- Dosarul nr.
- 2rc-6/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 28 ianuarie 2015
- Părțile
- Demersul Executorului Judecătoresc Macarova T. vs SA Energoatum
- Pe scurt
- Temeiurile declarării revizuirii
2rc-6/15 — Aplicarea sechestrului, urmărirea averii
dosarul nr. 2rc-6/15 instanţa de apel M. Ciugureanu, B. Bîrca, S. Arăut DECIZIE 28 ianuarie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul: Iulia Sîrcu Judecătorii: Iuliana Oprea, Iurie Bejenaru examinând recursul declarat de către Compania Naţională de Energie Atomică „Energoatom” (Ucraina), în pricina civilă la cererea executorului judecătoresc al Oficiului de Executare Căuşeni, Tamara Macarova cu privire la aplicarea sechestrului pe sumele băneşti şi pe bunurile Întreprinderii de Stat CNEA „Energoatom” (Ucraina), ce se află la terţe persoane, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 28 octombrie 2014, prin care cererea de revizuire depusă de BC „Raiffaizen Bank Avali” Societate pe Acţiuni a fost respinsă ca inadmisibilă, c o n s t a t ă: La data de 22.04.2004 executorul judecătoresc T. Macarova s-a adresat instanţei de judecată la Judecătoria Căuşeni cu prezentarea privind aplicarea sechestrului şi urmărirea averii debitorului ÎS CNEA „Energoatom” (Ucraina), şi anume, a mijloacelor băneşti ce se află pe conturile bancare ale BC „Raiffaizen Bank Avali” SA în mărime de 5 000 000 dolari SUA şi aplicării sechestrului pe datoria debitorială a SRL „Raselev-Com” faţă de ÎS „Energoatom" (Ucraina) în sumă de 26 000 000 lei.
În motivarea demersului s-a invocat că, are în gestiunea sa procedura de executare nr. 1-232 privind punerea în executare a Titlului executoriu nr. 2e-1525/04 din 20.04.2004, cu privire la încuviinţarea executării pe teritoriul Republicii Moldova a hotărârii Judecătoriei Arbitrale din Sankt Petersburg (Federaţia Rusă) din 24.12.2002 cu privire la încasarea din contul debitorului -ÎS „Energoatom” în contul creditorului - Companiei Remington Wordwide Limited a datoriei în mărime de 23 080 000 dolari SUA. În rezultatul acţiunilor întreprinse de executor în cadrul procedurii susnumite de executare s-a stabilit că, debitorul deţine avere pe teritoriul RM în formă de mijloace băneşti aflate pe conturile sale deschise la BC „Raiffaizen Bank Avali” SA în mărime de 5 000 000 dolari SUA şi că există o datorie a SRL „Raselev-Com” RM 2 faţă de ÎS CNEA „Energoatom” (Ucraina) în sumă de 26 000 000 lei, sumă care acoperă datoria doar parţial.
La data de 26.04.2004, prin încheierea Judecătoriei Căuşeni a fost admis demersul executorului judecătoresc, încheiere menţinută de Curtea de Apel Bender prin decizia din 29.12.2004, însă casată prin Decizia Colegiului Civil şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie din 23.07.2008 cu restituirea pricinii spre rejudecare în fond la Judecătoria Căuşeni în alt complet de judecată. La data de 01.10.2008, în urma primirii spre rejudecare a demersului executorului judecătoresc, instanţa de fond a dispus încetarea procesului pornit în legătură cu modificarea legislaţiei privind executarea hotărârilor judecătoreşti. Încheierea de încetare a procesului a fost menţinută prin Decizia Curţii de Apel Chişinău din 05.03.2009.
Rejudecînd cauza în ordone de revizuire, prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 07.07.2011 încheierea din 05.03.2009 a fost casată cu restituirea pricinii spre rejudecare în instanţa de fond în alt complet de judecată. Prin încheierea Judecătoriei Căuşeni din 25.11.2011, instanţa de judecată a admis parţial demersul executorului judecătoresc, dispunând aplicarea sechestrului pe mijloacele băjeneşti ale debitorului ÎS CNEA „Energoatom” (Ucraina) în sumă de 5 000 000 dolari SUA şi urmărirea acestora de pe conturile corespondente şi alte conturi bancare aflate în BC „Raiffaizen Bank Avali” SA, în scopul stingerii datoriei ÎS CNEA „Energoatom” (Ucraina) faţă de Compania Remington Wordwide Limited în mărime de 23 080 000 dolari SUA, adjudecate prin Hotărârea Judecăţii Arbitrale din Sankt Petersburg din 24.12.2002.
Referitor la demersul privind sechestrarea datoriei debitoare a SRL „Raselev- Com” faţă de ÎS CNEA „Energoatom” în sumă de 26 000 000 lei, depus de executorul judecătoresc, a fost respins. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 12.07.2012, au fost respinse cererile de recurs declarate de ÎS CNEA „Energoatom” (Ucraina) şi BC „Raiffaizen Bank Avali” SA (Ucraina) împotriva încheierii Judecătoriei Căuşeni din 25.11.2011. La data de 19.09.2012, Mişnev Vladimir acţionar minoritar al BC „Raiffaizen Bank Avali” SA a depus cerere de revizuire împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 12.07.2012, prin care a solicitat casarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 12.07.2012 şi încheierea Judecătoriei Căuşeni din 25.11.2011 cu emiterea unei încheieri de încetarea procesului pe cauza dată.
Prin încheierea Colegiului civil al Curţii de Apel Chişinău din 22.11.2012, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă de către Mişnev Vladimir împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 12.07.2012. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 13.02.2013 au fost respinse recursurile declarate de Banca Comercială „Raiffaizen Bank Avali” SA şi ÎS CNEA „Energoatom” şi menţinută încheierea Curţii de Apel Chişinău din 22.11.2012. 3 La data de 27.03.2013, Banca Comercială „Raiffaizen Bank Avali” SA a depus cerere de revizuire împotriva încheierii Judecătoriei Căuşeni din 25.11.2011 şi deciziei Curţii de Apel Chişinău din 12.07.2012.
La data de 12.08.2013, prin intermediul cancelarie, Banca Comercială „Raiffaizen Bank Avali” SA, a înaintat cererea privind retragerea cererii de revizuire cu încetarea procesului( f. d. 78-79, Vol. V). Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 10.09.2013, a fost admisă cererea de retragerea de către Banca Comercială „Raiffaizen Bank Avali” SA a cererii de revizuire. La data de 23.09.2013, Banca Comercială „Raiffaizen Bank Avali” SA a depus cerere de revizuire împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 12.07.2012, prin care a solicitat casarea deciziei şi încheierii Judecătoriei Căuşeni din 25.11.2011 cu soluţionarea problemei în fond prin respingerea demersului executorului judecătoresc T. Macarova din 22 aprilie 2004 privind aplicarea sechestrului asupra bunurilor debitorului ÎS CNEA „Energoatom” (Ucraina) în sumă de 5 000 000 dolari SUA.
Litigiul în cauză a fost obiect de studiu în mai multe instanţe judecătoreşti. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 28 octombrie 2014 a fost respinsă cererea de revizuire depusă de către Banca Comercială „Raiffaizen Bank Avali” SA ca inadmisibilă împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 12.07.2012 şi încheierii Judecătoriei Căuşeni din 25.11.2011. La 17 noiembrie 2014 ÎS CNEA „Energoatom” (Ucraina) a depus recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 28 octombrie 2014, deciziei Curţii de Apel Chişinău din 12.07.2012 şi încheierii Judecătoriei Căuşeni din 25.11.2011, cerînd admiterea recursului, casarea hotărîrilor judecătoreşti emise, cu emiterea unei noi soluţii de încetare a procesului.
Recurentul ÎS CNEA „Energoatom” (Ucraina) în motivarea recursului a invocat că instanţa judecătorească incorect a aplicat prevederile art. 449 CPC invocînd că revizuientul nu a invocat nici un temei. În acest sens, invocă că la 22 iunie 2005 executorul judecătoresc T. Macarova a transmis companiei Remington Wordwide Limited din contul ÎS CNEA „Energoatom” (Ucraina) datoria în mărime de 224 631 532,4 grivne ucraineşti. La 22 august 2005 Compania Remington Wordwide Limited în temeiul contractului de cesiune a creanţei a transmis datoria ÎS CNEA „Energoatom” (Ucraina), Companiei „Liberton Associates Limited” (UK, London), care a cesionat datoria Companiei „Pinar-Com” SRL în temeiul contractului de cesiune a creanţei din 01.02.2006.
În rezultatul acestor cesiuni de creanţe invocate mai sus, Compania „Pinar- Com” SRL în anul 2007 a depus acţiuni neixestente faţă de companiile din Ucraina (a debitorilor ÎS CNEA „Energoatom”), de încasare a datoriei de peste 40 milioane 4 dolari SUA. Anume aceste circumstanţe, sunt noi apărute, de care revizuientul nu a cunoscut şi le-a invocat în cererea de revizuire. În conformitate cu art. 426 al. (3) Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de trei luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii contestate din următoarele motive.
În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. Din materialele cauzei reiese că, la 23.09.2013, Banca Comercială „Raiffaizen Bank Avali” SA, a depus cerere de revizuire împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 12.07.2012, prin care a solicitat casarea deciziei şi încheierii Judecătoriei Căuşeni din 25.11.2011 cu soluţionarea problemei în fond prin respingerea demersului executorului judecătoresc T. Macarova din 22 aprilie 2004 privind aplicarea sechestrului asupra bunurilor debitorului ÎS CNEA „Energoatom” (Ucraina) în sumă de 5 000 000 dolari SUA, invocînd ca temei de revizuire art. 449 lit. b) CPC.
Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că instanţa de apel just a ajuns la concluzia că revizuientul nu a indicat careva motive legale pentru revizuirea deciziei Curţii de Apel Chişinău 12 iulie 2012. Prin urmare, constatîndu-se că temeiurile invocate în cererea de revizuire au fost pur declarative şi nu se încadrează în prevederile art. 449 lit. b) CPC, iar altele prezentate prevăzute de art. 449 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că cererea de revizuire corect a fost respinsă ca fiind inadmisibilă prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 28 octombrie 2014. Astfel, argumentele menţionate de recurent în cererea de recurs privind existenţa contractelor de cesiune a creanţei în perioada anilor 2005-2007, au fost obiect de studiu în instanţele judecătoreşti ierarhic inferioare, şi nu puteau fi invocate ca circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute revizuientului la momentul examinării.
Mai mult, în vederea elucidării tuturor circumstanţelor, părţile contractelor de cesiune a creanţelor au fost atrase în proces. Totodată, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reţine că procedura de revizuire prevăzută de art. art. 449-453 CPC serveşte scopului înlăturării lacunelor şi omisiunilor justiţiei care urmează a fi 5 aplicate într-o manieră compatibilă cu prevederile art. 6 § 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, fiind respectat principiul securităţii raporturilor juridice care înseamnă, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene pentru Drepturile Omului, între altele, că o soluţie definitivă al oricărui litigiu nu trebuie rediscutată, ca excepţie de la acest principiu este doar cazul cînd reexaminarea este necesară în virtutea circumstanţelor fundamentale şi obligatorii (cazul Brumărescu contra României nr. 28342/95; cazul Roşca contra Moldovei nr. 6276/02).
În această ordine de idei, instanţa de recurs reţine că admiterea cererii de revizuire depusă de către Banca Comercială „Raiffaizen Bank Avali” SA ar însemna încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice şi a drepturilor celorlalte părţi la un proces echitabil, garantate de art. 6 § 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale. În susţinerea opiniei enunţate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie invocă şi hotărîrea Curţii Europene pentru Drepturile Omului din 06 decembrie 2005 pe cazul Popov (2) contra Moldovei nr. 19960/04.
Din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că temeiurile invocate de către recurent nu sunt prevăzute de art. 449 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi a menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 28 octombrie 2014. În conformitate cu art.427 lit. a) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către Compania Naţională de Energie Atomică „Energoatom” (Ucraina). Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 28 octombrie 2014 în pricina civilă la cererea executorului judecătoresc al Oficiului de Executare Căuşeni, Tamara Macarova cu privire la aplicarea sechestrului pe sumele băneşti şi pe bunurile Întreprinderii de Stat CNEA „Energoatom” (Ucraina), ce se află la terţe persoane.
Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Iuliana Oprea Iurie Bejenaru