3ra-1001/14 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă: I. Ţurcanu dosarul nr. 3ra-1001/14 instanţa de apel: V.Pruteanu, A.Minciuna, Iu. Cimpoi ÎNCHEIERE 10 septembrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Ion Corolevschi, Valentina Clevadî examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de societatea pe acţiuni ,,Aureola & Lombard” împotriva Inspectoratului Fiscal Principal de Stat cu privire la contestarea în parte a actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 30 aprilie 2014 prin care a fost respins apelul declarat de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat mun.

Chişinău şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 12 decembrie 2013, c o n s t a t ă : La 12 februarie 2013 SA ,,Aureola & Lombard” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal Principal de Stat cu privire la contestarea în parte a actului administrativ. În motivarea acţiunii a indicat că în perioada 09 august 2012 şi pînă la 30 august 2012, colaboratorii Direcţiei marilor contribuabili a Inspectoratului Fiscal Principal de Stat au efectuat controlul fiscal total. Susţine că, în rezultatul controlului efectuat de către pîrît privind respectarea legislaţiei fiscale a fost întocmit actul de control nr. 5-660131 prelungit pe actul de control nr. 5-660132.

La 11 septembrie 2012 a depus dezacordul asupra actelor de control. Prin decizia Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr. 377 din 25 octombrie 2012, potrivit căreia s-a stabilit încălcarea prevederilor art. 255, art. 257 alin. (1), art. 260 alin. (3) şi (5) al Codului Fiscal, care au dus la neprezentarea informaţiilor despre amplasarea panoului publicitar, întocmirea neadecvată a dărilor de seamă, prezentarea dării de seamă care conţine informaţie neautentică şi diminuarea 1 venitului impozabil pentru anii 2010-2011, fiind aplicate sancţiuni în mărime de 226 690 lei. La 19 noiembrie 2012 a depus contestaţie asupra deciziei Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr. 377 din 25 octombrie 2012, iar prin răspunsul pîrîtului a fost prelungit termenul de examinare a contestaţiei.

Ulterior, la 21 ianuarie 2013 a recepţionat pin poştă decizia nr. 36 din 18 ianuarie 2013 prin care a fost respinsă contestaţia din 19 noiembrie 2012 ca fiind neîntemeiată şi lipsită de temei legal. Consideră că decizia Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr. 377 din 25 octombrie 2012 asupra cazului de încălcare a legislaţiei în partea pct. 1.1, pentru neprezentarea informaţiilor despre amplasarea panoului publicitar, pct. 1.3 ce ține de aplicarea amenzii în sumă de 1 000 lei pentru îndeplinirea incorectă a declarației privind impozitul pe venit pentru anul 2010 şi pct. 1.4 ce ţine de amenda în mărime de 15% pentru diminuarea venitului impozabil pentru anii 2010-2011 şi decizia nr. 36 din 18 ianuarie 2013 emisă în baza contestaţiei sunt ilegale.

Menţionează că atribuind inscripţiei denumirii de firmă a SA „Aureola & Lombard” amplasată pe peretele comun al clădirii subdiviziunii magazinului SA „Aureola & Lombard” din bd. Dacia, 36 A, mun. Chişinău calitatea de panou publicitar şi statut de subdiviziune separată, Inspectoratul Fiscal principal de Stat a aplicat eronat prevederile art. 161 alin. (8) şi art. 8 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal, dat fiind faptul că prevederile normelor menţionate nu statuează expres declararea la organul fiscal punerea în funcţiune a panoului publicitar, acestea reglementînd doar obligaţia de înregistrare a sediului sau a subdiviziunilor dobîndite în proprietate sau folosinţă, astfel panoul publicitar nu poate fi considerat ca sediu ori subdiviziune a unităţii economice, or, cel puţin aceasta nu rezultă din articolele invocate de către pîrît.

Invocă în acest sens că inscripţia denumirei persoanei juridice ,,Aureola” de pe faţadă, care reprezintă peretele comun al magazinului cu blocul locativ din bd. Dacia, 36 A, mun. Chişinău, nu reprezintă panou publicitar. Cu referire la pct.3 şi 4 din decizia contestată şi amenda aplicată la pct. 1.4 privind încasarea amenzii în mărime de 208 690 lei, în conformitate cu art. 260 alin. (5) Codul Fiscal, pîrîtul a aplicat abuziv prevederile normei de drept la care face referire. Invocă că pîrîtul a indicat faptul că magazinul din bd. Ştefan cel Mare, 132 şi magazinul din bd.

Ştefan cel Mare, 132, nr. 122 sînt amplasate la primul etaj al casei de locuit şi eronat a indicat că urmau a fi atribuite la I categorie de proprietate, cu termenul de exploatare a caselor de locuit de 45 ani, făcînd trimitere la Hotărîrea Guvernului RM nr. 338 din 21 martie 2003, prin care a fost aprobat Catalogul mijloacelor fixe şi activelor nemateriale, iar în decizia nr. 36 din 18 ianuarie 2013 pîrîtul a indicat că SA „Aureola & Lombard” trebuia să atribuie încăperii nelocative din bd. Ştefan cel Mare, 132, codul 11000502000 şi trebuia să o atribuie la categoria I de proprietate în scopuri fiscale „case de locuit”, dar nu la categoria II de proprietate. 2 Mai menţionează că pîrîtul nu a prezentat careva probe, care să confirme că magazinul din bd.

Ştefan cel Mare,132 şi magazinul din bd. Ştefan cel Mare,132, nr. 122 au statut de casă de locuit, motiv din care au fost atribuite eronat la I categorie de proprietate în scopul calculării uzurii mijloacelor fixe în scopuri fiscale, mai mult, s-a confirmat în acest sens că, magazinul se află la parterul blocului locativ cu 4 etaje unde primul etaj, numit parter, are statut nelocativ. Suplimentar mai invocă dezacordul cu pct. 1.3 din decizia contestată în partea impozitului pe venit şi cu faptul că declarațiile privind impozitul pe venit pentru anul 2010 şi 2011 au fost îndeplinite incorect, pentru care s-a aplicat amenda în mărime de cîte 1000 lei pentru fiecare caz.

Solicită reclamantul, anularea pct. 1.1, pct. 1.3 parțial în partea aplicării amenzii în sumă de 1 000 lei pentru îndeplinirea incorectă a declarației privind impozitul pe venit pentru anul 2010 şi pct. 1.4 parțial în partea amenzii în mărime de 206 785 lei pentru diminuarea venitului impozabil pentru anii 2010-2011 şi decizia nr. 36 din 18 ianuarie 2013, emise pe marginea contestației nr. 01-164 din 19 noiembrie 2012 depusă de SA „Aureola & Lombard” împotriva deciziei Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr. 377 din 25 octombrie 2012 asupra cazului de încălcare a legislaţiei. Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun.

Chişinău din 12 decembrie 2013 acţiunea a fost admisă, fiind anulate pct. 1.1, pct. 1.3 în partea aplicării amenzii în sumă de 1000 lei şi pct. 1.4 în partea aplicării amenzii în sumă de 206 785 lei din decizia Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr. 377 din 25 octombrie 2012 asupra cazului de încălcare a legislaţiei comise de către SA „Aureola & Lombard” şi decizia Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr. 36 din 18 ianuarie 2013 pe marginea contestaţiei nr. 01-164 din 19 noiembrie 2012 depusă de SA „Aureola & Lombard” împotriva deciziei Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr. 377 din 25 octombrie 2012 asupra cazului de încălcare a legislaţiei. Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat a contestat-o cu apel.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 30 aprilie 2014 a fost respins apelul declarat de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 12 decembrie 2013. La 27 iunie 2014, în termenul prevăzut de lege, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat a declarat recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea hotărîrii instanţei de fond şi deciziei instanţei de apel, cu emiterea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii. În susţinerea recursului s-a indicat că au fost interpretate eronat prevederile Codului fiscal. Susţine că instanţele de judecată nu au luat în considerare că potrivit art. 8 alin. (2) lit. b) şi art. 161 alin. (8) din Codul fiscal, agenţii economici, care au constituit careva subdiviziuni, au obligaţia de a informa organul fiscal în termen de 30 de zile de la data constituirii acesteia.

3 Totodată, în rezultatul controlului s-a stabilit că pe adresa bd. Dacia 36A, mun. Chişinău a fost eliberată autorizaţi seria DGAURF-REC-A-0006790-04 din 09 iunie 2009, valabilă din 08 mai 2009 şi pînă la 08 mai 2013, iar amplasarea publicităţii exterioare se admite cu permisiunea organului respectiv al administraţiei publici locale şi, anume a Direcţiei generale arhitectură, urbanism şi relaţii funciare, care eliberează autorizaţii persoanelor fizice şi juridice, înregistrate în calitate de întreprinzători, care plasează dispozitive de publicitate, publicitate exterioară, firmi (inscripţii şi imagini exterioare).

Astfel, conform art. 288 alin. (8) din Codul fiscal, dispozitiv publicitar este sistem de comunicare vizuală pentru plasarea publicităţii exterioare, cum ar fi afişele, panourile, standurile, instalaţiile şi construcţiile (situate separat sau suspendate pe pereţii şi de acoperişurile clădirilor), firmele tridimensionale, firmele luminoase, tablourile electromecanice şi electronice suspendate, alte mijloace tehnice, iar standul publicitar amplasat la sol şi situat în afara sediului contribuabilului este obiect al impunerii cu taxa respectivă şi în acest sens a invocat art. 16 alin. (2) şi (5) al Legii cu privire la publicitate nr. 1227-XIII din 27 iunie 1997, publicitate exterioară se realizează prin sisteme de comunicare vizuală ce includ afişe, panouri, standuri, instalaţii şi construcţii (situat separat sau pe pereţii şi acoperişurile clădirilor), firme tridimensionale, firme luminoase, tablouri suspendate electromecanice şi electronice, alte mijloace tehnice.

Pentru amplasarea publicităţii exterioare se încasează o taxă în modul şi mărimea stabilite de Codul fiscal. Alte taxe şi tarife sînt interzise. Mai invocă că agentul economic dispune de autorizaţia seria DGAURF-REC-A- 0006790-04 din 09 iunie 2009, prezintă trimestrial dările de seamă pentru plasarea (amplasarea) publicităţii (reclamei), achită taxa anume pentru acest panou şi în același timp, consideră că panoul instalat pe bd. Dacia,36A, mun. Chişinău nu se consideră publicitate şi nu constituie obiect al impunerii fiscale. Menţionează că potrivit Regulamentului provizoriu privind autorizarea şi amplasarea dispozitivelor de publicitate, a publicității exterioare, firmelor (inscripţii şi imagini exterioare) în mun.

Chişinău, aprobat prin decizia Consiliului mun. Chişinău nr. 71/15 din 03 mai 2007, firmă (inscripţii şi imagini exterioare) reprezintă construcţia care conţine sau pe care se poate inscripționa numele, denumirea comercială, obiectul de activitate sau alte texte şi imagini specifice, potrivit căreia o persoană fizică sau juridică îşi exercită activitatea. Firma se amplasează în condiţiile legii şi ale regulamentului pe imobilele unde se desfășoară activitatea în cauză. De asemenea instanţa de judecată eronat a interpretat normele de drept material şi în cazul cînd a considerat că încăperile din bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt 132 şi bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt 132, nr.122, urmează a fi atribuite la categoria II de proprietate sub codul 11000002000 „Clădiri construite din blocuri de piatră cu mortar din ciment”.

Susţine că SA „Aureola & Lombard” a diminuat venitul impozabil pentru anul 2010 cu suma de 11 025 lei şi pentru anul 2011 cu suma de 1 380 239 lei, pentru care a 4 fost aplicată amenda prevăzută de art. 260 alin. (5) din Codul fiscal, ce constituie 208 690 lei. Afirmă că conform art. 26 alin. (6) din Codul fiscal, întreaga proprietate a contribuabilului trebuie să fie raportată la una din categoriile de proprietate, în ordinea stabilită de Guvern. Astfel, SA „Aureola & Lombard” a atribuit spaţiului „încăpere nelocuibilă”, amplasat în incinta casei de locuit din bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt, 132 şi bd.

Ştefan cel Mare şi Sfînt 132, nr.122 la categoria II de proprietate sub codul 11000002000 „clădiri construite din blocuri de piatră cu mortar din ciment” Invocă că luînd în consideraţie faptul că intimatul se află într-o casă de locuit, clădirea în cauză urmează a fi atribuit la categoria I de proprietate, fapt rezultat din corespunderea clădirii respective codului 11000502000 „case de locuit" cu durata de funcţionare utilă de 45 ani şi nu 35 ani, astfel diminuînd venitul impozabil în anul 2010 şi în anul 2011, mai mult ca atît, încălcările descrise mai sus au generat şi încălcarea prevederilor art. 83 alin. (4) al Codului fiscal. Verificînd legalitatea hotărîrilor contestate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia că recursul declarat de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente.

În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. În conformitate cu art. 432 alin. (2) CPC, se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

În conformitate cu art. 432 alin. (3) CPC, se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Alin. (4) al articolului menţionat prevede că, săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura 5 în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat este declarativ şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC, care să justifice afirmaţia de ilegalitate a deciziei instanţei de apel. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că instanţele de judecată au examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de drept material ce guvernează raportul juridic litigios, şi apreciind probele administrate în conformitate cu prevederile art.130 CPC, au pronunţat o hotărîre legală şi întemeiată.

Instanţa de recurs reiterează şi faptul că conform articolului 13 din Convenţia Europeană recursul trebuie să fie unul "efectiv", atît în practică, cît şi în drept. Un astfel de recurs este cerut pentru pretenţiile care pot fi considerate ca fiind „serioase şi legitime" conform Convenţiei (a se vedea Mitropolia Basarabiei şi alţii vs. Moldova, nr.45701/99, §137, ECHR 2001-XII). Astfel, reieşind din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că, atît prima instanţă, cît şi instanţa de apel au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat şi au apreciat corect probele prezentate, au aplicat corect normele de drept material şi procesual, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin.(2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e : Recursul declarat de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Ion Corolevschi Valentina Clevadî 6