2rac-377/14 — Încasarea prejudiciului material şi anularea facturilor fiscale

Judecătoria Soroca Dosarul nr. 2rac-377/14 Judecător: Gh.Mîra Curtea de Apel Bălţi Judecători: E.Ababei, N.Matveeva, G.Polivenco Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie DECIZIE 08 octombrie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii: Tamara Chişca-Doneva, Ion Druţă, Valentina Clevadî, Iuliana Oprea judecînd recursul declarat de ÎM „Direcţia Gospodăriei Locativ-Comunale Soroca”, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată a ÎI „V.G.Iacovlev” împotriva ÎM „Direcţia Gospodăriei Locativ-Comunale Soroca” privind încasarea prejudiciului material şi anularea facturilor fiscale, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 14 ianuarie 2014, CONSTATĂ : La 11.08.2010, ÎI „V.G.Iacovlev” a depus cerere de chemare în judecată împotriva ÎM „Direcţia Gospodăriei Locativ-Comunale Soroca” cu privire la încasarea prejudiciului material şi recunoaşterea nulă a facturilor fiscale.

În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, pe parcursul anului 2007, ÎI „V.G.Iacovlev” a achitat greşit în contul ÎM „Direcţia Gospodăriei Locativ- Comunale Soroca” suma de 9 499,57 lei cu titlu de plată pentru arenda încăperii din str. Independenţii, 81, or. Soroca. Potrivit contractului de arendă nr.50 din 30.04.1994 precum şi anexei acestuia, plata pentru arendă constituie 59,54 lei lunar, iar anual constituie suma de 741,48 lei. Consideră reclamantul că calculul şi stabilirea unilaterală a plăţii pentru arendă de către pîrîtul ÎM „DGLC Soroca” este ilegală. Cu toate că s-a adresat cu cerere în adresa ultimului pentru a-i fi restituită suma de 9 499,57 lei, pîrîtul a lăsat cererea sa fără răspuns.

Solicită reclamantul încasarea prejudiciului material în sumă de 9 499,57 lei şi anularea facturilor fiscale eliberate de către pîrîtul ÎM „DGLC Soroca” pe perioada anilor 2009-2010. Prin hotărîrea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 21 noiembrie 2011 cererea de chemare în judecată a fost admisă integral, fiind dispusă încasarea de la ÎM „Direcţia Gospodăriei Locativ-Comunale Soroca” în beneficiul ÎI „V.G.Iacovlev” a sumei de 9 499,57 lei şi anularea facturilor fiscale eliberate în perioada anilor 2008-2010. 1 Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 20 septembrie 2012, apelul declarat de ÎM „Direcţia Gospodăriei Locativ-Comunale Soroca” a fost admis, s-a casat hotărîrea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 21 noiembrie 2011 cu restituirea pricinii spre rejudecare în prima instanţă conform competenţei la Judecătoria Soroca.

Prin hotărîrea Judecătoriei Soroca din 06 august 2013, acţiunea a fost admisă parţial, fiind dispusă încasarea de la ÎM „Direcţia Gospodăriei Locativ-Comunale Soroca” în beneficiul ÎI „V.G.Iacovlev” suma de 9 499,57 lei şi cheltuielile de judecată în sumă de 284,98 lei, iar în total 9 784,55 lei. În rest pretenţiile au fost respinse. În motivarea hotărîrii, instanţa de fond a constatat că relaţiile contractuale între părţi sunt reglementate de contractul nr. 50 din 30.04.1994, iar conform art. 887 alin. (1) şi pct. 5.1 din contractul în cauză, cuantumul chiriei poate fi modificat doar prin acordul părţilor, iar ÎI „V.G.Iacovlev” nu şi-a exprimat un asemenea acord. Referitor la cerinţa de anulare a facturilor fiscale, instanţa de fond a statuat că prevederile Codului fiscal nu oglindesc situaţia de aplicare a sancţiunii de nulitate în cazul întocmirii facturilor necorespunzător.

Nefiind de acord cu hotărîrea în cauză, la 03.09.2013, ÎM „Direcţia Gospodăriei Locativ-Comunale Soroca” a declarat apel, solicitînd admiterea apelului, casarea hotărîrii Judecătoriei Soroca din 06 august 2013 cu menţinerea hotărîrii din 20.09.2012 a Curţii de Apel Bălţi. În susţinerea apelului, apelantul a invocat că concluziile instanţei expuse în hotărîre sunt în contradicţie cu circumstanţele pricinii, instanţa neavînd o poziţie obiectivă la cercetarea circumstanţelor cauzei. Consideră apelantul că instanţa a stabilit incorect că obligaţia ÎM „DGLC Soroca” constă în restituirea datoriei în sumă de 9 499,57 lei, pe care pîrîtul i-a achitat în anul 2007. Mai mult ca atît, în contract este prevăzut că ÎM „DGLC Soroca” calculează cuantumul plăţii pentru arendă din prevederile stabilite de Legea bugetului de stat pentru anul respectiv.

Modificarea cuantumului chiriei a fost făcut pentru fiecare arendaş, pîrîtul a fost înştiinţat de nenumărate ori despre schimbarea cuantumului plăţii arendei. Actul de verificare din 21.03.2005 intimatul l-a semnat. Consideră apelantul că dacă instanţa de judecată recunoaşte facturile fiscale eliberate de ÎM „DGLC Soroca”, atunci nu poate fi obligată să restituie suma de 9499,57 lei şi, respectiv, nu poate fi considerată suma ca fiind achitată greşit.

Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 14 ianuarie 2014, a fost respins apelul declarat de ÎM „Direcţia Gospodăriei Locativ-Comunale Soroca” şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Soroca din 06 august 2013. Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a conchis că motivele invocate de apelant nu şi-au găsit reflectare de fapt în probele acumulate la materialele dosarului, argumentele formulate în cererea de apel sunt neîntemeiate.Totodată, instanţa de apel a indicat că, prima instanţă a dat o apreciare obiectivă şi justă probelor administrate, a constatat şi elucidat pe deplin toate circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii şi corect a aplicat normele de drept material şi procedural şi în consecinţă a adoptat o hotărîre legală şi întemeiată.

Nefiind de acord cu decizia instanţei de apel, la 28.03.2014, ÎM „Direcţia Gospodăriei Locativ-Comunale Soroca” a contestat-o cu recurs, solicitînd admiterea acestuia, casarea deciziei Curţii de Apel Bălţi din 14 ianuarie 2014 şi a hotărîrii 2 Judecătoriei Soroca din 06 august 2013 şi menţinerea hotărîrii Curţii de Apel Bălţi din 20.09.2012. În motivarea cererii de recurs, recurentul a invocat interpretarea eronată a legii, precum şi aprecierea greşită a circumstanţelor cauzei. Potrivit art. 440 alin. (2) CPC, recursul înaintat de ÎM „Direcţia Gospodăriei Locativ-Comunale Soroca” a fost considerat admisibil şi transmis spre examinare într-un complet din 5 judecători. Potrivit art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces.

Judecînd recursul declarat împotriva deciziei date în instanţa de apel şi verificînd, în limitele invocate în recurs, legalitatea deciziei atacate, Colegiul conchide temeinicia lui, pornind de la următoarele. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să-l admită şi să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, pronunţînd o nouă hotărîre. La examinarea litigiului atît instanţa de fond, cît şi cea de apel au interpretat eronat normele de drept material şi, în consecinţă, au adoptat hotărîri ilegale. Totodată, în speţă sunt stabilite fapte suficiente pentru a da o soluţie nouă de respingere a acţiunii reclamantului în partea cerinţei de încasare a prejudiciului material.

După cum rezultă din cererea de recurs, deşi recurentul solicită casarea integrală a deciziei instanţei de apel, acesta invocă argumente doar în partea acţiunii privind recuperarea prejudiciului material. Prin urmare, ţinînd cont de prevederile art. 442 alin. (1) CPC, instanţa de recurs va verifica legalitatea deciziei doar în partea contestată. Potrivit materialelor cauzei, la 30.04.1994, între ÎM „Direcţia Gospodăriei Locativ-Comunale Soroca” şi ÎI „Spectr-Iacovlev” (succesor ÎI „V.I.Iacovlev”) a fost încheiat un contract de locaţiune, pe termen de un an, prin care pîrîtul a transmis, iar reclamantul a preluat în locaţiune încăperile nelocuibile amplasate pe str. Independenţei, 81 din or. Soroca.

Prin Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 4-2 r-a-5/2001 din 29.01.2001, a fost stabilit că contractul nr.50 din 30.04.1994 încheiat între ÎI „V.G.Iacovlev” şi ÎM „DGLC Soroca”, deşi a expirat la data de 30.04.1995, el a continuat, deoarece ÎI „V.G.Iacovlev” a utilizat încăperea transmisă lui în arendă. Prin urmare contractul fiind reînoit pe un termen nedeterminat. (f.d. 35-36, vol. II). Potrivit art. 123 alin. (2) al CPC, faptele stabilite printr-o hotărîre judecătorească irevocabilă într-o pricină civilă soluţionată anterior în instanţă de drept comun sau în instanţă specializată sînt obligatorii pentru instanţa care judecă pricina şi nu se cer a fi dovedite din nou şi nici nu pot fi contestate la judecarea unei alte pricini civile la care participă aceleaşi persoane.

Prin urmare, Colegiul consideră că instanţele corect au stabilit că contractul de locatiune şi-a păstrat puterea legală pe un termen nedeterminat, fiind actualmente valabil, iar potrivit art. 904 alin. (1) CC, dacă raporturile contractuale continuă în mod tacit după expirarea contractului de locatiune, acesta se consideră prelungit pe un termen nedeterminat. Astfel, la momentul apariţiei litigiului, relaţiile contractuale între ÎI „V.G.Iacovlev” şi ÎM „DGLC Soroca” erau reglementate de contractul de locaţiune nr.50 din 30.04.1994. 3 Potrivit pct. 2.1 din contract, plata de arendă a fost stabilită în mărime de 160,08 lei pe lună. Mărimea plăţii poate fi modificată cu acordul părţilor. Una din părţi poate solicita modificarea plăţii arendei în cazul modificării legislaţiei care reglementează preţurile sau în alte cazuri stabilite de legislaţie.

Potrivit art. 666 alin. (1) şi (2) CC, contract este acordul de voinţă realizat între două sau mai multe persoane prin care se stabilesc, se modifică sau se sting raporturi juridice. Contractului îi sînt aplicabile normele cu privire la actul juridic. În conformitate cu prevederile art. 667 alin. (1) CC, părţile contractante pot încheia în mod liber, în limitele normelor imperative de drept, contracte şi pot stabili conţinutul lor. Dispoziţiile prezentului articol se aplică tuturor contractelor şi în toate domeniile, cu excepţia cazurilor în care legiuitorul stabileşte reguli care limitează libertatea contractului pornind de la interese publice. Limitele pot fi introduse şi în ceea ce priveşte libertatea părţilor de a determina liber clauzele contractului.

O limită a principiului libertăţii contractului există chiar în textul art. 667 alin. (1) CC, care stipulează că libertatea determinării clauzelor contractuale este limitată de normele imperative, adică de normele care în scopul protecţiei intereselor generale stabilesc nişte reguli de la care părţile nu pot deroga. Potrivit art. 875 CC, prin contractul de locaţiune, o parte (locator) se obligă să dea celeilalte părţi (locatar) un bun determinat individual în folosinţă temporară sau în folosinţă şi posesiune temporară, iar aceasta se obligă să plătească chirie. ÎI „V.G.Iacovlev” a contestat modificarea unilaterală a preţului de locaţiune, motivînd prin faptul că legea imperativ stabileşte că cuantumul chiriei nu poate fi modificat unilateral.

Prevederile art. 667 alin. (1) expres stabilesc libertatea încheierii contractelor, doar că în limitele normelor imperative de drept. Potrivit art. 887 alin. (1) CC, cuantumul chiriei poate fi modificat prin acordul părţilor. Locatorul poate cere modificarea chiriei numai o dată în an şi numai în cazul în care condiţiile economice fac ca neajustarea să fie inechitabilă. În context, instanţa de recurs reţine că modificarea cuantumului chiriei poate avea loc numai cu respectarea regulii generale – prin acordul părţilor. Însă, tot în clauzele contractuale (pct. 2.1) a fost stipulat că modificarea cuantumului plăţii de chirie poate avea loc în cazul modificărilor legislative de calculare a acestei plăţi, precum şi a altor condiţii, care influenţează la determinarea preţului.

Astfel, locatorul este o întreprindere municipală care gestionează fondul locativ. Potrivit pct. 1 al Regulamentului-model al întreprinderii municipale, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 387 din 06.06.1994, întreprinderea municipală (în continuare – întreprinderea) este agentul economic cu personalitate juridică, constituit de către una sau mai multe unităţi administrativ-teritoriale (în continuare – fondator/fondatori), dotat în exclusivitate cu bunuri proprietate a unităţii/unităţilor administrativ-teritoriale fondatoare, care, prin utilizarea lor judicioasă, produce anumite tipuri de mărfuri (producţie), execută lucrări sau prestează servicii, necesare pentru satisfacerea cerinţelor fondatorului/fondatorilor (ale unităţii/unităţilor administrativ-teritoriale fondatoare).

4 Potrivit pct. 25 al Regulamentului vizat, relaţiile economice şi de altă natură ale întreprinderii cu alte unităţi economice, organizaţii şi cetăţeni se derulează pe baze contractuale. Conform pct. 26 al aceluiaşi Regulament, preturile producţiei, fabricate de întreprinderile municipale care deţin monopolul pe piaţa de mărfuri şi resurse, sînt reglementate de către stat. În conformitate cu art. 1 al Legii nr. 121 din 04.05.2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice, prezenta lege reglementează raporturile ce ţin de administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice. Sub incidenţa prezentei legi cad: proprietatea publică a statului şi proprietatea publică a unităţii administrativ- teritoriale, cu excepţia finanţelor publice, bunurilor instituţiilor publice, terenurilor agricole şi a locuinţelor.

Potrivit art. 12 lit. d) al aceleaşi legi, administrarea proprietăţii bublice include administrarea întreprinderilor de stat /municipale şi a societăţilor comerciale cu capital public. În acelaşi timp, potrivit art. 17 alin. (1) al Legii nr. 121 din 04.05.2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice, fondurile fixe şi alte active pe termen lung neutilizate de instituţiile publice, de întreprinderile de stat /municipale şi de societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar public (denumite în continuare active neutilizate) pot fi date în locaţiune cu acordul prealabil al autorităţii administraţiei publice centrale sau locale, care va decide asupra modului de selectare a locatarului, în conformitate cu legislaţia.

Aliniatul (6) al aceluiaşi articol prevede că cuantumul contractual al chiriei care se plăteşte pentru activele neutilizate nu trebuie să fie mai mic decît cuantumul minim al chiriei calculat conform legii. Plata chiriei pentru activele neutilizate se efectuează exclusiv în mijloace băneşti. Pornind de la prevederile normelor legale evocate supra, Colegiul constată că plata chiriei încăperilor nelocuibile amplasate pe str. Independenţei, 81 din or. Soroca, este reglementată prin lege. Or, această modalitate de calculare şi stabilire a mărimii plăţii de arendă a fost expres indicată şi în pct. 2.1 al Contractului nr. 50 din 30.04.1994. Astfel, plata de chirie a spaţiului litigios se modifica în fiecare an în dependenţă de Legea bugetului de stat.

Actele cauzei atestă că locatorul de nenumărate ori l-a înştiinţat pe locatar despre modificarea plăţii de chirie. Mai mult ca atît, la 21.03.2005, a fost întocmit un act de verificare a datoriilor între ÎM „DGLC Soroca” şi ÎI „V.G.Iacovlev”, în care era inclusă datoria locatarului calculată din mărimea chiriei majorată conform Legii bugetului de stat, pe care însăşi intimatul a recunoscut-o prin semnarea actului dat. În această ordine de idei, Colegiul conchide că locatorul corect calcula şi înainta spre plată locatarului facturile fiscale pentru serviciile de arendă oferite, or, prin semnarea actului de verificare, cel din urmă şi-a exprimat acordul la modificarea cuantumului chiriei. Totodată, instanţa de recurs remarcă şi prevederile părţii a doua a art. 887 alin. (1) CC - locatorul poate cere modificarea chiriei numai o dată în an şi numai în cazul în care condiţiile economice fac ca neajustarea să fie inechitabilă.

În acest sens, locatarul nu poate pretinde la plata chiriei convenite încă în anul 1994, prin încheierea contractului la acel moment doar pe o perioadă de un an, 5 deoarece neajustarea cunatumului acestei plăţi este inechitabilă în raport cu evoluţia condiţiilor economice. Urmare a celor expuse, instanţa de recurs conchide că cerinţa reclamantului privind recuperarea prejudiciului material ca urmare a achitării în surplus a plăţii de chirie, este lipsită de temei. Din considerentele menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios asministrativ lărgit ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa decizia Curţii de Apel Bălţi din 14 ianuarie 2014 şi hotărîrea Judecătoriei Soroca din 06 august 2013 în partea admiterii acţiunii ÎI „V.G.Iacovlev” de recuperare a prejudiciului material şi de a adopta o hotărîre nouă de respingere a acţiunii în această parte.

Ţinînd cont de cele expuse, în baza art. 445 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă al RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, DECIDE: Se admite recursul declarat de ÎM „Direcţia Gospodăriei Locativ-Comunale Soroca”. Se casează decizia Curţii de Apel Bălţi din 14 ianuarie 2014 şi hotărîrea Judecătoriei Soroca din 06 august 2013 în partea admiterii acţiunii ÎI „V.G.Iacovlev” împotriva ÎM „Direcţia Gospodăriei Locativ-Comunale Soroca” privind recuperarea prejudiciului material şi se adopta o hotărîre nouă de respingere a acţiunii în această parte. În rest, decizia Curţii de Apel Bălţi din 14 ianuarie 2014 şi hotărîrea Judecătoriei Soroca din 06 august 2013 se menţin.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Ion Druţă Valentina Clevadî Iuliana Oprea 6