2ra-1182/18 — repararea prejudiciului material și moral

2ra-1182/18 — repararea prejudiciului material și moral (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani Dosarul nr. 2ra-1182/18

Judecător: A. Negru

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău

Judecători: V. Clima, E. Palanciuc, V. Buhnaci

Î N C H E I E R E

27 iunie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului Ion Druță

Judecătorii Luiza Gafton, Victor Burduh

examinând chestiunea cu privire la admisibilitatea recursurilor declarate

de Hacina Eleonora și Ministerul Justiției al Republicii Moldova,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Hacina

Eleonora împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova cu privire la

repararea prejudiciului material și moral,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 14 martie 2018, prin care

s-a admis cererea de apel depusă de Hacina Eleonora, s-a casat hotărârea

Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 20 septembrie 2017 și s-a emis o

nouă hotărâre prin care s-a admis parțial acțiunea înaintată de către Hacina

Eleonora,

c o n s t a t ă:

La 02 martie 2017, reclamanta Hacina Eleonora s-a adresat cu cerere de

chemare în judecată împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova cu

privire la repararea prejudiciului material și moral.

În motivarea acțiunii reclamanta a indicat că serele pentru creșterea

legumelor i-au fost distruse, în mod ilegal, iar prin hotărârea Judecătoriei

Orhei din 31 martie 2008, s-a dispus încasarea din contul lui Serbinov Vasile

a prejudiciului material și moral în cuantum de 38336 lei. Prezenta hotărâre

nu s-a executat, fapt despre care s-a anunțat Ministerul Justiției al Republicii

Moldova și Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești, fiind primite doar

promisiuni că se va executa.

A relatat reclamanta că la insistența sa de a se îndeplini cererea din 15

ianuarie 2009 de luare a bunurilor materiale sechestrate în contul datoriei,

statul Republica Moldova i-a permis lui Serbinov Vasile să vândă, să împartă

bunurile materiale sechestrate și să scrie cerere la Curtea de Apel Chișinău

peste un termen de 11 luni de la pronunțarea hotărârii definitive și irevocabile

1

din 31 martie 2008, aceasta fiind examinată la 08 aprilie 2009 și prin

încheierea Curții de Apel Chișinău din 13 mai 2009 nu s-a dat curs acestei

cereri, iar Curtea Supremă de Justiție, prin decizia din 02 septembrie 2009 a

primit cererea lui Serbinov Vasile, a pus-o în termen fără nici o probă ce ar

explica întârzierea de 11 luni de la pronunțarea hotărârii irevocabile din 31

martie 2008. Astfel, prin decizia Curții de Apel Chișinău din 03 martie 2010

s-a respins definitiv cererea lui Serbinov Vasile și a fost menținută hotărârea

Judecătoriei Orhei din 31 martie 2008.

A mai relatat că, la 03 noiembrie 2010, Curtea Supremă de Justiție peste

un termen de 8 luni de la pronunțarea deciziei Curții de Apel Chișinău din 03

martie 2010 și-a permis să primească recursul repetat al lui Serbinov Vasile,

ignorând decizia Curții de Apel Chișinău din 03 martie 2010.

La 03 februarie 2011, Curtea de Apel Chișinău a modificat hotărârile

judecătorești irevocabile a două instanțe de judecată și a aprobat numai

prejudiciul material greșit calculat de Judecătoria Orhei în sumă de 9279 lei,

încălcându-se și art. 1398 alin.(1) Cod civil, iar peste un termen de 10 luni

Curtea Supremă de Justiție, la 01 decembrie 2011, a susținut decizia Curții de

Apel Chișinău din 03 februarie 2011, ignorând existența deciziei Curții de

Apel Chișinău din 03 martie 2010.

În continuare a notat că Judecătoria Orhei, la 03 februarie 2012, în urma

examinării cererii neexistente a întocmit un alt titlu executoriu, deși hotărârea

judecătorească la dosar lipsește, iar în baza acestui document executoriu

modificat în folosul infractorului, peste mai mult de 6 luni, Judecătoria Orhei,

la 24 august 2012, la cerința executorului, în mod secret, a anulat hotărârea

irevocabilă a Judecătoriei Orhei din 31 martie 2008, încălcând prevederile art.

249 alin. (1) și art. 254 alin. (3) CPC și art. 6 al CEDO.

A invocat că Curtea de Apel Chișinău, la 17 noiembrie 2015, a anulat

încheierea Judecătoriei Orhei din 28 iunie 2015, a întors dosarul la o nouă

examinare pentru a se emite o decizie definitivă cu o executare imediată, iar

prin încheierea Judecătoriei Orhei din 11 februarie 2016 a fost strămutată

cauza la judecare la Curtea Supremă de Justiție care, la 30 martie 2016, a

respins revizuirea deciziei din 01 decembrie 2011, pe care nimeni nu a cerut-o

și Judecătoria Orhei a trimis dosarul în arhivă.

A susținut că hotărârea Judecătoriei Orhei din 31 martie 2008 a devenit,

conform art. 254 alin.(2) CPC, definitivă și irevocabilă după expirarea

termenului de atac de 20 zile și nu de 11 luni, iar conform art. 254 alin.(3)

CPC hotărârile judecătorești irevocabile nu pot fi contestate în alt proces

odată ce faptele și raporturile juridice sunt stabilite în hotărârea

judecătorească irevocabilă și nu pot fi modificate, nici anulate. Astfel,

hotărârea numită, conform art. 63 Cod de executare, trebuia executată în curs

de 3 luni - 90 zile, însă nu s-a executat nici în curs de 9 ani, încălcându-se art.

120 al Constituției R. Moldova și dreptul său la executarea hotărârilor

judecătorești în termen rezonabil, deoarece în cursul examinării cazului timp

2

de 9 ani s-au folosit termenele de 4, 5, 6, 7, 8, 10 luni, încălcându-se Legea,

iar Curtea Supremă de Justiție la 02 septembrie 2009 a pus cererea acestuia ca

fiind înaintată în termen, fără careva probe de întârziere a 11 luni, încălcându-

se art. 116 CPC, deoarece la 03 noiembrie 2010, peste 8 luni de la

pronunțarea deciziei Curții de Apel Chișinău din 03 martie 2010, a primit

recursul repetat al debitorului, deși termenul de decădere este de 2 luni

conform art. 434 CPC, ce nu poate fi restabilit, încălcându-se și art. 254

alin.(1) CPC.

Consideră ca fiind nelegitime toate hotărârile judecătorești emise după

termenul de 11 luni, ce au adus-o într-o stare critică, timp de 9 ani a suportat

foame, frig, diferite stresuri, lipsă de medicamente, fiindu-i încălcate

drepturile garantate de art. art. 26, 30, 43, 46, 47, 120 ale Constituției R.

Moldova, art. art. 6, 8, 10, 13, 17 ale CEDO, astfel încât statul este dator să-i

recupereze pierderile serelor distruse, ce a fost silită să le piardă din cauza

încălcărilor de Legi în curs de 9 ani.

În temeiul celor descrise, reclamanta a solicitat restituirea costului roadei

pierdute din cauza acțiunilor nelegitime ale Ministerului Justiției al Republicii

Moldova și anume costul roadei pierdute în anotimpul de primăvară a

legumelor, ceapă verde de pe o suprafață de 323 m.p. și ridichii de lună de pe

o suprafață de 323 m.p. în lunile martie și aprilie pe anii 2008-2017, 2008-

138890 lei, 2009-154040 lei, 2010-163630 lei, 2011-184110 lei, 2012-190570

lei, 2013-551393 lei, 2014-482665 lei, 2015-248400 lei, 2016-208025 lei

(suma totală a venitului de primăvară pierdut – 2321723 lei), costul roadei

pierdute de sezon în lunile iunie-octombrie pe anii 2008-2017, 2008-148412

lei, 2009-121781 lei, 2010-158383 lei, 2011-153995 lei, 2012-180271 lei,

2013-295707 lei, 2014-278201 lei, 2015-198508 lei, 2016-165984 lei, (suma

pierderilor de sezon 1701242 lei) și repararea prejudiciului moral a câte

75000 lei pentru fiecare an, iar în total suma de 750000 lei.

Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 20 septembrie

2017, cererea de chemare în judecată depusă de Hacina Eleonora împotriva

Ministerului Justiției al Republicii Moldova cu privire la restituirea costului

roadei pierdute de sezon și repararea prejudiciului moral s-a respins ca

neîntemeiată.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 14 martie 2018, s-a admis

cererea de apel depusă de Hacina Eleonora, s-a casat hotărârea Judecătoriei

Chișinău, sediul Buiucani din 20 septembrie 2017 și s-a emis o nouă hotărâre

prin care s-a admis parțial acțiunea înaintată de către Hacina Eleonora, s-a

încasat de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Justiției al

Republicii Moldova în beneficiul Eleonorei Hacina, pentru încălcarea

dreptului la executare în termen rezonabil a hotărârii judecătorești, prejudiciul

moral în sumă de 15000 lei, în rest acțiunea s-a respins ca neîntemeiată.

Nefiind de acord cu decizia menționată, la 03 mai 2018, în termenul

prevăzut de lege, Hacina Eleonora a declarat recurs, solicitând casarea

3

deciziei Curții de Apel Chișinău din 14 martie 2018 cu restituirea cauzei la

rejudecare la Curtea de Apel Chișinău.

În motivarea recursului, cu reiterarea motivelor de fapt și de drept

invocate pe parcursul examinării cauzei în instanțele judecătorești ierarhic

inferioare, recurenta și-a manifestat dezacordul cu decizia Curții de Apel

Chișinău din 14 martie 2018, indicând că instanța de apel a admis suma de

15000 lei, fără a prezenta vreun calcul, precum și temeiul legal în acest sens.

La fel, recurenta a invocat că instanța de apel nu a motivat cauza pentru care

neexecutarea hotărârii judecătorești din 31 martie 2008 iar fi imputabilă.

La 29 mai 2018, Ministerul Justiției al Republicii Moldova a declarat

recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 14 martie 2018,

solicitând casarea deciziei instanței de apel cu menținerea hotărârii

Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 20 septembrie 2017.

În motivarea recursului recurenta a indicat că instanța de apel a

interpretat în mod eronat legea, a apreciat arbitrar probele, fără să țină cont de

faptul că neexecutarea hotărârii Judecătoriei Orhei din 31 martie 2008 a

constituit o dată obiect de examinare de către instanța de judecată.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen

de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea

nu prevede altfel.

Având în vedere că copia deciziei integrale a instanței de apel a fost

expediată în adresa părților la 21 aprilie 2018 (f.d. 253, vol I), cât și faptul că

la materialele cauzei lipsesc careva probe ce ar demonstra momentul

comunicării acesteia, recursul Ministerului Justiției al Republicii Moldova se

consideră declarat în termen.

În acest sens CtEDO a admis faptul că instituirea unor termene pentru

sesizarea instanței este o cale de realizarea a unei bune administrări a justiției,

cu condiția ca impunerea acestora să nu lezeze dreptul de acces la justiție în

substanța sa. De aceea, Curtea a constatat că impunerea unui termen de recurs

care să curgă de la data pronunțării hotărârii, pe care părțile nu o cunosc

întotdeauna, și de la data depunerii hotărârii la grefa instanței care a

pronunțat-o este dovada unui formalism excesiv care a condus la anularea, în

substanță, a posibilității reclamantului de a sesiza o instanță (cauza Agatianos

vs. Grecia).

La 14 iunie 2018, Hacina Eleonora a depus referință la recursul declarat

de Ministerul Justiției al Republicii Moldova, solicitând respingerea

recursului din motiv că a fost depus înafara termenului legal și fără a fi

indicate temeiurile legale în acest sens.

Examinând temeiurile recursurilor, completul Colegiului civil, comercial

și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție a RM consideră că

recursurile sunt inadmisibile din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC RM, părțile și alți participanți la

proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea

4

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de

drept procedural.

Alineatele (2) și (3) al articolului menționat, prevăd exhaustiv cazurile în

care se consideră că au fost aplicate eronat normele de drept material sau

procedural, iar alin. (4) prevede că săvîrșirea altor încălcări decît cele indicate

la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura

în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau

în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către

instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au

dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră

inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute

la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție consideră că recursurile declarate de Hacina

Eleonora și Ministerul Justiției al Republicii Moldova nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC, or recurenții nu au

invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei contestate, ci au

formulat critici ce se axează asupra fondului cauzei.

Prin urmare, argumentele recursurilor nu indică la încălcarea esențială

sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural de către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a

actului judecătoresc recurat.

Colegiul reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII CPC, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a

probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau

alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în

urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs. Prin prisma art.

432 alin.(4) CPC, instanța de recurs poate interveni în materia probațiunii

doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă că instanța de apel a

apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de

apreciere a probelor stabilite în art. 130 CPC. Din recursurile declarate nu

rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a

probelor.

Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv

numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar

legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Astfel, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că, procedura

admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs

se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

În acest context, completul reține că dreptul unei persoane de acces liber

la justiție poate fi limitat, inclusiv prin instituirea procedurii de examinare a

5

admisibilității recursului, or prin însăși natura lor, condițiile pentru

examinarea unei cereri introduse ре о cale de atac extraordinară pot fi mai

stricte decât condițiile stabilite pentru о cale de atac ordinară. Asemenea

rigori urmăresc scopul de aplicare și interpretare unitară a legislației și

îndeplinesc funcțiile de administrare eficientă a justiției, fiind în deplină

concordanță cu art. 6 din CEDO (hotărârea Trevisanato contra Italiei din 15

septembrie 2016).

În astfel de circumstanțe, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera recursurile declarate de Hacina Eleonora și Ministerul Justiției al

Republicii Moldova ca fiind inadmisibile.

În conformitate cu art. art. 269-270, 433 lit. a), 440 CPC, completul

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme

de Justiție,

d i s p u n e:

Recursurile declarate de Hacina Eleonora și Ministerul Justiției al

Republicii Moldova se consideră inadmisibile.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului Ion Druță

Judecătorii Luiza Gafton

Victor Burduh

6