Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2rh-201/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
18 iunie 2014
Părțile
Beţ Maria vs Inspectoratul Fiscal de Stat Botanica, mun. Chişinău, Panait Tatiana succesori înlocuiţi - Roman Livia, Panait Corneliu şi Radu Emanuela, intervenient accesoriu notarul privat Petcu Elena
Pe scurt
Temeiurile declarării revizuirii, compensarea cheltuielilor de asistenţă juridică

2rh-201/14 — Constatarea faptului acceptării succesiunii, recunoaşterea dreptului de proprietate, încasarea sumei, recunoaşterea valabilităţii testamentului, declararea nulităţii cererii cu privire la revocarea testamentului

prima instanţă – S. Dimitriu 2rh-201/14 instanţa de apel – E. Fistican, T. Pelin, V. Gurin instanţa de recurs: A. Cobăneanu, V. Macinskaia, I. Vîlcov ÎNCHEIERE 18 iunie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Vera Macinskaia Sveatoslav Moldovan Nicolae Clima Ala Cobăneanu examinând cererea de revizuire depusă de către Maria Beţ în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Mariei Beţ împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat Botanica mun.

Chişinău şi Tatianei Panait, înlocuită cu succesorii ei în drepturi Livia Roman, Corneliu Panait şi Emanuela Radu cu privire la constatarea faptului acceptării succesiunii, recunoaşterea dreptului de proprietate, încasarea sumei, recunoaşterea valabilităţii testamentului, declararea nulităţii cererii cu privire la revocarea testamentului şi la cererea reconvenţională a Tatianei Panait înlocuită cu succesorii ei în drepturi Livia Roman, Corneliu Panait şi Emanuela Radu împotriva Mariei Beţ cu privire la evacuare din bunul imobil locativ şi obligarea transmiterii documentelor împotriva încheierii suplimentare a Curţii Supreme de Justiţie din 05 martie 2014, prin care a fost admisă parţial cererea depusă de către Livia Roman, reprezentată de către avocatul Igor Coban cu privire la emiterea unei hotărâri suplimentare şi încasat din contul Mariei Beţ în beneficiul Liviei Roman cheltuielile de asistenţă juridică în sumă de 2505 lei, în rest cererea a fost respinsă constată: La 25 mai 2009, Maria Beţ a depus cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratul Fiscal de Stat Botanica mun.

Chişinău cu privire la constatarea faptului acceptării succesiunii şi recunoaşterea dreptului de proprietate. În motivarea acţiunii a indicat că la 24 martie 2009 a decedat mătuşa ei - Lidia Sinicliu, născută la 29 octombrie 1923, care a domiciliat în apartamentul nr. 95 din mun. Chişinău, bd. Cuza Vodă, 17/4. Menţionează că din anul 1977 ea a dus o gospodărie comună şi a întreţinut-o pe mătuşa Lidia Sinicliu, acordându-i ei lunar pentru aceasta surse financiare şi produse alimentare (hrană), în sumă de 1500 lei. 1 Afirmă că fiind membru al familiei mătuşii din anul 1977 şi locuind împreună cu aceasta în apartamentul nominalizat ea a suportat toate cheltuielile financiare pentru serviciile comunale (gaz, electricitate, apă, telefon, etc.) pe parcursul folosirii apartamentului dat.

Susţine că în anii 1994, 2007, 2009 din sursele financiare proprii a efectuat reparaţii curente al apartamentului suportând cheltuieli financiare în sumă de 8000 lei. Mai indică că la 11 septembrie 2007 mătuşa Lidia Sinicliu a testat ei toată averea sa care îi aparţinea, inclusiv apartamentul nr. 95 din bd. Cuza Vodă, 17/4, care ulterior a fost nemotivat revocat. Menţionează că în legătură cu decesul mătuşii sale, ea a suportat toate cheltuielile funerare care au constituit 29600 lei. Solicită constatarea faptului acceptării succesiunii ca moştenitor legal asupra imobilului defunctei Lidiei Sinicliu şi anume apartamentului nr. 95 din bd. Cuza Vodă, 17/4, mun. Chişinău şi recunoaşterea dreptului de proprietate asupra acestui imobil.

Prin încheierea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 30 iulie 2009 a fost admisă cererea Tatianei Panait, fiind atrasă în proces în calitate de intervenient accesoriu. La 13 aprilie 2010, Maria Beţ a depus cerere de concretizare şi majorare a cerinţelor, solicitând încasarea de la pârâta Tatiana Panait pagubele materiale comise în sumă totală de 99320,47 lei, taxa de stat, onorariul achitat avocatului, recunoaşterea legalităţii testamentului din 11 septembrie 2007, înregistrat cu nr. 9/10095 şi autentificat de către notarul E. Petcu din numele Lidiei Sinicliu pe numele ei şi declararea nulităţii cererii Lidiei Sinicliu din 06 decembrie 2007, înregistrată de către notarul E. Petcu cu nr. 13/90 cu privire la revocarea testamentului din 11 septembrie 2007, înregistrat cu nr. 9/10095.

În susţinerea cererii a indicat că din anul 1977 ea a dus o gospodărie comună şi a întreţinut-o pe mătuşa Lidia Sinicliu şi din ianuarie 2006 şi până la deces îi acorda lunar, pentru aceasta surse financiare şi produse alimentare (hrană), în sumă de 1500 lei, ce în total constituie 54000 lei. Susţine că în anii 1994, 2007, 2009 din sursele financiare proprii a efectuat reparaţii curente al apartamentului suportând cheltuieli financiare în sumă de 8000 lei. Menţionează că în legătură cu ceremonia de înmormântare a Lidiei Sinicliu a suportat cheltuieli financiare, care au constituit 29600 lei. La fel a indicat că folosindu-se de apartamentul în litigiu în nume de membru a familiei Lidiei Sinicliu a suportat cheltuieli pentru serviciile comunale în sumă totală de 7720,47 lei.

Astfel, consideră că i-au fost cauzate pagube materiale în sumă totală de 99320,47 lei, care urmează a fi recuperate de către Tatiana Panait. Ulterior, Tatiana Panait, reprezentată de către avocatul Mihai Popescu a depus cerere reconvenţională împotriva Mariei Beţ şi a solicitat evacuarea Mariei Beţ cu toţi membrii familiei sale din apartamentul nr. 95 din str. Cuza-Vodă 17/4. În motivarea acţiunii reconvenţionale a indicat că cele indicate de pârâtă, precum că a avut grijă de sora Lidiei Sinicliu şi i-a acordat sprijin material nu 2 corespund realităţii. Afirmă că Maria Beţ nu este rusă cu Lidia Sinicliu, unicele rude fiind ea şi copiii săi. Menţionează până în prezent pârâta n-a transmis documentele în original, cum n-a eliberat nici apartamentul în litigiu.

Susţine că neavând documentele este în imposibilitate de a intra în posesia moştenirii şi nu are posibilitate de a achita serviciile pentru apartament. Menţionează că din materialele cauzei rezultă că Lidia Sinicliu a întocmit testamentul pe numele Mariei Beţ la 11 septembrie 2007, iar la 06 decembrie 2007, aproximativ peste 3 luni, a revocat testamentul. Consideră că Maria Beţ după revocarea testamentului nici pe departe nu avea dorinţă să o ajute pe Lidia Sinicliu. Susţine că Maria Beţ nu este rudă cu Lidia Sinicliu şi prezentându-se în calitate de nepoată duce organele de resort în eroare. Prin hotărârea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 08 februarie 2011 acţiunea iniţială a fost admisă parţial, încasat de la Tatiana Panait în beneficiul Mariei Beţ suma de 32888,63 lei, în rest acţiunea iniţială a fost respinsă, acţiunea reconvenţională a fost admisă integral, evacuată Maria Beţ din apartamentul nr. 95 din bd.

Cuza-Vodă 17/4, mun. Chişinău, fără acordarea altui spaţiu locativ şi obligată Maria Beţ să-i transmită Tatianei Panait documentele, ce certifică dreptul de proprietate a Lidiei Sinicliu asupra apartamentului nr. 95 din bd. Cuza-Vodă 17/4, mun. Chişinău. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 25 octombrie 2011 a fost admis apelul declarat de Maria Beţ, casată integral hotărârea primei instanţe şi restituită pricina spre rejudecare. La 30 ianuarie 2012 Tatiana Panait, reprezentată de către avocatul Mihai Popescu a depus cerere reconvenţională împotriva Mariei Beţ şi a solicitat evacuarea Mariei Beţ cu toţi membrii familiei sale din apartamentul nr. 95 din str. Cuza-Vodă 17/4 şi obligarea ultimei de a transmite instanţei originalele documentelor de proprietate pe numele Lidiei Sinicliu.

Prin încheierea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 23 august 2012 a fost dispusă efectuarea expertizei. Prin încheierea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 31 ianuarie 2013 a fost reluat procesul. Prin încheierea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 31 ianuarie 2013 a fost înlocuită şi concretizată calitatea Liviei Roman, lui Corneliu Panait şi Emanuelei Radu de intervenienţi accesorii în acţiunea iniţială şi calitatea de coreclamanţi în acţiunea reconvenţională, prin înlocuirea Tatianei Panait cu succesorii enunţaţi. Prin hotărârea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 03 aprilie 2013 a fost admisă parţial acţiunea iniţială, încasat din contul pasivului succesoral, şi anume din contul Liviei Roman, Corneliu Panait şi Emanuelei Radu, în mod solidar, suma de 44266, 64 lei cu titlu de cheltuieli de înmormântare, cheltuieli comunale şi de judecată, iar în rest acţiunea iniţială concretizată a fost respinsă.

A fost admisă parţial acţiunea reconvenţională, dispusă evacuarea Mariei Beţ din apartamentul nr. 95 din bd. Cuza Vodă 17/4, mun. Chişinău, obligată Maria Beţ să transmită unuia dintre succesorii: Livia Roman, Corneliu Panait şi Emanuela Radu, documentele ce 3 confirmă dreptul de proprietate a defunctei Lidia Sinicliu asupra apartamentului nr. 95 din bd. Cuza Vodă 17/4, mun. Chişinău, încasat din contul Mariei Beţ în beneficiul Liviei Roman, cheltuielile de judecată în sumă de 2450 lei şi încasat din contul Maria Beţ în beneficiul statului, diferenţa de taxă de stat compensată în sumă de 2179,61 lei. Prin încheierea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 12 aprilie 2013 a fost corectată eroarea materială evidentă din cuprinsul dispozitivului hotărârii primei instanţe, pronunţată în dosarul nr. 2-4655/11, anume: la alineatul 2, după sintagma „în mod sodar”, se includ cuvintele „în folosul lui Beţ Maria”.

La 19 septembrie 2013 avocatul Mihai Popescu, reprezentantul Liviei Roman şi Corneliu Panait a depus cerere, prin care a solicitat încasarea de la Beţ Maria a cheltuielilor pentru acordarea asistenţei juridice în sumă de 28089 lei şi datoriile pentru serviciile comunale a apartamentului în litigiu în sumă de 11085,99 lei, în total suma de 39174,99. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 19 septembrie 2013 a fost respins apelul declarat de Maria Beţ şi menţinută hotărârea primei instanţe. La fel a fost încasat din contul Mariei Beţ în beneficiul Liviei Roman suma de 28089 lei cu titlu de cheltuieli judiciare pentru acordarea asistenţei juridice. Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 22 ianuarie 2014 recursul declarat de către Maria Beţ a fost considerat inadmisibil.

Prin încheierea suplimentară a Curţii Supreme de Justiţie din 05 martie 2014 a fost admisă parţial cererea depusă de către Livia Roman, reprezentată de către avocatul Igor Coban cu privire la emiterea unei hotărâri suplimentare şi încasat din contul Mariei Beţ în beneficiul Liviei Roman cheltuielile de asistenţă juridică în sumă de 2505 lei, în rest cererea Liviei Roman, reprezentată de către avocatul Igor Coban a fost respinsă. La 18 aprilie 2014 Maria Beţ a depus cerere de revizuire împotriva încheierii suplimentare a Curţii Supreme de Justiţie din 05 martie 2014, solicitând în temeiul art. 449 lit. b), admiterea cererii şi anularea încheierii suplimentare a Curţii Supreme de Justiţie din 05 martie 2014. Menţionează că despre adoptarea încheierii suplimentare a Curţii Supreme de Justiţie din 05 martie 2014 a aflat la 26 martie 2014, studiind dosarul la Judecătoria Botanica mun.

Chişinău. În motivarea cererii de revizuire a invocat drept temei faptul studierii dosarului şi constatarea existenţei încheierii Curţii Supreme de Justiţie din 05 martie 2014. Susţine că din materialele cauzei se vede că avocatul Mihai Popescu, reprezentantul în decurs de 5 ani a intimaţilor, inclusiv a decedatei Tatiana Panait, în conformitate cu art. 439 alin. (2) CPC, la 02 ianuarie 2014 a depus la Curtea Supremă de Justiţie referinţa cu nr. 6692, solicitând în baza art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, respingerea recursului declarat de ea ca inadmisibil. Afirmă că Livia Roman încheind contract cu avocatul Igor Coban pentru acordarea asistenţei juridice în Curtea Supremă de Justiţie la 10 ianuarie 2014 nu i-a revocat procura avocatului Mihai Popescu şi n-a prezentat documentele respective Curţii Supreme de Justiţie.

4 Menţionează că avocatul Igor Coban a depus referinţa doar la 16 ianuarie 2014 cu o săptămână înainte de examinarea recursului şi cu 2 săptămâni mai târziu decât referinţa lui Mihai Popescu. Consideră că dacă cu adevărat Colegiul Civil, Comercial şi Contencios administrativ se conducea de practica judiciară şi atent observa aceste contraziceri respingea cererea sau micşora onorariul, reieşind din aşa numitul volum de lucru. La 10 iunie 2014, Livia Roman, reprezentată de avocat Igor Coban a depus referinţă la cererea de revizuire depusă de Maria Beţ, prin care a solicitat declararea revizuirii ca fiind inadmisibilă, depusă în afara temeiurilor prevăzute de art. 449 CPC. Concomitent Livia Roman a solicitat compensarea cheltuielilor de asistenţă juridică din contul Mariei Beţ în beneficiul ei, pentru instanţa de revizuire în sumă de 800 lei.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră cererea de revizuire neîntemeiată şi care urmează a fi respinsă ca inadmisibilă din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 451 CPC, cererea de revizuire se depune în scris de persoanele menţionate la art. 447, indicându-se în mod obligatoriu temeiurile consemnate la art. 449 şi anexându-se probele ce le confirmă. La caz, se constată că în susţinerea cererii de revizuire Maria Beţ invocă ca temei de revizuire a încheierii suplimentare a Curţii Supreme de Justiţie din 05 martie 2014, prevederile art. 449 lit. b) CPC.

În conformitate cu art. 449 lit. b) CPC, revizuirea se declară în cazul în care au devenit cunoscute unele circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute revizuentului, dacă acesta dovedeşte că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele şi faptele esenţiale în timpul judecării anterioare a pricinii. Cu referire la prevederile enunţate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie remarcă că temeiul invocat de către revizuent în susţinerea cererii de revizuire nu se încadrează în cele prevăzute de art. 449 lit. b) CPC, în baza căruia se poate solicita revizuirea hotărârii.

În acest context, fiind în prezenţa lipsei temeiurilor de revizuire prevăzute de art. 449 CPC, admiterea cererii de revizuire în aceste condiţii ar contravine principiului securităţii raporturilor juridice şi ar constitui o violare a art. 6 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. Or, revizuirea este o cale de atac de retractare şi nu reformare prin intermediul căreia se poate obţine anularea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile şi reînnoirea judecăţii în cazurile expres determinate de lege, iar retractarea neîntemeiată a hotărârii contestate poate duce la încălcarea principiului stabilităţii raporturilor juridice. De aceea, legea admite revizuirea numai în cazuri strict determinate, care sunt prevăzute în mod limitativ în art. 449 CPC.

În susţinerea opiniei enunţate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie invocă şi hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 03 martie 2009 în cazul Eugenia şi Doina Duca contra Moldovei, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat că securitatea 5 raporturilor juridice presupune respectarea principiului autorităţii lucrului judecat, care instituie că nici o parte nu este în drept să solicite revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii întru obţinerea unei reexaminări şi unei noi soluţii în cauză. Competenţa de revizuire a instanţelor superioare ar trebui să fie exercitată pentru a corecta erorile judiciare şi omisiunile justiţiei, dar nu pentru a efectua o nouă examinare.

Revizuirea nu ar trebui apreciată ca un recurs deghizat. O distanţare de la principiul respectiv este justificată doar atunci când este determinată de circumstanţe cu caracterele substanţiale şi obligatorii. Din considerentele menţionate şi având în vedere că cererea de revizuire nu indică careva temeiuri prevăzute de art. 449 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă. Totodată, instanţa reţine că prin referinţa depusă la cererea de revizuire de către Livia Roman, reprezentată de avocatul Igor Coban, concomitent cu solicitarea de a respinge revizuirea Mariei Beţ ca inadmisibilă, a fost solicitat şi compensarea cheltuielilor de asistenţă juridică din contul Mariei Beţ în beneficiul ei pentru instanţa de revizuire în sumă de 800 lei.

În conformitate cu prevederile art. 96 alin. (1), (11) CPC, instanţa judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să compenseze părţii care a avut câştig de cauză cheltuielile ei de asistenţă juridică, în măsura în care acestea au fost reale, necesare şi rezonabile, dacă aceasta a fost reprezentată în judecată de un avocat. Prin prisma normelor de drept enunţate, având în vedere că odată cu solicitarea de a încasa cheltuielile de asistenţă juridică pentru instanţa de revizuire, Livia Roman a anexat ca dovadă originalul ordinului de plată în sumă de 800 lei, copia contractului de asistenţă juridică, actul de îndeplinire a lucrărilor, instanţa consideră că Livia Roman este în drept la compensarea cheltuielilor de asistenţă juridică.

În acelaşi timp, reieşind din măsura în care aceste cheltuieli au fost reale, necesare şi rezonabile, se constată că suma de 800 lei solicitată de Livia Roman este una disproporţional de mare în raport cu acţiunile efectuate de către avocatul Igor Coban pentru examinarea cererii de revizuire, astfel că instanţa, în virtutea competenţei sale de a mări sau de a micşora onorariile avocaţilor, consideră necesar de a micşora cuantumul cheltuielilor solicitate până la 400 lei, sumă care s-ar egala cu cheltuieli necesare şi rezonabile pentru acţiunile avocatului în instanţa de revizuire.

În conformitate cu art. 269-270, art. 453 alin. (1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de către Maria Beţ împotriva încheierii suplimentare a Curţii Supreme de Justiţie din 05 martie 2014 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Mariei Beţ împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat Botanica mun.

Chişinău şi Tatianei Panait, înlocuită cu succesorii ei în drepturi Livia Roman, Corneliu Panait şi Emanuela Radu cu privire la constatarea faptului acceptării succesiunii, recunoaşterea dreptului de proprietate, încasarea sumei, recunoaşterea valabilităţii testamentului, declararea nulităţii cererii 6 cu privire la revocarea testamentului şi la cererea reconvenţională a Tatianei Panait înlocuită cu succesorii ei în drepturi Livia Roman, Corneliu Panait şi Emanuela Radu împotriva Mariei Beţ cu privire la evacuare din bunul imobil locativ şi obligarea transmiterii documentelor. Se încasează din contul Mariei Beţ în beneficiul Liviei Roman suma de 400 (patru sute) lei, cu titlu de cheltuieli pentru asistenţă juridică în instanţa de revizuire.

Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Vera Macinskaia Sveatoslav Moldovan Nicolae Clima Ala Cobăneanu 7

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.