- Dosarul nr.
- 2r-905/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 11 decembrie 2013
- Părțile
- Pasinovschi Eugeniu vs SRL Vaptos
- Pe scurt
- Restituirea cererii de apel - depus peste termen
2r-905/13 — Încasarea salariului
prima instanţă: Al. Spoială dosarul nr. 2r-905/13 instanţa de apel: V.Pruteanu, M.Guzun, Iu.Cimpoi DECIZIE 11 decembrie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul: Svetlana Filincova Judecătorii: Ion Druţă, Iurie Bejenaru examinînd recursul declarat de către SRL „Vaptos”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Pasincovschi Eugeniu împotriva SRL „Vaptos”cu privire la încasarea salariului, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 16 octombrie 2013, prin care a fost restituită cererea de apel depusă de SRL „Vaptos”, c o n s t a t ă: La 20 mai 2013, Pasincovschi Eugeniu a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Vaptos” cu privire la încasarea salariului.
În motivarea acţiunii reclamantul a invocat că, a fost angajat în calitate de inginer - constructor în baza contractului individual de muncă nr.21/09 din 18.08.2009. Conform prevederilor pct.8 din contract, salariul lunar este stabilit în mărime de 2700 lei. Din motiv că pîrîtul, nu şi-a onorat obligaţiunile contractuale, şi anume a admis restanţa la salariu, Pasincovschi Eugeniu a fost nevoit să desfacă contractul individual de muncă cu angajatorul. Nici după desfacerea contractului de muncă angajatorul nu a achitat restanţa la salariu. Din aceste motive, reclamantul în nenumărate rânduri s-a adresat către pîrît cu propunerea de a soluţiona pe cale extrajudiciară situaţia creată, însă fără rezultate.
În acest scop, Pasincovschi Eugeniu s-a adresat la Inspecţia Muncii. De către Inspecţia Muncii a fost efectuat control şi s-a constatat că, în baza argumentelor prezentate de către administraţia SRL „Vaptos” angajatorul într-adevăr admite restanţa la plata salariului faţă de Pasincovschi Eugeniu în mărime de 12005 lei. Astfel, contractul individual de muncă nr. 21/09 din 18.08.2009 a fost desfăcut din iniţiativa angajatului Pasincovschi Eugeniu la 16 iulie 2010. Angajatorul a admis o restanţă la salariu pe o perioadă de trei luni (mai, iunie, iulie 2010) în mărime de 12005 lei. Solicită, Pasincovschi Eugeniu restanţa la plata salariului în mărime de 12005 lei, penalitatatea de întîrziere în mărime de 12377 lei şi asistenţă juridică în mărime de 3000 lei, iar în total suma de 27342 lei.
Prin hotărîrea Judecătoriei Ciocana, mun. Chişinău din 03 iunie 2013 acţiunea s-a admis integral. S-a încasat de la SRL „Vaptos” în beneficiul lui Pasincovschi Eugeniu suma de 12005 lei cu titlul de salariu, suma de 12377 lei cu titlul de penalitate şi suma de 3000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată. Hotărîrea, în partea care se referă la mărimea salariului mediu lunar de 2700 lei se execută imediat. S-a încasat de la SRL „Vaptos” în beneficial statului taxa de stat în sumă de 731,46 lei. Invocînd ilegalitatea şi netemeinicia hotărîrii instanţei de fond SRL „Vaptos” la 19 iulie 2013 a contestat-o cu apel, prin care a solicitat casarea hotărîrii Judecătoriei Ciocana, mun. Chişinău din 03 iunie 2013 şi emiterea unei hotărîri noi prin care cererea de chemare în judecată să fie respinsă integral.
Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 16 octombrie 2013 s-a restituit cererea de apel declarată de SRL „Vaptos” şi s-a remis cu toate documentele anexate. La 31 octombrie 2013 SRL „Vaptos” a declarat recurs, solicitînd admiterea acestuia, casarea încheierii Curţii de Apel Chişinău din 16 octombrie 2013 şi remiterea cauzei spre examinare în instanţa de apel. În cererea de recurs recurentul invocă că încheierea instanţei de apel este ilegală, neîntemeiată din motiv că instanţa a apreciat în mod arbitrar probele, a aplicat în mod eronat legea şi erorile comise au dus la încălcarea drepturilor omului. În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor.
Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. În conformitate cu art. 369 alin. (1) lit. b) CPC, instanţa de apel restituie, printr- o încheiere, cererea dacă apelul a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanţa de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen. După cum denotă actele cauzei, SRL „Vaptos” la 19 iulie 2013 a declarat apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Ciocana, mun.
Chişinău din 03 iunie 2013.(f.d.35) Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 16 octombrie 2013 s-a restituit cererea de apel declarată de SRL „Vaptos” şi s-a remis cu toate documentele anexate ca depusă peste termen. Conform art. 362 alin. (1) CPC termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii, dacă legea nu prevede altfel. În conformitate cu prevederile art. 236 alin. (5) CPC, instanţa de judecată va întocmi hotărîrea integrală dacă: a) participanţii la proces, în termen de 30 de zile de la pronunţarea dispozitivului hotărîrii, solicită în mod expres acest lucru. Termenul de 30 de zile este un termen de decădere; b) participanţii la proces, în termen de 30 de zile de la pronunţarea dispozitivului hotărîrii, depun cerere de apel; c) hotărîrea judecătorească urmează să fie recunoscută şi executată pe teritoriul altui stat.
Prin urmare, se constată că recurentul SRL „Vaptos” pentru şedinţa de judecată din 03 iunie 2013a fost citat legal, fapt confirmat prin avizul de recepţie (f.d.26). Mai mult decît atît, dispozitivul hotărîrii a fost expediat în adresa SRL „Vaptos” la 03 iunie 2013, fiind recepţionat la 06 iunie 2013, fapt confirmat prin avizul de recepţie (f.d. 33). Cererea de apel a fost depusă de către SRL „Vaptos” la 19 iulie 2013, astfel pentru recurent termenul de atac de 30 zile, care este un termen de decădere, decurge din următoarea zi din momentul pronunţării. În această ordine de idei, recurentul urma să depună apel pînă la data de 06 iulie 2013, pe cînd aceasta l-a depus la 19 iulie 2013, adică cu omiterea termenului, fapt care duce la concluzia că încheierea Curţii de Apel Chişinău din 16 octombrie 2013 este una legală şi întemeiată.
În acest context argumentele invocate de SRL „Vaptos” nu se încadrează în temeiurile de casare a încheierii recurate. Faţă de cele ce preced şi avînd în vedere că toate criticile formulate în recurs sunt nejustificate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel. În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către SRL „Vaptos”. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 16 octombrie 2013 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Pasincovschi Eugeniu împotriva SRL „Vaptos”cu privire la încasarea salariului.
Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Ion Druţă Iurie Bejenaru