Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
3r-68/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
2 aprilie 2014
Părțile
Cojocari Vladimir vs Marele Stat Major al Armatei Naţionale
Pe scurt
Termenul de declarare a apelului

3r-68/14 — Anularea procesului verbal, restabilirea calităţii de participant de luptă din cadrul conflictului armat

prima instanţă E. Palanciuc dosarul nr.3r-68/14 instanţa de apel M. Anton A. Panov T. Pelin DECIZIE 02 aprilie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî, Ion Corolevschi examinând recursul declarat de către Vladimir Cojocari, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Vladimir Cojocari împotriva Marelui Stat Major al Armatei Naţionale cu privire la anularea procesului verbal, recunoaşterea şi restabilirea calităţii de participant de luptă din cadrul conflictului armat din Transnistria cu atribuirea statutului de veteran de război cu eliberarea legitimaţiei de veteran de război, repararea prejudiciului material şi moral, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 06 februarie 2014, prin care a fost respinsă cererea de repunere în termenul de declarare a apelului şi restituită cererea de apel depusă de către Vladimir Cojocari ca fiind depusă înafara termenului legal, c o n s t a t ă: La 27 mai 2011, Vladimir Cojocari a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Marelui Stat Major al Armatei Naţionale cu privire la anularea procesului verbal, recunoaşterea şi restabilirea calităţii de participant de luptă din cadrul conflictului armat din Transnistria cu atribuirea statutului de veteran de război cu eliberarea legitimaţiei de veteran de război, repararea prejudiciului material şi moral.

În motivarea acţiunii a indicat că s-a adresat cu o cerere prealabilă către SAM raionul Briceni pentru obţinerea statutului de veteran şi eliberarea legitimaţiei de veteran de război. La data de 28 aprilie 2011 a primit răspuns la cererea depusă la Direcţia Personal, Marele Stat Major al Armatei Naţionale, prin care a fost informat că conform procesului –verbal nr. 10 din 06 aprilie 2011 a fost adoptată decizia de a nu-l confirma ca participant la acţiunile de luptă din cadrul conflictului armat, neexistând temei pentru atribuirea statutului de veteran de război şi eliberarea legitimaţiei respective.

Consideră că decizia adoptată este ilegală şi pasibilă de a fi anulată invocînd că conform extrasului din procesul-verbal nr. 4 al şedinţei comisiei raionale pentru soluţionarea problemelor participanţilor la conflictul armat pentru apărarea integrităţii şi independenţei Republicii Moldova din 05 mai 2005, comisia raională Briceni a examinat în baza cererilor fişelor personale ale participanţilor la conflictul armat pentru apărarea integrităţii şi independenţei Republicii Moldova şi certificatul Comisariatului de Poliţie Briceni, prin care a decis a confirma 2 participarea la conflictul armat din Transnitria a cet.

Cojocari Vladimir Pentelei din 22 aprilie 1992 pînă la 02 mai 1992. Conform livretului militar al lui Cojocari Vladimir la fila nr. 7, rubrica nr. 18 – participare la lupte, este scris că a participat la apărarea integrităţii şi independenţei Republicii Moldova, faptul dat se confirmă prin ordinul nr. 21 din 10 martie 2004 Spitalului din Lipcani r-nul Briceni şi Extrasul din ordinul nr. 48 al Spitalului Central al Raionului Briceni din 20 aprilie 1992, precum şi prin declaraţiile coparticipanţilor cet. Sîrbu Grigore şi cet. Şestac Victor. Mai susţine că, statutul de participant la conflictul armat pentru apărarea integrităţii şi independenţei Republicii Moldova a lui Cojocari Vladimir corespunde realităţii şi prevederilor legale.

Ulterior, Vladimir Cojocari a depus cerere suplimentară prin care şi-a concretizat pretenţiile solicitînd: anularea procesului-verbal nr. 10 din 06 aprilie 2011, adoptat de Comisia Marelui Stat major al Armatei Naţionale pentru examinarea autenticităţi documentelor confirmative în vederea eliberării legitimaţiilor veteranilor de război şi participarea la lichidarea consecinţelor catastrofei de la CAE Cernobîl; recunoaşterea şi restabilirea statutului de veteran de război – în special, în calitate de persoană civilă delegată în vederea îndeplinirii unor misiuni speciale în scopul asigurării eficienţei acţiunilor de luptă din cadrul conflictului armat; obligarea eliberării legitimaţiei de veteran de război pe numele lui Vladimir Cojocari de către Comisia Marelui Stat Major al Armatei Naţionale pentru examinarea autenticităţii documentelor confirmative în vederea eliberării legitimaţiilor veteranilor de război şi participarea la lichidarea consecinţelor catastrofei de la CAE Cernobîl; repararea prejudiciului material în mărime de 3500 lei, alocaţiile lunare achitate veteranilor de război în mărime de 100 lei pentru trei ani, adică 36 luni; repararea prejudiciului moral în mărime de 15000 lei şi încasarea cheltuielilor de asistenţă juridică în mărime de 3500 lei.

Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 24 noiembrie 2011 acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 20 iunie 2012 a fost admis recursul declarat de către Vladimir Cojocari, casată hotărîrea primei instanţe cu restituirea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Chişinău. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 01 martie 2013 a fost strămutată acţiunea după competenţă teritorială şi jurisdicţională la Judecătoria Centru, mun. Chişinău. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 03 octombrie 2013 acţiunea lui Vladimir Cojocari a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 06 februarie 2014 a fost respinsă cererea de repunere în termenul de declarare a apelului a lui Vladimir Cojocari şi a fost restituită lui Vladimir Cojocari cererea de apel ca fiind depusă în afara termenului legal.

La 21 februarie 2014, în termenul prevăzut de lege, Vladimir Cojocari a declarat recurs împotriva încheierii instanţei de apel, cerînd admiterea acestuia, casarea încheierii şi trimiterea pricinii spre judecarea apelului în instanţa de apel. Recurentul Vladimir Cojocari în motivarea recursului a indicat că nu este de acord cu încheierea instanţei de apel, deoarece instanţa de apel la emiterea acesteia a încălcat normele de drept procedural. 3 A indicat că la 06 noiembrie 2013 a solicitat repunerea în termen unde a argumentat dovada imposibilităţii îndeplinirii actului de procedură în interiorul termenului prevăzut de lege. Mai mult participanţilor la proces care nu au fost prezenţi la pronunţarea dispozitivului hotărîrii primesc copia hotărîrii în decurs de 5 zile însă el nu a recepţionat copia acesteia.

Consideră că cererea de repunere în termen întemeiată şi probată, deoarece el a fost internat în spital în staţionar, în legătură cu problemele de sănătate şi anume că în perioada 21 octombrie 2013 – 30 octombrie 2013, iar după ce a fost externat a urmat tratament la domiciliu, fapt confirmat prin extrasul eliberat de IMSP SR Briceni. În conformitate cu art. 426 al. (3) Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de trei luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. Pe parcursul judecării pricinii s-a constatat că prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 03 octombrie 2013 acţiunea lui Vladimir Cojocaru a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. Nefiind de acord cu hotărârea primei instanţe, la 06 noiembrie 2013, Vladimir Cojocari a depus o cerere de apel, solicitît totodată şi repunerea în termen a apelului. Instanţa de apel, prin încheierea din 06 februarie 2014, a respins cererea de repunere în termenul de declarare a apelului a lui Vladimir Cojocari şi a restituit cererea de apel depusă de către Vladimir Cojocari ca fiind depusă în afara termenului legal.

În conformitate cu art. 369 alin. (1) lit. b) Codul de procedură civilă, instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelul a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanţa de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen. În conformitate cu art. 362 alin. (1) Codul de procedură civilă, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărârii, dacă legea nu prevede altfel. Din materialele dosarului şi, anume, din procesul-verbal al şedinţei de judecată a primei instanţe din 03 octombrie 2013 rezultă că reprezentantul recurentului, Daniela Cojocaru, care a participat la examinarea cauzei chiar de la iniţierea acesteia în instanţa de judecată a fost prezentă în şedinţa de judecată, a dat explicaţii, a luat parte la susţinerile verbale şi în prezenţa ei a fost pronunţat dispozitivul hotărârii, fiindu-le explicate căile şi termenul de atac a acesteia.

Cu toate acestea, Vladimir Cojocari prin intermediul reprezentantului său Daniela Cojocaru a declarat apel la 06 noiembrie 2013, adică cu depăşirea 4 termenului de 30 zile prevăzut de lege şi anume cu depăşirea termenului de declarare a apelului cu 2 zile. De asemenea, s-a stabilit solicitarea repunerii în termen din motivul stării de sănătate a recurentului Vladimir Cojocari, anexînd la cerere de apel certificatul medical, însă fără a prezenta dovada imposibilităţii îndeplinirii actului procedural în interiorul termenului prevăzut de lege. În conformitate cu art. 326 alin. (3) CPC se stabileşte posibilitatea repunerii în termen a cererii de apel, această procedură fiind ghidată de prevederile art. 116 CPC.

În conformitate cu art. 116 alin. alin. (1), (3) şi (4) Codul de procedură civilă, persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanţă. La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. Repunerea în termen nu poate fi dispusă decît în cazul în care partea şi-a exercitat dreptul la acţiune înainte de împlinirea termenului de 30 de zile, calculat din ziua în care a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care justifică depăşirea termenului de procedură. Reieşind din normele de drept procedural enunţate Vladimir Cojocari trebuia să-şi exercite dreptul la acţiune înainte de îndeplinirea termenului de 30 zile, calculat din ziua pronunţării hotărârii.

Însă recurentul şi reprezentantul acestuia a ignorat acest fapt şi a contestat hotărîrea primei instanţe abia la 06 noiembrie 2013, astfel fiind omis termenul căii de atac cu două zile. Prin urmare, instanţa de apel întemeiat a concluzionat că Vladimir Cojocari a depus cerere de apel cu omiterea termenului prevăzut de lege, deoarece legislaţia procedurală prevede expres declararea apelului în termen de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărârii. Nu poate fi considerat drept temeinic argumentul recurentului precum că termenul de depunere a apelului urmează a fi calculat de la data cînd a primit copia dispozitivului hotărîrii, deoarece recurentul interpretează eronat norma de drept procedurală, cu atît mai mult că în cadrul examinării pricini a fost asistat de avocat care a fost prezent la data pronunţării dispozitivului hotărîrii şi care a primit copia dispozitivului, fapt confirmat prin semnătura acestuia în recipisa din 03 octombrie 2013 (f.d.186).

S-a mai stabilit că prin mandatul nr. 0043192 din 15 iunie 2011 se atestă dreptul avocatului Daniela Cojocaru de a contesta hotărîrea primei instanţe, iar în situaţia în care Vladimir Cojocari a fost internat staţionar în spital justifică posibilitatea recurentului de a declara apel prin intermediul avocatului. De asemenea, din certificatul medical anexat la actele pricinii se denotă faptul că recurentul Vladimir Cojocari a avut posibilitate personal să formuleze cererea de apel, dat fiind că a fost externat la 30 octombrie 2013, iar termenul limită de declarare a apelului a expirat la 04 noiembrie 2013. Or, termenul de contestare cu apel a hotărârii primei instanţe este de 30 zile din data pronunţării dispozitivului hotărîrii, astfel încît acesta nu poate fi exonerat de prescrierea termenului pe acest temei, decît în cazurile existenţei unor motive întemeiate, care justifică imposibilitatea declarării apelului în termenul stabilit de lege.

În asemenea împrejurări, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că instanţa de apel temeinic şi 5 legal a respins cererea de repunere în termenul de declarare a apelului şi a restituit cererea de apel depusă de către Vladimir Cojocari, iar ultimul în cererea de recurs nu a invocat nici un argument ce ar răsturna concluzia instanţei de apel. Astfel, din considerentele menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine încheierea instanţei de apel. În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către Vladimir Cojocari.

Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 06 februarie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Vladimir Cojocari împotriva Marelui Stat Major al Armatei Naţionale cu privire la anularea procesului verbal, recunoaşterea şi restabilirea calităţii de participant de luptă din cadrul conflictului armat din Transnistria cu atribuirea statutului de veteran de război cu eliberarea legitimaţiei de veteran de război, repararea prejudiciului material şi moral. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Iulia Sîrcu judecătorul Judecătorii Valentina Clevadî Ion Corolevschi

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.