Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-2290/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
21 august 2014
Părțile
Caceanovschi Sergiu vs Gîrlean Svetlana
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

2ra-2290/14 — Partajarea averii comune în devălmăşie

Prima instanță: Judecătoria Râșcani Dosarul nr. 2ra-2290/14 Judecător: O. Melniciuc Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău Judecători: S. Caitaz, A. Nogai, A. Doga ÎNCHEIERE 21 august 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Mihai Poalelungi Judecători Maria Ghervas, Ion Druţă examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de reprezentantul Svetlanei Gîrlean, avocatul Țmocno Ina, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Caceanovschi Sergiu împotriva Svetlanei Gîrlean cu privire la partajarea averii comune în devălmășie, la cererea reconvențională a Svetlanei Gîrlean împotriva lui Sergiu Caceanovschi cu privire la evacuare din încăperea de locuit fără acordarea altui spațiu locativ, anularea vizei de domiciliu şi radierea înregistrării dreptului asupra bunului imobil, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 20 martie 2014, prin care s-a respins cererea de apel declarată de Gîrlean Svetlana şi s-a menținut hotărârea Judecătoriei Râșcani mun.

Chişinău din 28 octombrie 2011, c o n s t a t ă : La 16 martie 2011, Sergiu Caceanovschi s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Svetlanei Gîrlean, solicitând partajarea averii comune în devălmășie. În motivarea acțiunii a indicat că a concubinat cu Svetlana Gîrlean din anul 2001, iar la 15 septembrie 2007 a fost înregistrată căsătoria în Italia la OSC Legnago, copii comuni nu au. La moment pe rol în instanța de judecată se află cererea de chemare în judecată cu privire la desfacerea căsătoriei, depusă de către Svetlana Gîrlean. Susține că pe parcursul vieții comune au cumpărat apartamentul nr. 37 din str. M. Frunze l k, comuna Stăuceni, mun. Chişinău, compus din două odăi, costul cărui a fost achitat în rate din mijloacele bănești comune.

A indicat că în baza contractului încheiat pentru construcția casei, împreună au investit bani în sumă de 33 276 Euro. în baza actului de primire - predare nr. 260 şi a procesului-verbal de dare în exploatare, la 11 iunie 2008, apartamentul în litigiu a fost transmis în proprietatea ambilor. Ulterior, din banii comuni au început efectuarea lucrărilor de reparație în apartament, au tencuit pereții, au pus teracota, podele, au amenajat baia, bucătăria, dormitoarele, au instalat ușile, ferestrele, încălzire şi altele. Susține reclamanta că au procurat în apartament și bunuri de uz casnic şi anume: lustre 4 buc.

în sumă de 2 900 lei, aspirator în sumă de 2 900 lei, tumbă sub televizor în sumă de 2 500 lei, set de dormitor în sumă de 17 855 lei, antreu în sumă de 31 900 lei, aragaz cu patru arzătoare în sumă de 4 075 lei, frigider în sumă de 5 800 lei, mobilă pentru baie în sumă de 3 750 lei, set de bucătărie (masă, scaune 4 buc.) în sumă de 15 000 lei, jaluzele la ferestre în sumă de 1 800 lei, iar în total bunuri în sumă de 88 480 lei, la fel din bani comuni. Consideră reclamantul că are dreptul la 1/2 cotă-parte din aceste bunuri în sumă de 44240 lei. A solicitat partajarea apartamentului nr. 37, situat pe str. M. Frunze l k, comuna Stăuceni, mun. Chişinău, cu atribuirea a câte 1/2 cotă-parte pentru fiecare și partajarea bunurilor de uz casnic în cotele-părți egale.

Pe parcursul judecării pricinii, la 27 octombrie 2011, Sergiu Caceanovschi, a depus cerere de concretizare a pretențiilor, menționând că în timpul căsniciei au acumulat următoarele bunuri casnice: 2 dulapuri în suma de 3 1900 lei, aragaz – 4 075 lei, frigider – 5 880 lei, dormitor – 16 460 lei, dulap la balcon şi în antreu – 3 600 lei, saltea – 1 395 lei, tumba pentru televizor -2 500 lei, masă la bucătărie – 13 950 lei, mobila pentru baie – 3 750 lei, lustre – 2 500 lei, aspirator – 2 900 lei, canapea – 6 000 lei, garnitura de mobilă – 4 165 lei, iar în total bunuri în sumă de 99075 lei. A solicitat partajarea bunurilor casnice a câte 1/2 cotă-parte din averea acumulată împreună, şi anume să-i fie atribuite lui bunurile: dormitor – 16 460 lei, frigider – 5 880 lei, canapea – 6 000 lei, masa de bucătărie – 13 950 lei, garnitura de mobilă – 4 165 lei şi aspirator – 2 900 lei, în sumă totală de 49355 lei.

În cadrul dezbaterilor judiciare, Svetlana Gîrlean, a depus cerere reconvențională împotriva lui Sergiu Caceanovschi, solicitând evacuarea pârâtului din apartamentul nr. 37, situat în str. M. Frunze l k, comuna Stăuceni, mun. Chişinău fără acordarea altui spațiu locativ, anularea vizei de reședință şi încasarea cheltuielilor de judecată. În susținerea cererii reconvenționale a indică că la 20 martie 2007, a încheiat cu SRL „Uraniu” contractul de investire privind construcția spațiului locativ, obiectul imobiliar comandat fiind amplasat în mun. Chişinău, com. Stăuceni, str. M. Frunze 1K/2, ap. 37. La momentul încheierii contractului nominalizat, prețul unui metru pătrat era de 470 Euro, iar prețul suprafeței totale constituia suma de 33 276 Euro.

Afirmă că plata ratelor stabilite în contractul de investire privind construcția spațiului locativ au fost achitate din surse financiare personale, conform bonurilor de plată din 20 martie 2007, 24 mai 2007, 25 iulie 2007, 29 martie 2008, 07 aprilie 2008 și 13 ianuarie 2011. Susține că ulterior, la 11 iunie 2008, i-a fost transmis în proprietate apartamentul litigios în baza actului de primire - predare nr. 260. La fel a indicat că la 15 septembrie 2007 a încheiat căsătoria cu Sergiu Caceanovschi, ulterior la 09 iunie 2009 acesta a fost stabilit cu domiciliul în apartamentul nominalizat. Susține că viza de reședință a pârâtului în apartamentul nu a produs efecte, fiind una formală, deoarece acesta nu a locuit şi nici nu locuiește până în prezent pe adresa indicată.

La 14 iulie 2011, Svetlana Gîrlean, reprezentată de avocatul Ion Moraru, a depus cerere suplimentară la cererea reconvențională, prin care a solicitat excluderea din Registrul bunurilor imobile nr. 3153215170 a pârâtului Sergiu Caceanovschi şi încasarea cheltuielilor de judecată. Prin hotărârea Judecătoriei Râșcani mun. Chişinău din 28 octombrie 2011 a fost admisă parțial cererea inițială şi a fost partajată proprietatea comună devălmașă a soților Sergiu Caceanovschi şi Svetlana Gîrlean, fiindu-le atribuit în proprietate privată: lui Sergiu Caceanovschi: 1/2 cotă-parte din apartamentul nr. 37 din str. Frunze, l k, com. Stăuceni, mun. Chişinău, un dulap, o lustră, canapeaua, garnitură de mobilă, tumbă pentru televizor; iar Svetlanei Gîrlean: 1/2 cotă-parte din apartamentul nr. 37 din str. Frunze, l k, com.

Stăuceni, mun. Chişinău, un dulap, dormitorul şi salteaua, o lustră, aspiratorul, iar bunurile mobile: aragazul, dulapul în antreu; mobilă pentru baie, frigiderul, dulapul la balcon, masă la bucătărie au fost lăsate în proprietate comună a soților. În rest pretențiile din acțiunea inițială au fost respinse. La fel, a fost respinsă cererea reconvențională. Totodată, a fost încasată de la Svetlana Gîrlean în beneficiul lui Sergiu Caceanovschi cheltuielile de judecată sub formă de cheltuieli pentru achitarea taxei de stat în mărime de 500 lei, iar în beneficiul statului taxa de stat neachitată de reclamant la depunerea acțiunii, ce constituie suma de 8 955,74 lei (f.d. 133-138 vol. I). Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 25 aprilie 2012 a fost admis apelul declarat de Gîrlean Svetlana, casată integral hotărârea Judecătoriei Râșcani mun.

Chişinău din 28 octombrie 2011 şi emisă o nouă hotărîre prin care, acţiunea iniţială a fost respinsă, iar cea reconvenţională a fost admisă (f.d. 192-198 vol. I). Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 23 ianuarie 2013 a fost admis recursul declarat de Sergiu Caceanovschi, casată integral decizia Curţii de Apel Chişinău din 25 aprilie 2012, cauza fiind restituită spre rejudecare în instanţa de apel în alt complet de judecată (f.d. 217-223 vol. I). După rejudecarea cauzei, prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 18 iunie 2013 a fost respinsă cererea de apel declarată de Gîrlean Svetlana şi a fost menţinută hotărârea Judecătoriei Râșcani mun. Chişinău din 28 octombrie 2011 (f.d. 263-269 vol. I). Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 11 decembrie 2013 a fost admis recursul declarat de Gîrlean Svetlana, casată decizia Curţii de Apel Chişinău din 18 iunie 2013, cauza fiind restituită spre rejudecare în instanţa de apel, în alt complet de judecată (f.d.

293-300 vol. I). După rejudecarea cauzei, prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 20 martie 2014 a fost respins apelul declarat de Gîrlean Svetlana şi a fost menţinută hotărârea Judecătoriei Râșcani mun. Chişinău din 28 octombrie 2011. S-a încasat de la Gîrlean Svetlana la bugetul de stat taxa de stat în sumă de 7 092 lei (f.d. 28-38 vol. II). Nefiind de acord cu decizia menționată, la 30 mai 2014, reprezentantul Svetlanei Gîrlean, avocatul Țmocno Ina (mandat nr. 0314488), a declarat recurs, solicitând casarea deciziei Curții de Apel Chișinău din 20 martie 2014 și a hotărârii Judecătoriei Râșcani mun. Chişinău din 28 octombrie 2011 cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care: -să fie respinsă integral acțiunea inițială depusă de Sergiu Caceanovschi cu admiterea acțiunii reconvenționale depusă de Svetlana Gîrlean cu dispunerea evacuării lui Sergiu Caceanovschi din apartamentul nr. 37, situat în str. M. Frunze l k, comuna Stăuceni, mun.

Chişinău fără acordarea altui spațiu locativ, -să fie anulată viza de domiciliu a lui Sergiu Caceanovschi din apartamentul nr. 37, situat în str. M. Frunze l k, comuna Stăuceni, mun. Chişinău. -să fie dispus ca acestă hotărâre să constituie temei pentru radierea din registrul bunurilor imobile a înscrierii dreptului de proprietate a lui Sergiu Caceanovschi asupra apartamentului nr. 37, situat în str. M. Frunze l k, comuna Stăuceni, mun. Chişinău -să fie compensate recurentei cheltuielile de judecată suportate. În motivarea recursului, reiterînd motivele de fapt și de drept invocate pe parcursul examinări cauzei în instanțele inferioare, a indicat că instanţele inferioare au ignorat şi nu au apreciat la justa valoare prevederile legale relevante prezentului litigiu, au aplicat alte legi, care nu au tangenţă cu litigiului în cauză.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, „Recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale” Avînd în vedere că copia deciziei instanței de apel din 20 martie 2014 a fost expediată în adresa părților la data de 17 aprilie 2014 (f.d. 39 vol. II), cât şi faptul că la materialele dosarului nu sunt anexate careva probe privind recepționarea acesteia de către recurent, recursul se consideră declarat în termen. Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a RM consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC RM, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM. Alineatele (2) și (3) al articolului menționat, prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că au fost aplicate eronat normele de drept material sau procedural, iar alin. (4) prevede că săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de reprezentantul Svetlanei Gîrlean, avocatul Țmocno Ina, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel, dar a formulat critici ce se axează asupra fondului cauzei. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel sau instanța de fond, respectiv nu constituie temei de casare a actelor judecătorești recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. În acest sens, completul ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell vs Irlanda, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocate în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, care au fost apreciate corespunzător.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de reprezentantul Svetlanei Gîrlean, avocatul Țmocno Ina ca fiind inadmisibil. În conformitate cu art. art. 269-270, 433 lit. a), 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e Recursul declarat de către reprezentantul Svetlanei Gîrlean, avocatul Țmocno Ina se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Mihai Poalelungi Judecătorii Maria Ghervas Ion Druţă

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.