- Dosarul nr.
- 2rh-159/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 30 aprilie 2014
- Părțile
- Hacina Eleonora vs Serbinov Vasile
- Pe scurt
- Temeiurile declarării revizuirii
2rh-159/14 — Repararea prejudiciului material şi moral
prima instanţă: S. Procopciuc dosarul nr.2rh-159/14 instanţa de apel: N. Budăi, L. Popva, M. Guzun instanţa de recurs: S. Novac, Iu. Sîrcu, T. Chişca-Doneva S. Moldovan, I. Corolevschi ÎNCHEIERE 30 aprilie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Svetlana Novac, Tatiana Vieru Oleg Sternioală, Ion Corolevschi examinând cererea de revizuire depusă de către Eleonora Hacina, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Eleonorei Hacina împotriva lui Vasile Serbinov cu privire la repararea prejudiciului material şi moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 03 februarie 2011, menţinută prin deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 01 decembrie 2011, prin care a fost admis apelul declarat de către Vasile Serbinov, casată hotărârea Judecătoriei Orhei din 31 martie 2008 în partea admiterii parţiale a pretenţiilor cu privire la încasarea venitului ratat şi repararea prejudiciului moral şi emisă în această parte o nouă hotărâre cu privire la respingerea acestor pretenţii, iar în rest hotărârea a fost menţinută, c o n s t a t ă: La 07 martie 2008, Eleonora Hacina a depus o cerere de chemare în judecată împotriva lui Vasile Serbinov cu privire la repararea prejudiciului material şi moral.
În motivarea acţiunii reclamanta Eleonora Hacina a indicat că în luna iunie 2007, vecinul său, Vasile Serbinov, fiind în relaţii ostile cu ea, a pătruns în ograda sa şi a deteriorat pompa de apă, cu care ea udă în seră, astfel, cauzându-i un prejudiciu material în sumă de 3120 lei. De asemenea, în luna iunie 2007, pârâtul iarăşi a venit în gospodăria sa şi a deteriorat maşina de stropit, preţul căreia este de 380 lei. Ulterior, la 07 octombrie 2007, pârâtul, prin aceiaşi metodă, a intrat şi a deteriorat sera, prin tăierea sîrmelor ce legau brîele de lemn care au căzut, deteriorând pelicula, astfel, cauzându-i un prejudiciu în sumă de 5073 lei. Susţine că anterior, la 19 septembrie 2007, pârâtul a stricat priponul, luându- i lanţul cu care leagă viţelul, prin ce i-a cauzat un prejudiciu în sumă de 160 lei.
Afirmă că la 26 noiembrie 2007, pârâtul a intrat fără permisiune în gospodăria sa şi a luat un bac de masă plastică de 50 litri, la preţul de 54 lei, însă fiind văzut şi avertizat de vecină, a aruncat bacul şi de la ce acesta a crăpat, cauzându-i un prejudiciu în sumă de 54 lei. Invocă că la 18 februarie 2008, pârâtul a pătruns la ea în seră, distrugându-i pelicula, pe o suprafaţă de 17,5 pe 12 m, cauzându-i un prejudiciu în sumă de 1296 lei, iar pentru încleierea peliculei, transport, arenda încăperii şi munca a 4 oameni pe 2 zile a cheltuit suma de 1050 lei. Pentru reparaţia serelor este nevoie de lemn, brîe de lemn care au fost deteriorate în urma ruinării construcţiei, astfel, prejudiciul constituind 1460 lei.
În legătură cu faptul că serele i-au fost deteriorate şi nu au funcţionat, ea a suferit pierderi pe anii 2007-2008 în sumă de 24754 lei. Consideră că prin acţiunile pârâtului i-a fost cauzat şi prejudiciu moral, exprimate prin suferinţe psihice, pe care-l estimează în mărime de 20000 lei. Prin urmare, solicită încasarea de la pârât a sumei de 36347 lei, în vederea reparării prejudiciului material, a sumei 20000 lei, în vederea reparării prejudiciului moral şi a cheltuielilor de transport în sumă de 303 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Orhei din 31 martie 2008 acţiunea a fost admisă parţial şi a fost încasat de la Vasile Serbinov în beneficiul Eleonorei Hacina suma de 9279 lei, în vederea reparării prejudiciului material, 24754 lei – venitul ratat, 303 lei – pentru transport şi 1000 lei – pentru acordarea asistenţei juridice, iar în total suma de 35336 lei şi 3000 lei, în vederea reparării prejudiciului moral.
În rest acţiunea a fost respinsă. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 13 mai 2009 a fost restituită cererea de apel depusă de către Vasile Serbinov. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 02 septembrie 2009 a fost admis recursul declarat de către Vasile Serbinov, casată încheierea instanţei de apel şi restituită pricina spre examinarea apelului în fond. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 03 martie 2010 a fost respins apelul declarat de către Vasile Serbinov şi menţinută hotărârea primei instanţe. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 03 noiembrie 2010 a fost admis recursul declarat de către Vasile Serbinov, casată integral decizia instanţei de apel şi restituită pricina spre rejudecare în instanţa de apel, de un alt complet de judecători.
Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 03 februarie 2011 a fost restituită cererea de apel depusă de către Eleonora Hacina. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 03 februarie 2011 a fost admis apelul declarat de către Vasile Serbinov, casată hotărârea primei instanţe în partea pretenţiilor cu privire la încasarea venitului ratat şi repararea prejudiciului moral şi emisă în această parte o nouă hotărâre, prin care pretenţiile cu privire la încasarea venitului ratat şi repararea prejudiciului moral au fost respinse. În rest hotărârea primei instanţe a fost menţinută. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 01 decembrie 2011 a fost respins apelul declarat de către Eleonora Hacina şi menţinută decizia instanţei de apel.
Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 14 noiembrie 2012 a fost respinsă cererea de revizuire depusă de către Eleonora Hacina ca fiind inadmisibilă. Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 20 februarie 2013 a fost respinsă cererea de revizuire depusă de către Eleonora Hacina ca fiind inadmisibilă. La 06 februarie 2014, Eleonora Hacina a depus o cerere de revizuire împotriva deciziei instanţei de apel din 03 februarie 2011, solicitând admiterea acesteia, casarea deciziei instanţei de apel din 03 februarie 2011 şi menţinerea deciziei instanţei de apel din 03 martie 2010. Revizuienta Eleonora Hacina, în motivarea cererii de revizuire, a indicat că nu este de acord cu decizia instanţei de apel din 03 februarie 2011. Menţionează că în mod ilegal i-au fost distruse serile pentru creşterea legumelor, cu care se întreţinea.
La 31 martie 2008, Judecătoria Orhei a hotărât ca pagubele materiale şi morale în sumă de 38336 lei să i le restituie intimatul Vasile Serbinov, însă această hotărâre nu se execută. La 15 ianuarie 2009, ea a depus o cerere de a lua bunurile materiale ale intimatului în mărimea sumei date, însă nici cererea nu a fost soluţionată. Afirmă că la insistenţa sa de a soluţiona măcar cererea din 15 ianuarie 2009, Judecătoria Orhei i-a permis intimatului să vîndă din bunurile sechestrate şi să depună la Curtea de Apel Chişinău o cerere peste 11 luni de la pronunţarea hotărârii, pe cînd în conformitate cu art. 254 alin. (2) lit. a) CPC, hotărârea judecătorească, emisă în primă instanţă, devine irevocabilă, după expirarea termenului de atac.
Susţine că la 04 aprilie 2009, Curtea de Apel Chişinău a primit cererea de apel depusă de către Vasile Serbinov, iar la 13 mai 2009, printr-o încheiere, a restituit-o. La 02 septembrie 2009, Curtea Supremă de Justiţie a examinat recursul declarat de către Vasile Serbinov şi a restituit pricina spre rejudecare în instanţa de apel. Invocă că în baza probelor anexate la dosar, care confirmau netemeinicia pretenţiilor invocate de către Vasile Serbinov în cererea sa, Curtea de Apel Chişinău, la 03 martie 2010, a respins cererea de apel şi a menţinut hotărârea primei instanţe, însă Oficiul de executare Orhei a refuzat executarea deciziei menţionate.
Mai invocă că în conformitate cu art. 254 alin. (1) CPC, decizia instanţei de apel din 03 martie 2010 a devenit definitivă şi irevocabilă, însă intimatul a declarat recurs la Curtea Supremă de Justiţie peste mai mult de 3 luni de la pronunţarea definitivă a deciziei instanţei de apel, iar la 03 noiembrie 2010, Curtea Supremă de Justiţie, fără a ţine cont de prevederile art. art. 434 şi 254 alin. (3) CPC, a admis recursul şi a restituit pricina spre rejudecare în instanţa de apel pe motiv că Judecătoria Orhei, la constatarea venitului ratat, s-a bazat numai pe calculele prezentate de către ea, care erau eronate.
Menţionează că Curţii de Apel Chişinău i-au fost prezentate acte convingătoare de la expert şi de la ÎMAC Pieţe, prin care se confirmă că datele folosite de către Judecătoria Orhei la constatarea venitului ratat au fost micşorate, dar nu sunt eronate, însă Curtea de Apel Chişinău a respins actele prezentate, concluzionând că calculele prezentate privind cauzarea venitului ratat sunt eronate şi nu este necesară prezentarea altor probe. Afirmă că dat fiind faptul că Curtea Supremă de Justiţie a restituit pricina spre rejudecare în instanţa de apel pe motiv că sunt eronate calculele prezentate întru susţinerea pretenţiei cu privire la încasarea venitului ratat, instanţa de apel urma să constatate dacă sunt sau nu eronate aceste calcule, dar nu să modifice hotărârea primei instanţe.
Consideră că decizia instanţei de apel din 03 februarie 2011 este ilegală, iar instanţa de apel, modificând hotărârea primei instanţe, a apărat interesele persoanei vinovate. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră cererea de revizuire neîntemeiată şi care urmează a fi respinsă ca inadmisibilă din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 453 alin. (1) lit. a) CPC, după ce examinează cererea de revizuire, instanţa emite încheierea de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă. În conformitate cu art. 451 CPC, cererea de revizuire se depune în scris de persoanele menţionate la art. 447, indicându-se în mod obligatoriu temeiurile consemnate la art. 449 şi anexându-se probele ce le confirmă.
Din dispoziţiile legale sus-arătate urmează că revizuirea este o cale de atac de retractare şi nu reformare prin intermediul căreia se poate obţine anularea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile şi reînnoirea judecăţii în cazurile expres determinate de lege, iar retractarea neîntemeiată a hotărârii contestate poate duce la încălcarea principiului stabilităţii raporturilor juridice. De aceea, legea admite revizuirea numai în cazuri strict determinate, care sunt prevăzute în mod limitativ în art. 449 CPC. În acest context, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie reţine că revizuenta Eleonora Hacina în cererea de revizuire nu a invocat nici un temei prevăzut la art. 449 CPC, în baza căruia se poate solicita revizuirea hotărârii.
Totodată, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie reţine că admiterea cererii de revizuire ar contravine şi principiului securităţii raporturilor juridice, care presupune respectul faţă de principiul lucrului judecat şi ar constitui o violare a art.6 §1 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. În susţinerea opiniei enunţate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie invocă şi hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 03 martie 2009 în cazul Eugenia şi Doina Duca contra Moldovei, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat că securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului autorităţii lucrului judecat, care instituie că nici o parte nu este în drept să solicite revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii întru obţinerea unei reexaminări şi unei noi soluţii în cauză.
Competenţa de revizuire a instanţelor superioare ar trebui să fie exercitată pentru a corecta erorile judiciare şi omisiunile justiţiei, dar nu pentru a efectua o nouă examinare. Revizuirea nu ar trebui apreciată ca un recurs deghizat. O distanţare de la principiul respectiv este justificată doar atunci când este determinată de circumstanţe cu caracterele substanţiale şi obligatorii. Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că revizuienta nu a invocat nici un temei prevăzut de art. 449 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă.
În conformitate cu art. art. 269-270, art. 453 alin. (1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de către Eleonora Hacina împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 03 februarie 2011, menţinută prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 01 decembrie 2011, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Eleonorei Hacina împotriva lui Vasile Serbinov cu privire la repararea prejudiciului material şi moral. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele completului, Nicolae Clima judecătorul Judecătorii Svetlana Novac Tatiana Vieru Oleg Sternioală Ion Corolevschi