2ra-2307/14 — Încasarea datoriei

prima instanţă: V. Mihaila dosarul nr. 2ra-2307/14 instanţa de apel: N. Vascan, E. Clim, Iu. Cotruţă ÎNCHEIERE 06 august 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî, Ion Сorolevschi examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Banca Comercială „Victoriabank” Societate pe Acţiuni, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Băncii Comerciale „Victoriabank” Societate pe Acţiuni împotriva Mariei Bejan cu privire la încasarea datoriei, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 05 martie 2014, prin care a fost admis apelul declarat de către Bejan Maria, casată hotărîrea Judecătoriei Botanica mun.

Chişinău din 21 octombrie 2013 şi emisă o nouă hotărîre, c o n s t a t ă La 03 iunie 2013 BC „Victoriabank” SA a depus cerere de chemare în judecată împotriva Mariei Bejan cu privire la încasarea datoriei. Prin hotărîrea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 21 octombrie 2013 acţiunea a fost admisă, încasîndu-se de la Bejan Maria în beneficiul BC „Victoriabank” SA suma de 525 254,27 lei cu titlu de datorie şi suma de 15 757 lei – cheltuieli de judecată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 05 martie 2014 apelul declarat de către Bejan Maria a fost admis, casată hotărîrea primei instanţe şi emisă o nouă hotărîre, prin care acţiunea a fost respinsă. La 23 mai 2014 BC „Victoriabank” SA a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 05 mai 2014, solicitînd admiterea acestuia, casarea deciziei recurate cu menţinerea hotărîrii primei instanţe.

Recurentul în motivarea recursului a indicat că la emiterea deciziei instanţa de apel a apreciat arbitrar circumstanţele pricinii şi a aplicat eronat normele de drept material. La 18 iunie 2014 în adresa Mariei Bejan a fost expediată copia recursului declarat de către BC „Victoriabank” SA, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii referinţei la recurs. La 22 iulie 2014 Bejan Maria a depus referinţă, în care a cerut respingerea recursului declarat de către BC „Victoriabank” SA şi menţinerea deciziei instanţei de apel ca fiind legală şi întemeiată. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Materialele cauzei atestă că copia deciziei motivate a instanţei de apel a fost expediată părţilor de către Curtea de Apel Chişinău la 31 martie 2014. Astfel, recursul se consideră depus în termen.

Examinînd temeiurile recursului declarat de către BC „Victoriabank” SA în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4). Potrivit art. 432 CPC, alin. (2), (3) şi (4), se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; Săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către BC „Victoriabank” SA nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Or, argumentele invocate în recurs se axează asupra fondului cauzei, referindu-se la dezacordul recurentului cu soluţia pronunţată de către instanţa de apel şi nu relevă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei instanţei de apel. 2 Invocarea de către recurent a faptului că Curtea de Apel Chişinău a interpretat şi aplicat eronat normele de drept material la judecarea pricinii este pur declarativă, expusă la general doar pentru a se încadra în temeiurile declarării recursului.

Nu pot fi reţinute drept temei de admitere a acţiunii argumentele recurentului cu referire la raportul de evaluare din 18 ianuarie 2012, întocmit de către SRL ,,Andiol-Consulting”, potrivit căruia bunul imobil ce a constituit obiectul contractului de ipotecă nr. 1-6570 din 13 iunie 2008 – ap. 1 din str. Ismail, 13, mun. Chişinău, cu suprafaţa de de 37,7 m.p., nr. cadastral 0100205.242.01.001, a fost evaluat la preţul de 541 600 lei, deoarece la cazul din speţă s-a stabilit cert că bunul imobil transmis întru stingerea datoriei ce rezultă din contractul de credit nr. 207R din 12 iunie 2008, pînă în prezent nu a fost vîndut de către creditorul ipotecar. Or, potrivit p. 8 al acordului privind executarea benevolă a dreptului de ipotecă din 29 decembrie 2011, după transmiterea bunului gajat în posesiunea creditorului ipotecar, la stingerea creanţei se vor trece mijloacele obţinute de la vînzarea bunului imobil transmis de către debitorul ipotecar.

Prin urmare, întrucît bunul imobil în litigiu nu a fost comercializat, nu poate fi stabilită întinderea creanţei debitorului Bejan Maria faţă de bancă. Mai mult ca atît, potrivit acordului de executare benevolă a dreptului de ipotecă din 29 decembrie 2011, înregistrat la Oficiul Cadastral Teiritorial Chişinău la 16 ianuarie 2012, valoarea bunului imobil transmis de către debitorul ipotecar întru executarea dreptului de ipotecă a constitut suma de 900 450 lei, creditorul ipotecar acceptînd acest fapt. La fel, nu pot fi reţinute drept temei de admitere a acţiunii nici invocarea de către recurent a faptului că creditorul ipotecar a încercat comercializarea bunului imobil transmis benevol de către debitorul ipotecar întru stingerea datoriei, negocieri care s-au soldat fără succes.

Or, anunţurile făcute în diferite publicaţii periodice privind vînzarea bunului imobil în litigiu, precum şi cererile din partea potenţialilor cumpărători, anexate de către recurentul-reclamant la materialele dosarului nu dovedesc imposibilitatea comercializării bunului la un preţ rezonabil. Astfel, argumentele invocate în recursul declarat nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau de drept procedural, respectiv nu constituie temei pentru casare a deciziei recurate, şi urmează a fi respinse. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie accentuează că recursul exercitat conform Secţiunii a II-a din CPC are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se exclusiv legalitatea deciziei adoptate, dar nu şi temeinicia în fapt a acesteia.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei degajate de CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să dispună de puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (speţa Purcell contra Irlandei, decizia cu privire la admisibilitate din 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocate în speţă sunt similare celor indicate în procesul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat deja în modul corespunzător. 3 Astfel, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către BC „Victoriabank” SA ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (1) şi (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Recursul declarat de către Banca Comercială „Victoriabank” Societate pe Acţiuni se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Ion Corolevschi 4