2ra-908/14 — Recunoaşterea tranzacţiei de cesiune a creanţei, recunoaşterea în calitate de creditor, instituirea ipotecii şi încasarea cheltuielilor de judecată

Prin hotărîrea judecătoriei Orhei din 08 mai 2013 cererea de chemare în judecată depusă de Creciun Elena a fost admisă parţial, fiind recunoscută tranzacţia de cesiune de creanţe în mărime de 173385, 15 lei achitată de Oxinte Petru şi Creciun Elena faţă de BC,,Moldindconbank”SA filiala Orhei în calitate de obligaţiune a societăţii comerciale ,,Comleodor” SRL conform contractului de credit. A fost recunoscută calitatea de creditor a reclamanţilor Oxinte Petru şi Creciun Elena în valorificarea creanţei conform contractului de credit încheiat cu debitorul SC,,Comleodor”SRL. S- a instituit ipoteca asupra bunului gajat- atelierul lit. 1, nr. cadastral 6417.000.025.01 cu suprafaţa la sol 936.7 m2, cu volumul construcţiei 6814 m3 şi lotul de teren cu S. de 0.54 ha, număr cadastral 6417000.025 – drept garanţie al asigurării rambursării împrumutului cesionat faţă de creditorul Oxinte Petru şi Creciun Elena. A fost considerat bunul ipotecat ca garanţie de executare în favoarea noilor creditopri ipotecari Oxinte Petru şi Creciun Elena şi s-a interzis Oficiului Cadastral Teritorial 1 Orhei să stingă dreptul de ipotecă asupra bunului ce aparţine lui Ţurcan Leonid şi anume asupra: Atelier lit. 1, număr cadastral 6417.000.025.01 cu suprafaţa la sol de 936.7 m2 cu volumul construcţiei 6814 m3 şi lotul de teren cu S. de 0.54, număr cadastral 6417000.025. În rest cerinţele au fost respinse ca neîntemeiate.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 19 noiembrie 2013 au fost respinse apelurile declarate de Ţurcan Iulia, Ţurcan Leonid şi SRL,,Comleodor” şi menţinută hotărîrea judecătoriei Orhei din 08 mai 2013.

La 14 ianuarie 2014 Ţurcan Iulia, Ţurcan Leonid şi societatea cu răspundere limitată ,,Comleodor” au declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 19 noiembrie 2013 şi hotărîrii judecătoriei Orhei din 08 mai 2013, solicitînd casarea acestora şi emiterea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii.

În motivarea recursului recurenţii au indicat dezacordul cu hotărîrile contestate prin faptul că instanţele de judecată nu au aplicat legea care trebuia să fie aplicată şi au aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată, iar pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participle la judecarea ei. În acest sens menţionează că instanţele de fond şi apel nu au aplicat prevederile obligatorii ale art. 267 Cod civil privind omiterea termenului general de prescripţie extinctivă cu toate că intimaţii au achitat datoria SRL,,Comleodor” faţă de BC,,Moldindconbank” SA la 07.03.2008 pentru a elibera gajul, dar s-au adresat cu cererea de chemare în judecată abia la 09 februarie 2012. De asemenea indică recurenţii că nu au datorii faţă de intimaţi, iar atelierul şi terenul litigios nu este proprietatea SRL,,Comleodor”, ci este a lor personală.

În referinţele din 18 martie 2014, intimaţii Creciun Elena, Oxinte Petru şi BC,,Moldindconbank”SA au indicat că argumentele recursului sunt neîntemeiate, solicitînd respingerea acestuia ca inadmisibil, cu menţinerea deciziei instanţei de apel şi a hotărîrii primei instanţe, pe care le consideră legale şi întemeiate, fiind bazate pe aplicarea corectă a normelor de drept material şi procedural.

Analizînd modul în care recurenţii şi-au exercitat dreptul la recurs, fără a se expune cu referire la legalitatea deciziei instanţei de apel atacate, Colegiul consideră recursul drept inadmisibil din următoarele motive.

În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Consecvent art. 432 prevede exhaustiv temeiurile de declarare a cererii de recurs, iar invocarea altor încălcări ale normelor procedurale, a altor norme de drept material, aprecierea incorectă a circumstanţelor de fapt în susţinerea recursului, pornind de la specificul acestei faze a procesului, nu poate avea loc.

Potrivit art. 437 alin.(1) lit.f) CPC „cererea de recurs trebuie să conţină, printre altele, esenţa şi temeiurile recursului, argumentul ilegalităţii deciziei atacate”. Totodată, participanţii la proces sunt în drept să declare recurs numai în cazul în care 2 invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) sau (4) CPC. Astfel, recursul împotriva deciziilor instanţei de apel este o cale de atac de drept, vizînd în exclusivitate legalitatea actului de dispoziţie contestat. Colegiul constată că argumentele invocate de recurenţi în cererea de recurs vizează temeinicia deciziei instanţei de apel şi a hotărîrii instanţei de fond şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC, care să justifice afirmaţia de ilegalitate a deciziei instanţei de apel. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

Referitor la argumentul recurenţilor privind aplicarea eronată de către instanţa de apel a normelor de drept material, Colegiul menţionează că în cererea de recurs nu se indică prin ce s-a manifestat aplicarea eronată a normelor de drept material şi din care circumstanţe aceasta rezultă. Colegiul reţine că acest argument al recurenţilor poartă un caracter declarativ, nefiind posibilă determinarea aspectului de legalitate al deciziei instanţei de apel ce urmează a fi supus controlului judiciar.

Totodată, instanţa de recurs reiterează şi faptul că conform articolului 13 din Convenţia Europeană recursul trebuie să fie unul "efectiv", atît în practică, cît şi în drept. Un astfel de recurs este cerut pentru pretenţiile care pot fi considerate ca fiind „serioase şi legitime" conform Convenţiei (a se vedea Mitropolia Basarabiei şi alţii vs. Moldova, nr.45701/99, §137, ECHR 2001-XII).

Avînd în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de Ţurcan Iulia, Ţurcan Leonid şi societatea cu răspundere limitată ,,Comleodor” nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4) CPC şi, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e: Se recunoaşte inadmisibil recursul declarat de Ţurcan Iulia, Ţurcan Leonid şi societatea cu răspundere limitată ,,Comleodor” împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 19 noiembrie 2013. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului Iulia Sîrcu Judecătorii Ion Corolevschi Valentina Clevadî 3