Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2r-988/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
18 decembrie 2013
Părțile
Bacevici Valerii vs BC Moldindconbank SA şi Burdian Iulia
Pe scurt
Restituirea cererii de apel - neîndeplinirea indicaţiilor instanţei

2r-988/13 — Recunoaşterea nulităţii antecontractului şi contractului de vînzare-cumpărare

Prima instanță: Judecătoria Centru mun. Chișinău Dosarul nr. 2r-988/13 Judecător: L. Andriaș Instanța de apel: CA Chişinău Judecători: N. Vascan, E. Clim, Iu. Cotruță DECIZIE 18 decembrie 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii: Tamara Chişca-Doneva, Ion Druță examinând recursul declarat de către reprezentantul lui Bacevici Valeriu avocatul Guzun Vladimir, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Bacevici Valeriu împotriva BC „Moldindconbank” SA, Burdian Iulia privind recunoașterea nulității antecontractului și contractului de vînzare-cumpărare, împotriva încheierii Curții de Apel Chişinău din 25 septembrie 2013, prin care a fost restituită cererea de apel depusă de Bacevici Valeriu, c o n s t a t ă : La data de 05 septembrie 2012, avocatul Valeriu Macarevici în interesele lui Bacevici Valeriu a depus cerere de chemare în judecată împotriva pîrîţilor BC „Moldindconbank" SA şi Burdian Iulia privind recunoaşterea nulităţii antecontractului de vînzare-cumpărare din 01 august 2012 şi contractului de vînzare- cumpărare din 20 august 2012 privind comercializarea bunului ipotecat de pe str. Valea Dicescu 9, mun.

Chişinău. În motivarea acțiunii, Bacevici Valeriu a indicat că la data de 18 decembrie 2007, în calitate de director al SRL „Premier-Taxi” a semnat cu BC „Moldindconbank” SA contractul de credit nr. 226/1 cu termenul de rambursare la data de 17 ianuarie 2011. Creditul în valoare de 120 000 Euro a fost utilizat pentru procurarea a 26 automobile model „Daewoo-Nexia”. În vederea asigurării rambursării creditului, a fost încheiat contractul de ipotecă nr. 7346 din 18 decembrie 2007 între Bacevici Valeriu și Bacevici Olga în calitate de debitori ipotecari și BC „Moldindconbank” SA în calitate de creditor ipotecar, astfel fiind instituită ipoteca asupra bunului imobil situat pe adresa mun.

Chișinău, str. Valea Dicescu 9. A mai indicat reclamantul că, după ce afacerea mergea bine, a fost concediat de către fondatori care, profitînd de acest fapt au modificat ilegal, în complicitate cu reprezentanții BC „Moldindconbank” SA perioada de rambursare și sumele tranșelor de rambursare a creditului, prin trei acorduri adiționale. Datorită acestui fapt, SRL „Premier-Taxi” a fost în imposibilitate de a achita tranșele respective. Datorită acestui fapt, BC „Moldindconbank” SA a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Bacevici Valeriu, Bacevici Olga privind exercitarea dreptului de ipotecă. A mai indicat reclamantul că, în lipsa unei hotărîri definitive a instanței de judecată, BC „Moldindconbank” SA a încheiat ilegal cu Burdian Iulia antecontractul de vînzare-cumpărare din 01 august 2012 și contractul de vînzare- cumpărare din 12 august 2012 în privința bunului imobil situat la adresa mun.

Chișinău , str. Valea Dicescu 9. Solicită reclamantul, declararea nulității absolute a antecontractul de vînzare- cumpărare din 01 august 2012 și contractul de vînzare-cumpărare din 12 august 2012 în privința bunului imobil situat la adresa mun. Chișinău , str. Valea Dicescu 9. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 22 noiembrie 2012, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. La 16 ianuarie 2013, reprezentantul lui Bacevici Valerii avocatul Macarevici Valeriu a declarat cerere de apel. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 10 aprilie 2013, nu s-a dat curs apelului declarat Bacevici Valeriu pe motiv că nu a fost achitată taxa de stat. Apelantului i s-a stabilit un termen pînă la 22 mai 2013 ora 1100 pentru achitarea taxei de stat în sumă de 18 750 lei.

Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 17 iulie 2013, a fost prelungit termenul pentru achitarea taxei de stat în mărime de 18 750 lei pînă la data de 25 septembrie 2013, ora 1100. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 25 septembrie 2013, a fost restituit apelul declarat de Bacevici Valeriu, din motiv că nu a fost achitată taxa de stat în mărime de18 750 lei. Nefiind de acord, la data de 28 octombrie 2013, reprezentantul lui Bacevici Valeriu avocatul Vladimir Guzun (mandat nr. 0291430), a declarat recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii Curţii de Apel Chişinău din 25 septembrie 2013 cu remiterea pricinii spre rejudecare. În motivarea recursului a indicat că, încheierea dată este ilegală și neîntemeiată, instanța de apel neluînd în considerare că apelantul este boschetar, considerent din care acesta nu s-a putut prezenta la ședințele de judecată și faptul că a fost pornită urmărirea penală pe faptul delapidării averii străine.

De asemenea a mai indicat că instanța de judecată nu a luat în vedere că BC „Moldindconbank” SA nu a avut dreptul să înstrăineze imobilul apelantului. La data de 17 decembrie 2013, intimatul BC „Moldindconbank” SA a depus referință, în care a indicat că încheierea Curții de Apel Chișinău din 25 septembrie 2013 este legală și întemeiată. A solicitat intimatul respingerea cererii de recurs depuse de Bacevici Valeriu și menținerea încheierii Curții de Apel Chișinău din 25 septembrie 2013 prin care a fost restituit apelul declarat de Bacevici Valeriu.

Studiind materialele dosarului, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menținerea încheierii Curţii de Apel Chişinău din 25 septembrie 2013, din următoarele considerente: În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, după examinarea recursului împotriva recursului, instanța de recurs este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. Conform art. 368 alin. (1) CPC, dacă cererea de apel nu întruneşte condiţiile prevăzute la art. 364 şi 365 CPC şi dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanţa de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs cererii, acordînd apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor.

Conform art. 369 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelantul nu a îndeplinit în termen indicaţiile instanţei de apel din încheierea emisă în conformitate cu art. 368 alin. (1) CPC. În speță, la data de 16 ianuarie 2013 avocatul Valeriu Macarevici în interesele lui Bacevici Valeriu a declarat apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 22 noiembrie 2012. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 10 aprilie 2013, nu s-a dat curs apelului pe motiv că nu a fost achitată taxa de stat, apelantului fiind acordat termen pentru achitarea taxei de stat pînă la 22 mai 2013 ora 1100. A fost explicat apelantului că, în caz dacă nu va prezenta dovada de plată a taxei de stat în termenul stabilit de instanţă, cererea de apel împreună cu toate documentele va fi restituită.

Apelantului Bacevici Valerii, precum și reprezentantului acestuia avocatului Macarevici Valeriu, fiind expediate la adresa indicată în cererea de apel, copia încheierii Curții de Apel Chișinău din 10 aprilie 2013, copia referinței şi citația pentru ședința de judecată din 22 mai 2013 ora 1100 (f.d. 99-100). Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 17 iulie 2013, a fost prelungit termenul pentru achitarea taxei de stat în mărime de 18 750 lei pînă la data de 25 septembrie 2013, ora 1100. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 25 septembrie 2013, apelul declarat de Bacevici Valeriu a fost restituit din cauza că nu a fost achitată taxa de stat.

Argumentul reprezentantului recurentului, precum că Bacevici Valeriu nu a participat la ședințele de judecată datorită faptului că este boschetar și este greu de găsit, se combate prin faptul că în privința apelantului au fost aplicate toate mijloacele posibile de înștiințare, fapt confirmat prin: expedierea la adresa indicată în cererea de apel a copiei încheierii din 10 aprilie 2013 și citației pentru ședința de judecată din 22 mai 2013 (f.d. 97-100), a telegramelor (f.d. 101, 105- 106, 117) precum și citarea publică a apelantului pentru ședința de judecată din 19 iunie 2013 (f.d. 110). Mai mult ca atît, demersul de amînare a ședinței de judecată din 19 iunie 2013 înaintat de Bacevici Valeriu (f.d.

111), atestă că acesta a cunoscut despre necesitatea de a se prezenta la ședințele judecătorești şi respectiv despre necesitatea executării indicaţiilor instanţei privind achitarea taxei de stat. Argumentul dat se combate şi prin faptul că la şedinţa de judecată din 17 iulie 2013 a fost prezent reprezentantul lui Bacevici Valerii avocatul Macarevici Valeriu şi anume din demersul acestuia prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 17 iulie 2013, a fost prelungit termenul pentru achitarea taxei de stat în mărime de 18 750 lei pînă la data de 25 septembrie 2013, ora 1100. Din considerentul dat, Colegiul constată că comportamentul apelantului cît și a reprezentantului acestuia contravin art. 56 alin. (3) CPC, care prevede că participanţii la proces sînt obligaţi să se folosească cu bună-credinţă de drepturile lor procedurale.

În cazul abuzului de aceste drepturi sau al nerespectării obligaţiilor procedurale, se aplică sancţiunile prevăzute de legislaţia procedurală civilă. Menţionează instanţa că, cît prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 10 aprilie 2013 atît şi prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 17 iulie 2013, apelantului i-a fost explicat că, în caz dacă nu va prezenta dovada de plată a taxei de stat în termenul stabilit de instanţă, cererea de apel împreună cu toate documentele va fi restituită.

Referitor la argumentul, privind faptul că instanța de judecată nu a luat în vedere că BC „Moldindconbank” SA nu a avut dreptul să înstrăineze imobilul apelantului și că a fost pornită urmărirea penală pe faptul delapidării averii străine, Colegiul consideră, că acesta este neîntemeiat din considerentul că instanța de apel, nu a pornit examinarea în fond a apelului din cauza neexecutării indicațiilor instanței privind achitarea taxei de stat pentru depunerea cererii de apel și nu s-a pronunțat asupra momentelor respective. Colegiul amintește că în virtutea principiului disponibilității consfințit la art. 27 CPC, apelantul a putut solicita în temeiul art. 85, 86 CPC scutirea sau amînarea/eșalonarea plății taxei de stat.

Avînd în vedere că la materialele cauzei nu este anexată o asemenea cerere, Colegiul consideră că instanța de apel corect nu a dat curs cererii de apel declarată de Bacevici Valeriu și corect a restituit-o, din motivul neexecutării indicaţiilor instanţei. Din considerentele menționate și avînd în vedere că încheierea instanţei de apel este întemeiată şi legală, iar argumentele invocate de recurent sunt neîntemeiate Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, ajunge la concluzia de a respinge recursul și de a menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 25 septembrie 2013. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiţie d e c i d e : Se respinge recursul declarat de reprezentantul lui Bacevici Valeriu avocatul Guzun Vladimir.

Se menține încheierea Curții de Apel Chişinău din 25 septembrie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Bacevici Valeriu împotriva BC „Moldindconbank” SA, Burdian Iulia privind recunoașterea nulității antecontractului și contractului de vînzare-cumpărare. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Ion Druţă

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.