- Dosarul nr.
- 2r-860/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 10 septembrie 2014
- Părțile
- SA Avicola-Bucovăţ vs SA Combinatul de Produse Cerealiere din Chişinău
- Pe scurt
- Temeiurile declarării revizuirii
2r-860/14 — Întoarcerea executării
dosarul nr.2r-860/14 DECIZIE 10 septembrie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Tamara Chişca-Doneva, Ion Druţă examinând recursul declarat de societatea pe acţiuni „Combinatul de Produse Cerealiere din Chişinău”, în pricina civilă la cererea depusă de societatea pe acţiuni „Avicola-Bucovăţ” împotriva societăţii pe acţiuni „Combinatul de Produse Cerealiere din Chişinău” cu privire la întoarcerea executării încheierii judecătoriei Străşeni din 22 iunie 1998, care a fost anulată, cu încasarea contravalorii bunurilor mobile şi imobile transmise în proprietate SA „Combinatul de Produse Cerealiere din Chişinău”, care ulterior au fost realizate şi care nu pot fi restituite în natură, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 31 iulie 2014, prin care s-a respins cererea de revizuire declarată de societatea pe acţiuni „Combinatul de Produse Cerealiere din Chişinău”, c o n s t a t ă La data de 02 mai 2013, societatea pe acţiuni „Avicola-Bucovăţ” a depus în instanţa de judecată cerere împotriva SA „Combinatul de Produse Cerealiere din Chişinău” privind întoarcerea executării încheierii judecătoriei Străşeni din 22 iunie 1998, care a fost anulată, cu încasarea contravalorii bunurilor mobile şi imobile transmise în proprietate SA „Combinatul de Produse Cerealiere din Chişinău”,
care ulterior au fost realizate şi care nu pot fi restituite în natură. Invocă reclamanta, că prin încheierea Judecătoriei Străşeni din 22 iunie 1998 a fost admisă cererea SA „Combinatul de Produse Cerealiere din Chişinău” privind transmiterea averii în natură, care aparţinea cu drept de proprietate „Avicola – Bucovăţ” SA, în sumă totală de 6 050 000 lei. Prin Decizia irevocabilă a Curţii de Apel Chişinău din 29 aprilie 2009 s-a dispus admiterea cererii de revizuire a „Avicola – Bucovăţ” SA şi s-a casat încheierea Judecătoriei Străşeni din 22 iunie 1998, cu remiterea cauzei privind transmiterea bunurilor către SA „Combinatul de Produse Cerealiere din Chişinău” la rejudecare.
După rejudecare, Judecătoria Străşeni a dispus încetarea procesului pe cererea SA „Combinatul de Produse Cerealiere din Chişinău” privind transmiterea bunurilor prin încheierea judecătoriei Străşeni din 19 aprilie 2013. În opinia „Avicola – Bucovăţ” SA, potrivit alin. 1 al art. 157 din Codul de Executare, instanţa de judecată este obligată să dispună restituirea către „Avicola – Bucovăţ” SA din contul SA „Combinatul de Produse Cerealiere din Chişinău”, a tot ceea ce s-a încasat în temeiul hotărârii anulate, precum şi a cheltuielilor de executare, în legătură cu anularea încheierii Judecătoriei Străşeni din 22 iunie 1998. „Avicola – Bucovăţ” SA a încercat să conteste actele juridice încheiate de SA „Combinatul de Produse Cerealiere din Chişinău” prin care au fost înstrăinate bunurile imobile şi mobile obţinute în baza încheierii din 22 iunie 1998 şi a solicitat revendicarea acestor bunuri, însă prin Decizia Curţii Supreme de Justiţie din 11 noiembrie 2010, a fost respinsă acţiunea „Avicola – Bucovăţ” SA privind contestarea actelor juridice şi revindecarea acestor bunuri.
Potrivit alin. 2 al art. 157 al Codului de Executare, în cazul în care restituirea în natură a bunurilor este imposibilă, instanţa de judecată este obligată să dispună restituirea contravalorii lor, stabilită la data întoarcerii executării. A mai menţionat „Avicola – Bucovăţ” SA, că prin Raportul de Expertiză al Centrului Naţional de Expertize Judiciare nr. 2222 din 06 noiembrie 2012 s-a stabilit, că valoarea de piaţă în prezent a unor bunuri imobile şi a mijloacelor de transport transmise în baza încheierii din 22 iunie 1998 constituie 31 089 944 lei, dar a solicitat întoarcerea executării cu compensarea contravalorii bunurilor în mărime de 31 089 944 lei cu suma de 6 028 090 lei, care deja a fost stinsă prin transmiterea bunurilor.
SA „Combinatul de Produse Cerealiere din Chişinău” şi-a expus dezacordul cu valoarea stabilită a bunurilor litigioase prin raportul de expertiză din 06 noiembrie 2012, declarând că există evaluări, efectuate în anii 2007, 2008, în care s-au stabilit valori mai mici ale bunurilor litigioase. La fel, SA „Combinatul de Produse Cerealiere din Chişinău” a declarat că lipseşte temeiul de întoarcere a executării, ţinând cont de faptul, că Hotărârea Judecătoriei Economice de Circumscripţie Chişinău din 17 decembrie 1997 nu a fost anulată.
Prin încheierea judecătoriei Străşeni din 22 aprilie 2013, în temeiul art. 157, 158 din Codul de executare, a fost admisă cererea depusă de „Avicola –Bucovăţ” SA către SA „Combinatul de Produse Cerealiere din Chişinău” privind întoarcerea executării încheierii Judecătoriei Străşeni din 22 iunie 1998 şi s-a încasat de la SA „Combinatul de Produse Cerealiere din Chişinău” în folosul „Avicola – Bucovăţ” SA suma de 25 061 854 (douăzeci şi cinci milioane şaizeci şi una mii opt sute cincizeci şi patru) lei, ce constituie diferenţa dintre contravaloarea stabilită la data întoarcerii executării bunurilor imobile şi mobile transmise SA „Combinatul de Produse Cerealiere din Chişinău” în proprietate în baza încheierii Judecătoriei Străşeni din 22 iunie 1998 de 31 089 944 lei şi suma de 6 028 090 lei, care deja a fost stinsă prin transmiterea bunurilor.
La data de 26 aprilie 2013 SA „Combinatul de Produse Cerealiere din Chişinău” a depus recurs împotriva încheierii judecătoriei Străşeni din 22 aprilie 2013, solicitând casarea încheierii primei instanţe, cu emiterea unei noi hotărâri prin care să fie respinsă ca neîntemeiată cererea depusă de „Avicola – Bucovăţ” SA.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 02 iulie 2013, a fost respins recursul declarat de SA „Combinatul de Produse Cerealiere din Chişinău” ca fiind neîntemeiat, cu menţinerea încheierii Judecătoriei Străşeni din 22 aprilie 2013 privind întoarcerea executării Judecătoriei Străşeni din 22 iunie 1998. La 15 iulie 2013, SA „Combinatul de Produse Cerealiere din Chişinău” a depus cerere de revizuire împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 02 iulie 2013. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 12 septembrie 2013, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire înaintată de către SA „Combinatul de Produse Cerealiere din Chişinău” împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 02 iulie 2013. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 30 octombrie 2013, a fost respins recursul declarat de către SA „Combinatul de Produse Cerealiere din Chişinău” şi menţinută încheierea Curţii de Apel Chişinău din 12 septembrie 2013. La data de 25 martie 2014, SA „Combinatul de Produse Cerealiere din Chişinău” reprezentat de Directorul General - Andrei Diaconu, a depus cerere de revizuire împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 02 iulie 2013, în temeiul art. 449 lit. b) şi e) CPC, solicitând casarea încheierii Judecătoriei Străşeni din 22 aprilie 2013 precum şi a deciziei Curţii de Apel Chişinău din 02 iulie 2013 cu remiterea cauzei la rejudecare.
Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 31 iulie 2014, s-a respins cererea de revizuire declarată de societatea pe acţiuni „Combinatul de Produse Cerealiere din Chişinău” ca tardivă şi inadmisibilă, cu menţinerea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 02 iulie 2013. La 08 august 2014, societatea pe acţiuni „Combinatul de Produse Cerealiere din Chişinău” a depus cerere de recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 31 iulie 2014, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii Curţii de Apel Chişinău din 31 iulie 2014, cu dispunerea admiterii cererii de revizuire. În motivarea recursului recurentul a invocat că Curtea de Apel nu a respectat principiul caracterului irevocabil al hotărîrilor judecătoreşti, iar recurentul urmează să beneficieze de un tratament egal cu cel care a beneficiat SA „Avicola-Bucovăţ”, în situaţia în care i-a admis cererea de revizuire după 11 ani.
Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii contestate, din considerentele ce urmează. În conformitate cu art.427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţine încheierea contestată. Din materialele dosarului s-a stabilit că societatea pe acţiuni „Avicola- Bucovăţ” a depus în instanţa de judecată cerere împotriva SA „Combinatul de Produse Cerealiere din Chişinău” privind întoarcerea executării încheierii judecătoriei Străşeni din 22 iunie 1998, care a fost anulată, cu încasarea contravalorii bunurilor mobile şi imobile transmise în proprietate SA „Combinatul de Produse Cerealiere din Chişinău”, care ulterior au fost realizate şi care nu pot fi restituite în natură.
Prin încheierea judecătoriei Străşeni din 22 aprilie 2013, în temeiul art. 157, 158 din Codul de executare, a fost admisă cererea depusă de „Avicola –Bucovăţ” SA către SA „Combinatul de Produse Cerealiere din Chişinău” privind întoarcerea executării.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 02 iulie 2013, a fost respins recursul declarat de SA „Combinatul de Produse Cerealiere din Chişinău” ca fiind neîntemeiat, cu menţinerea încheierii Judecătoriei Străşeni din 22 aprilie 2013 privind întoarcerea executării Judecătoriei Străşeni din 22 iunie 1998. La 15 iulie 2013, SA „Combinatul de Produse Cerealiere din Chişinău” a depus cerere de revizuire împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 02 iulie 2013. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 12 septembrie 2013, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire înaintată de către SA „Combinatul de Produse Cerealiere din Chişinău” împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 02 iulie 2013. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 30 octombrie 2013, a fost respins recursul declarat de către SA „Combinatul de Produse Cerealiere din Chişinău” şi menţinută încheierea Curţii de Apel Chişinău din 12 septembrie 2013. La data de 25 martie 2014, SA „Combinatul de Produse Cerealiere din Chişinău” reprezentat de Directorul General - Andrei Diaconu, a depus cerere de revizuire repetată împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 02 iulie 2013, în temeiul art. 449 lit. b) şi e) CPC, solicitând casarea încheierii Judecătoriei Străşeni din 22 aprilie 2013 precum şi a deciziei Curţii de Apel Chişinău din 02 iulie 2013 cu remiterea cauzei la rejudecare.
Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 31 iulie 2014, s-a respins cererea de revizuire declarată de societatea pe acţiuni „Combinatul de Produse Cerealiere din Chişinău” ca tardivă şi inadmisibilă, cu menţinerea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 02 iulie 2013. În conformitate cu art. 449 lit. b) CPC, revizuirea se declară în cazul în care au devenit cunoscute unele circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute petiţionarului anterior. Instanţa menţionează că una din condiţiile esenţiale pentru admiterea cererii de revizuire pe temeiul prevăzut de 449 lit. b) CPC este ca revizuentul să probeze că nu a ştiut anterior pronunţării hotărârii a cărei revizuire se cere despre aceste circumstanţe sau fapte şi că nu a avut posibilitatea de a le cunoaşte.
Colegiul consideră că instanţa de judecată, prin încheierea din 31 iulie 2014, corect a respins cererea de revizuire. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie notează că motivele revizuirii sânt prevăzute limitativ de art.449 CPC, hotărârea atacată prin intermediul revizuirii nu poate fi criticată în raport de materialul dosarului existent la data pronunţării acelei hotărâri, ci numai în baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanţă la data pronunţării. Astfel, pe calea revizuirii nu se pune problema realizării unui control judiciar, ci a unei noi judecăţi, pe temeiul unor elemente ce au format obiectul judecăţii finalizată cu pronunţarea hotărârii a cărei revizuire se solicită.
Colegiul notează că revizuentul supune criticii încheierea Judecătoriei Străşeni din 22.04.2013 şi a deciziei Curţii de Apel Chişinău din 02.07.2013, invocînd ca temei de revizuire, încheierea Judecătoriei Străşeni din 19.04.2013 de încetare a procesului, încheiere care era cunoscută instanţei de judecată pînă la emiterea actului contestat. Potrivit art. 450 CPC, termenul de depunere a revizuirii 3 luni de la data cînd persoana interesată a luat cunoştinţă de circumstanţele respective. Astfel despre încheierea Judecătoriei Străşeni din 19.04.2013 de încetare a procesului se cunoştea atît de părţi, cît şi de instanţa de fond şi de recurs încă pînă la adoptarea încheierii Judecătoriei Străşeni din 22.04.2013, menţinută prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 02.07.2013, prin urmare, termenul de 3 luni prevăzut de art. 450 CPC a fost omis de SA „Combinatul de Produse Cerealiere din Chişinău”.
Prin urmare, Colegiul respinge argumentele invocate în recurs, dat fiind faptul că argumentele invocate nu fac temeiul revizuirii potrivit art. 449 CPC. De asemenea, corect s-a invocat că în cauza Popov vs. Moldova, 19960/04, CEDO a indicat că dreptul la judecarea într-un mod echitabil de către o instanţă, aşa precum este garantat de art. 6§1 al Convenţiei, trebuie interpretat în lumina Preambulului Convenţiei, care, în partea sa relevantă, declară preeminenţa dreptului o parte a moştenirii comune a Statelor Contractante. Unul din aspectele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care cere, printre altele, ca atunci când instanţele judecătoreşti sau o apreciere finală unei chestiuni, constatarea lor să nu mai poată fi pusă în discuţie.
Analizând materialele dosarului Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ constată că argumentele invocate în cererea de revizuire sunt în contradicţie cu prevederile art. 449 CPC, prin urmare, nu constituie motiv legal de retractare a deciziei contestate, din care motiv cererea de revizuire corect a fost respinsă ca fiind inadmisibilă. Din considerentele menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine încheierea. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e Se respinge recursul declarat de societatea pe acţiuni „Combinatul de Produse Cerealiere din Chişinău”.
Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 31 iulie 2014, în pricina civilă la cererea depusă de societatea pe acţiuni „Avicola-Bucovăţ” împotriva societăţii pe acţiuni „Combinatul de Produse Cerealiere din Chişinău” cu privire la întoarcerea executării încheierii judecătoriei Străşeni din 22 iunie 1998, care a fost anulată, cu încasarea contravalorii bunurilor mobile şi imobile transmise în proprietate SA „Combinatul de Produse Cerealiere din Chişinău”, care ulterior au fost realizate şi care nu pot fi restituite în natură, Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Nicolae Clima judecătorul Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Ion Druţă