- Dosarul nr.
- 3ra-150/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 5 februarie 2014
- Părțile
- Bobotrîn Vera vs Primăria Ciuciulea rl Glodeni
- Pe scurt
- Termenele de adresare în instanţa de contencios administrativ
3ra-150/14 — Anularea actului administrativ, repunerea în funcţie, încasarea salariului pe perioada lipsei forţate de la serviciu, încasarea sumelor, repararea prejudiciului material şi moral
prima instanţă: V. Nogai dosar. nr.3ra-150/14 instanţa de apel: T. Duca, S. Procopciuc, A. Albu DECIZIE 05 februarie 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Tatiana Vieru, Ion Corolevschi Vladimir Timofti, Svetlana Novac examinînd recursul declarat de către Bobotrîn Vera, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată formulată de către Bobotrîn Vera împotriva Primăriei satului Ciuciulea, raionul Glodeni cu privire la anularea actului administrativ, repunerea în funcţie, încasarea salariului pe perioada lipsei forţate de la serviciu, încasarea sumelor, repararea prejudiciului material şi moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 08 octombrie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de Bobotrîn Vera, fiind menţinută hotărîrea Judecătoriei Glodeni din 31 mai 2013, prin care acţiunea a fost respinsă, c o n s t a t ă: La data de 11 februarie 2013, reclamanta Bobotrîn Vera s-a adresat în instanţa de judecată cu o acţiune civilă împotriva Primăriei satului Ciuciulea, raionul Glodeni cu privire la anularea actului administrativ, repunerea în funcţie, încasarea salariului pe perioada lipsei forţate de la serviciu, încasarea sumelor, repararea prejudiciului material şi moral.
În motivarea acţiunii, reclamanta a invocat că, a lucrat la Primăria satului Ciuciulea raionul Glodeni în funcţie de contabil-şef în perioada 01 august 1990 – 30 noiembrie 2006. Prin dispoziţia Primarului satului Ciuciulea, raionul Glodeni nr. 29 din 24 octombrie 2006, la cererea personală, a fost transferată din funcţia de contabil-şef al Primăriei şi numită în funcţie de specialist în problemele perceperii fiscale, începînd cu 01 noiembrie 2006. La acel moment, deja obţinuse dreptul la pensie pentru limita de vîrstă şi primea pensie nu ca funcţionar public. Prin dispoziţia din 24 octombrie 2006 a fost încheiat contractul de muncă pe un termen nedeterminat şi nu i s-a cerut să fie încheiat careva contract individual de muncă pe un termen determinat.
1 Îndeplinind funcţia de specialist în problemele perceperii fiscale, în ultimii ani de serviciu, n-a fost sancţionată disciplinar, şi de aceea, consideră că, angajatorul n-a avut temei legal pentru a desface contractul de muncă. După primirea documentelor de la Primăria satului Ciuciulea, raionul Glodeni, a ajuns la concluzia, că prin dispoziţia nr. 43 din 08.11.12 emisă de primar, reclamanta a fost nelegitim concediată în legătură cu împlinirea vîrstei de 63 ani. Reclamanta Bobotrîn Vera a menţionat că, dispoziţia dată nu a semnat-o şi nu i-a fost înmînată copia ei, fiindu-i adusă la cunoştinţă la 14 februarie 2013. Primarul nu a respectat prevederile legale, deoarece la momentul eliberării reclamantei din funcţie, nu i-a fost eliberat carnetul de muncă, fără, de care nu a avut posibilitatea de a se angaja la un alt post de lucru propus.
Prin acţiunile şi inacţiunile Primarului satului Ciuciulea raionul Glodeni, reclamantei i-au fost lezate drepturile prevăzute de legislaţia în vigoare, considerîndu-se persoană vătămată într-un drept al său de către o autoritate publică.
Cu concretizările ulterioare, reclamanta Bobotrîn Vera a solicitat repunerea în termenul de prescripţie, anularea dispoziţiei nr. 43 din 08 noiembrie 2012, emisă de Primarul satului Ciuciulea, raionul Glodeni, restabilirea în funcţie, obligarea pîrîtei Primăria satului Ciuciulea, raionul Glodeni să-i plătească salariul pe perioada lipsei forţate de la serviciu, pînă la data repunerii în funcţie, încasarea de la pîrîtă a îndemnizaţiei unice de funcţionar public în proporţie de 50 % din salariul de funcţie, obligarea pîrîtei să-i calculeze salariul pentru zilele de lucru 12-16 noiembrie 2012, perioadă în care a lucrat după concediere, obligarea pîrîtei să-i calculeze premiul pentru anul de lucru 2012, încasarea de la pîrîtă în folosul reclamantei a salariului mediu pînă la data de 26 februarie 2013, dată cînd a primit carnetul de muncă, a prejudiciului material şi moral în mărime de 28000 lei, precum şi a cheltuielilor de judecată.
Prin hotărîrea Judecătoriei Glodeni din 31 mai 2013 acţiunea a fost respinsă. Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 08 octombrie 2013 a fost respins apelul declarat de Bobotrîn Vera, fiind menţinută hotărîrea Judecătoriei Glodeni din 31 mai 2013. Invocînd netemeinicia şi ilegalitatea deciziei enunţate, recurenta Bobotrîn Vera, la data de 03 decembrie 2013, în termen legal a declarat recurs, solicitînd admiterea acestuia, casarea integrală a deciziei instanţei de apel şi a hotărîrii instanţei de fond, cu emiterea unei noi hotărîri privind admiterea integrală a acţiunii. În motivarea amplă a recursului, recurenta a invocat în esenţă că, la emiterea deciziei, instanţa de apel a aplicat eronat normele de drept material, manifestată prin interpretarea eronată a legii.
În acest context, a invocat că, instanţa de apel, în mod neîntemeiat a concluzionat despre omiterea termenului de prescripţie pentru înaintarea prezentei acţiuni, în partea ce ţine de contestarea dispoziţiei Primăriei satului Ciuciulea, raionul Glodeni nr. 43 din 08 noiembrie 2012. Or, actul administrativ sus-indicat 2 i-a fost comunicat recurentei la data de 14 februarie 2014, şi nu la data de 09 noiembrie 2012, în baza procesului-verbal, după cum, a menţionat instanţa de judecată. Tot în acest context, recurenta a susţinut că, dispoziţia nr. 43 din 08 noiembrie 2012 a fost emisă cu încălcarea prevederilor Legii cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public nr. 158 din 04 iulie 2008, ce ţine de încetarea raporturilor de serviciu în circumstanţe ce nu depind de voinţa părţilor.
De asemenea, recurenta Bobotrîn Vera a remarcat despre concluzia eronată a instanţei de apel privind nesolicitarea repunerii în termen de către recurent, deşi o asemenea solicitare a fost formulată. Recurenta a mai indicat că, instanţa de apel nu a dat aprecierea corespunzătoare faptului că, de la data de 12 noiembrie 2013 pînă la data de 16 noiembrie 2012, recurenta a fost admisă la serviciu, participînd la revizie şi întocmind actul de primire-predare al documentaţiei. În continuare, instanţele de judecată ierarhic inferioare nu au ţinut cont de faptul că, recurentei i-a fost cauzat un prejudiciu pentru reţinerea eliberării carnetului de muncă de către angajator. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces.
Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursurile neîntemeiate şi care urmează a fi respinse cu menţinerea deciziei instanţei de apel şi a hotărîrii primei instanţe din următoarele considerente. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce judecă recursul este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe. Verificînd argumentele recursurilor, coroborate circumstanţelor de drept pe care este întemeiată decizia instanţei de apel, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie constată că, instanţa de apel a dat apreciere corectă pretenţiilor deduse judecăţii, circumstanţelor de fapt stabilite, în rezultat, în mod legal şi întemeiat, a menţinut hotărîrea primei instanţe.
Actele cauzei denotă că, recurenta Bobotrîn Vera s-a adresat în instanţa de judecată cu o acţiune împotriva Primăriei satului Ciuciulea, raionul Glodeni, prin care a solicitat repunerea în termenul de prescripţie, anularea dispoziţiei Primarului satului Ciuciulea, raionul Glodeni nr. 43 din 08 noiembrie 2012, restabilirea în funcţie, obligarea Primăriei satului Ciuciulea, raionul Glodeni să-i plătească salariul pe perioada lipsei forţate de la serviciu, pînă la data repunerii în funcţie, încasarea de la Primăria satului Ciuciulea, raionul Glodeni a îndemnizaţiei unice de funcţionar public în proporţie de 50 % din salariul de funcţie, obligarea Primăriei satului Ciuciulea, raionul Glodeni să-i calculeze salariul pentru zilele de lucru 12-16 noiembrie 2012, obligarea Primăriei satului Ciuciulea, raionul Glodeni să-i calculeze premiul pentru anul de lucru 2012, încasarea de la Primăriei satului Ciuciulea, raionul Glodeni în folosul Verei Bobotrîn a salariului mediu pînă la data de 26 februarie 2013, dată cînd a primit 3 carnetul de muncă, a prejudiciului material şi moral în mărime de 28000 lei, precum şi a cheltuielilor de judecată.
Prin hotărîrea primei instanţe acţiunea a fost respinsă. În motivarea concluziei formulate, s-a reţinut depăşirea de către recurenta Bobotrîn Vera a termenului de contestare a dispoziţiei Primarului satului Ciuciulea, raionul Glodeni nr. 43 din 08 noiembrie 2012. Instanţa de fond a conchis în favoarea netemeiniciei cerinţelor recurentei privind calcularea salariului pentru zilele de 12-15 ale lunii noiembrie anul 2012. Or, în aceste zile a avut loc actul de primire-predare a documentaţiei. Astfel că, recurenta nu a îndeplinit careva atribuţii de serviciu. De asemenea, instanţa de fond a remarcat că, recurenta Bobotrîn Vera nu a prezentat probe care ar confirma reţinerea eliberării carnetului de muncă din vina angajatorului, precum şi imposibilitatea angajării recurentei la o altă unitate.
Aceeaşi soluţie a fost reţinută şi de instanţa de apel. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră legală şi întemeiată soluţia instanţelor de judecată, rezultată din justa interpretare şi aplicare a normelor de drept material. Astfel, analizînd circumstanţele faptice ale cauzei şi actele anexate la materialele dosarului, instanţa de recurs a reţinut că, recurenta Bobotrîn Vera, pe parcursul perioadei din 01.08.1990 pînă la 30.11.06 a lucrat la Primăria satului Ciuciulea, raionul Glodeni în funcţie de contabil-şef, (f.d.19). Prin dispoziţia nr. 29 din 24.10.2006 „Cu privire la transferarea contabilului-şef la o altă funcţie”, recurenta, în legătură cu ieşirea la pensie, a fost transferată în funcţia de perceptor fiscal, începînd cu 01.11.06, (f.d.26).
Prin dispoziţia nr. 43 din 08.11.2012 „Cu privire la încetarea raporturilor de serviciu a d.Bobotrîn Vera”, s-au încetat raporturile de serviciu ale recurentei cu Primăria satului Ciuciulea, raionul Glodeni, în temeiul art. 62 alin. (l) lit. d) a Legii nr.l58-XVI din 04.07.08 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, (f.d.17). La 09.11.2012, în prezenţa lucrătorilor din cadrul administraţiei publice locale-Boghiu Vera, Ecaterina Veringă, Rotari lidia, Adaşan Georgeta, Grecu Zinaida, de către Primăria satului Ciuciulea, raionul Glodeni a fost întocmit procesul-verbal pe faptul că recurenta Bobotrîn Vera i s-a adus la cunoştinţă dispoziţia privitor la încetarea raporturilor de muncă şi i s-a propus să o semneze, să ridice carnetul de muncă, însă, recurenta a refuzat, (f.d.43).
În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) şi din Legea contenciosului administrativ nr. 793 din 10 februarie 2000, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru a obţine anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Conform art. 17 alin. (1), (4) şi (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 793 din 10 februarie 2000, cererea prin care se solicită anularea unui act administrativ sau recunoaşterea dreptului pretins poate fi înaintată în termen de 4 30 de zile, în cazul în care legea nu dispune altfel.
Acest termen curge de la: a) data primirii răspunsului la cererea prealabilă sau data expirării termenului prevăzut de lege pentru soluţionarea acesteia; b) data comunicării refuzului de soluţionare a unei cereri prin care se solicită recunoaşterea dreptului pretins sau data expirării termenului prevăzut de lege pentru soluţionarea unei astfel de cereri; c) data comunicării actului administrativ, în cazul în care legea nu prevede procedura prealabilă. Termenul de 30 de zile specificat la alin.(1) este termen de prescripţie. Persoana care, din motive temeinic justificate, a omis termenul de prescripţie poate fi repusă în termen în condiţiile Codului de procedură civilă. În baza prevederilor art. 116 alin. (1) şi (2) CPC, persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanţă.
Avînd în vedere circumstanţele esenţiale ale pricinii în raport cu normele legale sus-indicate, instanţa de recurs notează că, instanţele de judecată corect au concluzionat în favoarea omiterii de către recurentă a termenului de prescripţie prevăzut de lege pentru contestarea dispoziţiei Primarului satului Ciuciulea, raionul Glodeni nr. 43 din 08.11.2012 „Cu privire la încetarea raporturilor de serviciu a d.Bobotrîn Vera”. Or, termenul de prescripţie pentru adresarea în instanţa de contencios administrativ începe să curgă de la data comunicării refuzului de soluţionare a unei cereri prin care se solicită recunoaşterea dreptului pretins sau a expirării termenului prevăzut de lege pentru soluţionarea cererii prealabile.
Iar, la cazul dedus judecăţii, instanţa de recurs consideră că, anume din data întocmirii procesului-verbal din 09 noiembrie 2011 pe faptul că, recurentei Bobotrîn Vera i s-a adus la cunoştinţă dispoziţia privitor la încetarea raporturilor de muncă, urmează a fi calculat termenul de prescripţie sus-indicat. Cu toate acestea, recurenta Bobotrîn Vera nu a prezentat probe pertinente şi admisibile care ar confirma omiterea motivată a termenului de prescripţie. Mai mult decît atît, intimata Primăria satului Ciuciulea, raionul Glodeni, în conformitate cu prevederile art. 271 Cod civil, a invocat expirarea termenului de prescripţie extinctivă.
Avînd în vedere susţinerea soluţiei sus-enunţate, se impune concluzia privind netemeinicia cerinţelor din acţiunea înaintată de Bobotrîn Vera privind restabilirea în funcţie, obligarea Primăriei satului Ciuciulea, raionul Glodeni privind plata salariului pe perioada lipsei forţate de la serviciu, precum şi privind obligarea Primăriei satului Ciuciulea, raionul Glodeni ce ţine de calcularea salariului pentru zilele de lucru 12-16 noiembrie 2012. Or, de dreptul la recuperarea salariului pentru lipsa forţată de la serviciu şi a prejudiciului moral, beneficiază doar persoana care a fost concediată ilegal, fapt ce nu s-a stabilit în situaţia din speţă.
Instanţa de recurs apreciază critic argumentele recurentei Bobotrîn Vera privind necesitatea obligării Primăriei satului Ciuciulea, raionul Glodeni ce ţine de calcularea salariului pentru zilele de lucru 12-16 noiembrie 2012. Or, actele 5 cauzei atestă că, în perioada menţionată a avut loc numai actul de primire-predare a documentaţiei şi nu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu ale recurentei. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie apreciază ca fiind justă concluzia instanţelor de judecată ierarhic inferioare privind netemeinicia cerinţei recurentei Bobotrîn Vera privind încasarea de la Primăria satului Ciuciulea, raionul Glodeni a îndemnizaţiei unice de funcţionar public în proporţie de 50 % din salariul de funcţie, din considerentele ce urmează.
Conform art. 42 alin. (3) din Legea nr. 158 din 04 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, în cazul încetării raporturilor de serviciu, funcţionarul public, la cererea lui scrisă, depusă pînă la data survenirii situaţiilor menţionate, beneficiază, pentru fiecare an complet de vechime în serviciul public, de dreptul la o indemnizaţie unică în proporţie de 15 % din salariul de funcţie determinat conform gradului şi treptei de salarizare deţinute la momentul depunerii cererii în cauză. Iar, actele cauzei atestă că, prin decizia nr. l/4 din 31 ianuarie 2013 „Cu privire la rectificarea bugetului local, aprobat la 07.12.12 cu modificările ulterioare” s-a decis de a aloca din soldul disponibil al Primăriei satului Ciuciulea, raionul Glodeni îndemnizaţia unică funcţionarului public a cărui raport de serviciu a încetat în temeiul art. 62 alin. (l) lit. d) din Legea nr. 158 din 04 iulie 2008, (f.d.28).
Astfel că, cerinţa recurentei Bobotrîn Vera privind încasarea de la Primăria satului Ciuciulea, raionul Glodeni a îndemnizaţiei unice de funcţionar public în proporţie de 50 % din salariul de funcţie, nu corespunde prevederilor legale enunţate. Iar, actele cauzei atestă că, recurentei Bobotrîn Vera i-a fost achitată îndemnizaţia unică de funcţionar public în corespundere cu prevederile legii. În continuare, instanţa de recurs consideră ca fiind corectă şi soluţia instanţelor de judecată privind respingerea capătului din acţiunea intentată de Bobotrîn Vera privind încasarea prejudiciului pentru reţinerea carnetului de muncă. Conform art. 66 alin. (5) Codul muncii, la încetarea contractului individual de muncă, carnetul de muncă se restituie salariatului în ziua liberării din serviciu.
În temeiul dispoziţiei art. 151 Codul muncii, dacă eliberarea carnetului de muncă este reţinută din vina angajatorului, salariatului i se plăteşte salariul mediu pentru tot timpul absenţei forţate de la lucru, cauzate de imposibilitatea angajării la altă unitate după eliberarea din serviciu din motivul lipsei carnetului de muncă. Or, după cum a fost stabilit, prin procesul-verbal din 09.11.2012, întocmit în prezenţa lucrătorilor din cadrul administraţiei publice locale-Boghiu Vera, Ecaterina Veringă, Rotari lidia, Adaşan Georgeta, Grecu Zinaida, de către Primăria satului Ciuciulea, raionul Glodeni, recurentei Bobotrîn Vera i-a fost adus la cunoştinţă dispoziţia privitor la încetarea raporturilor de muncă şi i s-a propus să o semneze, să ridice carnetul de muncă, însă, recurenta a refuzat.
Iar, recurenta Bobotrîn Vera nu a prezentat alte probe pertinente şi admisibile care ar confirma vinovăţia angajatorului în reţinerea eliberării carnetului de muncă. 6 Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că, decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe sînt întemeiate şi legale, iar argumentele invocate de către recurentă sînt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi a menţine decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe. În conformitate cu art.art. 444, 445 alin. (1) lit. a), 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către Bobotrîn Vera.
Se menţine decizia Curţii de Apel Bălţi din 08 octombrie 2013 şi hotărîrea Judecătoriei Glodeni din 31 mai 2013, adoptate în pricina civilă la cererea de chemare în judecată formulată de către Bobotrîn Vera împotriva Primăriei satului Ciuciulea, raionul Glodeni cu privire la contestarea actului administrativ, încasarea sumelor, recuperarea prejudiciului material şi moral. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Tatiana Vieru Ion Corolevschi Vladimir Timofti Svetlana Novac 7