- Dosarul nr.
- 3r-357/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 30 noiembrie 2014
- Părțile
- Arseni Vladimir vs Comisia Electorală Centrală
- Pe scurt
- Cazurile in care nu se da curs cererii
3r-357/14 — Contestarea actului administrativ
prima instanţă: A. Panov dosarul nr.3r-357/14 DECIZIE 30 noiembrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul: Svetlana Filincova Judecătorii: Iurie Bejenaru, Galina Stratulat examinînd recursul declarat de către Arseni Vladimir, în pricina civilă la contestaţia depusă de Arseni Vladimir împotriva Comisiei Electorale Centrale cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 28 noiembrie 2014, prin care a fost restituită contestaţia depusă de Arseni Vladimir c o n s t a t ă La 27 noiembrie 2014 Arseni Vladimir a depus contestaţie împotriva Comisiei Electorale Centrale cu privire la contestarea actului administrativ.
În motivarea contestaţiei a invocat că, la 24 noiembrie 2014 Comisia Electorală Centrală a adoptat hotărîrea cu privire la acreditarea observatorilor naţionali din partea Asociaţiei obşteşti Asociaţia „Motivaţie” în vederea monitorizării alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2014. Or, în opinia acestuia, presupune că hotărîrea contravine legii electorale. Astfel, la cererile verbale ale reclamantului, Preşedintele Comisiei Electorale Centrale, Ciocan Iurie, nu a reacţionat, în legătură cu ce la 24 noiembrie 2014 a înregistrat în adresa pîrîtului cererea nr. CEC 9/492, prin care a solicitat eliberarea copiilor hotărîrilor CEC şi a anexelor, în caz dacă acestea există, precum şi actelor ce au stat la baza emiterii hotărîrii date.
Cu toate acestea, Comisia Electorală Centrală a lăsat cererea reclamantului fără examinare, fapt ce denotă ignorarea prevederilor Codului electoral. Susţine că la 25 noiembrie 2014 a depus o cerere repetată, care însă la fel a fost lăsată fără examinare. Cere reclamantul verificarea legalităţii privind încălcarea legislaţiei electorale a hotărîrii adoptate de către Comisia Electorală Centrală la data de 24 noiembrie 2014 cu privire la acreditarea observatorilor naţionali din partea Asociaţiei obşteşti Asociaţia „Motivaţie” în vederea monitorizării alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2014 şi constatarea faptului ignorării cerinţelor art. 26 al. (1) lit. k) din Codul electoral.
Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 28 noiembrie 2014, nu s-a dat curs contestaţiei depuse de Arseni Vladimir şi a fost acordat acestuia un termen rezonabil pînă la data de 28 noiembrie 2014, orele 14:00, pentru prezentarea unei cereri concretizate în care să fie invocate motivele de fapt şi de drept ce încalcă drepturile personale la emiterea hotărîrii contestate, prezentarea copiei hotărîrii din 24 noiembrie 2014 cu privire la acreditarea observatorilor naţionali din partea Asociaţiei obşteşti Asociaţia „Motivaţie” în vederea monitorizării alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2014, de pe situl Comisiei Electorale Centrale. Totodată, a fost comunicat lui Arseni Vladimir că în caz dacă nu se va conforma dispoziţiilor prezentei încheieri în termenul menţionat, contestaţia nu va fi considerată depusă şi împreună cu actele anexate, va fi restituită.
Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 28 noiembrie 2014, a fost restituită contestaţia depusă de Arseni Vladimir şi remisă lui contestaţia cu toate actele anexate. La data de 30 noiembrie 2014, orele 17:52, Arseni Vladimir a declarat recurs împotriva încheierii judecătoreşti din 28 noiembrie 2014 de restituire a contestaţiei depuse de acesta, prin care a cerut admiterea recursului, casarea încheierii judecătoreşti şi restituirea pricinii spre rejudecare în prima instanţă. În motivarea recursului a indicat că, judecătorii urmează să respecte prevederile Constituţiei Republicii Moldova, instanţa la adoptarea încheierii nu a aplicat legea care trebuia aplicată, a interpretat eronat legea.
Conform art. 68 al. (7) Cod electoral, recursul se examinează în termen de 3 zile de la primirea dosarului în cauză. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie conchide că recursul înaintat de Arseni Vladimir urmează a fi respins, cu menţinerea încheierii judecătoreşti din următoarele considerente. În conformitate cu art.427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea.
Materialele cauzei denotă că, la 27 noiembrie 2014, orele 15:30, Vladimir Arseni a depus contestaţie împotriva Comisiei Electorale Centrale cu privire la verificarea legalităţii privind încălcarea legislaţiei electorale a hotărîrii adoptate de către Comisia Electorală Centrală la data de 24 noiembrie 2014 cu privire la acreditarea observatorilor naţionali din partea Asociaţiei obşteşti Asociaţia „Motivaţie” în vederea monitorizării alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2014 şi constatarea faptului ignorării cerinţelor art. 26 al. (1) lit. k) din Codul electoral. Conform art. 67 alin. (5) Cod electoral, contestaţiile depuse la instanţele de judecată se examinează în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă şi ale Legii contenciosului administrativ.
În conformitate cu art. 168 al. (2) CPC, judecătorul care a primit cererea de chemare în judecată spre examinare verifică dacă aceasta întruneşte exigenţele prevăzute de lege. Dacă cererea de chemare în judecată nu întruneşte exigenţele prevăzute de lege, urmează a fi aplicate prevederile art.171 alin.(1) CPC. În conformitate cu art. 171 al. (1) CPC, după ce constată că cererea a fost depusă în judecată fără a se respecta condiţiile art.166 şi 167 alin.(1) lit.a), b), c) şi e) CPC, judecătorul emite, în cel mult 5 zile de la repartizarea cererii, o încheiere pentru a nu se da curs cererii, comunicînd persoanei care a depus cererea acest fapt de încălcare şi acordîndu-i un termen rezonabil pentru lichidarea neajunsurilor.
Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 28 noiembrie 2014, nu s-a dat curs contestaţiei depuse de Arseni Vladimir şi a fost acordat acestuia un termen rezonabil pînă la data de 28 noiembrie 2014, orele 14:00, pentru prezentarea unei cereri concretizate în care să fie invocate motivele de fapt şi de drept ce încalcă drepturile personale ale acestuia la emiterea hotărîrii contestate, prezentarea copiei hotărîrii din 24 noiembrie 2014 cu privire la acreditarea observatorilor naţionali din partea Asociaţiei obşteşti Asociaţia „Motivaţie” în vederea monitorizării alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2014, de pe situl Comisiei Electorale Centrale. În conformitate cu art. 171 alin. (2) CPC, dacă persoana care a depus cererea îndeplineşte în termen toate cerinţele enumerate în încheierea judecătorului, cererea se consideră depusă la data prezentării iniţiale în judecată.
În caz contrar, ea nu se consideră depusă şi, împreună cu actele anexate, se restituie reclamantului printr-o încheiere judecătorească ce poate fi atacată cu recurs. Instanţa de recurs constată că, în termenul acordat de către instanţa de judecată, Arseni Vladimir nu a înlăturat neajunsurile indicate în încheierea de a nu da curs, or în astfel de circumstanţe Curtea de Apel Chişinău corect a restituit prin încheierea din 28 noiembrie 2014 contestaţia lui Arseni Vladimir.
Astfel, Vladimir Arseni înaintând contestaţia fără respectarea prevederilor art. 166 şi 167 alin. (1) lit. c) şi cunoscînd despre necesitatea depunerii cererii cu respectarea prevederilor legale şi anume – prezentarea unei cereri concretizate în care să fie invocate motivele de fapt şi de drept ce încalcă drepturile personale ale acestuia la emiterea hotărîrii contestate, prezentarea copiei hotărîrii din 24 noiembrie 2014 cu privire la acreditarea observatorilor naţionali din partea Asociaţiei obşteşti Asociaţia „Motivaţie” în vederea monitorizării alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2014, de pe situl Comisiei Electorale Centrale, fapt însă ignorat de acesta.
Din considerentele menţionate şi avînd în vedere că încheierea Curţii de Apel Chişinău din 28 noiembrie 2014 este legală, iar argumentele invocate de Arseni Vladimir în cererea de recurs sunt declarative, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia că recursul este neîntemeiat şi necesită a fi respins, cu menţinerea încheierii contestate. În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e : Se respinge recursul declarat de către Arseni Vladimir. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 28 noiembrie 2014, în pricina civilă la contestaţia depusă de Arseni Vladimir împotriva Comisiei Electorale Centrale cu privire la contestarea actului administrativ.
Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Iurie Bejenaru Galina Stratulat