- Dosarul nr.
- 3r-416/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 17 decembrie 2014
- Părțile
- Arseni Vladimir vs Comisia Electorală Centrală
- Pe scurt
- Cazurile în care nu se dă curs cererii, restituirea cererii de chemare în judecată
3r-416/14 — Contestarea actului administrativ
prima instanţă A. Panov dosarul nr.3r-416/14 DECIZIE 17 decembrie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî, Ion Corolevschi examinând recursul declarat de către Vladimir Arseni, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Vladimir Arseni împotriva Comisiei Electorale Centrale cu privire la contestarea actului administrativ şi constatarea faptului ignorării de către Comisia Electorală Centrală a art. 26 alin. (1) lit. k) din Codul electoral, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 08 decembrie 2014, prin care cererea de chemare în judecată a fost restituită, c o n s t a t ă: La 04 decembrie 2014, Vladimir Arseni a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Comisiei Electorale Centrale prin care a solicitat anularea hotărîrii Comisiei Electorale Centrale din 30 noiembrie 2014 cu privire la contestaţia nr. AP 9/105 din 21 noiembrie 2014 a dnei Alina Russu, reprezentantul cu drept de vot consultativ al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova în Comisia Electorală Centrală şi constatarea faptului ignorării de către Comisia Electorală Centrală a art. 26 alin. (1) lit. k) din Codul electoral.
Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 08 decembrie 2014 nu s-a dat curs contestaţiei depuse de Vladimir Arseni în temeiul art. 171 alin. (1) CPC, fiindu-i comunicat ultimului necesitatea prezentării unei cereri concretizate pentru a invoca motivele de fapt şi de drept care încalcă drepturile lui personale la emiterea hotărîrii contestate, prezentarea copiei hotărîrii din 30 noiembrie 2014 privind contestaţia nr. AP9/105 din 21 noiembrie 2014 a d-nei Alina Russu, reprezentant cu drept de vot consultativ al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova în Comisia Electorală Centrală, de pe site-ul CEC, acordîndu-i-se pentru aceasta un termen pînă la 08 decembrie 2014, orele 14.30.
Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 08 decembrie 2014 a fost restituită cererea de chemare în judecată a lui Vladimir Arseni împotriva Comisiei Electorale Centrale cu privire la contestarea hotărîrii din 30 noiembrie 2014 privind contestaţia nr. AP 9/105 din 21 noiembrie 2014 a dnei Alina Russu, reprezentantul cu drept de vot consultativ al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova în Comisia Electorală Centrală şi constatarea faptului ignorării de către Comisia Electorală Centrală a art. 26 alin. (1) lit. k) din Codul electoral. 2 La 09 decembrie 2014, Vladimir Arseni a declarat recurs împotriva încheierii primei instanţe, cerînd admiterea recursului, casarea încheierii primei instanţe şi restituirea pricinii spre rejudecare în primă instanţă.
Recurentul Vladimir Arseni, în motivarea recursului a indicat că nu este de acord cu încheierea primei instanţe, deoarece instanţa a aplicat legea care nu trebuia să fie aplicată şi a interpretat eronat legea. Propune recurentul Arseni Vladimir să fie legal citat pentru şedinţa de judecată. În conformitate cu art. 426 al. (3) Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de trei luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Dat fiind că art. 426 alin. (3) Codul de procedură civilă prevede examinarea recursului fără participarea părţilor, propunerea lui Vladimir Arseni de a fi citat legal necesită să fie respinsă.
Verificând argumentele recursului în raport cu materialele pricinii, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Vladimir Arseni este neîntemeiat şi urmează a fi respins din următoarele motive. În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. Din actele pricinii rezultă că la 03 noiembrie 2014 Vladimir Arseni a depus contestaţia 279 împotriva Comisiei Electorale Centrale cu privire la anularea hotărîrii Comisiei Electorale Centrale din 30 noiembrie 2014 cu privire la contestaţia nr. AP 9/105 din 21 noiembrie 2014 a dnei Alina Russu reprezentantul cu dreptul de vot consultativ al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova în Comisia Electorală Centrală.
Conform art. 67 alin. (5) Cod electoral, contestaţiile depuse la instanţele de judecată se examinează în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă şi ale Legii contenciosului administrativ. În conformitate cu art. 168 alin. (2) Codul de procedură civilă, judecătorul care a primit cererea de chemare în judecată spre examinare verifică dacă aceasta întruneşte exigenţele prevăzute de lege. Dacă cererea de chemare în judecată nu întruneşte exigenţele prevăzute de lege, urmează a fi aplicate prevederile art.171 alin.(1). În conformitate cu art. 171 alin. (1) Codul de procedură civilă, după ce constată că cererea a fost depusă în judecată fără a se respecta condiţiile art.166 şi 167 alin.(1) lit.a), b), c) şi e), judecătorul emite, în cel mult 5 zile de la repartizarea cererii, o încheiere pentru a nu se da curs cererii, comunicând persoanei care a depus cererea acest fapt de încălcare şi acordându-i un termen rezonabil pentru lichidarea neajunsurilor.
Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 08 decembrie 2014 nu s-a dat curs contestaţiei depuse de Vladimir Arseni şi s-a acordat termen până la 08 decembrie 2014, ora 14.30 pentru a invoca motivele de fapt şi de drept care încalcă drepturile lui personale la emiterea hotărîrii contestate, prezentarea copiei hotărîrii din 30 noiembrie 2014 privind contestaţia nr. AP9/105 din 21 noiembrie 2014 a d-nei Alina 3 Russu, reprezentant cu drept de vot consultativ al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova în Comisia Electorală Centrală de pe site-ul CEC. În conformitate cu art. 171 alin. (2) Codul de procedură civilă, dacă persoana care a depus cererea îndeplineşte în termen toate cerinţele enumerate în încheierea judecătorului, cererea se consideră depusă la data prezentării iniţiale în judecată.
În caz contrar, ea nu se consideră depusă şi, împreună cu actele anexate, se restituie reclamantului printr-o încheiere judecătorească ce poate fi atacată cu recurs. În conformitate cu art. 113 alin. (1) Codul de procedură civilă, dreptul de a efectua actul de procedură încetează o dată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilit de instanţa judecătorească (judecător). În termenul acordat de către instanţa de judecată, Vladimir Arseni nu a prezentat o cerere concretizată cu invocarea motivelor de fapt şi de drept pe care îşi întemeiază pretenţiile sale. Prin urmare, Curtea de Apel Chişinău corect a restituit prin încheierea din 08 decembrie 2014 contestaţia lui Vladimir Arseni pe motivul neîndeplinirii indicaţiilor în termenul acordat şi temeiuri de casare a încheierii nu sunt.
Aşadar, corect prima instanţă la emiterea încheierii contestate a aplicat prevederile Codului de procedură civilă la soluţionarea chestiunii de primire a contestaţiei lui Vladimir Arseni. Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere că încheierea Curţii de Apel Chişinău din 08 noiembrie 2014 este legală, iar argumentele invocate de Vladimir Arseni în cererea de recurs sunt declarative, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia că recursul este neîntemeiat şi necesită să fie respins cu menţinerea încheierii contestate. În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e : Se respinge recursul declarat de către Vladimir Arseni.
Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 08 decembrie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Vladimir Arseni împotriva Comisiei Electorale Centrale cu privire la contestarea actului administrativ şi constatarea faptului ignorării de către Comisia Electorală Centrală a art. 26 alin. (1) lit. k) din Codul electoral. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Iulia Sîrcu judecătorul Judecătorii Valentina Clevadî Ion Corolevschi