv cu omiterea termenului prevăzut de art. 434 alin. (1) CPC. În conformitate cu art. art. 269-270, 433 lit. a), 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e Recursul declarat de către Onofrei Maria se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Corolevschi Ion Druţă 3

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.