- Dosarul nr.
- 3r-16/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 19 ianuarie 2015
- Părțile
- Arseni Vladimir împotriva Comisiei Electorale Centrale
- Pe scurt
- Termenul de contestare a hotărîrilor instanţei de contencios electoral
3r-16/15 — Contestarea actului administrativ
prima instanţă: A. Minciuna dosarul nr. 3r-16/15 DECIZIE 19 ianuarie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul: Valeriu Doagă Judecătorii: Galina Stratulat şi Sveatoslav Moldovan examinând recursul declarat de Arseni Vladimir, în pricina civilă la contestația nr. 70 depusă de Arseni Vladimir împotriva Comisiei Electorale Centrale cu privire la anularea hotărîrii și constatarea faptului ignorării normei legale, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 14 noiembrie 2014, prin care s-a restituit contestaţia lui Arseni Vladimir pentru neîndeplinirea indicaţiilor în termenul acordat de instanţa de judecată c o n s t a t ă : La 06 noiembrie 2014 Arseni Vladimir a depus contestaţia nr. 70 împotriva Comisiei Electorale Centrale cu privire la anularea hotărîrii din 28 octombrie 2014 și constatarea faptului ignorării normei legale (f.d.
2-3). În motivarea contestaţiei Arseni Vladimir a indicat că ține de competența Curții de Apel examinarea contestațiilor cu privire la acțiunile și hotărîrile Comisiei Electorale Centrale care urmează să fie examinate în fond conform prevederilor Codului de procedură civilă și Legii contenciosului administrativ. Codul de electoral prevede că contestația va conține descrierea faptelor invocate ca presupuse încălcări, probele, temeiul legal, cerinţele contestatarului, semnătura şi datele de identitate ale persoanei care o depune. În cazul contestaţiilor privind hotărîrile organelor electorale, sarcina probării legalităţii revine acestor organe. A mai indicat că Comisia electorală centrală a adoptat hotărîrea, că a depus 2 cereri pîrîtului prin care a solicitat copiile hotărîrii și anexelor însă nu i s-au eliberat.
Consideră că hotărîrea contestată contravine prevederilor Codului electoral și urmează a fi anulată, iar sarcina probării legalității revenindu-i pîrîtului. Cere Arseni Vladimir anularea hotărîrii Comisiei Electorale Centrale adoptată în ședința din 28 octombrie 2014 în legătură cu alegerile parlamentare 2014 cu privire la contestația nr. AP 9/42 din 28 octombrie 2014 a dnei Alina Russu, reprezentantul cu vot consultativ al Partidului Comuniștilor și constatarea faptului ignorării normei legale art. 26 alin. (1) lit. k) Cod electoral. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 10 noiembrie 2014 nu s-a dat curs contestaţiei lui Arseni Vladimir. S-a comunicat lui Arseni Vladimir despre necesitatea înlăturării neajunsurilor până la 13 noiembrie 2014. S-a explicat lui Arseni Vladimir că în caz dacă nu va lichida neajunsurile menţionate, contestaţia nu va fi considerată depusă şi va fi restituită (f.d.
4). La 10 noiembrie 2014 Arseni Vladimir a depus anexă la contestaţia nr. 70 invocând și concretizînd că urmează a fi anulată hotărîrea Comisiei Electorale Centrale 1 adoptată la 03 noiembrie 2014 în legătură cu alegerile parlamentare 2014 cu privire la contestația nr. AP 9/42 din 28 octombrie 2014 a dnei Alina Russu, reprezentantul cu vot consultativ al Partidului Comuniștilor (f.d. 7). Curtea de Apel Chişinău prin încheierea din 14 noiembrie 2014 a restituit contestaţia depusă de Arseni Vladimir (f.d. 9). La 06 ianuarie 2015 Arseni Vladimir a depus recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 14 noiembrie 2014, solicitând repunerea recursului în termen, admiterea acestuia, casarea încheierii contestate şi examinarea contestației în fond sau remiterea pricinii la rejudecare în prima instanță.
În motivarea recursului Arseni Vladimir a indicat că la 23 decembrie 2014 a primit încheierea Curţii de Apel Chişinău din 14 noiembrie 2014. Invocă că instanța de judecată este obligată să respecte Constituția, că nu a fost aplicată legea care trebuia să fie aplicată și că a fost interpretată eronat legea. Propune recurentul Arseni Vladimir să fie legal citat pentru ședința de judecată (f.d.11). Conform art. 68 alin. (7) Codul electoral, recursul se examinează în termen de 3 zile de la primirea dosarului în cauză. În conformitate cu art. 426 alin. (3) Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor.
Dat fiind că art. 426 alin. (3) Codul de procedură civilă prevede examinarea recursului fără participarea părților, propunerea lui Arseni Vladimir de a fi citat legal necesită să fie respinsă. Verificând argumentele invocate de Arseni Vladimir în cererea de recurs în raport cu materialele pricinii, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că demersul lui Arseni Vladimir de repunere a recursului în termen este neîntemeiat și recursul declarat necesită a fi respins ca tardiv din următoarele motive. În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea.
Din actele pricinii rezultă că la 06 noiembrie 2014 Arseni Vladimir a depus contestaţia nr. 70 împotriva Comisiei Electorale Centrale cu privire la anularea hotărîrii din 28 octombrie 2014 și constatarea faptului ignorării normei legale (f.d. 2-3). Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 10 noiembrie 2014 nu s-a dat curs contestaţiei depuse de Arseni Vladimir şi s-a acordat termen până la 13 noiembrie 2014 pentru prezentarea esenței încălcării comise prin actul contestat, a drepturilor, libertăților sau intereselor legitime ale reclamantului sau pericolul încălcării acestora, a circumstanțelor de fapt pe care reclamantul își întemeiază pretențiile (f.d.
4). La 10 noiembrie 2014 Arseni Vladimir a depus anexă la contestaţia nr. 70 invocând și concretizînd că urmează a fi anulată hotărîrea Comisiei Electorale Centrale adoptată la 03 noiembrie 2014 în legătură cu alegerile parlamentare 2014 cu privire la contestația nr. AP 9/42 din 28 octombrie 2014 a dnei Alina Russu, reprezentantul cu vot consultativ al Partidului Comuniștilor (f.d. 7). Curtea de Apel Chişinău prin încheierea din 14 noiembrie 2014 a restituit contestaţia depusă de Arseni Vladimir (f.d. 9). 2 Conform art. 68 alin. (6) Codul electoral, împotriva hotărîrii instanţei de judecată poate fi depus un recurs în termen de 3 zile de la pronunţare. Arseni Vladimir nu s-a conformat prevederii legale citate şi a depus cererea de recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău 14 noiembrie 2014 la 06 ianuarie 2015, adică după expirarea termenului prevăzut de lege.
În conformitate cu art. 116 alin. (1) şi (3) Codul de procedură civilă, persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanţă. La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. Totodată, trebuie efectuat actul de procedură care nu a fost îndeplinit în termen (să fie depusă cererea, să fie prezentate documentele respective etc.). Arseni Vladimir în cererea de recurs a indicat că la 23 decembrie 2014 a primit încheierea Curţii de Apel Chişinău din 14 noiembrie 2014, însă solicitînd repunerea recursului în termen nu a invocat și nu a anexat probe ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului în termen.
Or, în lipsa temeiurilor pertinente recursul declarat de Arseni Vladimir nu poate fi repus în termenul de atac. În conformitate cu prevederile art. 56 alin. (1) şi (3) şi 61 alin.(1) Codul de procedură civilă, participanţii la proces sînt în drept să, să atace actele judiciare şi să-şi exercite toate drepturile procedurale acordate de legislaţia procedurală civilă. Participanţii la proces sînt obligaţi să se folosească cu bună-credinţă de drepturile lor procedurale. Instanţa judecătorească pune capăt oricărui abuz de aceste drepturi dacă prin abuz se urmăreşte tergiversarea procesului sau inducerea sa în eroare. Buna-credinţă prezumă că partea este obligată la intervale rezonabile de timp să manifeste diligenţă şi să se intereseze de soarta dosarelor despre care cunosc cu certitudine că se află pe rolul instanţei cu participarea lor şi să respecte termenele prevăzute de lege.
În conformitate cu art. 10 alin. (1) și (2) Codul de procedură civilă, sancţiunile procedurale sînt urmările nefavorabile, stabilite de normele de drept procedural civil, care survin pentru subiectul obligat în raport procedural în caz de neîndeplinire sau de îndeplinire defectuoasă a unui act de procedură, precum şi în caz de exercitare abuzivă a unui drept procedural. Efectuarea necorespunzătoare a actelor de procedură poate fi invocată, în fiecare caz de comitere a încălcării legii, de către judecător sau de participantul care are interes să o invoce. În conformitate cu art. 113 alin. (1) Codul de procedură civilă, dreptul de a efectua actul de procedură încetează o dată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilit de instanţa judecătorească (judecător).
Aşadar, recurentul Arseni Vladimir urma să respecte termenul de atac prevăzut prin lege. Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa constantă a reiterat că ţine de obligaţia părţilor de a lua măsurile necesare privind protejarea drepturilor sale de acces la instanţă (a se vedea cauza Van Harn vs. Germania, nr. 7557/03 din 11 septembrie 2007). Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere că Arseni Vladimir nu s- a folosit cu bună-credinţă de drepturile procedurale şi cererea de recurs este depusă cu depăşirea termenului de 3 zile prevăzut de lege fără a prezenta probe pertinente care ar confirma justificarea omiterii acestuia, Colegiul civil, comercial şi de contencios 3 administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a ajuns la concluzia de a respinge demersul lui Arseni Vladimir de repunere a recursului în termen și recursul declarat al respinge ca fiind depus tardiv fără a se pronunţa în privinţa fondului acestuia.
În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e : Se respinge propunerea lui Arseni Vladimir cu privire la citarea legală în ședință de judecată. Se respinge demersul lui Arseni Vladimir de repunere a recursului în termen. Se respinge ca fiind depus tardiv recursul declarat de Arseni Vladimir. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, Judecătorul: Valeriu Doagă Judecătorii: Galina Stratulat Sveatoslav Moldovan 4