Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2r-60/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
21 ianuarie 2015
Părțile
BC Banca de Economii SA vs SRL Sanin Ecopac, interv. aces. SRL Sanin Plus
Pe scurt
Hotărârea suplimentară

2r-60/15 — Exercitarea dreptului de gaj

prima instanţă: A. Malîi 2r-60/15 instanţa de apel: N. Cernat, A. Gavriliţă, A. Pahopol DECIZIE 21 ianuarie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî examinând recursul declarat de Întreprinderea Mixtă „Sanin Plus” Societate cu Răspundere Limitată, reprezentată de avocatul Dinu Şişianu în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Băncii Comerciale „Banca de Economii” Societate pe Acţiuni împotriva Societăţii cu Răspundere Limitată „Sanin Ecopac” cu privire la transmiterea silită spre comercializare a bunurilor mobile gajate împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 23 octombrie 2014 prin care a fost respinsă ca nefondată cererea Întreprinderii Mixte „Sanin Plus” Societate cu Răspundere Limitată cu privire la emiterea unei decizii suplimentare la decizia Curţii de Apel Chişinău din 30 ianuarie 2014 constată: La 23 octombrie 2013, BC „Banca de Economii” SA a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Sanin Ecopac” cu privire la transmiterea silită spre comercializare a bunurilor mobile gajate.

În motivarea acţiunii a indicat că ÎM „Sanin Plus” SRL a beneficiat prin intermediul Filialei nr. 1 Chişinău a BC „Banca de Economii” SA de următoarele credite bancare: a) contract de credit nr. 06-06/1/31 din 23 mai 2011 în sumă de 25000000 lei, cu scadenţa la 30 septembrie 2014, b) contract de credit nr. 06-06/1/81 din 16 decembrie 2011 în sumă de 250000 euro, cu scadenţa la 31 octombrie 2014. Menţionează că în scopul asigurării rambursării creditelor acordate, între reclamant şi pârât au fost încheiate următoarele contracte de gaj: contract de gaj înregistrat nr. 06-06/1/81-g din 16 decembrie 2011 asupra mijlocului fix depozitat pe adresa mun. Chişinău, or. Durleşti, str. T. Vladimirescu, 70, contract de gaj înregistrat nr. 06-06/l/31-g3 din 23 mai 2011 asupra mijloacelor fixe depozitate pe adresa mun.

Chişinău, or. Durleşti, str. T. Vladimirescu, 70. Relatează că la data de 22 octombrie 2013, datoriile ÎM „Sanin Plus” SRL constituie suma totală de 31164619,08 lei.

Solicită primirea spre examinare a cererii de chemare în judecată, asigurarea acţiunii şi aplicarea următoarei măsuri de asigurare: aplicarea sechestrului asupra bunurilor gajate de pârâtul SRL „Sanin Ecopac” în baza contractelor de gaj 1 înregistrat nr. 06-06/1/81-g din 16 decembrie 2011 şi nr. 06-06/1/31-g3 din 23 mai 2011 cu permisiunea reclamantului BC „Banca de Economii” SA să instaleze paza fizică asupra bunurilor mobile sechestrate, admiterea integrală a acţiunii, transmiterea silită în posesiunea BC „Banca de Economii” SA în scopul comercializării ulterioare a bunurilor mobile gajate de pârâtul „Sanin Ecopac” SRL conform următoarelor contracte de gaj: contract de gaj înregistrat nr. 06-06/1/81-g din 16 decembrie 2011, obiectul căruia constituie maşina de tăiat Bobinatoare uzate marca KAMPF KS 106a, cu valoarea gajului de 865842 lei, contract de gaj înregistrat nr. 06-06/1/31-g3 din 23 mai 2011, obiectul căruia constituie: флексографическая печатная машина Nilpeter FA-4, базовая машина модель FA-4, печатный модуль, модуль обработки, устройства сушки, система охлаждения, оснастка для печатных модулей, оснастка для модулей обработки, система автоматической приводки, системы видеоконтроля, оснастки, accesorii şi alte utilaje a liniei de producere a ambalajelor din plastic: автомат MDL 28/6, granulator OGM-GR-065 (гранулятор),

automat pentru lipire cu două linii Hemingstone HM-800 20/1 (двухлинейный паечный автомат), încărcător electric (Эл. Погрузчик), Сатуратор УОГВ - 4, Extruder OGM- NM042 (Экструдер), toate în valoare totală de 14217365 lei, precum şi încasarea cheltuielilor de judecată, inclusiv taxa de stat în sumă de 50000 lei. Prin încheierea Judecătoriei Ciocana, mun.

Chişinău din 28 octombrie 2013 a fost primită spre examinare în procedură contencioasă cererea de chemare în judecată depusă de către SA „Banca de Economii” către SRL „Sanin Ecopac”, intervenient accesoriu ÎM „Sanin Plus” SRL cu privire la transmiterea silită în posesiunea SA „Banca de Economii” în scopul comercializării ulterioare a bunurilor mobile gajate de pârâtul „Sanin Ecopac” SRL conform contractelor de gaj, pentru pregătirea pricinii spre dezbateri judiciare, asigurarea examinării juste şi prompte a ei, a fost expediată părţilor copia cererii de chemare în judecată, cu înscrisurile anexate, comunicându-le despre necesitatea prezentării referinţei cu răspunsul la pretenţiile formulate de reclamantă şi probe în original, sau în copii certificate în modul stabilit aduse împotriva fiecărei revendicări, alte date importante pentru soluţionarea pricinii, pînă la data de 18 noiembrie 2013, obligat reclamantul să se prezinte la 20 noiembrie 2013 în instanţa de judecată pentru înmânarea referinţei, stabilit termenul de prezentare a probelor suplimentare, în cazul în care referinţa va conţine probe noi, pînă la 22 noiembrie 2013, stabilit termenul pentru dezbaterile judiciare la 11 decembrie 2013, orele 09:00, în sala 318, str. M. Sadoveanu 24/1, mun.

Chişinău, Judecătoria Ciocana, fiindu-le comunicat părţilor despre obligativitatea prezentării în şedinţă, cu procură, contrasemnată de administratorul societăţii, adeverite prin acte de constituire şi sigilate cu ştampila agentului economic. În vederea asigurării acţiunii a fost instituit sechestru pe bunurile mobile gajate de pârâtul SRL „Sanin Ecopac” în baza contractelor de gaj nr. 06-06/1/81-g din 16 decembrie 2011 obiectul căruia constituie: maşina de tăiat Bobinatoare uzate marca KAMPF KS 106a - valoarea de gaj fiind 865842 lei şi contractului nr. 06-06/1/31-g3 din 23 mai 2011 obiectul căruia constituie: maşina de tapat Nilpeter FA-4, maşina de bază de model FA-4, modul de tapat, modul de prelucrare, uscător, sistemă de răcire, echipament pentru modulul de tapat, echipament pentru modulul de prelucrare, sistemul automat de înregistrare, sistemul de supraveghere video, echipamente.

De asemenea, s-a instituit sechestru pe accesorii şi alte utilaje 2 a liniei de producere a ambalajelor din plastic: automat MDL 28/6, granulator OGM-GR-065, automat pentru lipire cu două linii Hemingstone HM-800 20/1, încărcător electric, saturator UOGV -4, extruder OGM-NM042, valoarea de gaj a acestor obiecte fiind de 14217365 lei şi s-a instalat paza fizică asupra bunurilor mobile ale pârâtului SRL „Sanin Ecopac” depozitate pe adresa mun. Chişinău, or. Durleşti, str. T. Vlamirescu, 70, conform listei, cu eliberarea titlului executoriu reclamantului SA „Banca de Economii”, cu expedierea încheierii pârâtului SRL „Sanin Ecopac”.

La 29 noiembrie 2013, SA „Banca de Economii” a depus cerere de chemare în judecată modificată şi completată, solicitând primirea spre examinarea a cererii respective, asigurarea acţiunii şi aplicarea sechestrului asupra bunurilor imobile, mobile şi asupra mijloacelor băneşti aflate în conturile bancare ale pârâtului ÎM „Sanin Plus” SRL în valoarea acţiunii de 27433436,34 lei şi 240155,26 euro, a permite să fie instalată paza fizică asupra bunurilor ipotecate/gajate conform contractului de ipotecă nr. 06-06/1/31-g din 23 mai 2011, contractului de gaj înregistrat nr. 06-06/1/31-g1 din 23 mai 2011, contractului de gaj înregistrat nr. 06-06/1/31-g2 din 23 mai 2011, contractului de gaj înregistrat nr. 06-06/1/81-G2 din 18 ianuarie 2012 şi contractului de gaj înregistrat nr. 06- 06/1/81-G3 din 23 februarie 2012 proprietatea pârâtului ÎM „Sanin Plus” SRL, a institui administrarea fiduciară asupra bunurilor ipotecate/gajate şi sechestrate care aparţin cu drept proprietate pârâţilor ÎM „Sanin Plus” SRL şi „Sanin Ecopac” SRL, admiterea integrală a cererii de chemare în judecată completată şi modificată, încasarea de la ÎM „Sanin Plus” SRL în beneficiul SA „Banca de Economii” a datoriei în sumă de 27433436,34 lei şi 240155,26 euro inclusiv din costul bunurilor ipotecate/gajate,

transmiterea silită în posesiunea SA „Banca de Economii” în scopul comercializării ulterioare a următoarelor bunuri ipotecate/gajate: contract de ipotecă nr. 06-06/1/31-g din 23 mai 2011 încheiat cu ÎM „Sanin Plus” SRL, obiectul căruia constituie: „C” - construcţie cu destinaţie industrială amplasată în mun.

Chişinău, str. Munceşti nr. 801, cu suprafaţa totală de 1944,2 m2 + 478,20 m2, în următoarea componenţă: depozit cu suprafaţa de 1354,60 m2, nr. cadastral 0100120.024 22, garaj cu suprafaţa de 120,30 m2, nr. cadastral 0100120.024 24, bloc de producere cu suprafaţa de 70,10 m2, nr. cadastral 0100120.024 25, garaj cu suprafaţa de 399,20 m2, nr. cadastral 0100120.024 23, depozit cu suprafaţa de 478,20 m2, nr. cadastral 0100120.024 27, „T” dreptul de ipoteca se extinde asupra accesoriilor şi ameliorărilor bunului ipotecat, asupra fructelor, veniturilor şi produselor acestuia şi asupra dreptului de folosinţă asupra terenului aferent cu suprafaţa totală de 0,8215 ha, valoarea totală de ipotecă fiind de 9005602 lei, contract de gaj înregistrat nr. 06-06/1/31-g1 din 23 mai 2011 încheiat cu ÎM „Sanin Plus” SRL, obiectul căruia constituie: линия для производство п/э ЛРП 45-500, покрасочная секция для экстр 0GM 55, экструдер НР 40 HD, датчик электрический TCSP, Экструдер YS-A 55 cu valoarea totală a gajului de 752160 lei, contract de gaj înregistrat nr. 06-06/1/31-g2 din 23 mai 2011 încheiat cu ÎM „Sanin Plus” SRL, contract de gaj înregistrat nr. 06-06/1/31-g2 din 23 mai 2011 încheiat cu ÎM „Sanin Plus” SRL, obiectul căruia constituie linii cu accesorii şi alte utilaje de producere a ambalajelor din plastic: extruder OGM 55 (Экструдер), Compresor Aircast 100/630 (Компресор),

încărcător Diesel (Дизельный погрузчик), Presă pentru tăiere (Резательный пресс), Aparat de sudură GPM 600 (Паячный автомат) , Extruder „Matila 35” 3 (Экструдер), Extruder OGM-NM045 (Экструдер), Maşina de extrudare OGM LDPE 80 Turcia (Экструдер), Maşina flexografică REMAK 298 (Покрасачная машина - Турция), Resiver 500 l (Ресивер), Extruder de presiune joasă PE 60 (Экструдер низкого давления), Minimacara (подъемник Эл. таль Т-3 320-511), Minimacara (подъемник Эл.

тельфер 3.2 тн), Extruder , Шнек 60 мм, Пресформа для вырубки манжет (024), Печатная секция 1-цветная, Aparat de sudură ВМ 68Р (Паячный автомат), Compresor ВК15А-10-500 (Компресор), Activator (Активатор корона), Весы квадрант ВЛК, toate cu valoarea totală de 1802318 lei, contract de gaj înregistrat nr. 06-06/1/81-G2 din 18 ianuarie 2012 încheiat cu ÎM „Sanin Plus” SRL, obiectul căruia constituie: mijloace circulante (granule de polietilenă - ПВД 10204-003) cu valoarea totală a gajului de 3090000 lei, contract de gaj înregistrat nr. 06/1/81-G3 din 23 februarie 2012 încheiat cu ÎM „Sanin Plus” SRL, obiectul căruia constituie mijloace circulante (granule de polietilenă - ПВД 10204-003) cu valoarea totală a gajului de 895700 lei, contract de gaj înregistrat nr. 06-06/1/81-g din 16 decembrie 2011 încheiat cu „Sanin Ecopac” SRL, obiectul căruia constituie maşina de tăiat Bobinatoare uzate marca KAMPF KS 106a, cu valoarea totală a gajului de 865842 lei, contract de gaj înregistrat nr. 06-06/1/31-g3 din 23 mai 2011 încheiat cu SRL „Sanin Ecopac”, Флексографическая печатная машина Nilpeter FA-4: Базовая машина модель FA-4, Печатный модуль, Модуль обработки, Устройства сушки, Система oхлаждения, Оснастка для печатных модулей, Оснастка для модулей обработки, система автоматической приводки, системы видеоконтроля, Оснастки,

accesorii şi alte utilaje a liniei de producere a ambalajelor din plastic: Автомат MDL 28/6, Granulator OGM-GR-065 (Гранулятор) , Automat pentru lipire cu două linii Hemingstone HM-800 20/1 (Двухлинейный паечный автомат), încărcător electric (Эл. Погрузчик), Сатуратор УОГВ - 4 , Extruder OGM-NM042 (Экструдер) cu valoarea totală de gaj 14217365 lei. Mai solicită evacuarea tuturor persoanelor şi bunurilor mobile din imobilele transmise în posesiunea reclamantului şi încasarea în mod solidar a cheltuielilor de judecată de la ÎM „Sanin Plus” SRL şi „Sanin Ecopac” SRL în beneficiul SA „Banca de Economii”, inclusiv taxa de stat în sumă de 50000 lei. La 11 decembrie 2013, ÎM „Sanin Plus” a declarat recurs împotriva încheierii Judecătoriei Ciocana, mun.

Chişinău din 28 octombrie 2013, solicitând admiterea acestuia şi emiterea unei decizii privind casarea încheierii contestate şi respingerea cererii depuse de SA „Banca de Economii” privind aplicarea măsurilor de asigurare. În motivarea recursului a indicat că aplicarea unei astfel de măsuri de asigurare ar prejudicia activitatea economică desfăşurată împreună cu „Sanin Ecopac” SRL, iar aplicarea pazei asupra bunurilor mobile depozitate pe adresa mun. Chişinău, str. T. Vladimirescu, 70 ar crea impedimente la buna desfăşurare a activităţii economice a societăţilor care se află în relaţii de parteneriat ca în consecinţă să creeze impedimente la achitarea sumelor de credit. A mai indicat recurentul că BC „Banca de Economii” SA s-a adresat cu cerere introductivă la Curtea de Apel Chişinău, solicitând intentarea procesului de insolvabilitate în privinţa sa.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 30 ianuarie 2014 a fost respinsă ca nefondată cererea de recurs depusă de SRL „Sanin Plus” şi menţinută încheierea Judecătoriei Ciocana, mun. Chişinău din 28 octombrie 2013. 4 La 12 mai 2014, ÎM „Sanin Plus”, reprezentată de avocatul Dinu Şişianu a depus o cerere prin care a solicitat emiterea unei hotărâri suplimentare prin care instanţa să se pronunţe asupra pretenţiei înaintate de Roseau Aliance LLP şi BC „Banca de Economii” SA privind înlocuirea BC „Banca de Economii” SA cu succesorul ei în drepturi. În motivarea cererii a indicat că la 29 ianuarie 2014, Roseau Aliance LLP printr-o cerere înregistrată la Curtea de Apel Chişinău a solicitat emiterea unei încheieri privind înlocuirea BC „Banca de Economii” SA cu succesorul ei în drepturi Roseau Aliance LLP, o asemenea cerere fiind depusă şi de avocatul Dumitru Lunga în interesele BC „Banca de Economii” SA în temeiul art. 70 alin. (1) CPC.

Susţine că Curtea de Apel Chişinău prin decizia din 30 ianuarie 2014 a respins recursul declarat de ÎM „Sanin Plus” fără a se expune şi asupra acestor cereri. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 23 octombrie 2014 a fost respinsă ca nefondată cererea SRL „Sanin Plus” privind emiterea unei decizii suplimentare la decizia Curţii de Apel Chişinău din 30 ianuarie 2014. La 18 noiembrie 2014, ÎM „Sanin Plus” SRL a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 23 octombrie 2014, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierea Curţii de Apel Chişinău din 23 octombrie 2014 ca fiind neîntemeiată şi ilegală, cu pronunţarea unei noi decizii sub formă de încheiere privind admiterea integrală a cererii cu privire la înlocuirea părţii în proces BC „Banca de Economii” SA cu succesorul său în drepturi Roseau Aliance LLP.

În motivarea recursului a invocat că la 29 ianuarie 2014, Roseau Aliance LLP s-a adresat cu o cerere la Curtea de Apel Chişinău, solicitând emiterea unei încheieri privind înlocuirea BC „Banca de Economii” SA cu succesorul ei în drepturi Roseau Aliance LLP. La fel, indică că o cerere similară a fost depusă şi de avocatul Dumitru Lunga în interesele BC „Banca de Economii” SA. Examinând recursul împotriva încheierii Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 28 octombrie 2013, Curtea de Apel Chişinău a respins recursul fără a se pronunţa şi asupra acestor cereri. Iar ulterior, fiind depusă cerere privind emiterea unei hotărâri suplimentare, Curtea de Apel Chişinău a respins şi această cerere, considerând că la caz, nu sunt întrunite condiţiile prevăzute la art. 250 CPC.

Indică că la Curtea de Apel Chişinău, într-o altă cauză civilă a fost examinată o cerere similară înaintată de BC „Banca de Economii” SA şi Roseau Aliance LLP privind înlocuirea părţii în proces, iar prin încheierea din 06 februarie 2014 cererile au fost admise în temeiul art. 70 CPC. Consideră că aceeaşi instanţă a emis două încheieri contradictorii, iar în cazul încheierii recurate, Curtea de Apel Chişinău a interpretat eronat prevederile legii. În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Din materialele pricinii nu rezultă data recepţionării încheierii contestate de către recurent, astfel instanţa de recurs consideră recursul declarat în termen.

În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului 5 şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii recurate din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. După cum denotă materialele pricinii, ÎM „Sanin Plus” a contestat cu recurs încheierea Judecătoriei Ciocana, mun.

Chişinău din 28 octombrie 2013 prin care asupra bunurilor întreprinderii a fost aplicat sechestru în vederea asigurării acţiunii. Fiind investită cu examinarea recursului dat, Curtea de Apel Chişinău, prin decizia din 30 ianuarie 2014 a respins recursul SRL „Sanin Plus” şi a menţinut încheierea Judecătoriei Ciocana, mun. Chişinău din 28 octombrie 2013. În speţă se mai constată că la 12 mai 2014, SRL „Sanin Plus” a depus, prin intermediul avocatului Dinu Şişianu, o cerere privind emiterea unei hotărâri suplimentare la decizia din 30 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Chişinău, considerând că instanţa nu s-a pronunţat asupra pretenţiei înaintate de Roseau Aliance LLP şi BC „Banca de Economii” SA la 29 ianuarie 2014 privind înlocuirea BC „Banca de Economii” SA cu succesorul ei în drepturi.

Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 23 octombrie 2014 a fost respinsă ca nefondată cererea SRL „Sanin Plus” privind emiterea unei decizii suplimentare la decizia Curţii de Apel Chişinău din 30 ianuarie 2014. În conformitate cu prevederile art. 250 alin. (1) CPC, instanţa care a pronunţat hotărârea poate, din oficiu sau la cererea participanţilor la proces, să emită o hotărâre suplimentară dacă: a) nu s-a pronunţat asupra unei pretenţii în a cărei privinţă participanţii la proces au prezentat probe şi au dat explicaţii; b) rezolvând problema dreptului în litigiu, nu a indicat suma adjudecată, bunurile ce urmează a fi remise sau acţiunile pe care pîrîtul trebuie să le îndeplinească; c) nu a rezolvat problema repartizării între părţi a cheltuielilor de judecată ori a omis să se pronunţe asupra cererilor martorilor, experţilor, specialiştilor, interpreţilor sau reprezentanţilor cu privire la cheltuielile de judecată a căror compensare li se cuvine.

Din analiza dispoziţiilor legale sus citate, rezultă indubitabil că legislatorul a prevăzut expres situaţiile când instanţa de judecată, poate din oficiu sau la cererea participanţilor la proces, să emită o hotărâre suplimentară. Astfel, analizând circumstanţele pricinii supuse examinării prin prisma prevederilor normei enunţate, instanţa de recurs consideră că încheierea recurată în speţă este una legală şi întemeiată. În susţinerea opiniei enunţate, se va reţine că prin decizia din 30 ianuarie 2014 Curtea de Apel Chişinău a respins recursul SRL „Sanin Plus” şi a menţinut încheierea Judecătoriei Ciocana, mun. Chişinău din 28 octombrie 2013 prin care, în vederea asigurării acţiunii, a fost instituit sechestru pe bunurile mobile gajate de pârâtul SRL „Sanin Ecopac” în baza contractelor de gaj.

6 Instanţa de recurs relevă drept justă menţiunea Curţii de Apel Chişinău în sensul că chestiunea privind succesiunea în drepturile procedurale nu a constituit temei al recursului depus de către SRL „Sanin Plus” împotriva încheierii Judecătoriei Ciocana, mun. Chişinău din 28 octombrie 2013, or întrebarea dată nici nu a fost solicitată în prima instanţă. Astfel fiind, este incontestabil că Curtea de Apel Chişinău a examinat legalitatea încheierii Judecătoriei Ciocana, mun. Chişinău din 28 octombrie 2013, în limitele recursului depus de către ÎM „Sanin Plus”, prin urmare, temei de emitere a unei hotărâri suplimentare, în sensul art. 250 alin. (1) CPC, la caz nu se regăsesc.

Pe de altă parte, se va menţiona că, deşi prevederile art. 70 alin. (1) CPC admit că succesiunea în drepturi este posibilă în orice fază a procesului, cererile depuse de Roseau Aliance LLP şi BC „Banca de Economii” SA prin care s-a solicitat înlocuirea BC „Banca de Economii” SA cu succesorul ei în drepturi, urmează a fi examinate de prima instanţă care judecă pricina în fond, întrucât Curtea de Apel Chişinău, prin decizia din 30 ianuarie 2014, s-a expus doar pe marginea unui incident de procedură, ce ţine de legalitatea încheierii din 28 octombrie 2013 cu privire la aplicarea sechestrului în vederea asigurării acţiunii, fără a intra în fondul cauzei.

Faţă de cele ce preced şi având în vedere că încheierea Curţii de Apel Chişinău din 23 octombrie 2014 este una întemeiată, iar argumentele invocate în recurs sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul urmează a fi respins cu menţinerea încheierii Curţii de Apel Chişinău din 23 octombrie 2014. În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, decide: Se respinge recursul declarat de către Întreprinderea Mixtă „Sanin Plus” Societate cu Răspundere Limitată, reprezentată de avocatul Dinu Şişianu.

Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 23 octombrie 2014 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Băncii Comerciale „Banca de Economii” Societate pe Acţiuni împotriva Societăţii cu Răspundere Limitată „Sanin Ecopac” cu privire la transmiterea silită spre comercializare a bunurilor mobile gajate. Decizia este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî 7

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.