Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 30.11.2014
respins

3r-372/14 — contestarea actului administrativ

HOTĂRÂRE
30.11.2014
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
contestarea actului administrativ
Temei legal
cazurile in care nu se da curs cererii
Citează această cauză
3r-372/14 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2014)

prima instanță: N. Cernat dosarul nr.3r-372/14 D E C I Z I E 30 noiembrie 2014 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, judecătorul: Svetlana Filincova Judecătorii: Iurie Bejenaru, Galina Stratulat examinînd recursul declarat de către Arseni Vladimir, în pricina civilă la contestația depusă de Arseni Vladimir împotriva Comisiei Electorale Centrale cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 30 noiembrie 2014, prin care a fost restituită contestația depusă de Arseni Vladimir c o n s t a t ă La 29 noiembrie 2014 Arseni Vladimir a depus contestație împotriva Comisiei Electorale Centrale cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea contestației a invocat că, la 26 noiembrie 2014 Comisia Electorală Centrală a adoptat hotărîrea cu privire la acreditarea observatorilor internaționali din partea Organizației pentru Democrație și Dezvoltare Economică – GUAM în vederea monitorizării alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2014. Or, în opinia acestuia, presupune că hotărîrea contravine legii electorale. Astfel, la cererile verbale ale reclamantului, Președintele Comisiei Electorale Centrale, Ciocan Iurie, nu a reacționat, în legătură cu ce la 28 noiembrie 2014 a înregistrat în adresa pîrîtului cererea nr. CEC 9/502, prin care a solicitat eliberarea copiilor hotărîrilor CEC și a anexelor, în caz dacă acestea există, precum și actelor ce au stat la baza emiterii hotărîrii date.

Cu toate acestea, Comisia Electorală Centrală a lăsat cererea reclamantului fără examinare, fapt ce denotă ignorarea prevederilor Codului electoral, din care cauză și nu poate anexa la contestație careva probe. Susține că la 29 noiembrie 2014 a depus o cerere repetată, care însă la fel a fost lăsată fără examinare. Cere reclamantul verificarea legalității privind încălcarea legislației electorale a hotărîrii adoptate de către Comisia Electorală Centrală la data de 26 noiembrie 2014 cu privire la acreditarea observatorilor internaționali din partea Organizației pentru Democrație și Dezvoltare Economică – GUAM în vederea monitorizării alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2014 și constatarea faptului ignorării cerințelor art. 26 al.

(1) lit. k) din Codul electoral. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 30 noiembrie 2014, nu s-a dat curs contestației depuse de Arseni Vladimir și a fost acordat acestuia un termen rezonabil de 3 ore, de la primirea prezentei încheieri, pentru a aduce contestația în corespundere cu prevederile legale enunțate în încheiere, a indica circumstanțele de fapt și de drept pe care reclamantul își întemeiază pretențiile și probele de care acesta dispune în momentul depunerii cererii și a anexa copia hotărîrii contestate. Totodată, a fost comunicat lui Arseni Vladimir că în caz dacă nu se va conforma dispozițiilor prezentei încheieri în termenul menționat, contestația nu va fi considerată depusă și împreună cu actele anexate, va fi restituită.

Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 30 noiembrie 2014, a fost restituită contestația depusă de Arseni Vladimir și remisă lui contestația cu toate actele anexate. Totodată, a fost comunicat reclamantului că după înlăturarea neajunsurilor, acesta este în drept de a se adresa instanței de judecată cu o nouă contestație, dacă se va încadra în termenul prevăzut de lege. La data de 30 noiembrie 2014, orele 18:00, Arseni Vladimir a declarat recurs împotriva încheierii judecătorești din 30 noiembrie 2014 de restituire a contestației depuse de acesta, prin care a cerut admiterea recursului, casarea încheierii judecătorești și restituirea pricinii spre rejudecare în prima instanță. În motivarea recursului a indicat că, judecătorii urmează să respecte prevederile Constituției Republicii Moldova, instanța la adoptarea încheierii nu a aplicat legea care trebuia aplicată, a interpretat eronat legea.

Conform art. 68 al. (7) Cod electoral, recursul se examinează în termen de 3 zile de la primirea dosarului în cauză. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție conchide că recursul înaintat de Arseni Vladimir urmează a fi respins, cu menținerea încheierii judecătorești din următoarele considerente. În conformitate cu art.427 lit. a) CPC, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea.

Materialele cauzei denotă că, la 29 noiembrie 2014, orele 15:42, Vladimir Arseni a depus contestație împotriva Comisiei Electorale Centrale cu privire la verificarea legalității privind încălcarea legislației electorale a hotărîrii adoptate de către Comisia Electorală Centrală la data de 26 noiembrie 2014 cu privire la acreditarea observatorilor internaționali din partea Organizației pentru Democrație și Dezvoltare Economică – GUAM în vederea monitorizării alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2014 și constatarea faptului ignorării cerințelor art. 26 al. (1) lit. k) din Codul electoral. Conform art. 67 alin. (5) Cod electoral, contestațiile depuse la instanțele de judecată se examinează în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă și ale Legii contenciosului administrativ.

În conformitate cu art. 168 al. (2) CPC, judecătorul care a primit cererea de chemare în judecată spre examinare verifică dacă aceasta întrunește exigențele prevăzute de lege. Dacă cererea de chemare în judecată nu întrunește exigențele prevăzute de lege, urmează a fi aplicate prevederile art.171 alin.(1) CPC. În conformitate cu art. 171 al. (1) CPC, după ce constată că cererea a fost depusă în judecată fără a se respecta condițiile art.166 și 167 alin.(1) lit.a), b), c) și e) CPC, judecătorul emite, în cel mult 5 zile de la repartizarea cererii, o încheiere pentru a nu se da curs cererii, comunicînd persoanei care a depus cererea acest fapt de încălcare și acordîndu-i un termen rezonabil pentru lichidarea neajunsurilor.

Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 30 noiembrie 2014, nu s-a dat curs contestației depuse de către Vladimir Arseni, fiindu-i acordat reclamantului 3 ore de la primirea încheierii pentru a aduce contestația în corespundere cu prevederile legale enunțate în încheiere, a indica circumstanțele de fapt și de drept pe care reclamantul își întemeiază pretențiile și probele de care acesta dispune în momentul depunerii cererii și a anexa copia hotărîrii contestate. În conformitate cu art. 171 alin. (2) CPC, dacă persoana care a depus cererea îndeplinește în termen toate cerințele enumerate în încheierea judecătorului, cererea se consideră depusă la data prezentării inițiale în judecată. În caz contrar, ea nu se consideră depusă și, împreună cu actele anexate, se restituie reclamantului printr-o încheiere judecătorească ce poate fi atacată cu recurs.

Instanța de recurs constată că, în termenul acordat de către instanța de judecată, Arseni Vladimir nu a înlăturat neajunsurile indicate în încheierea de a nu da curs, or în astfel de circumstanțe Curtea de Apel Chișinău corect a restituit prin încheierea din 30 noiembrie 2014 contestația lui Arseni Vladimir. Astfel, Vladimir Arseni înaintând contestația fără respectarea prevederilor art. 166 și 167 alin. (1) lit. c) și cunoscînd despre necesitatea depunerii cererii cu respectarea prevederilor legale și anume - aducerea contestației în corespundere cu prevederile legale, indicarea circumstanțele de fapt și de drept pe care reclamantul își întemeiază pretențiile și probele de care acesta dispune în momentul depunerii cererii, anexarea copiei hotărîrii contestate, fapt însă ignorat de acesta.

Din considerentele menționate și avînd în vedere că încheierea Curții de Apel Chișinău din 30 noiembrie 2014 este legală, iar argumentele invocate de Arseni Vladimir în cererea de recurs sunt declarative, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia că recursul este neîntemeiat și necesită a fi respins, cu menținerea încheierii contestate. În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d e c i d e : Se respinge recursul declarat de către Arseni Vladimir. Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 30 noiembrie 2014, în pricina civilă la contestația depusă de Arseni Vladimir împotriva Comisiei Electorale Centrale cu privire la contestarea actului administrativ.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele ședinței, Judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Iurie Bejenaru Galina Stratulat

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2015-01-28
0,96
3r-35/15 — contestarea actului administrativ
prima instanţă: V. Pruteanu dosarul nr. 3r-35/14 (Curtea de Apel Chişinău) D E C I Z I E 28 ianuarie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedin
CSJ 2014-11-25
0,95
3ra-1629/14 — anularea hotărîrii CEC nr. 2823 din 24.10.2014, constatarea încălcării prevederilor Codului Electoral
Prima instanță: Curtea de Apel Chișinău Dosarul nr. 3ra-1629/14 Judecător: A. Gavrilița D E C I Z I E 25 noiembrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Preș
CSJ 2015-07-13
0,95
3r-187/15 — privind verificarea legalitatii adoptarii hotarîrilor
Dosarul nr. 3r-187/15 prima instanţă: CA Chişinău – N. Cernat D E C I Z I E 13 iulie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie În componenţă: Preşedinte, judecătorul: Svetlana
CSJ 2014-11-07
0,95
3ra-1550/14 — anularea hotărârii Comisiei Electorală Centrală
prima instanţă: M. Guzun nr. 3ra-1550/14 D E C I Z I E 07 noiembrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul: Valeriu Doagă, Jude
CSJ 2016-11-13
0,95
3r-281/16 — verificarea legalitatii hotaririi
Dosarul nr. 3r-281/16 prima instanţă: CA Chişinău – N. Cernat D E C I Z I E 13 noiembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie În componenţă: Preşedintele şedinţei Svetlana
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă