- Dosarul nr.
- 2ra-1787/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 22 octombrie 2014
- Părțile
- Ceropita Mihail, SRL Corsepro vs SRL Veltor Grup
- Pe scurt
- Drepturile conferite de desenul sau de monedul industarial, reparaţia prejudiciului moral
2ra-1787/14 — Apărarea dreptului de autor al invenţiei şi repararea prejudiciului material şi moral
prima instanţă: M. Moraru dosarul nr. 2ra-1787/14 DECIZIE 22 octombrie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Iuliana Oprea Ion Druţă Tamara Chişca-Doneva examinând recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Veltor Grup”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Ceropita Mihail și Societatea cu Răspundere Limitată „Corser Pro” împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Veltor Grup” cu privire la apărarea dreptului de autor al invenției și repararea prejudiciului material și moral, împotriva hotărârii Curţii de Apel Chişinău din 10 martie 2014, prin care acțiunea a fost admisă parțial, c o n s t a t ă: La 04 noiembrie 2013, Ceropita Mihail și SRL „Corser Pro” au depus o cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Veltor Group” cu privire apărarea drepturilor de autor al invenției și repararea prejudiciului material și prejudiciului moral.
În motivarea acțiunii au invocat că la data de 08 decembrie 2011, Ceropita Mihail a depus o cerere către Agenția de Stat pentru Proprietate Intelectuală pentru a înregistra desenul/modelul industrial „Suporturi pentru publicitate adaptate la terminalul de plată”, iar prin certificatul AGEPI nr.1411 din 16 noiembrie 2012, s-a confirmat că autor al invenției și titular al dreptului de proprietate asupra desenului/modelului industrial nr.1411 este Ceropita Mihail. Menționează că, la 02 august 2012, Ceropita Mihail a încheiat cu SRL „Corser Pro” contractul de licență exclusivă cu nr.01/08/IS, respectiv, ultimul a obținut dreptul de folosință asupra invenției date, în temeiul căreia își desfășură activitatea întreprinderii, însă, ulterior SRL „Corser Pro” a depistat faptul că o terță persoană utilizează această invenție cu scopul obținerii de profit.
Susține că, la 26 aprilie 2013, Ceropita Mihail s-a adresat către compania de proprietate intelectuală SRL „Intelstart”, solicitând efectuarea expertizei obiectului contrafacerii „Suporturi pentru publicitate adaptate la terminalul de plată” cu nr.1411, data de depozit 08 decembrie 2012, cu clasificarea internațională 20-03, iar prin acțiunile întreprinse de titular și prin acumularea probelor foto, s-a constatat că SRL „Veltor Grup” a fabricat şi a pus în circuitul comercial modelul nr. 2 al designului industrial nr.1411, reproducând desenul protejat și produsul real utilizat de către titular în rețelele de centre comerciale. 1 Afirmă că, potrivit clauzelor finale ale actului de expertiză, s-a constatat actul de contrafacere pozitiv și încălcarea flagrantă a dreptului de proprietate intelectuală.
Conducîndu-se de prevederile art. 13 al. (1) al Legii nr. 161-XVI din 12 iulie 2007 privind protecția desenelor și modelelor industriale și art. 19 al. (2) al aceleiași Legi, s-a adresat SRL „Veltor Grup” cu o cerere prealabilă, însă care nu s-a soldat cu rezultate pozitive. Mai susține că desenul/modelul industrial nr.1411 beneficiază de protecția juridică și susceptibilitatea art.12 alin.(1) al Legii cu privire la protecția desenelor și modelelor industriale nr.161-XVI din 12 iulie 2007, care specifică că protecția conferită desenului sau modelului industrial se extinde asupra oricărui desen/model industrial care nu produce utilizatorului avizat o impresie globală diferită.
Iar, în temeiul art. 1607 Cod civil și art. 20 al Legii cu privire la protecția desenelor și modelelor industriale utilizarea ilegală a modelelor industriale a dus la obținerea beneficiilor de către pîrît în mod nejustificat, fapt ce determină necesitatea recuperării prejudiciilor create titularului de drept exclusiv precum și a cheltuielilor judiciare. Astfel, susţine că la moment prejudiciul material cauzat de SRL „Veltor Grup” este de 144 000 lei, care constituie din numărul de luni de activitate a pârâtului cu plata lunară pentru spațiu publicitar oferit de acesta și cu numărul de clienți mediu lunar (8 luni x 3 000 lei x 6 clienți).
Solicită reclamanții Ceropita Mihail și SRL „Corser Pro” sistarea activității SRL „Veltor Grup” şi încasarea din contul pârâtului în beneficului lui Ceropita Mihail a prejudiciului moral în mărime de 50 000 lei și a cheltuielilor de judecată în mărime de 5000 lei, și în beneficiul SRL „Corser Pro” a prejudiciului material în sumă de 144 000 lei. Prin hotărârea Curții de Apel Chișinău din 10 martie 2014, acțiunea a fost admisă parțial, fiind încasat din contul SRL „Veltor Group„ în beneficiul lui Ceropita Mihail, suma de 5000 lei cu titlu de prejudiciu moral și suma de 5000 lei cu titlu de cheltuieli pentru asistență juridică, iar în beneficiul SRL „Corser Pro”, suma de 144000 lei cu titlu de prejudiciul material.
Totodată s-a dispusă obligarea SRL „Veltor Grup” să înceteze utilizarea obiectului comercial „Suporturi pentru publicitate”, înregistrate ca desen industrial cu nr.1411 din 16 noiembrie 2012, în rest acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. La 08 aprilie 2014, SRL „Veltor Group” a declarat recurs împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând admiterea acesteia, casarea hotărârii primei instanțe cu restituirea pricinii spre rejudecare în Judecătoria Ciocana mun. Chișinău după competența jurisdicțională. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu hotărârea instanței de apel considerând-o neîntemeiată și emisă cu aplicarea eronată a normelor de drept material și procedural.
Susține recurentul că SRL „Corser Pro” nu este în drept să acționeze în instanța de judecată, deoarece nu a respectat prevederile art. 28 alin.(3) și (4) ale Legii nr.161-XVI din 12 iulie 2007, privind protecția desenelor și modelelor industriale, or, drepturile transmise prin contract, produc efecte pentru terți și condiționează modificarea statutului juridic, doar din momentul înscrierii contractului în Registru de desene și modele industriale înregistrate. Pe cînd, SRL „Corser Pro”, contrar prevederilor contractului de licență exclusivă nr.01/08/IS din 02 august 2012, nu a înregistrat la Agenția de Stat pentru Proprietate 2 Intelectuală în termen de 30 de zile contractul menționat, respectiv, nu este licențiat în sensul legislației în vigoare și prevederilor contractului de licență exclusivă.
Mai invocă că contractul de licență exclusivă menționat, a fost întocmit pe blancheta companiei SRL „Intelstart Company”, și tot această companie a întocmit și actul-expertiză de contrafacere design industrial din 24 aprilie 2013, care nu poate servi drept probă admisibilă pe motiv că a fost obținută contrar prevederilor legii şi anume nu conține informația privind persoana concretă atestată conform legislației pentru efectuarea expertizelor, nu figurează faptul preîntâmpinării privind răspunderea penală a expertului, nu sunt indicate alte persoane prezente la efectuarea expertizei, lipsesc explicații date expertului și concluziile acestuia, respectiv consideră actul menționat ilegal, întocmit de o persoană juridică cointeresată, care a participat anterior la întocmirea contractului între Ceropita Mihail și SRL „Corser Pro”.
Afirmă că la examinarea pricinii în primă instanță nu au fost prezentate probe suficiente și concludente, care ar dovedi faptul că boxele plastice din pozele intimaților, sunt proprietatea SRL „Veltor Crup” și insistă asupra netemeiniciei încasării prejudiciului moral, deoarece reclamantul nu a dovedit și nu a argumentat modul în care i-a fost cauzat acest prejudiciu. Susține că instanța de apel bazându-se pe Registrul de conturi nr. 222.1, care a fost prezentat și întocmit cu date arbitrare de către intimați, respectiv, a dispus neîntemeiat încasarea din contul său a prejudiciului material. La fel consideră că, după modificările legislației procedurale civile, instanța de apel urma să trimită pricina spre judecare în Judecătoria Ciocana mun.
Chișinău, deoarece potrivit prevederilor art. 33 şi 331 CPC şi analogia cu legea contenciosului administrativ, prima instanță pentru examinarea pricinilor civile în mun. Chișinău sunt judecătoriile de sector. La 30 mai 2014, Caropita Mihail și SRL „Corser Pro” au depus referință la recursul declarat de SRL „Veltor Grup”, invocînd că recursul este neîntemeiat, deoarece recurentul a încălcat flagrant drepturile de proprietate intelectuală și se eschivează de la soluționarea conflictului pe cale amiabilă, iar hotărîrea primei instanțe este legală și fără derogări de la legislația în vigoare. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Completul din 5 judecători poate decide invitarea unor participanţi sau reprezentanţi ai acestora pentru a se pronunţa asupra problemelor de legalitate invocate în cererea de recurs.
Ţinînd cont de prevederile normei enunţate şi considerînd necesitatea audierii participanţilor la proces, instanţa de recurs a dispus invitarea tuturor participanţilor la proces, pentru a se pronunţa asupra problemelor de legalitate invocate în cererea de recurs. Astfel, în şedinţa instanţei de recurs din 08 octombrie 2014, reprezentantul recurentului SRL „Veltor Grup”, avocatul Vişnevschi Nicolae, a susţinut recursul, cerînd admiterea acestuia, casarea hotărîrii primei instanţe cu remiterea pricinii la rejudecare în prima instanţă conform competenţei jurisdicţionale. Reprezentantul intimatului Ceropita Mihail, avocatul Craiu Sergiu în şedinţa instanţei de recurs, a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărîrii primei instanţe, pe care o consideră legală şi întemeiată.
Reprezentantul intimatului SRL „Corser Pro”, în persoana directorului Caraman Seergiu a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărîrii primei instanţe, pe care o consideră legală şi întemeiată. 3 Judecînd recursul declarat împotriva hotărîrii primei instanţe, audiind participanţii la proces şi verificînd, în limitele invocate în recurs, legalitatea hotărîrii atacate, Colegiul conchide că recursul declarat urmează să fie respins cu menţinerea hotărârea primei instanţe din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs.
După cum denotă actele cauzei, prin Certificatul de înregistrare a desenului sau modelului industrial nr. 1411 eliberat de AGEPI la data de 16 noiembrie 2012, Ceropita Mihail a devenit autor al invenției și unicul titular de drepturi asupra obiectului de proprietate intelectuală „Suporturi pentru publicitate adaptate la terminalul de plată” (f.d. 5-6). La fel, este constatat că în baza contractului de licență exclusivă nr. 01/08/IS din 02 august 2012, Ceropita Mihail a transmis SRL „Corser Pro” dreptul de folosinţă asupra modelului industrial „Suporturi pentru publicitate adaptate la terminalul de plată” pe baza căreia şi este axată activitatea întreprinderii SRL „Corser Pro”.
Conform art. 3 al Legii privind protecţia desenelor şi modelelor industriale nr. 161 din 12 iulie 2007, prin noţiunea de desen sau model industrial este de înţeles aspectul exterior al unui produs sau al unei părţi a lui, rezultat în special din caracteristicile liniilor, contururilor, culorilor, formei, texturii şi/sau ale materialelor şi/sau ale ornamentaţiei produsului în sine. Iar prin noţiunea de desen sau model industrial înregistrat - desen sau model industrial protejat, în condiţiile prezentei legi, pe baza cererii de înregistrare depuse pe cale naţională sau internaţională. Reieșind din prevederile art. 13 alin. (1) al aceleiași Legi, un desen sau un model industrial înregistrat este protejat pe parcursul unei perioade de 5 ani, începând cu data de depozit.
Certificatul de înregistrare poate fi reînnoit pentru mai multe perioade de câte 5 ani, până la maximum 25 de ani de la data de depozit. Totodată în conformitate cu art. 20 alin. (1) al aceleiaşi Legi, desenul sau modelul industrial înregistrat conferă titularului dreptul exclusiv de a-l utiliza şi de a interzice oricărui terţ utilizarea sa fără acordul titularului. Prin utilizare se înţelege în special fabricarea, includerea într-o ofertă, introducerea pe piaţă, importul, exportul sau utilizarea propriu-zisă a unui produs în care a fost integrat ori căruia i s-a aplicat desenul sau modelul industrial în cauză, precum şi depozitarea produsului respectiv în scopurile menţionate anterior. Corespunzător, se va considera încălcare a drepturilor exclusive ce reies dintr-un desen sau model industrial, cazul în care un alt desen sau model industrial, sau produs în sine, reprezintă o copie, sau produce o senzaţie de copie a desenului/modelului industrial înregistrat.
Raportând la caz prevederile enunţate instanţa de recurs constată că, deși, unicul titular de drepturi asupra modelului „Suporturi pentru publicitate adaptate la terminalul de plată” este Ceropita Mihail, SRL „Veltor Grup” a fabricat şi a pus în circuitul comercial modelul nr. 2 al designului industrial nr. 1411, fără acordul titularului de drepturi asupra modelului, fapt ce se confirmă prin Actul de expertiză de contrafacere design industrial nr. IS001-04/2013.04.08 întocmit de Compania de Proprietate Intelectuală SRL „Intelstar” (f.d. 9-17), prin ce a încălcat prevederile art. 12 alin. (1) al Legii privind protecția desenelor și modelelor industriale, care statuează că protecţia conferită desenului sau modelului industrial se extinde asupra oricărui desen sau model industrial care nu produce asupra utilizatorului avizat o impresie vizuală globală diferită.
4 Or, modelul modelului „Suporturi pentru publicitate adaptate la terminalul de plată”, odată fiind înregistrat de către organul competent Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală din Republica Moldova este un model recunoscut în temeiul art. 3 al. Legii privind protecția desenelor și modelelor industriale și beneficiază de protecție juridică susceptibilă. Cu referire la prevederile normelor enunţate şi circumstanţele relatate, corect prima instanţă a ajuns la concluzia temeiniciei pretenţiilor înaintate de Ceropita Mihail și SRL „Cerser Pro”, deoarece este incontestabil faptul că prin acțiunile sale SRL „Veltor Grup” a comis un act de contrafacere, a încălcat flagrant dreptul de proprietate intelectuală și a lezat drepturile titularului de drepturi asupra modelului „Suporturi pentru publicitate adaptate la terminalul de plată”.
Sub acest aspect şi în coraborare cu prevederile art. 1607 Cod civil și art. art. 19 alin. (2), 68 alin. (1) al Legii privind protecția desenelor și modelelor industriale, care indică că autorul poate să-şi apere drepturile în instanţă judecătorească împotriva oricărei persoane care îi lezează drepturile, la cererea părţii lezate, pîrîtul care a încălcat drepturile asupra desenului sau modelului industrial cu bună-ştiinţă sau avînd motive rezonabile de a şti acest lucru va repara titularului de drepturi pagubele, pe care acesta le- a suportat în mod real din cauza încălcării drepturilor sale, primai instanță justificat a admis cerințele cu privire la încasarea prejudiciului material în sumă de 144 000 lei, reieșind din calculul prezentat de către intimaţo și anume, 8 luni x 3 000 lei x 6 = 144 000 unde: 6 luni este perioada de activitate a SRL „Volter Grup” SRL, 3 000 lei este plata lunară pentru spațiul publicitar oferit de SRL „Corser Pro”, iar 6 - numărul de clienți mediu lunar.
Totodată conducîndu-se de prevederile art. art. 1422, 1423 Cod civil, avînd în susţinere şi prevederile art. 68 al Legii privind protecția desenelor și modelelor industriale și reieșind din specificul acțiunii, prima instanță corect a admis și cerințele cu privire la repararea prejudiciului moral în mărime de 5 000 lei în beneficiul lui Ceropita Mihail, care se justifică prin încălcarea intenționată și evidentă a dreptului de autor a ultimului asupra modelului industrial „Suporturi pentru publicitate adaptate la terminalul de plată” de către SRL „Veltor Grup”, care utilizează ilegal modelul industrial respectiv. De altfel, se reţine drept corectă şi menţiunea primei instanţe cu privire la temeinicia pretenţiei lui Ceropita Mihail privind recuperarea cheltuielilor de judecată în mărime de 5 000 lei, care se confirmă prin bonul de plată seria EP nr. 042144 din 26 noiembrie 2013 (f.d.
65), cît şi aplicarea în acest sens a prevederilor art. 94 şi 96 CPC, care reglementează aspecte ce ţin de repartizarea cheltuielilor de judecată şi compensarea cheltuielilor de asistenţă juridică. Ca urmare, argumentele invocate în recurs precum că concluziile instanţei sunt în contradicţie cu circumstanţele pricinii, fiind aplicate eronat normele de drept material şi procedural nu au suport legal, deoarece se combat cu cele invocate mai sus, mai mult că poartă şi un caracter declarativ. Nu poate constitui temei de admitere a recursului nici susţinerea recurentului cu referire la faptul că SRL „Corser Pro” nu a înregistrat contractul de licențiere încheiat cu Ceropita Mihail și nu a devenit licențiat legitim, respectiv, nu poate înainta cerințe în instanța de judecată, deoarece o asemenea invocare ar fi oportună pentru invocare de către însuşi Ceropita Mihail, care însă a susţinut şi a insistat asupra încasării prejudiciului în favoarea SRL „Corser Pro”.
Sunt apreciate critic și argumentele recurentului ce țin de ilegalitatea Actului de expertiză întocmit de SRL „Intelstar”, pe motiv că, deşi, recurentul invocă dezacordul cu 5 Actul de expertiză în cadrul examinării cauzei în prima instanţă, însă nu a solicitat numirea unei expertize în acest, prin prisma art. 159 al. (2) CPC, care indică că în cazul cînd nu este de acord cu raportul de expertiză din motivul neîntemeierii sau veridicităţii lui îndoielnice, cînd concluziile mai multor experţi sînt contradictorii, iar aceste deficienţe nu pot fi înlăturate prin audierea expertului, ori cînd, la efectuarea expertizei, normele procedurale sînt încălcate, instanţa judecătorească poate dispune efectuarea unei expertize repetate.
La fel, Colegiul respinge ca neîntemeiate și insinuările recurentului privind necesitatea transmiterii cauzei spre examinare după competență la Judecătoria Ciocana mun. Chișinău, deoarece reieșind din prevederile art. 331 CPC, judecătoriile examinează şi soluţionează în fond toate pricinile civile, dacă legea nu prevede altfel, pe cînd la caz, conform Lege privind protecţia desenelor şi modelelor industrial și anume art. 70 al. (3) lit. h) Curtea de Apel Chișinău soluționează litigiile privind încălcarea drepturilor asupra desenului sau modelului industrial.
În conexiunea celor relatate, instanţa de recurs, prin prisma jurisprudenţei CEDO şi anume cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995, unde s-a menţionat că „... art. 6 § 1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes”, consideră necesar de a respinge şi alte argumente invocate în recurs. Astfel fiind instanţa de recurs reţine că prima instanţă în situaţia dedusă judecării corect au ajuns la concluzia temeiniciei acţiunii şi admiterii acesteia parţial.
Distinct de cele relatate şi având în vedere că hotărârea primei instanţe este întemeiată şi legală, iar argumentele invocate în recurs sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi a menţine hotărârea primei instanţe. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a), art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e : Se respinge recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Veltor Grup”. Se menţine hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 10 martie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Ceropita Mihail și Societatea cu Răspundere Limitată „Corser Pro” împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Veltor Grup” cu privire la apărarea dreptului de autor al invenției și repararea prejudiciului material și moral.
Decizia este irevocabilă. Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Iuliana Oprea Ion Druţă Tamara Chişca-Doneva 6