- Dosarul nr.
- 3ra-944/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 24 decembrie 2014
- Părțile
- Postovanu Svetlana împotriva Ministerului Justiţiei al RM .
- Pe scurt
- Acţiunile executorului judecătoresc.
3ra-944/14 — Contestarea ordinului Ministrului Justiţiei al Republicii Moldova nr.175 din 25 aprilie 2013 şi a deciziei Colegiului disciplinar al executorilor judecătoreşti din 21 martie 2013.
Dosarul nr. 3ra-944/14 Prima instanţă: Judecătoria Buiucani, mun. Chişinău Judecător: Oleg Sternioală Instanţa de Apel: Curtea de Apel Chişinău Judecători: Budăi Nelea Gavriliţă Ana Muruianu Ion Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie DECIZIE 24 decembrie 2014 mun.
Chişinău Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul: Valeriu Doagă Judecătorii Ala Cobăneanu, Sveatoslav Moldovan Maria Ghervas şi Vera Macinskaia examinând recursul declarat de Ministerul Justiţiei al RM, în cauza de contencios administrativ la cererea de chemare în judecată înaintată de Postovanu Svetlana împotriva Ministerului Justiţiei al RM privind contestarea ordinului Ministrului Justiţiei al Republicii Moldova nr.175 din 25 aprilie 2013 şi a deciziei Colegiului disciplinar al executorilor judecătoreşti din 21 martie 2013, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 20 martie 2014, prin care apelul declarat de Ministerul Justiţiei al RM, a fost respins, fiind menţinută hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun.
Chişinău din 22 octombrie 2013, ACONSTATAT: La 08 mai 2013 Postovanu Svetlana a înaintat în instanţa de judecată o acţiune împotriva Ministerului Justiţiei al RM privind contestarea actului administrativ. În motivarea acţiunii a indicat că în baza deciziei Colegiului disciplinar al executorilor judecătoreşti din 21 martie 2013 şi prin ordinul Ministrului Justiţiei al Republicii Moldova nr.175 din 25 aprilie 2013 a fost dispusă încetarea activităţii executorului judecătoresc Postovanu Svetlana în legătură cu retragerea licenţei.
1 A menţionat că la 13 iunie 2012, executorul judecătoresc a intentat procedura de executare cu nr. 104-362/2012 pentru executarea titlului executoriu nr. 2po-31/12 din 05 martie 2012, eliberat de judecătoria Economică de circumscripţie prin care s-a dispus: în scopul stingerii datoriei formate în baza contractelor de credit nr.02/143 din 29 martie 2005, nr. 8 din 13 mai 2005, nr. 38 din 16 decembrie 2005, nr. 44 din 05 octombrie 2007 a încasa din contul debitorul ÎS „Combinatul de produse Alimentare” Bălţi în beneficiul BC „Moldincombank” SA suma de 7995124, 34 lei şi taxa de stat în sumă de 25000 lei. Reclamantul a precizat că conform demersului BC „Moldincombank” SA din 16 septembrie 2012 pentru 17 octombrie 2012 a fost anunţată vînzarea la licitaţie publică a bunurilor sechestrate în baza procesului verbal de sechestru întocmit în prezenţa administratorului insolvabilităţii – Ţurcanu Laura.
Anunţul de vînzare la licitaţie a fost publicat în Monitorul Oficial cu nr. 205-207 din 28 septembrie 2012. Licitaţia nu s-a petrecut din cauza lipsei participanţilor, iar conform cererii înaintate de BC „Moldincombank” SA şi prin încheierea din 22 octombrie 2012, bunurile au fost transmise în proprietate creditorului întru stingerea datoriei. A mai indicat reclamanta că a avut în procedură un singur titlu executoriu nr. 2po-31/12 din 05 martie 2012 şi a respectat prevederile Codului de executare, bunurile fiind iniţial transmise lichidatorului debitorului Ţurcan L., precum şi actul executoriu şi încheierea de încasare a cheltuielilor de executare, despre ce a fost informat creditorul. Reclamantul a relevat că s-a aplicat sechestru pe bunurile debitorului şi s-a anunţat licitaţia, care nu s-a petrecut din lipsa participanţilor şi doar ulterior bunurile sechestrate au fost transmise creditorului BC „Moldinconbank” SA.
A notat Postovanu Svetlana că nu a fost înştiinţată de lichidator despre existenţa altor titluri executorii şi nici o acţiune în cadrul procedurii de executare nu a fost contestată de participanţii la executare. Consideră reclamantul că a respectat prevederile legale în cadrul efectuării acţiunilor de executare. Solicită anularea deciziei din 21 martie 2013 a Colegiului disciplinar al executorilor judecătoreşti privind sancţionarea sa şi ordinul nr.175 din 25 aprilie 2013 a Ministrului Justiţiei privind încetarea activităţii sale. Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 22 octombrie 2013, acţiunea înaintată de Postovanu Svetlana împotriva Ministerului Justiţiei al RM privind contestarea actului administrativ a fost admisă.
A fost anulată decizia din 21 martie 2013 a Colegiului disciplinar al executorilor judecătoreşti privind aplicarea Svetlanei Postovanu a sancţiunii în formă de retragerea licenţei. A fost anulat ordinul Ministerului Justiţiei din RM nr. 175 din 25 aprilie 2013 privind încetarea activităţii executorului judecătoresc – Postovanu Svetlana. 2 Prin deciziei Curţii de Apel Chişinău din 20 martie 2014, apelul declarat de Ministerul Justiţiei al RM, a fost respins, fiind menţinută hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 22 octombrie 2013. Invocînd ilegalitatea acestei decizii, la 10 iunie 2014 Ministerul Justiţiei al RM a contestat-o cu recurs, solicitînd admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe cu pronunţarea unei noi hotărîri prin care acţiunea să fie respinsă.
În motivarea recursului au indicat că, atît decizia instanţei de apel, cît şi hotărîrea primei instanţe a fost adoptată cu aplicarea eronată a normelor de drept material şi au fost încălcate normele de drept procedural. Totodată, mai invocă recurentul că, instanţele de judecată nu au constatat şi elucidat toate circumstanţele care au importanţă pentru justa soluţionare a litigiului. Instanţa de recurs reiterează prevederile art. 434 CPC, care statuează expres că, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este termen de decădere şi nu poate fi restabilit. Din actele pricinii se constată cu certitudine că, copia motivată a deciziei instanţei de apel a fost recepţionată de către recurent la 11 aprilie 2014, iar recursul a fost declarat la 10 iunie 2014. Astfel, prin prisma art. 434 CPC, instanţa de recurs constată că recursul a fost declarat în termen.
Instanţa de recurs ia act de faptul pavenirii în adresa Curţii Supreme de Justiţie a referinţei înaintate de Postovanu Svetlana, la cererea de recurs declarată de Ministerul Justiţiei al RM. Studiind materialele dosarului, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul înaintat de Ministerul Justiţiei al RM întemeiat şi care urmează a fi admis. În favoarea concluziei enunţate se invocă următoarele argumente. În conformitate cu prevederile art. 445 alin. (1) lit. b) CPC, instanţa de recurs, după ce judecă recursul este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, pronunţînd o nouă hotărîre.
Din materialele cauzei rezultă cu certitudine că, la 08 mai 2013 Postovanu Svetlana a înaintat în instanţa de judecată o acţiune împotriva Ministerului Justiţiei al RM prin care a solicitat anularea deciziei din 21 martie 2013 a Colegiului disciplinar al executorilor judecătoreşti privind sancţionarea sa şi ordinul Ministerului Justiţiei al RM nr.175 din 25 aprilie 2013 privind încetarea activităţii sale. Actele pricinii certifică faptul că prin deciziei Colegiului disciplinar al executorilor judecătoreşti din 21 martie 2013, a fost admisă cererea Ministerului Justiţiei al RM privind tragerea la răspundere disciplinară a executorului judecătoresc Postovanu Svetlana.
S-a constatat în acţiunile executorului judecătoresc Postovanu 3 Svetlana elemente ale abaterilor disciplinare: încălcarea gravă a legislaţiei, săvîrşirea unor fapte care aduc atingere onoarei probităţii profesionale ori bunelor moravuri şi încălcarea Codului deontologic stabilit la art. 21, lit. b1), c) şi f) din Legea privind executorii judecătoreşti şi a fost aplicată sancţiunea disciplinară – retragerea licenţei. Ulterior, prin ordinul Ministrului Justiţiei al Republicii Moldova nr.175 din 25 aprilie 2013 a fost dispusă încetarea activităţii executorului judecătoresc Postovanu Svetlana în legătură cu retragerea licenţei.
Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie analizînd situaţia de fapt din prezenta speţă, în raport cu probele anexate la dosar, consideră oportun de a reitera prevederile art. 78 alin. (1) Cod de Executare, care statuează expres că executorul judecătoresc este obligat să suspende executarea documentului executoriu în cazul: a) încetării din viaţă a debitorului, al declarării dispariţiei lui fără urmă sau al declarării decesului lui, dacă raportul juridic stabilit de instanţa de judecată admite succesiunea în drepturi – pînă la determinarea succesorului în drepturi şi admiterea succesiunii în procedura de executare; b) pierderii de către debitor a capacităţii de exerciţiu – pînă la numirea reprezentantului; c) înregistrării, în urma reorganizării persoanei juridice debitor, a unei noi persoane juridice – pînă la admiterea succesiunii în procedura de executare; d) insolvabilităţii debitorului – pînă la examinarea în fond a cauzei de insolvabilitate; e) contestării de către debitor a actelor executorului judecătoresc, cu condiţia depunerii cauţiunii – pînă la rămînerea definitivă a hotărîrii prin care s-a examinat contestarea; f) anulării hotărîrii în a cărei bază a fost emis titlul executoriu, cu remiterea cauzei la rejudecare – pînă la rămînerea definitivă a hotărîrii judecătoreşti.
Totodată, instanţa de recurs reiterează şi prevederile art. 104 Cod de Executare, potrivit cărora în cazul lichidării debitorului persoană juridică sau al declarării insolvabilităţii lui, documentul executoriu şi încheierea de încasare a cheltuielilor de executare se transmit comisiei de lichidare/lichidatorului, fapt despre care se informează creditorul. Administratorul/lichidatorul este obligat să informeze executorul judecătoresc despre derularea valorificării masei debitoare şi a executării documentelor executorii care i-au fost transmise de către executorul judecătoresc. Se admite vînzarea de către administrator/lichidator a bunurilor sechestrate de executorul judecătoresc, cu condiţia virării la contul curent special al executorului judecătoresc a sumelor ce revin creditorilor, conform documentelor executorii care i-au fost transmise.
Cheltuielile de executare vor fi achitate de administrator/lichidator prioritar altor categorii de creanţe. În cazul anulării hotărîrii privind lichidarea sau declararea insolvabilităţii debitorului, administratorul va restitui, în termen de 10 zile, 4 executorului judecătoresc documentele executorii, informînd despre acest fapt creditorii.
Instanţa de recurs menţionează că din actele pricinii şi anume în ordonanţa Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 05 martie 2012, prin care s-a dispus încasarea din contul debitorului IS “Combinatul de Produse Alimentare din Bălţi” în beneficiul BC “Moldincombank” SA a sumei de 7995124,34 lei – cu titlu de datorie şi suma de 25000 lei – cu titlu de taxă de stat, judecătorul a indicat că prin hotărîrea Curţii de Apel Economice din 10 iunie 2010 s-a dispus intentarea procesului de insolvabilitate în privinţa IS “Combinatul de Produse Alimentare din Bălţi”, prin urmare, este neîntemeiat argumentul reclamantei – intimate Postovan Svetlana precum că nu a cunoscut despre faptul în privinţa IS “Combinatul de Produse Alimentare din Bălţi”, a fost intentat procesul de insolvabiliate.
Mai mult decît atît, conform prevederilor stabilite la art. art. 7, 35 din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, dispozitivul hotărîrii de intentare a procesului de insolvabilitate se remite spre publicare în Monitorul Oficial al Republicii Moldova de către administrator în termen de 2 zile lucrătoare din data adoptării. Prin urmare, faptul intentării procesului de insolvabilitate devine opozabil terţilor din data publicării.
Astfel, prin prisma normelor de drept citate, Colegiul instanţei de recurs reţine argumentul recurentului precum că Colegiul disciplinar, în cadrul procedurii de examinare a sesizării înaintate de Ministerul Justiţieie al RM a constatat că deşi în ordonanţa Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 05 martie 2012, era indicat faptul că debitorul se află în proces de insolvabilitate, executorul judecătoresc Svetlana Postovanu nu a dispus suspendarea executării documentului executoriu, conform prevederilor articolului 78 alin. (1), lit. d) Cod de executare şi respectiv, nu a transmis documentul nominalizat şi încheierea de încasare a cheltuielilor de executare administratorului procesului de insolvabilitate, dar a dispus intentarea procedurii de executare, ulterior desfaşurînd mai multe acţiuni în urma cărora ordonanţa Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 05 martie 2012 a fost executată integral, drept consecinţă dispunîndu-se încetarea procedurii de executare.
Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie constată că executorul judecătoresc Postovanu Svetlana, în timpul exercitării atribuţiilor în sensul executării ordonanţei Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 05 martie 2012, a admis încălcarea prevederilor art. 78 alin. (1), lit. d) Cod de Executare. Totodată, instanţa de recurs precizează că executorul judecătoresc nu a respectat nici prevederile articolului 104 alin. (2) Cod de Executare, fapt ce a lipsit o parte din creditori, foşti salariaţi ai ÎS„Combinatul de Produse Alimentare Bălţi” de posibilitatea de a-şi recupera salariile. Prin urmare, nerespectarea prevederilor articolului 104 alin. (2) Cod de Executare a avut drept consecinţă încălcarea prevederilor articolului 145 alin. (2) 5 lit.b) Cod de Executare care stabileşte că în categoria întîi de creanţe sînt atribuite creanţele privind plăţile ce decurg din raporturile de muncă.
Astfel de menţionat că Colegiul disciplinar al executorilor judecătoreşti just a stabilit în acţiunile executorului judecătoresc Postovan Svetlana încălcarea gravă a legislaţiei în vigoare. În acest sens, instanţa de recurs consideră oportun de a reitera prevederile art. 21 alin. (2), lit. lit. b1), c) şi f) din Legea nr. 113 din 17 iunie 2010 privind executorii judecătoreşti, care statuează expres că executorul judecătoresc va fi tras la răspundere disciplinară pentru acţiuni sau omisiuni care contravin dispoziţiilor stabilite de lege, cum ar fi încălcarea gravă a legislaţiei, săvîrşirea unor fapte care aduc atingere onoarei, probităţii profesionale ori bunelor moravuri, încălcarea Codului deontologic.
Totodată, Colegiul reiterează şi prevederile art. 24 alin. (1) din Legea citată, potrivit cărora sancţiunile disciplinare se aplică în raport cu gravitatea faptei şi constau în: a) avertisment; b) mustrare; c) amendă; d) suspendare a activităţii; e) retragere a licenţei. Astfel, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie precizează că sancţiunea aplicată Svetlanei Postovan de către Colegiul disciplinar al executorilor judecătoreşi prin decizia din 21 martie 2013, este corectă şi proporţională încălcărilor constatate. Colegiul instanţei de recurs reţine argumentul recurentului precum că Codul deontologic al executorului judecătoresc, la articolul 4, stabileşte că „activitatea executorului judecătoresc este guvernată de principiile independenţei profesionale, respectării legilor, probităţii, confidenţialităţii, eficacităţii şi perseverenţei în exercitarea profesiei”.
Principiul probităţii obligă executorul judecătoresc să îndeplinească corect şi cinstit, atribuţiile profesionale care îi revin în temeiul legislaţiei în vigoare. Prin urmare, instanţa de recurs concluzionează că, circumstanţele expuse certifică legalitatea deciziei Colegiului disciplinar al executorilor judecătoreşti din 21 martie 2013 şi a ordinului Ministerului Justiţiei al RM nr.175 din 25 aprilie 2013. Astfel, pretenţiile înaintate de Postovanu Svetlana împotriva Ministerului Justiţiei al RM privind anularea deciziei Colegiului disciplinar al executorilor judecătoreşti din 21 martie 2013 şi a ordinului Ministerului Justiţiei al RM nr.175 din 25 aprilie 2013, sunt neîntemeiate şi care urmează a fi respinse.
Din considerentele sus-menţionate şi avînd în vedere faptul că circumstanţele pricinii au fost constatate pe deplin de către prima instanţă şi instanţa de apel, însă normele de drept material au fost aplicate eronat, nefiind necesară verificarea 6 suplimentară de dovezi, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul declarat de Ministerul Justiţiei al RM, a casa decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, cu pronunţarea unei noi hotărîri. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) CPC Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, DECIDE : Se admite recursul declarat de Ministerul Justiţiei al RM.
Se casează decizia Curţii de Apel Chişinău din 20 martie 2014 şi hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 22 octombrie 2013, în cauza de contencios administrativ la cererea de chemare în judecată înaintată de Postovanu Svetlana împotriva Ministerului Justiţiei al RM privind contestarea ordinului Ministrului Justiţiei al Republicii Moldova nr.175 din 25 aprilie 2013 şi a deciziei Colegiului disciplinar al executorilor judecătoreşti din 21 martie 2013, cu pronunţarea unei noi hotărîri după cum urmează: Se respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată înaintată de Postovanu Svetlana împotriva Ministerului Justiţiei al RM privind contestarea ordinului Ministrului Justiţiei al Republicii Moldova nr.175 din 25 aprilie 2013 şi a deciziei Colegiului disciplinar al executorilor judecătoreşti din 21 martie 2013. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii.
Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Ala Cobăneanu Sveatoslav Moldovan Maria Ghervas Vera Macinskaia 7