- Dosarul nr.
- 2ra-3149/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 4 decembrie 2013
- Părțile
- Crivova Valentina vs ÎM Piaţa Centrală
- Pe scurt
- Temeiurile inadmisibilităţii recursului
2ra-3149/13 — Repararea prejudiciului material şi moral
prima instanţă: E. Palanciuc dosarul nr. 2ra-3149/13 instanţa de apel: N.Vascan, E.Clim, I.Cotruţă ÎNCHEIERE 04 decembrie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru, Valentina Clevadî examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Crivova Valentina, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Crivova Valentina împotriva Întreprinderii municipale „Piaţa Centrală” privind obligarea transmiterii gheretei, repararea prejudiciului material şi moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 20 martie 2013 prin care a fost admis apelul declarat de Întreprinderea municipală „Piaţa Centrală”, s-a casat în parte hotărîrea Judecătoriei Centru, mun.
Chişinău din 25 februarie 2011, fiind emisă în această parte o nouă hotărîre de respingere a pretenţiilor, c o n s t a t ă La 17 martie 2010, Crivova Valentina a depus cerere de chemare în judecată împotriva ÎM „Piaţa Centrală” privind obligarea transmiterii gheretei, repararea prejudiciului material şi moral. În susţinerea cererii reclamanta a indicat că, la 01 august 2003 a încheiat cu pîrîtul contractul nr.16/14 de locaţiune a gheretei nr.14 blocul nr.16 amplasată pe teritoriul ÎM „Piaţa Centrală”, valabil pînă la 01.08.2004, cu dreptul de a prelungi contractual pe termen nelimitat. Prin ordinul ÎM „Piaţa Centrală” nr.61 din 23 aprilie 2004 i s-a interzis activitatea în piaţă şi a fost reziliat contractul de arendă a gheretei.
Menţionează că, contestînd acţiunile pîrîtului prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 30.03.2006 şi hotărîrea suplimentară din 11.04.2006, menţinute prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 06 mai 2009, acţiunea a fost admisă şi s-a anulat ordinul ÎM „Piaţa Centrală” nr.61 din 23 aprilie 2004. Însă, pînă în prezent prîtul se eschivează de la executarea hotărîrii, fiind lipsită de posibilitatea de a activa 1 în ghereta indicată, cauzîndu-i prejudiciu material şi moral, care consideră că urmează a fi compensat de către pîrît. Cere reclamanta, încasarea prejudiciului material în mărime de 328 424,64 lei şi prejudiciul moral în mărime de 200 000 lei (f.d.2-3).
Pe parcursul examinării pricinii reclamanta Crivova Valentina şi-a concretizat cerinţele, solicitînd înacasarea prejudiciului material în mărime de 403 688,62 lei, venitului ratat reieşind din suma de 6842,18 lei pentru perioada 30 martie 2006 – 25 februarie 2011 şi obligarea ÎM „Piaţa Centrală” de a-i transmite ghereta nr.14 blocul nr.16 (f.d. 111, 114). Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 25 februarie 2011 acţiunea a fost admisă în parte. S-a încasat de la ÎM „Piaţa Centrală” în beneficiul Valentinei Crivova suma de 403 688 lei, cu titlu de prejudiciu material. S-a obligat ÎM „Piaţa Centrală” de a transmite Valentinei Crivova ghereta nr.14 blocul nr.16. Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe, ÎM „Piaţa Centrală” a contestat-o cu apel.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 01 februarie 2012 a fost admis apelul declarat de către ÎM „Piaţa Centrală”, s-a casat hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 25 februarie 2011, fiind emisă o nouă hotărîre de respingere a acţiunii. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 05 septembrie 2012 s-a admis recursul declarat de către Crivova Valentina, s-a casat decizia Curţii de Apel Chişinău din 01 februarie 2012, cu remiterea pricinii pentru rejudecarea în instanţa de apel. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 20.03.2013 a fost admis apelul declarat de către ÎM „Piaţa Centrală”, s-a casat hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 25 februarie 2011 în partea încasării prejudiciului material în mărime de 403 688,62 lei şi obligarea ÎM „Piaţa Centrală” de a transmite Valentinei Crivova ghereta nr.14 blocul nr.16, fiind emisă în această parte o nouă hotărîre de respingere a pretenţiilor.
În rest, hotărîrea primei instanţe a fost menţinută. La 11 iunie 2013 Crivova Valentina a declarat recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărîrii primei instanţe. În susţinerea recursului s-a indicat că, instanţa de apel a aplicat eronat normele de drept material, nefiind apreciate probele prezentate. În acest sens susţine că, în împrejurările în care nu a fost executată hotărîrea judecătorească irevocabilă şi nu i s- a restituit ghereta cu prelungirea relaţiilor de locaţiune, ea nu a putut practica activitatea de întreprinzător în vederea obţinerii unui venit. Verificînd în limitele invocate în recurs legalitatea hotărîrii contestate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia că recursul declarat de către Crivova Valentina urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente.
2 În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. În conformitate cu art. 432 alin. (2) CPC, se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.
În conformitate cu art. 432 alin. (3) CPC, se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.
Alin. (4) al articolului menţionat prevede că, săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Crivova Valentina este declarativ şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC, care să justifice afirmaţia de ilegalitate a deciziei instanţei de apel, care cu respectarea normelor de drept material ce guvernează raportul juridic litigios, apreciind probele administrate în conformitate cu prevederile art.130 CPC, a pronunţat o hotărîre legală şi întemeiată.
3 Instanţa de recurs reiterează şi faptul că conform articolului 13 din Convenţia Europeană recursul trebuie să fie unul "efectiv", atît în practică, cît şi în drept. Un astfel de recurs este cerut pentru pretenţiile care pot fi considerate ca fiind „serioase şi legitime" conform Convenţiei (a se vedea Mitropolia Basarabiei şi alţii vs. Moldova, nr.45701/99, §137, ECHR 2001-XII). Astfel, reieşind din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că, instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate, a aplicat corect normele de drept material şi procesual, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Crivova Valentina, ca inadmisibil.
În conformitate cu art. art. 270, 431 alin.(2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e : Recursul declarat de către Crivova Valentina se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru Valentina Clevadî 4