- Dosarul nr.
- 2r-1141/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 10 decembrie 2014
- Părțile
- Stoian Ana împotriva lui Stoian Ghenadie
- Pe scurt
- Termenul de declarare a apelului
2r-1141/14 — Partajarea averii comune în devălmăşie şi compensarea cheltuielilor de judecată
prima instanţă: V. Ursu dosarul nr. 2r-1141/14 instanţa de apel: N. Budăi, I. Muruianu și A. Nogai DECIZIE 10 decembrie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul: Valeriu Doagă Judecătorii: Iuliana Oprea şi Sveatoslav Moldovan examinând recursul declarat de către Stoian Ghenadie, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Stoian Ana împotriva lui Stoian Ghenadie cu privire la partajarea averii comune în devălmăşie şi compensarea cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii Curţii de Apel Chișinău din 20 noiembrie 2014, prin care s-a respins cererea de repunere în termen a apelului înaintat de Stoian Ghenadie şi s-a restituit apelul ca depus în afara termenului legal c o n s t a t ă La 05 decembrie 2011 Stoian Ana a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Stoian Ghenadie cu privire la partajarea averii comune în devălmăşie şi compensarea cheltuielilor de judecată (f.d.
5-6). În motivarea acţiunii Stoian Ana a indicat că a încheiat căsătoria cu Stoian Ghenadie la 07 iunie 1998, eveniment înregistrat și trecut în registru actelor de stare civilă cu nr. 14 la Primăria satului Dubăsarii Vechi, raionul Criuleni. Din căsătoria cu Stoian Ghenadie au doi copii comuni fiul Gheorghe, născut la 11 iunie 1999 și fiica Adelina, născută la 17 februarie 2005. Prin hotărîrea Judecătoriei Criuleni din 17 decembrie 2010 căsătoria a fost desfăcută. La momentul desfacerii căsătoriei nu au înaintat pretenții patrimoniale considerînd că vor soluționa amiabil partajul bunurilor în baza unui acord. În timpul căsătoriei în anul 1999 a fost construită casa de locuit cu 2 nivele situată în satul Dubăsarii Vechi, raionul Criuleni care constituie proprietate comună în devălmășie.
Stoian Ghenadie a întemeiat altă familie cu care locuiește în casa construită de dînsa împreună cu pîrîtul, iar ea cu copii a fost nevoită să locuiască în altă parte. A mai indicat că pîrîtul a alungat-o împreună cu copii folosind metode barbare interzicîndu-le să i-a hainele și lucrurile personale. Cere Stoian Ana partajarea averii comune în devălmăşie casa de locuit cu 2 nivele amplasată în satul Dubăsarii Vechi, raionul Criuleni şi compensarea cheltuielilor de judecată. La 11 aprilie 2012 Stoian Ana a depus cerere de chemare în judecată suplimentară împotriva lui Stoian Ghenadie solicitînd partajarea averii comune în devălmăşie atribuindu-i ei bunul imobil casa de locuit și terenul aferent, iar lui Stoian Ghenadie sulta în mărime de 28592 lei și 950 lei (f.d.
27). 1 În motivarea cererii de chemare în judecată suplimentare Stoian Ana a indicat că în urma efectuării expertizei tehnice pentru determinarea posibilelor variante de partaj a bunului imobil expertul a concluzionat că este imposibil partajarea bunului imobil în natură și a propus partajarea acestuia financiar conform cotelor-părți deținute. Prin hotărârea Judecătoriei Criuleni din 24 august 2012 s-a admis integral acţiunea. S-a atribuit în proprietate Anei Stoian bunul imobil casa de locuit și terenul aferent nr. cadastral 31333200382 situată în satul Dubăsarii Vechi, raionul Criuleni. S-a atribuit lui Stoian Ghenadie sulta în mărime de 28592 lei pentru casa de locuit și 950 lei pentru terenul aferent (f.d.
39-41). La 19 august 2014 Stoian Ghenadie a depus apel nemotivat, iar la 13 octombrie 2014 apel motivat împotriva hotărârii Judecătoriei Criuleni din 24 august 2012 solicitînd repunerea în termen de declarare cu apel (f.d. 43, 54-56). Prin încheierea Curţii de Apel Chișinău din 20 noiembrie 2014 s-a respins cererea lui Stoian Ghenadie de repunere în termen a apelului şi s-a restituit apelul ca depus în afara termenului legal (f.d. 66-67). La 02 decembrie 2014 Stoian Ghenadie a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chișinău din 20 noiembrie 2014 solicitînd casarea acesteia și soluţionarea prin decizie a problemei în fond (f.d. 73-75). În motivarea recursului Stoian Ghenadie reiterînd circumstanțele pricinii a invocat că instanțele de judecată nu au examinat obiectiv pricina, nu au elucidat pe deplin probele pertinente și concludente fiind deposedat ilegal de bunul ce-i aparține cu drept de proprietate.
Menționează că a fost prezent în ședința de judecat a primei instanțe cănd s-a examinat și pronunțat hotărîrea, dar nefiind asistat de un avocat nu a înțeles cum s-a soluționat pricina. Invocă că prima instanță i-a comunicat că hotărîrea motivată va fi expediată și va putea contesta din momentul recepționării acesteia. Cu hotărîrea Judecătoriei Criuleni din 24 august 2012 a luat cunoștință la 15 august 2014, fapt atestat prin semnătura lui din dosar, iar la dosar lipsesc probe că instanța de judecată i-a expediat hotărîrea la domiciliu. În conformitate cu art. 426 alin. (3) Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor.
Examinînd argumentele recursului în raport cu materialele pricinii, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este neîntemeiat şi urmează a fi respins din următoarele motive. În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. Din actele pricinii rezultă că la 05 decembrie 2011 Stoian Ana a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Stoian Ghenadie cu privire la partajarea averii comune în devălmăşie şi compensarea cheltuielilor de judecată (f.d. 5-6). La 11 aprilie 2012 Stoian Ana a depus cerere de chemare în judecată suplimentară împotriva lui Stoian Ghenadie solicitînd partajarea averii comune în devălmăşie 2 atribuindu-i ei bunul imobil casa de locuit și terenul aferent, iar lui Stoian Ghenadie sulta în mărime de 28592 lei și 950 lei (f.d.
27). Prin hotărârea Judecătoriei Criuleni din 24 august 2012 s-a admis integral acţiunea (f.d. 39-41). La 19 august 2014 Stoian Ghenadie a depus apel nemotivat, iar la 13 octombrie 2014 apel motivat împotriva hotărârii Judecătoriei Criuleni din 24 august 2012 solicitînd repunerea în termen de declarare cu apel (f.d. 43, 54-56). Prin încheierea Curţii de Apel Chișinău din 20 noiembrie 2014 s-a respins cererea de repunere în termen a apelului depus de Stoian Ghenadie şi s-a restituit apelul ca depus în afara termenului legal (f.d. 66-67). Judecînd pricina în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a constatat că Curtea de Apel Chișinău a examinat pricina sub toate aspectele şi a emis o încheiere legală.
Argumentele invocate de Stoian Ghenadie în cererea de recurs se resping cu actele pricinii şi nu au suport legal. Or, în conformitate cu art. 362 alin. (1) Codul de procedură civilă, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii, dacă legea nu prevede altfel. Contrar acestor prevederi legale, Stoian Ghenadie a declarat apel împotriva hotărârii Judecătoriei Criuleni din 24 august 2012 la 19 august 2014, adică cu omiterea termenului legal cu aproape 2 ani (f.d. 43). În conformitate cu art. 116 alin. (1) şi (3) Codul de procedură civilă, persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanţă.
La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. Totodată, trebuie efectuat actul de procedură care nu a fost îndeplinit în termen (să fie depusă cererea, să fie prezentate documentele respective etc.). Alegaţiile lui Stoian Ghenadie că a omis termenul de declarare a apelului, deoarece despre hotărîrea primei instanţe a aflat la 15 august 2014, că prima instanță în ședință de judecată i-a explicat că hotărîrea va fi expediată și va putea contesta din momentul recepționării acesteia nu pot fi reţinute din următoarele motive. Potrivit procesului-verbal al şedinţei de judecată a primei instanţe și recipisei anexată la materialele dosarului Stoian Ghenadie a fost prezent la pronunţarea dispozitivului hotărîrii Judecătoriei Criuleni din 24 august 2012 (f.d.
37-38). În conformitate cu art. 274 alin. (2) lit. l) și m) Codul de procedură civilă, în procesul-verbal al şedinţei de judecată se indică faptul că s-a dat citire hotărîrii şi încheierilor, că s-a explicat cuprinsul hotărîrii şi al încheierilor pronunţate de instanţă, că s-au dat lămuriri asupra căilor şi termenului de atac al lor; m) faptul că instanţa a explicat participanţilor la proces dreptul lor de a lua cunoştinţă de procesul-verbal al şedinţei de judecată şi de a formula observaţii asupra acestuia; În procesul-verbal al şedinţei primei instanțe din 24 august 2012 este indicat că s- a pronunțat dispozitivul hotărîrii, s-a explicat că hotărîrea este cu drept de apel la Curtea de Apel Chișinău în termen de 20 de zile prin intermediul Judecătoriei Criuleni și despre dreptul participanților la proces să i-a cunoștință cu procesul-verbal al ședinței de judecată pentru a formula observații asupra acestuia (f.d.
38 verso). În conformitate cu art. 275 alin. (6) Codul de procedură civilă, participanţii la proces şi reprezentanţii lor au dreptul să ia cunoştinţă de procesul-verbal al şedinţei de 3 judecată şi, în decursul a 5 zile de la data semnării acestuia, să prezinte în scris observaţii asupra lui, indicînd inexactităţile şi motivele pentru care îl consideră incomplet. Stoian Ghenadie observaţii la procesul-verbal al şedinţei de judecată nu a prezentat. Prin urmare, temeiuri de a pune la îndoială veridicitatea acestuia nu sunt. În afară de aceasta, în conformitate cu art. 56 alin. (3) Codul de procedură civilă, participanţii la proces sînt obligaţi să se folosească cu bună-credinţă de drepturile lor procedurale.
În cazul abuzului de aceste drepturi sau al nerespectării obligaţiilor procedurale, se aplică sancţiunile prevăzute de legislaţia procedurală civilă. Articolul 61 alin. (1) Codul de procedură civilă expres prevede că părţile sînt obligate să se folosească cu bună-credinţă de drepturile lor procedurale. Instanţa judecătorească pune capăt oricărui abuz de aceste drepturi dacă prin abuz se urmăreşte tergiversarea procesului sau inducerea sa în eroare. Prin urmare, Stoian Ghenadie era obligat să se intereseze de soarta dosarului, să întreprindă măsurile necesare și să respecte termenul legal de contestare cu apel de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii.
În conformitate cu art. 369 alin. (1) lit. b) Codul de procedură civilă, instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelul a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanţa de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen; Așadar, Curtea de Apel Chişinău corect a respins demersul de repunere în termenul de declarare a apelului şi a restituit cererea de apel ca fiind depusă cu omiterea termenului legal. Or, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului în hotărârile Istrate, Melnic, Ceachir şi Pîrnău contra Republicii Moldova din 13 iunie 2006, 14 noiembrie 2006, 15 ianuarie 2008 şi 31 ianuarie 2012 a constatat că instanţele judecătoreşti naţionale prin admiterea spre examinare a unei cererii de apel/recurs depuse peste termenul limită au încălcat principiul securităţii raporturilor juridice.
Încheierea Curţii de Apel Chișinău din 20 noiembrie 2014 contestată cu recurs este compatibilă cu respectarea garanţiilor unui proces echitabil, în sensul prevederilor art. 6 § 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa constantă a reiterat că ţine de obligaţia părţilor de a lua măsurile necesare privind protejarea drepturilor sale de acces la instanţă (a se vedea hotărîrea Ponomaryov vs Ucraina nr.3236/03 din 03 aprilie 2008). Or, admiterea spre examinare a cererii de apel depuse cu încălcarea nemotivată a termenului de depunere va încălca principiul securităţii raporturilor juridice şi va duce în mod inevitabil la o nouă condamnare a Republicii Moldova de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului (hotărârea Pîrnău şi alţii contra Moldovei din 31 ianuarie 2012). Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere că instanţa de apel corect a respins cererea de repunere în termen a apelului și a restituit cererea de apel ca fiind depusă în afara termenului, iar argumentele invocate în cererea de recurs poartă caracter declarativ, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de 4 Justiţie ajunge la concluzia că recursul declarat de Stoian Ghenadie este neîntemeiat şi necesită să fie respins cu menţinerea încheierii contestate.
În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e Se respinge recursul declarat de Stoian Ghenadie. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chișinău din 20 noiembrie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Stoian Ana împotriva lui Stoian Ghenadie cu privire la partajarea averii comune în devălmăşie şi compensarea cheltuielilor de judecată. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, Judecătorul: Valeriu Doagă Judecătorii: Iuliana Oprea Sveatoslav Moldovan 5