2rac-175/14 — Încasarea prejudiciului material, penalităţilor şi dobînzilor

Prin hotărîrea judecătoriei Grigoriopol din 11 iunie 2013 a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată înaintată de SRL „Aparthotel” împotriva SA „Moldasig” şi intervenientul accesoriu Viorica Voloşina privind încasarea prejudiciului material, a dobînzii de întîrziere şi a penalităţii şi cheltuielilor de judecată.

Prin decizia Curţii de Apel Chișinău din 12 noiembrie 2013 a fost admis apelul declarat de SRL „Aparthotel”, casată hotărîrea judecătoriei Grigoriopol din 11 iunie 2013, cu pronunţarea unei noi hotărîri prin care s-a încasat de la SA „Moldasig” în beneficiul SRL „Aparthotel” suma prejudiciului material în mărime de 38921 lei, suma penalităţii de întîrziere în mărime de 13284, 48 lei, suma dobînzii de întîrziere în mărime de 12720, 37 lei, iar în total suma de 64925, 85 lei. 1

La data de 03.02.2014, recurentul SA „Moldasig” a declarant recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 12 noiembrie 2013, solicitînd casarea deciziei instanţei de apel și menţinerea hotărîrii primei instanţe.

În motivarea recursului, recurentul SA „Moldasig” a declarant că, în urma accidentului rutier, care este caz asigurat, SA „Moladasig” a decis prin ordinul Directorului General să achite intimatului suma de 37155,00 de lei, conform contului prezentat de staţia de reparaţie direct beneficiarului despăgubirii de asigurare. Însă, la rîndul său, intimatul în instanţa de judecată a solicitat încasarea diferenţei în sumă de 38921,00 de lei, stabilit prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 069 din 13.01.2012.

Menţionează că raportul dat este unul teoretic şi nu reflectă real cuantumul prejudiciului material cauzat automobilului asigurat. Invocă la acest capăt că staţia de reparaţie CaraAuto Service SRL repară acest automobil cu suma de 37155,00 de lei, ba chiar şi staţia „DAAC Hermes” SA la care solicita reclamantul să fie reparat automobilul ar repara cu suma de 74686,00 de lei.

Arată că calculul despăgubirii de asigurare este stabilit în baza contului staţiei de reparaţie la care a fost îndreptat asiguratul de către recurent, fapt care este menţionat şi în pct. 7.3 al contractului de asigurare încheiat între părţi.

Consideră că SRL „Aparthotel” nejustificat încearcă să încaseze o sumă de bani cu titlu de despăgubire, contrar prevederilor contractuale. Mai mult ca atît suma solicitată nici nu este prejudiciul real cauzat, dar un calcul teoretic, iar reclamantul de fapt nu a prezentat nici o probă care ar fi de fapt prejudiciul suportat.

Analizînd modul în care recurentul şi-a exercitat dreptul la recurs, fără a se expune cu referire la legalitatea deciziei instanţei de apel atacate, Colegiul consideră recursul drept inadmisibil din următoarele motive.

Potrivit art. 437 alin.(1) lit. f) CPC, cererea de recurs trebuie să conţină, printre altele, esenţa şi temeiurile recursului, argumentul ilegalităţii deciziei atacate. Totodată, participanţii la proces sunt în drept să declare recurs numai în cazul în cazul în care invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) sau (4) CPC. Astfel, recursul împotriva deciziilor instanţei de apel este o cale de atac de drept, vizînd în exclusivitate legalitatea actului de dispoziţie contestat.

Colegiul constată că, argumentele invocate de recurent în cererea de recurs vizează temeinicia deciziei instanţei de apel şi ar putea fi încadrate în temeiul prevăzut de art.386 alin.(1) lit.b) CPC, aplicabil doar procedurii de apel, însă asemenea, temei nu se regăseşte în art. 432 CPC aplicabil recursului.

Colegiul reţine că, potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII CPC, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a 2 probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs.

Prin prisma art.432, alin.(4) CPC, instanţa de recurs poate interveni în materia probaţiunii doar sub aspect procedural şi anume dacă se invocă că, instanţa de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcînd în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art.130 CPC.

Din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor.

Cu referire la argumentele recurentului precum că instanţa de apel nu a dat o apreciere cuvenită circumstanţelor cauzei cu încălcarea eronată a normelor de drept material, nu poate constitui temei pentru recurs în Secţiunea a II-a. Mai mult ca atît, aceste argumente poartă un caracter declarativ, nefiind posibilă determinarea aspectului de legalitate al deciziei instanţei de apel ce urmează a fi supus controlului judiciar.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător.

Avînd în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de SA „Moldasig” nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4) CPC şi, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e: Se recunoaşte inadmisibil recursul declarat de societatea pe acţiuni „Moldasig” împotriva deciziei Curţii de Apel Chișinău din 12 noiembrie 2013. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Svetlana Filincova Galina Stratulat Iurie Bejenaru 3