Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2rc-379-14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
28 mai 2014
Părțile
Executorul judecătoresc Tamara Macarova vs ÎS Energoatom
Pe scurt
Temeiurile declarării revizuirii

2rc-379-14 — Prezentarea privind aplicarea sechestrului

instanţa de apel: M. Ciugureanu dosarul nr.2rc-379/14 B. Bîrca, S. Arnăut DECIZIE 28 mai 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul - Valeriu Doagă Judecătorii - Iuliana Oprea, Sveatoslav Moldovan examinând recursul declarat de Banca Comercială „Raiffaizen Bank Avali" Societate pe Acţiuni, în pricina civilă la cererea executorului judecătoresc al Oficiului de Executare Căuşeni, Tamara Macarova, cu privire la aplicarea sechestrului pe sumele băneşti şi pe bunurile Întreprinderii de Stat „Energoatom" (Ucraina), ce se află la terţe persoane, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 16 aprilie 2014, prin care s-a respins ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Banca Comercială „Raiffaizen Bank Avali" Societate pe Acţiuni con st ată: La 22 aprilie 2004 executorul judecătoresc Tamara Macarova s-a adresat cu cerere privind aplicarea sechestrului şi urmărirea averii debitorului Întreprinderii de Stat „Energoatom" (Ucraina), a mijloacelor financiare care se află la terţe persoane.

Prin încheierea Judecătoriei Căuşeni din 25 noiembrie 2011 s-a admis parţial demersul executorului judecătoresc, cu aplicarea sechestrului şi urmărirea mijloacelor băneşti ce aparţineau debitorului, Întreprinderii de Stat „Energoatom" (Ucraina) în sumă de 5000000 dolari SUA, care se aflau pe conturile Băncii Comerciale „Raiffaizen Bank Avali" Societate pe Acţiuni în scopul stingerii datoriei Întreprinderii de Stat „Energoatom" (Ucraina) faţă de Compania „Remington Wordwide Limited" în mărime de 23080000 dolari SUA. În rest, demersul executorului judecătoresc privind aplicarea sechestrului pe datoria debitorială a Societăţii cu Răspundere Limitată „Raselev-Com" faţă de întreprinderea de Stat „Energoatom" s-a respins ca neîntemeiat.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 12 iulie 2012 s-au respins recursurile declarate de Întreprinderea de Stat „Energoatom" (Ucraina) şi Banca Comercială „Raiffaizen Bank Avali" Societate pe Acţiuni şi s-a menţinut încheierea Judecătoriei Căuşeni din 25 noiembrie 2011. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 22 noiembrie 2012 s-a respins ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Vladimir Mişnev.

Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 13 februarie 2013 s-au respins cererile de recurs declarate de Întreprinderea de Stat „Energoatom" (Ucraina) şi Banca Comercială „Raiffaizen Bank Avali" Societate pe Acţiuni şi s-a menţinut încheierea Curţii de Apel Chişinău din 22 noiembrie 2012. La 27 martie 2013 Banca Comercială „Raiffaizen Bank Avali" Societate pe Acţiuni a depus cerere de revizuire a deciziei Curţii de Apel Chişinău din 12 iulie 2012. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 10 septembrie 2013 s-a admis cererea Băcii Comerciale „Raiffaizen Bank Avali" Societate pe Acţiuni privind retragerea cererii de revizuire. La 23 septembrie 2013 Banca Comercială „Raiffaizen Bank Avali" Societate pe Acţiuni a depus cerere de revizuire împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 12 iulie 2012, solicitând casarea deciziei cu soluţionarea problemei în fond şi respingerea demersului executorului judecătoresc Tamara Macarova.

Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 16 aprilie 2014 s-a respins ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Banca Comercială „Raiffaizen Bank Avali" Societate pe Acţiuni. La 24 aprilie 2014 Banca Comercială „Raiffaizen Bank Avali" Societate pe Acţiuni a depus recurs nemotivat împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 16 aprilie 2014, şi ulterior la 06 mai 2014 a completat motivele recursului, solicitând casarea încheierii şi emiterea unei noi hotărîri prin care să fie casată decizia Curţii de Apel Chişinău din 12 iulie 2012 cu respingerea cerinţei executorului judecătoresc al Oficiului de Executare Căuşeni, Tamara Macarova privind aplicarea sechestrului pe sumele băneşti şi pe bunurile Întreprinderii de Stat „Energoatom" (Ucraina).

În motivarea recursului Banca Comercială „Raiffaizen Bank Avali" Societate pe Acţiuni a invocat, că instanţa de apel neîntemeiat a respins cererea de revizuire depusă împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 12 iulie 2012. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră, că recursul urmează a fi admis, cu casarea încheierii instanţei de apel şi remiterea pricinii la rejudecare pentru judecarea cererii de revizuire din următoarele motive. În conformitate cu art. 427 lit.b) din Codul de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial încheierea, restituind pricina spre rejudecare.

S-a constatat, că recurentul, Banca Comercială „Raiffaizen Bank Avali" Societate pe Acţiuni a depus cerere de revizuire împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 12 iulie 2012, prin care s-au respins recursurile declarate de Întreprinderea de Stat „Energoatom" (Ucraina) şi Banca Comercială „Raiffaizen Bank Avali" Societate pe Acţiuni împotriva încheierii Judecătoriei Căuşeni din 25 noiembrie 2011. Curtea de Apel Chişinău prin încheierea din 16 aprilie 2014 a respins ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Banca Comercială„Raiffaizen Bank Avali" Societate pe Acţiuni. 2 Instanţa de recurs consideră, că instanţa de apel eronat a aplicat normele de drept procedural.

Recurentul, Banca Comercială „Raiffaizen Bank Avali" Societate pe Acţiuni în cererea de revizuire a invocat, că după emiterea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 12 iulie 2012 a aflat despre executarea hotărîrii Judecătoriei Arbitrale din Sankt- Petersburg, Federaţia Rusă nr. A56-7455/2000 din 24.12.2002 cu privire la încasarea din contul ÎS "Energoatom" în contul Companiei Remington Worldwide Limited a datoriei în suma de 23080000 dolari SUA. Astfel, consideră, că încheierea Curţii de Apel Chişinău di 07 iulie 2011, încheierea Judecătoriei Căuşeni din 25 noiembrie 2011, dar şi decizia Curţii de Apel Chişinău din 12 iulie 2012 sunt afectate de vicii fundamentale şi acestea constituie în esenţă erori judiciare grave.

În conformitate cu art. 449 lit.b) din Codul de procedură civilă, revizuirea se declară în cazul în care au devenit cunoscute unele circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute revizuentului, dacă acesta dovedeşte că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele şi faptele esenţiale în timpul judecării anterioare a pricinii. Curtea de Apel Chişinău a respins ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de recurentul, Banca Comercială „Raiffaizen Bank Avali" Societate pe Acţiuni, fără a verifica circumstanţele invocate de acesta. În încheierea sa Curtea de Apel Chişinău nu a argumentat neadmiterea cererii de revizuire prin prisma tuturor motivelor invocate de către revizuent şi neargumentarea corespunzătoare a soluţiei instanţei constituie temei de casare a încheierii Curţii de Apel Chişinău.

Colegiul consideră relevantă jurisprudenţa CtEDO la examinarea cauzelor, în care Înalta Curte a reiterat că, dreptul la o instanţă, garantat de art. 6 par. 1 din Convenţie presupune asigurarea oricărei persoane cu posibilitatea clară şi concretă de a contesta un act ce constituie o ingerinţă în drepturile sale, fără instituirea obstacolelor de fapt şi de drept disproporţionate însăşi substanţei dreptului şi scopului legitim urmărit de contestatar. Din aceste considerente instanţa de recurs conchide, că recursul urmează a fi admis, cu casarea încheierii Curţii de Apel Chişinău din 16 aprilie 2014 şi remiterea pricinii la rejudecare în Curtea de Apel Chişinău pentru judecarea cererii de revizuire.

În conformitate cu art.427 lit.b) din Codul de procedură civilă, Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e Se admite recursul declarat de Banca Comercială „Raiffaizen Bank Avali" Societate pe Acţiuni. Se casează încheierea Curţii de Apel Chişinău din 16 aprilie 2014, prin care s-a respins ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Banca Comercială „Raiffaizen Bank Avali" Societate pe Acţiuni, în pricina civilă la cererea executorului judecătoresc al Oficiului de Executare Căuşeni Tamara Macarova, cu privire la 3 aplicarea sechestrului pe sumele băneşti şi pe bunurile Întreprinderii de Stat „Energoatom" (Ucraina) ce se află la terţe persoane şi pricina se remite la rejudecare în Curtea de Apel Chişinău pentru judecarea cererii de revizuire.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Iuliana Oprea Sveatoslav Moldovan 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.