- Dosarul nr.
- 3ra-74/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 14 ianuarie 2015
- Părțile
- Sirco Liubovi vs executorul judecătoresc Ghetiu Liudmila
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
3ra-74/15 — Obligarea prezentării răspunsului si repararea prejudiciului moral
Dosarul nr.3ra-74/15 prima instanţă: V. Orîndaș instanţa de apel: S. Caitaz, A. Nogai și A. Doga ÎNCHEIERE 14 ianuarie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele ședinței, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Oleg Sternioală şi Tatiana Vieru examinând admisibilitatea recursurilor declarate de executorul judecătoresc Ghețiu Liudmila și Șirco Liubovi, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Șirco Liubovi împotriva executorului judecătoresc Ghețiu Liudmila, privind obligarea prezentării răspunsului și repararea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chișinău din 09 octombrie 2014, prin care apelul declarat de executorul judecătoresc Ghețiu Liudmila a fost admis, cu modificarea hotărîrii Judecătoriei Centru, mun.
Chișinău 30 ianuarie 2013, c o n s t a t ă: La 12 februarie 2013 Șirco Liubovi a depus cerere de chemare în judecată împotriva executorului judecătoresc Ghețiu Liudmila, privind obligarea prezentării răspunsului și repararea prejudiciului moral. În motivarea acţiunii Șirco Liubovi a invocat că la 12 mai 2011 executorul judecătoresc Ghețiu Liudmila, la cererea lui Șirco Boris și Șirco Liubovi a emis încheierea nr. 023-354/11 privind intentarea procedurii de executare a hotărîrii Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 24 iunie 2010. Afirmă Șirco Liubovi că, Societatea pe Acțiuni “Apă Canal Chișinău” în calitate de pîrît intenționat nu a executat timp un an hotărîrea Judecătoriei Rîșcani, mun.
Chișinău din 24 iunie 2010. Susține reclamanta că la 18 aprilie 2012 a înaintat în adresa executorului judecătoresc Ghețiu Liudmila cerere prin care a solicitat adresarea către Judecătoria Rîșcani mun. Chișinău, a unui demers privind aplicarea față de Societatea pe Acțiuni “Apă Canal Chișinău” a sancțiunii pentru neexecutarea hotărîrii Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 24 iunie 2010. Indică Șirco Liubovi că la 22 mai 2012 executorul judecătoresc Ghețiu Liudmila a informat-o despre necesitatea achitării sumei de 108,70 lei, în calitate de cheltuieli de executare a cererii respective. Susține reclamanta că, la 07 decembrie 2012 a adresat executorului judecătoresc Ghețiu Liudmila un demers privind comunicarea fazei procedurii de 1 executare a hotărîrii Judecătoriei Rîșcani, mun.
Chișinău din 24 iunie 2010 și a cererii din 18 aprilie 2012, însă nu a primit nici un răspuns. Solicită Șirco Liubovi obligarea executorului judecătoresc Ghețiu Liudmila de a prezenta răspuns la cererea din 07 decembrie 2012 și încasarea de la pîrît în beneficiul reclamantei a prejudiciului moral în sumă de 5000 lei. La 29 ianuarie 2014 Șirco Liubovi a depus cerere de concretizare a acțiunii prin care a solicitat obligarea executorului judecătoresc Ghețiu Liudmila de a prezenta răspuns la cererea din 07 decembrie 2012 și încasarea de la pîrît în beneficiul său a prejudiciului moral în sumă de 5000 lei (f.d. 32). Prin hotărîrea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 30 ianuarie 2014 (dată corectată prin încheierea Judecătoriei Centru, mun.
Chișinău din 30 iunie 2014 (f.d. 96)) acțiunea a fost admisă parțial. S-a obligat executorul judecătoresc Ghețiu Liudmila de a prezenta răspuns care să conțină informația solicitată în petiția din 07 decembrie 2012 înaintată de Șirco Liubovi. S-a încasat din contul executorului judecătoresc Ghețiu Liudmila în beneficiul reclamantei Șirco Liubovi prejudiciul moral în sumă de 3000 lei (f.d. 66, 70-71). Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 09 octombrie 2014, apelul declarat de executorul judecătoresc Ghețiu Liudmila a fost admis, cu modificarea hotărîrii Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 30 ianuarie 2013 și micșorarea prejudiciului moral încasat de la executorul judecătoresc Ghețiu Liudmila în beneficiul intimatei Șirco Liubovi de la 3000 lei pînă la 500 lei (f.d.
112, 113-116). La 18 noiembrie 2014 executorul judecătoresc Ghețiu Liudmila a depus recurs solicitînd casarea hotărîrilor instanțelor inferioare și emiterea unei noi hotărîri privind respingerea acțiunii ca fiind depusă tardiv. Totodată la 08 decembrie 2014 Șirco Liubovi a depus recurs prin care a solicitat casarea deciziei instanței de apel și menținerea hotărîrii primei instanțe. În conformitate cu art. 434 al. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. La materialele cauzei nu este indicată data la care Curtea de Apel Chișinău a expediat în adresa părților copia deciziei din 09 octombrie 2014, prin urmare recursurile declarate la 18 noiembrie 2014 și respectiv la 08 decembrie 2014 sunt depuse în termen (f.d.
117). În motivarea recursurilor executorul judecătoresc Ghețiu Liudmila și Șirco Liubovi au invocat că instanţele ierarhic inferioare au examinat pricina superficial, fiind încălcate normele de drept material și procedural, iar în concluzie au fost emise decizii ilegale. Verificînd legalitatea hotărîrilor contestate, în limitele invocate în cererile de recurs depuse de executorul judecătoresc Ghețiu Liudmila și Șirco Liubovi, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia că recursurile respective, urmează a fi declarate inadmisibile din următoarele considerente. În conformitate cu art.439 alin.(2) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea 2 despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia.
La 08 decembrie 2014, Curtea Supremă de Justiţie a expediat în adresa intimaților-recurenți cererile de recurs cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii referinţei. La 05 ianuarie 2015 executorul judecătoresc Ghețiu Liudmila a depus referință prin care a solicitat respingerea recursului declarat de către Șirco Liubovi ca fiind tardiv. La 13 ianuarie 2015 Șirco Liubovi a depus referință prin care a solicitat respingerea recursului declarat de către executorul judecătoresc Ghețiu Liudmila ca fiind neîntemeiat.
În conformitate cu art.439 alin.(3) codul de procedură civilă, judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin.(2). Audiind raportul verbal al judecătorului raportor şi verificând temeiurile invocate în recurs în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursurile sunt inadmisibile din următoarele motive. În conformitate cu prevederile art. 432alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate, iar alineatul (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Colegiul menţionează că, executorul judecătoresc Ghețiu Liudmila și Șirco Liubovi în cererile de recurs nu au invocat nici unul din temeiurile de declarare prevăzute la art.432 alin.(2), (3) sau (4) Codul de procedură civilă.
În conformitate cu art.433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). În conformitate cu art. 440 alin.(1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art.433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art.270 şi nu conţine nici o referire cu privire la fondul recursului. Completul judiciar indică că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă, fără a se examina temeinicia lor.
3 În acest sens, completul reiterează prin prisma jurisprudenţei CEDO că „ ... art.6 parag.1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995). Totodată instanţa de recurs reiterează şi faptul că conform articolului 13 din Convenţia Europeană recursul trebuie să fie unul "efectiv", atît în practică, cît şi în drept. Un astfel de recurs este cerut pentru pretenţiile care pot fi considerate ca fiind „serioase şi legitime" conform Convenţiei (a se vedea Mitropolia Basarabiei şi alţii vs. Moldova, nr.45701/99, §137, ECHR 2001-XII).
Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că, instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de procedură şi aplicarea corectă a legii materiale, iar în esenţa lor argumentele recursului care sânt similare argumentelor invocate în instanţa de apel, au fost verificate minuţios, la judecarea pricinii în ordine de apel, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursurile declarate de către executorul judecătoresc Ghețiu Liudmila și Șirco Liubovi, ca inadmisibile. În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) şi art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e : Recursurile declarate de către executorul judecătoresc Ghețiu Liudmila și Șirco Liubovi se consideră inadmisibile.
Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele ședinței, judecătorul Svetlana Novac judecătorii Oleg Sternioală Tatiana Vieru 4