2ra-545/14 — Încasarea despăgubirii de asigurare şi a penalităţii de întârziere

prima instanţă – V. Negru dosarul nr. 2ra-545/14 instanţa de apel – V. Pruteanu, I. Cimpoi, M. Guzun ÎNCHEIERE 29 ianuarie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Ion Vîlcov examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Compania Internaţională de Asigurări „Asito” Societate pe Acţiuni în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Ştefan Starciuc împotriva Companiei Internaţionale de Asigurări „Asito” Societate pe Acţiuni cu privire la încasarea despăgubirii de asigurare şi a penalităţii de întârziere împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 16 octombrie 2013, prin care a fost admis apelul declarat de Ştefan Starciuc, casată hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun.

Chişinău din 25 aprilie 2013 şi emisă o nouă hotărâre cu privire la admiterea integrală a acţiunii constată: La 25 iunie 2012, Ştefan Starciuc a depus cerere de chemare în judecată împotriva CIA „Asito” SA cu privire la încasarea despăgubirii de asigurare. În motivarea acţiunii a indicat că la 27 noiembrie 2009, el fiind la volanul automobilului de model „Opel Vectra” nr. de înmatriculare CKM 708 deplasându-se pe banda a II-a a traseului Chişinău-Orhei, direcţia spre sat. Măgdăceşti, a fost puternic lovit din spate, lateral-stânga de către automobilul de model „Toyota Land Cruizer” condus de către Andrei Dabija.

Menţionează că la 09 februarie 2010 a fost întocmit procesul-verbal în privinţa lui Andrei Dabija privind contravenţia administrativă prevăzută de art. 242 alin. (2) Codul contravenţional şi pronunţată decizia de sancţionare din 10 februarie 2010. Afirmă că în urma contestării de către Andrei Dabija a procesului-verbal şi deciziei de sancţionare, prin hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 22 aprilie 2011 a fost admisă contestaţia depusă de către Andrei Dabija, anulat procesul-verbal întocmit de către agentul constatator CGP mun. Chişinău la 09 februarie 2010 în privinţa lui Andrei Dabija privind contravenţia administrativă prevăzută de art. 242 alin. (2) din Codul contravenţional.

De asemenea, s-a anulat şi decizia de sancţionare a lui Andrei Dabija cu amendă de 50 unităţi convenţionale şi şase puncte de penalizare. Prin decizia colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 08 iunie 2011 a fost menţinută hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 22 aprilie 2011, prin care a fost admisă contestaţia depusă de către Andrei Dabija şi anulat procesul-verbal cu privire la contravenţie din 09 februarie 2010 şi decizia agentului constatator din 10 februarie 2010 privind sancţionarea lui Andrei Dabija pentru comiterea contravenţiei prevăzute de art. 242 alin. (2) Cod contravenţional.

Susţine că prin hotărârile instanţelor de judecată au fost anulate procesul-verbal şi decizia de sancţionare pe motiv că agentul constatator nu a indicat locul concret unde s-a produs accidentul rutier cu referire prevederile art. 443 alin. (1) lit. d) Cod contravenţional, deoarece conform prevederilor art. 445 Cod contravenţional, neconsemnarea în procesul-verbal cu privire la contravenţie a datelor şi faptelor indicate la art. 443 are ca efect nulitatea acestuia. La fel, menţionează că prin hotărârile judecătoreşti nominalizate nu s-a încetat procesul contravenţional în privinţa lui Andrei Dabija în baza art. 441 alin. (1) lit. a) Cod contravenţional - pe motiv că nu există faptul contravenţiei şi nimeni nu i-a anulat calitatea procesuală de parte vătămată pe prezenta cauză contravenţională.

Mai indică că la 21 februarie 2012 a primit răspuns de la Procuratura mun. Chişinău, prin care a fost informat că procuratura mun. Chişinău nu este competentă să examineze contravenţiile prevăzute la art. 241 Cod contravenţional şi să efectueze acţiuni procesuale în calitate de agent constatator. Afirmă că conform actului nr. 5944 de evaluare cost-reparaţie întocmit în baza procesului-verbal de constatare a pagubelor RCA nr. 100716 R1 din 16 februarie 2010 a autovehiculului avariat de model „OPEL Vectra”, nr. de înmatriculare CKM 708 întocmit la 22 martie 2010, costul reparaţiei automobilului nominalizat constituie suma de 42426,81 lei.

Susţine că, deşi costul pieselor deteriorate în rezultatul accidentului au fost evaluate la suma de 93789,37 lei, fără nici un motiv întemeiat a fost stabilit gradul de uzură satisfăcătoare 79%, cu toate că uzura se calculează în limitele 67%-79% şi deoarece automobilul de model „OPEL Vectra”, nr. de înmatriculare CKM 708 avea ecusonul testare efectuată, starea lui era bună ce presupune gradul de uzură 67%. Menţionează că suma prejudiciului material suportat de către el este mult mai mare, deoarece au fost procurate piese noi, motiv pentru care a solicitat la 19 aprilie 2012 de la CIA „Asito” SA pentru reparaţia automobilului, recuperarea integrală a prejudiciului material care este estimat la suma de 6200 lei.

Însă prin răspunsul din 16 mai 2012, s-a refuzat recuperarea prejudiciului pe motivul că nu este constatată culpa asiguratului Andrei Dabija în comiterea accidentului din 27 noiembrie 2009. Consideră refuzul neîntemeiat, deoarece cazurile când asigurătorul nu acordă despăgubiri sunt expres prevăzute în art. 16 din Legea cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule, pe când cazul asigurat din 27 noiembrie 2009 nu cade sub incidenţa acestui articol. De asemenea, consideră că culpa lui Andrei Dabija a fost din start stabilită, şi nu există o hotărâre irevocabilă care să indice că Andrei Dabija nu este vinovat de producerea accidentului rutier din 27 noiembrie 2009. Solicită încasarea din contul CIA „Asito” SA în beneficiul lui Ştefan Starciuc a suma prejudiciului material în mărime de 62000 lei - despăgubire de asigurare şi încasarea cheltuielilor judiciare suportate în legătură cu examinarea acţiunii.

La 15 ianuarie 2013 Ştefan Starciuc a depus cerere cu privire la concretizarea pretenţiilor şi majorarea cuantumului pretenţiilor, prin care a solicitat încasarea din contul pârâtului CIA „Asito” SA despăgubirea de asigurare în sumă de 53681,53 lei, penalitatea de întârziere în mărime de 0,1% perioadei de la 09 iunie 2011 până la emiterea hotărârii judecătoreşti şi încasarea cheltuielilor judiciare suportate în legătură cu achitarea taxei de stat în sumă de 1500 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 25 aprilie 2013 acţiunea a fost respinsă.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 16 octombrie 2013 a fost admis apelul declarat de Ştefan Starciuc, casată integral hotărârea primei instanţe şi emisă o nouă hotărâre, prin care a fost admisă integrală acţiunea, încasat de la CIA „Asito” SA în beneficiul lui Ştefan Starciuc despăgubirea de asigurare în sumă de 53681,53 lei, penalitatea de întârziere în sumă de 53882,05 lei, iar în total suma de 107363,57 lei şi încasat de la CIA „Asito” SA în beneficiul lui Ştefan Starciuc şi cheltuielile de judecată în sumă de 2697 lei.

Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 13 noiembrie 2013 au fost admise parţial observaţiile asupra procesului-verbal al şedinţei de judecată din 16 octombrie 2013 şi anume în privinţa că: reprezentantul CIA „Asito” SA, Nicolae Cicati la etapa soluţionării posibilităţii examinării cauzei în lipsa intervenientului Andrei Dabija, a declarat că „lasă la discreţia instanţei problema examinării pricinii în lipsa acestuia”, iar observaţiile asupra procesului-verbal al şedinţei de judecată din 16 octombrie 2013, indicate la punctul doi au fost respinse. La 15 noiembrie 2013 CIA „Asito” SA a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărârii primei instanţe.

La fel, a solicitat încasarea de la Ştefan Starciuc în beneficiul CIA „Asito” SA a cheltuielilor de judecată suportate pentru achitarea taxei de stat la declararea recursului în sumă de 610,45 lei. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanţei de apel, considerând că instanţa de apel a apreciat eronat şi arbitrar probele administrate, nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată, a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată, a interpretat în mod eronat legea, astfel deciziile pronunţate sunt în contradicţie cu circumstanţele cauzei. La fel, invocă că instanţa de apel n-a inclus în procesul-verbal al şedinţei argumentele expuse de către reprezentantul Companiei la etapa „Replici”, menţionând eronat precum că „replici nu sunt”.

Afirmă că Curtea de Apel Chişinău n-a citat intervenientul accesoriu, dar în locul acestuia a fost citată cu totul altă persoană, dar tot cu numele Andrei Dabija. Consideră că cele invocate au condus la soluţionarea greşită a pricinii şi încălcarea flagrantă a drepturilor şi intereselor legitime ale CIA „Asito” SA garantate de Constituţie, care constituie motive întemeiate de declarare a recursului în temeiul art. 432 alin. alin. (2), (3) şi (4) CPC. Afirmă că instanţa de apel nu a aplicat corect art. 15 alin. (1) al Legii nr. 414 din 22 decembrie 2006, conform căruia, asigurătorul acordă despăgubiri dacă prejudiciile s-au produs din culpa asiguratului sau a utilizatorului de autovehicul, deoarece la materialele dosarului nu există vreo decizie legală prin care ar fi fost declarată culpa asiguratului Andrei Dabija.

Susţine că instanţa de apel şi-a manifestat partinitatea vădită şi prin adoptarea unei soluţii ilegale şi în partea ce ţine de cerinţele reclamantului privind încasarea penalităţii, soluţie, care la fel este bazată pe o interpretare eronată a legii şi neaplicarea legii care urma a fi aplicată. Menţionează că conform art. 268 lit. a) Cod civil, termenele speciale de prescripţie extinctivă pentru acţiunile privind încasarea penalităţii este de 6 luni.

Indică că în cazul în care Ştefan Starciuc a considerat că pârâtul i-ar fi încălcat careva drepturi încă la 09 iunie 2011 odată cu respingerea cererii de despăgubire în legătură cu lipsa unei decizii legale privind vinovăţia lui Andrei Dabija pentru comiterea contravenţiei prevăzute de art. 242 alin. (2) Cod civil, atunci termenul de prescripţie prevăzut la art. 268 lit. a) Cod civil, a început să curgă din 09 iunie 2011, şi a expirat la 09 decembrie 2011, pe când cerinţele privind încasarea penalităţii, au fost înaintate prin cererea de concretizare a cerinţelor abia la 15 ianuarie 2013, la data când termenul de prescripţie era deja expirat, fiind depăşit cu peste 25 luni. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

La caz se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul împotriva deciziei instanţei de apel din 16 octombrie 2013, la 15 noiembrie 2013 în termen. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de CIA „Asito” SA nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de CIA „Asito” SA, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de CIA „Asito” SA ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul Companiei Internaţionale de Asigurări „Asito” Societate pe Acţiuni se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Ion Vîlcov