- Dosarul nr.
- 3ra-1519/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 30 octombrie 2014
- Părțile
- Asociaţia Obştească Moldova Tînără vs Comisia Electorală Centrală
- Pe scurt
- Monitorizarea alegerilor, observatorii
3ra-1519/14 — Contestarea actului administrativ
prima instanţă: L.Popova dosarul nr. 3ra-1519/14 DECIZIE 30 octombrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Oleg Sternioală, Ion Druţă Iuliana Oprea, Valentina Clevadî examinînd recursul declarat de către Asociaţia obştească „Moldova Tînără”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Asociaţiei obşteşti „Moldova Tînără” împotriva Comisiei Electorale Centrale cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 23 octombrie 2014 prin care acţiunea a fost respinsă, c o n s t a t ă La 17 octombrie 2014 Asociaţia obştească „Moldova Tînără” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Comisiei Electorale Centrale cu privire la contestarea actului administrativ.
În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, la 09 octombrie 2014 s-a adresat Comisiei Electorale Centrale cu demers cu privire la acreditarea a 10 persoane în calitate de observatori naţionali pentru monitorizarea alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2014. Prin hotărîrea nr.2761 din 15 octombrie 2014 demersul a fost respins din motiv că extrasul din Registrul de stat al organizaţiilor necomerciale a fost depus cu termenul expirat; că prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.313 din 21 iunie 2011 s-a dispus anularea acreditării observatorilor naţionali desemnaţi de AO „Moldova Tînără” în cadrul alegerilor generale din 19 iunie 2011 pe motivul admiterii încălcărilor de către observatorii, care s-au manifestat prin obstrucţionarea activităţii organelor electorale, acţiuni în care au fost vizaţi Sidorina Asea, Ceban Evghenii şi Pestuşco Vladimir; că preşedintele AO „Moldova Tînără”, Denis Doga figurează în calitate de candidat la funcţia de deputat din partea Partidului Comuniştilor din Moldova, partid înregistrat prin hotărîrea CEC nr.2746 din 10 octombrie 2014. Consideră că a respectat întru totul exigenţele impuse de legislaţia în vigoare referitor la procedura de acreditare a observatorilor, prezentând toate documentele necesare prevăzute în Regulamentul privind statutul observatorilor şi procedura de acreditare a acestora,
aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 332 din 24 octombrie 2006 şi nu este de acord cu motivele ce au stat la baza respingerii demersului cu privire la acreditarea observatorilor naţionali. Menţionează că pîrîtul a încălcat termenul de examinare a demersului cu privire la acreditarea observatorilor prevăzut de pct. 13 al Regulamentului privind statutul observatorilor şi procedura de acreditare a acestora. Invocă că prezentarea cu termenul expirat a extrasului din Registrul de stat al organizaţiilor necomerciale nu poate servi drept temei pentru refuz în acreditare în cazul în care reprezentantul AO „Moldova Tînără”, Ceban E. a solicitat amînarea şedinţei din 15 octombrie 2014 pentru prezentarea unui nou extras.
A mai indicat că pretinsele încălcări comise de către observatorii din partea asociaţiei din cadrul alegerilor din 2011 nu sunt confirmate, iar concluziile pîrîtului privind insuficienţa calificării observatorilor este una neîntemeiată şi contrară legii. La fel susţine că preşedintele asociaţiei Denis Doga nu figurează în lista persoanelor propuşi în calitate de observatori naţionali, iar faptul că acesta a obţinut statut de candidat nu poate influenţa activitatea observatorilor în cazul acreditării acestora.
Cere reclamantul, anularea hotărîrii Comisiei Electorale Centrale nr.2761 din 15 octombrie 2014 cu privire la demersul AO „Moldova Tînără” privind acreditarea observatorilor naţionali în vederea monitorizării alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2014; obligarea Comisiei Electorale Centrale să reexamineze cererea AO „Moldova Tînără” cu privire la acreditarea observatorilor naţionali în vederea monitorizării alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2014 şi recunoaşterea AO „Moldova Tînără” calificată pentru a înainta observatori la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 . Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 23 octombrie 2014 acţiunea a fost respinsă. La 24 octombrie 2014, în termenul prevăzut de lege, AO „Moldova Tînără” a declarat recurs împotriva hotărîrii primei instanţe, cerînd admiterea recursului, casarea hotărîrii judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărîri cu privire la admiterea acţiunii.
Recurentul în motivarea recursului a indicat că, prima instanţă nu a constatat şi elucidat pe deplin circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii, concluziile primei instanţe, expuse în hotărîre, sunt în contradicţie cu circumstanţele pricinii şi la emiterea hotărîrii a fost aplicată greşit legea materială. Judecînd recursul declarat de către AO „Moldova Tînără” împotriva hotărîrii primei instanţe, în limitele invocate în recurs şi în baza referinţei depuse de către intimatul Comisia Electorală Centrală, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea hotărîrilor judecătoreşti, din următoarele considerente.
2 În conformitate cu art. 445 alin.(1) lit.a) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs. Instanţa de recurs constată, că la 09 octombrie 2014 recurentul AO „Moldova Tînără” a depus la Comisia Electorală Centrală demersul nr.055-2014 privind acreditarea a 10 persoane în calitate de observatori naţionali pentru monitorizarea alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2014 (f.d.8). Prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.2761 din 15 octombrie 2014 cu privire la demersul AO „Moldova Tînără” privind acreditarea observatorilor naţionali în vederea monitorizării alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2014, s-a respins demersul AO „Moldova Tînără” privind acreditarea observatorilor naţionali în vederea monitorizării alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2014 (f.d.22-23).
Intimatul, Comisia Electorală Centrală, şi-a motivat hotărîrea nr.2761 din 15 octombrie 2014 prin faptul că copia extrasului din Registrul de stat al organizaţiilor necomerciale, anexat la demers, nu mai este valabilă. Precum şi că prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.313 din 21 iunie 2011 a fost anulată acreditarea observatorilor naţionali desemnaţi de către AO „Moldova Tînără” în cadrul alegerilor generale din 19 iunie 2011, pe motiv că aceştia au obstrucţionat activitatea organelor electorale şi au ignorat cerinţele funcţionarilor electorali în partea ce ţine de asigurarea desfăşurării în bune condiţii a procesului electoral, iar în demersul înaintat se găsesc persoane ce au dat dovadă de un comportament inadecvat şi nedemn de calitatea de observator naţional la alegeri.
Totodată, preşedintele AO „Moldova Tînără”, Denis Doga figurează în calitate de candidat la funcţia de deputat din partea Partidului Comuniştilor din Moldova, partid înregistrat prin hotărîrea CEC nr.2746 din 10 octombrie 2014, astfel ultimul va ghida activitatea observatorilor AO „Moldova Tînără”, situaţie contrară art.63 alin. (1) Cod electoral şi pct.19 al Regulamentului privind statutul observatorilor şi procedura de acreditare a acestora. La fel, Comisia Electorală Centrală în vederea celor expuse, şi-a exprimat lipsa de încredere în ce priveşte abilitatea AO „Moldova Tînără” de a selecta şi instrui persoane în vederea monitorizării procesului electoral. Conform art.63 alin. (4) din Codul electoral, prin hotărîre a Comisiei Electorale Centrale sau a consiliilor electorale de circumscripţie se acreditează observatori din partea asociaţiilor obşteşti calificate din Republica Moldova.
Se consideră calificată asociaţia obştească ce se ocupă, conform statutului ei, de apărarea drepturilor omului sau a valorilor democratice. Potrivit pct. 5, 9 şi 13 ale Regulamentul privind statutul observatorilor şi procedura de acreditare a acestora, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 332 din 24 octombrie 2006, Comisia Electorală Centrală acreditează observatori naţionali şi internaţionali pe lîngă Comisia Electorală Centrală în consiliile electorale de circumscripţie, în secţiile de votare pe teritoriul Republicii Moldova şi în secţiile de votare constituite în afara Republicii Moldova. 3 Cererea privind acreditarea în calitate de observator naţional va conţine un demers oficial, în original, din partea instituţiei care solicită acreditarea, copia de pe buletinul de identitate sau de pe buletinul de identitate provizoriu cu menţiunile privind cetăţenia Republicii Moldova.
Organizaţiile obşteşti vor prezenta şi copia de pe statut, precum şi de pe certificatul de înregistrare la Ministerul Justiţiei sau la alt organ competent. Organizaţiile obşteşti vor prezenta şi copia de pe extrasul din registrul de stat al organizaţiilor necomerciale eliberat cu cel mult 6 luni de la momentul prezentării. Dosarele incomplete vor fi respinse. Organul electoral în termen de 5 zile adoptă, ca regulă în prezenţa solicitantului sau a reprezentantului său, o hotărîre prin care acreditează sau respinge candidatura persoanei propuse pentru observarea alegerilor. În cazul respingerii candidaturii înaintate, organul electoral este obligat să aducă la cunoştinţa părţii ce a înaintat candidatura motivele deciziei sale.
În circumstanţele relevate şi în contextul normelor de drept citate, Colegiul ajunge la concluzia că hotărîrea contestată nr.2761 din 15 octombrie 2014, prin care s-a respins demersul AO „Moldova Tînără” privind acreditarea observatorilor naţionali în vederea monitorizării alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2014, este legală în fond, fiind emisă conform prevederilor legale, cu respectarea competenţei şi procedurii stabilite.
Totodată, întru argumentarea concluziei luate instanţa de recurs menţionează şi faptul că potrivit pct.1.9 al Statutului AO „Moldova Tînără”, aprobat la adunarea de constituire a AO „Moldova Tînără”, în baza procesului- verbal din 09 septembrie 2009, asociaţia şi-a asumat obligaţia de a nu susţine vreun partid politic, bloc electoral sau candidat la vreo funcţie în cadrul autorităţilor publice şi nu va folosi vreo parte din venit sau proprietate pentru finanţarea acestora, pe cînd preşedintele asociaţiei, Denis Doga figurează în calitate de candidat la funcţia de deputat din partea Partidului Comuniştilor din Moldova. Din cele expuse, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră justă concluzia primei instanţe privind respingerea acţiunii ca fiind neîntemeiată.
Or, în cazul în speţă nu şi-a găsit confirmare nici un temei prevăzut de art. 26 al Legii contenciosului administrativ pentru anularea actului administrativ contestat. Nu pot fi reţinute argumentele recurentului precum că prima instanţă a aplicat eronat normele de drept material şi procedural, deoarece sunt pur declarative, fiind invocate doar pentru a se încadra în temeiurile declarării recursului, prevăzute de art. 400 al. (2) şi (3) CPC. Din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul, că hotărîrea primei instanţe este legală şi întemeiată, corespunde circumstanţelor de fapt stabilite prin probele administrate şi raportate la legea materială, iar argumentele invocate de către recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine hotărîrea primei instanţe.
4 În conformitate cu art. 445 al. (1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e Se respinge recursul declarat de către Asociaţia obştească „Moldova Tînără”. Se menţine hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 23 octombrie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Asociaţiei obşteşti „Moldova Tînără” împotriva Comisiei Electorale Centrale cu privire la contestarea actului administrativ. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Oleg Sternioală Ion Druţă Iuliana Oprea Valentina Clevadî 5