Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
3ra-440/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
28 mai 2014
Părțile
Rubaşco Xenia vs Başcanul UTA Găgăuzia
Pe scurt
Examinarea petiţiilor. Obligaţiile organului sau persoanei oficiale cărora le-a fost adresată petiţia. Drepturile petiţionarului. Depunerea cererii de chemare în instanţa de contencios administrativ. Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de o autoritate publică sau de o persoană cu funcţie de răspundere. Mărimea compensaţiei pentru prejudiciu moral

3ra-440/14 — Constatarea încălcării dreptului la petiţionare şi repararea prejudiciului moral

prima instanţă: S. Popovici dosarul nr. 3ra-440/14 (Judecătoria Comrat) instanţa de apel: A. Curdov, E. Lazareva, E. Dimina (Curtea de Apel Comrat) DECIZIE 28 mai 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Tamara Chişca – Doneva, Valentina Clevadî Iuliana Oprea, Ion Druţă examinând, fără înştiinţarea participanţilor la proces, recursul declarat de către Başcanul UTA Găgăuzia, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Xeniei Rubaşco împotriva Başcanului UTA Găgăuzia cu privire la constatarea încălcării dreptului la petiţionare şi repararea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Comrat din 19 decembrie 2013 prin care a fost admis apelul declarat de către Rubaşco Xenia, casată integral hotărârea Judecătoriei Comrat din 30 mai 2013 şi emisă o hotărâre nouă de admitere a acţiunii, c o n s t a t ă La 30 august 2012 Rubaşco Xenia a depus cerere de chemare în judecată împotriva Başcanului UTA Găgăuzia cu privire la constatarea încălcării dreptului la petiţionare şi repararea prejudiciului moral.

În motivarea acţiunii reclamanta a indicat că la 16 iulie 2012 a adresat Başcanului UTA Găgăuzia, Mihail Formuzal, o petiţie prin care a cerut anularea actului emis la 09 septembrie 1994 de către Comisia Comitetului Executiv a Consiliului raional Comrat cu privire la restituirea bunurilor şi recuperarea valorii acestora prin achitarea de compensaţii persoanelor supuse represiunilor politice, aprobat prin decizia Consiliului raional nr. 9 din 19 septembrie 1994. Potrivit actului enunţat, pentru averea de care a fost deposedat tatăl său Sibov Eugenii în a. 1949 (imobil şi bunuri materiale), s-a dispus restituirea sumei de 200 lei.

Considerând suma respectivă excesiv de mică în raport cu valoarea reală a averii de care familia sa a fost deposedată, şi obţinând probe noi ce relevă costul imobilului şi a proprietăţii sechestrate, cere Rubaşco Xenia prin petiţia adresată Başcanului UTA Găgăuzia anularea actului din 09 septembrie 1994. Petiţia în cauză a fost recepţionată la 17 iulie 2012 conform avizului poştal de recepţie. Menţionează reclamanta că până la 30 august 2012, contrar normelor de drept în vigoare, nu a recepţionat vreun răspuns la petiţia adresată, ceea ce a condiţionat adresarea dânsei în judecată. Solicită reclamanta Rubaşco Xenia constatarea încălcării dreptului său la petiţionare prin nerecepţionarea răspunsului la cererea adresată şi repararea prejudiciului moral astfel cauzat în sumă de 2 000 lei.

Prin hotărârea Judecătoriei Comrat din 30 mai 2013 acţiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Comrat din 19 decembrie 2013 a fost admis apelul declarat de către Rubaşco Xenia, casată integral hotărârea Judecătoriei Comrat din 30 mai 2013 şi emisă o hotărâre nouă de admitere a acţiunii, fiind încasată de la Başcanul UTA Găgăuzia în beneficiul Xeniei Rubaşco suma de 2 000 lei cu titlu de prejudiciu moral. La 23 ianuarie 2014, în termenul prevăzut de lege, Başcanul UTA Găgăuzia a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, cerând admiterea recursului, casarea integrală a deciziei recurate şi menţinerea în vigoare a hotărârii primei instanţe. Recurentul în motivarea recursului a indicat că Curtea de Apel Comrat a interpretat şi aplicat în mod eronat normele de drept material şi procedural, neacordând la caz o apreciere juridică justă faptului că pretinsele suferinţe morale nu au fost probate de către intimata Rubaşco Xenia.

Consideră pretenţiile dânsei lipsite de temeiuri faptice şi juridice, Judecătoria Comrat în mod legal respingându-le ca fiind neîntemeiate. La 28 februarie 2014 în adresa intimatei Rubaşco Xenia a fost expediată copia recursului declarat de către Başcanul UTA Găgăuzia cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii referinţei la recurs. Intimata Rubaşco Xenia nu a depus referinţă la recursul declarat. Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 16 aprilie 2014 recursul declarat de către Başcanul UTA Găgăuzia a fost considerat admisibil. În conformitate cu art. 444 CPC, prezentul recurs se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces.

Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele invocate în recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul întemeiat şi care urmează a fi admis cu casarea integrală a deciziei instanţei de apel şi hotărârii primei instanţe şi emiterea unei noi hotărâri de admitere parţială a acţiunii, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) CPC, instanţa de recurs, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să caseze integral decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, pronunţînd o nouă hotărîre. Potrivit art. 8 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 190 din 19 iulie 1994 cu privire la petiţionare, petiţiile se examinează de către organele corespunzătoare în termen de 30 de zile, iar cele care nu necesită o studiere şi examinare suplimentară – fără întîrziere sau în termen de 15 zile de la data înregistrării.

În cazuri deosebite, termenul de examinare poate fi prelungit de către conducătorul organului corespunzător cu cel mult o lună, fapt despre care este informat petiţionarul. 2 Cererea prealabilă se examinează de către organul emitent sau ierarhic superior în termen de 30 de zile de la data înregistrării ei, decizia urmînd a fi comunicată de îndată petiţionarului. Potrivit art. 9 alin. (1) al Legii enunţate, dacă petiţia ţine de competenţa altui organ, originalul petiţiei se expediază acestui organ în termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării petiţiei, fapt despre care este informat petiţionarul.

Conform art. 12 alin. (1) din aceeaşi Lege, organul sau persoana oficială cărora le-au fost adresate petiţiile sînt obligate: să examineze petiţiile, inclusiv cererile prealabile, în termenul stabilit de lege; să asigure restabilirea drepturilor lezate şi recuperarea, în condiţiile legii, a prejudiciului cauzat; să asigure executarea deciziilor adoptate în urma examinării petiţiilor. Potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 190 din 19 iulie 1994 cu privire la petiţionare, petiţionarii, care consideră că drepturile lor sînt lezate şi nu sînt de acord cu deciziile organului sau persoanei oficiale care au examinat petiţia, au dreptul de a se adresa în instanţa de contencios administrativ în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei, dacă, conform legii, se adresează direct în instanţă, sau de la data primirii răspunsului la cererea prealabilă, sau, în caz dacă în intervalul menţionat nu au primit răspuns – din ziua cînd trebuiau să-l primească.

Astfel, normele de drept enunţate consacră în mod cert dreptul petiţionarului de a primi răspuns la cererea adresată autorităţii publice. Din suportul probator prezent la materialele cauzei rezultă că la 16 iulie 2012 intimata-reclamantă Rubaşco Xenia a adresat Başcanului UTA Găgăuzia, Mihail Formuzal, o petiţie prin care a cerut anularea actului emis la 09 septembrie 1994 de către Comisia Comitetului Executiv a Consiliului raional Comrat cu privire la restituirea bunurilor şi recuperarea valorii acestora prin achitarea de compensaţii persoanelor supuse represiunilor politice, aprobat prin decizia Consiliului raional nr. 9 din 19 septembrie 1994. Potrivit actului enunţat, pentru averea de care a fost deposedat tatăl său Sibov Eugenii în a. 1949 (imobil şi bunuri materiale), s-a dispus restituirea sumei de 200 lei (f.d.

56). Considerând suma respectivă excesiv de mică în raport cu valoarea reală a averii de care familia sa a fost deposedată, cere Rubaşco Xenia anularea actului din 09 septembrie 1994 (f.d. 10). Petiţia în cauză a parvenit în aparatul Başcanului la 17 iulie 2012 conform avizului poştal de recepţie (f.d. 9). Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie reţine că materialele cauzei nu relevă expedierea vreunui răspuns în adresa Xeniei Rubaşco la petiţia adresată Başcanului UTA Găgăuzia. Mai mult decât atât, declaraţiile reprezentantului Başcanului, juristei Nedealco Oxana, făcute pe parcursului examinării cauzei în ordine de apel (şedinţa de judecată din 19 decembrie 2013), atestă recunoaşterea de către recurent că la cererea adresată, intimatei nu i-a fost expediat răspuns (f.d.

90 verso). Deci, atât în termenul prevăzut de lege, cât şi după expirarea acestuia, Başcanul UTA Găgăuzia nu i-a eliberat petiţionarei Rubaşco Xenia vreun răspuns la cererea formulată. În circumstanţele enunţate şi în contextul normelor de drept citate supra, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de 3 Justiţie ajunge la concluzia că neeliberarea în termenul prevăzut de lege de către Başcanul Găgăuziei a răspunsului la cererea Xeniei Rubaşco cu privire la anularea actului emis de Comisia Comitetului Executiv a Consiliului raional Comrat din 09 septembrie 1994, aprobat la 19 septembrie 1994, constituie o încălcare certă a dreptului cetăţeanului la petiţionare.

Se accentuează că nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri de către autoritatea publică căreia aceasta i-a fost adresată, îngrădeşte atât dreptul garantat la petiţionare a cetăţeanului, cât şi prejudiciază eficienţa întregului mecanism al etapei prealabile a contenciosului administrativ. Date fiind cele relevate, la cazul speţei se constată cu certitudine încălcarea dreptului Xeniei Rubaşco la petiţionare prin nerecepţionarea de la Başcanul UTA Găgăuzia a răspunsului la cererea depusă, Judecătoria Comrat în mod ilegal respingând pretenţiile respective ale intimatei. Referitor la pretenţia intimatei cu privire la repararea prejudiciului moral cauzat prin nesoluţionarea în termen legal a cererii, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră următoarele.

Potrivit art. 16 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 793 din 10 februarie 2000, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, printr-un act administrativ şi nu este mulţumită de răspunsul primit la cererea prealabilă sau nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut de lege, este în drept să sesizeze instanţa de contencios administrativ competentă pentru anularea, în tot sau în parte, a actului respectiv şi repararea pagubei cauzate. Potrivit art. 1404 alin. (1) şi (2) Cod Civil, prejudiciul cauzat printr-un act administrativ ilegal sau nesoluţionarea în termen legal a unei cereri de către o autoritate publică sau de către o persoană cu funcţie de răspundere din cadrul ei se repară integral de autoritatea publică.

Persoana cu funcţie de răspundere va răspunde solidar în cazul intenţiei sau culpei grave. Persoanele fizice au dreptul să ceară repararea prejudiciului moral cauzat prin acţiunile indicate la alin. (1). Conform art. 1423 alin. (1) şi (2) din acelaşi Cod, mărimea compensaţiei pentru prejudiciu moral se determină de către instanţa de judecată în funcţie de caracterul şi gravitatea suferinţelor psihice sau fizice cauzate persoanei vătămate, de gradul de vinovăţie al autorului prejudiciului, dacă vinovăţia este o condiţie a răspunderii, şi de măsura în care această compensare poate aduce satisfacţie persoanei vătămate. Caracterul şi gravitatea suferinţelor psihice sau fizice le apreciază instanţa de judecată, luînd în considerare circumstanţele în care a fost cauzat prejudiciul, precum şi statutul social al persoanei vătămate.

Criteriul echităţii presupune că despăgubirile pentru prejudiciul moral trebuie să fie juste, raţionale şi echitabile, adică trebuie stabilite în aşa fel încât să asigure efectiv o compensare suficientă şi nicidecum exagerată a prejudiciului cauzat. În acest context, instanţa de recurs consideră că însăşi admiterea acţiunii prin constatarea încălcării dreptului Xeniei Rubaşco la petiţionare, constituie prin sine o satisfacţie morală echitabilă şi suficientă pentru orice prejudiciu moral eventual suferit de către intimată la cazul litigiului.

4 Or, petiţia adresată Başcanului UTA Găgăuzia, Mihail Formuzal, a reprezentat de fapt o cerere prealabilă prin care petiţionara a solicitat anularea actului administrativ emis de către Comisia Comitetului Executiv a Consiliului raional Comrat la 09 septembrie 1994, iar în cazul neparvenirii în termenul legal a răspunsului la petiţia depusă, solicitanta era în drept să se adrese în instanţă de contencios administrativ cu cerere de chemare în judecată cu privire la anularea actului administrativ.

Ţinând cont de faptul că speţa nu denotă suportarea de către intimată prin nerecepţionarea răspunsului la petiţie a suferinţelor psihice atât de grave încât pentru repararea acestora să fie necesară acordarea de compensaţii băneşti, iar constatarea încălcării dreptului la petiţionare este prin sine o satisfacţie morală suficientă şi proporţională prejudiciului suferit, instanţa de recurs consideră necesar de a respinge pretenţiile intimatei-reclamante Rubaşco Xenia cu privire la repararea prejudiciului moral. În susţinerea opiniei enunţate, se invocă şi hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 20 aprilie 2004, definitivă din 20 iulie 2004, în speţa Amihalachioaie contra Moldovei. Astfel, Curtea de Apel Comrat, deşi în mod just a admis acţiunea privind nesoluţionarea în termen legal a cererii, a dispus încasarea unor sume considerabile cu titlu de daună morală care nu corespund suferinţelor efectiv suportate de petiţionară.

Din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că Judecătoria Comrat prin hotărârea din 30 mai 2013 în mod ilegal şi neîntemeiat a respins integral acţiunea Xeniei Rubaşco, iar Curtea de Apel Comrat prin decizia din 19 decembrie 2013 deşi a admis acţiunea privind nesoluţionarea în termen legal a cererii, a dispus adjudecarea în beneficiul intimatei a unor sume considerabile cu titlu de prejudiciu moral, care în mod vădit nu corespund suferinţelor efectiv suportate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul declarat de către Başcanul UTA Găgăuzia, a casa integral decizia Curţii de Apel Comrat din 19 decembrie 2013 şi hotărârea Judecătoriei Comrat din 30 mai 2013, şi a emite o hotărâre nouă prin care a constata încălcarea dreptului Xeniei Rubaşco la petiţionare prin nerecepţionarea de la Başcanul UTA Găgăuzia a răspunsului la cererea depusă, în rest acţiunea a respinge.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se admite recursul declarat de către Başcanul UTA Găgăuzia. Se casează integral decizia Curţii de Apel Comrat din 19 decembrie 2013 şi hotărârea Judecătoriei Comrat din 30 mai 2013 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Xeniei Rubaşco împotriva Başcanului UTA Găgăuzia cu privire la constatarea încălcării dreptului la petiţionare şi repararea prejudiciului moral, şi se emite o hotărâre nouă, prin care: 5 Se constată încălcarea dreptului Xeniei Rubaşco la petiţionare prin nerecepţionarea de la Başcanul UTA Găgăuzia a răspunsului la cererea depusă, în rest acţiunea se respinge.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Tamara Chişca – Doneva Valentina Clevadî Iuliana Oprea Ion Druţă 6

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.