- Dosarul nr.
- 2rc-423/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 4 decembrie 2013
- Părțile
- SRL ,Mavicom -Nord , Vadim cernei, IFS Edineţ,Mansurov Alexandru,Mansurov Vitalii
- Pe scurt
- Atacarea încheirilor privind desemnarea lichidatorului
2rc-423/13 — Intentarea procesului de insolvabilitate
dosar nr.2rc-423/13 DE CIZIE 04 decembrie 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu judecătorii Ion Vîlcov şi Vera Macinskaia examinînd recursurile declarate de Cernei Vadim, fostul administrator SC ,,Mavicom-Nord” SRL, reprezentantul Inspectoratului Fiscal pe raionul Edineţ, Bandalac Vasile, reprezentantul salariaţilor SC ,,Mavicom-Nord” SRL, Vitalii Mancurov , şi Alexandru Mancurov – creditorul SC ,,Mavicom-Nord” SRL, în pricina civilă, la cererea SC ,,Mavicom-Nord” SRL privind intentarea procesului de insolvabilitate, împotriva încheierii Curţii de Apel Bălţi din 13 septembrie 2013, prin care cererea privind intrarea în faliment a SC ,,Mavicom-Nord” SRL a fost admisă şi încheierii Curţii de Apel Bălţi din 13.09.2013, prin care a fost respinsă contestarea înaintată de reprezentantul creditorului garant SC ,,Mavicom-Nord” SRL, Nicolae Bandalac a hotărârii adunării generale a creditorilor, privind aprobarea candidaturii lichidatorului ÎI ,,Veaceaslav Stejar”, constată La data de 22 octombrie 2010, SC ,,Mavicom-Nord” SRL s-a adresat cu cerere introductivă prin care a solicitat intentarea procesului de insolvabilitate în privinţa sa,
invocînd drept temei faptul că în rezultatul relaţiilor economice dintre agenţii economici societatea deţine un volum exagerat de mare de obligaţii pecuniare şi este în imposibilitate financiară să-şi onoreze aceste obligaţii. Prin încheierea Curţii de Apel Economice din 26 octombrie 2010 a fost admisă spre examinare cererea introductivă şi în scopul prevenirii modificărilor stării bunurilor debitoriale în perioada de pînă la intentarea procesului de insolvabilitate s-a dispus aplicarea măsurilor de asigurare în conformitate cu prevederile art. 35 al Legii insolvabilităţii. În calitate de administrator provizoriu a fost numit Vadim Cernei.
La 24 iulie 2013, administratorul SC ,,Mavicom-Nord” SRL, în proces de insolvabilitate, Vadim Cernei a prezentat instanţei de insolvabilitate, procesul- verbal nr.17 al adunării generale a creditorilor societăţii din 12 iulie 2013, din care 1 rezultă că, adunarea creditorilor a aprobat propunerea administratorului insolvabilităţii de încetare a activităţii întreprinderii insolvabile şi continuarea procesului de insolvabilitate, prin intrarea în procedura de faliment a societăţii. Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 13 septembrie 2013, cererea a fost admisă. S-a dispus intrarea în faliment a SC ,,Mavicom-Nord” SRL, adresa juridică Or.Edineţ, str.Testimiţeanu 24, c/p 1003604007173, cu dizolvarea ei; S-a desemnat în calitate de lichidator ÎI,,Veaceaslav Stejar” cu atribuţiile şi drepturile prevăzute de art.66 din Legea insolvabilităţii.
Valorificarea şi lichidarea masei debitoriale s-a pus în sacrina lichidatorului . S-a dispus menţinerea măsurilor de asigurare a acţiunii aplicate anterior de instanţa de insolvabilitate. Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 13 septembrie 2013, a fost respinsă contestarea înaintată de reprezentantul creditorului garantat SC ,,Mavicom-Nord” SRL, IFS Edineţ, Nicolae Bandalac din 10 septembrie 2013, a hotărârii adunării generale a creditorilor SC ,,Mavicom-Nord” SRL, în proces de insolvabilitate din 12 iulie 2013, privind aprobarea candidaturii lichidatorului ÎI,,Veaceaslav Stejar” ca fiind neîntemeiată.
La 18 septembrie 2013, Vadim Cernei, fostul administrator a SC ,,Mavicom- Nord” SRL a declarat recurs împotriva încheierii instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii Curţii de Apel Bălţi din 13 septembrie 2013. În motivarea recursului, recurentul Vadim Cernei, fostul administrator a SC ,,Mavicom-Nord” SRL a invocat încălcarea normelor de drept material. La 23 septembrie 2013, reprezentantul Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Edineţ, Vasile Bandalac a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Bălţi din 13.09.2013, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii Curţii de Apel Bălţi din 13.09.2013, ca ilegală. În motivarea recursului, recurentul a invocat că înaintatrea unei noi candidaturi la funcţia de lichidator al procesului de insolvabilitate a SC ,,Mavicom-Nord” SRL s-a făcut cu multe încălcări a legislaţiei.
La 23 septembrie 2013, reprezentantul salariaţilor SC ,,Mavicom-Nord” SRL, Vitalii Mancurov a declarat recurs împotriva încheierii instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii Curţii de Apel Bălţi din 13.09.2013. În motivarea recursului, reprezentantul salariaţilor SC ,,Mavicom-Nord” SRL, Vitalii Mancurov a invocat încălcarea normelor de drept material. La 23 septembrie 2013, Alexandru Mancurov – creditorul SC ,,Mavicom- Nord” SRL, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii Curţii de Apel Bălţi din 13 septembrie 2013. În motivarea recursului, Alexandru Mancurov – creditorul SC ,,Mavicom- Nord” SRL a invocat încălcarea normelor de drept material. Conform art.425 CPC al RM , termenul de declararea a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la data pronunţării.
2 Prin prisma art.8 alin.(1) din Legea insolvabilităţii nr.149 din 29.06.2012, în vigoare la 14.03.2013, hotărîrile şi încheierile instanţei de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs, în termen de 15 zile calendaristice din data pronunţării. Prin urmare, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursurile declarate în termen, Examinarea recursurilor a fost stabilită pentru 04 decembrie 2013. La 02 decembrie 2013 reprezentantul SA ,,FinComBank” a depus referinţă la cererile de recurs, solicitînd respingerea recursurilor ca fiind neîntemeiate. Conform prevederilor art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor.
Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursurile neîntemeiate şi care urmează a fi respinse din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. Actele cauzei atestă că, la data de 22 octombrie 2010, SC ,,Mavicom-Nord” SRL s-a adresat cu cerere introductivă prin care a solicitat intentarea procesului de insolvabilitate în privinţa sa, invocînd drept temei faptul că în rezultatul relaţiilor economice dintre agenţii economici societatea deţine un volum exagerat de mare de obligaţii pecuniare şi este în imposibilitate financiară să-şi onoreze aceste obligaţii.
Prin încheierea Curţii de Apel Economice din 26 octombrie 2010 a fost admisă spre examinare cererea introductivă şi în scopul prevenirii modificărilor stării bunurilor debitoriale în perioada de pînă la intentarea procesului de insolvabilitate s-a dispus aplicarea măsurilor de asigurare în conformitate cu prevederile art. 35 al Legii insolvabilităţii. În calitate de administrator provizoriu a fost numit Vadim Cernei. Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 13 septembrie 2013, s-a dispus intrarea în faliment a SC ,,Mavicom-Nord” SRL, adresa juridică Or.Edineţ, str.Testimiţeanu24, c/p 1003604007173, cu dizolvarea ei; S-a desemnat în calitate de lichidator ÎI,,Veaceaslav Stejar’ cu atribuţiile şi drepturile prevăzute de art.66 din Legea insolvabilităţii.
Valorificarea şi lichidarea masei debitoriale s-a pus în sacrina lichidatorului . S-a dispus menţinerea măsurilor de asigurare a acţiunii aplicate anterior de instanţa de insolvabilitate. Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 13 septembrie 2013, a fost respinsă contestarea înaintată de reprezentantul creditorului garantat SC ,,Mavicom-Nord” SRL, IFS Edineţ, Nicolae Bandalac din 10 septembrie 2013, a hotărârii adunării generale a creditorilor SC ,,Mavicom-Nord” SRL, în proces de insolvabilitate din 12 iulie 2013, privind aprobarea candidaturii lichidatorului ÎI,,Veaceaslav Stejar” ca fiind neîntemeiată. În conformitate cu art.115 alin. (1) lit.e) al Legii insolvabilităţii, instanţa de insolvabilitate decide prin încheiere intrarea imediată în faliment, dar nu mai tîrziu de 5 zile lucrătoare, în cazul în care adunarea creditorilor a aprobat raportul 3 administratorului insolvabilităţii în care se propune intrarea debitorului în faliment.
(2) Instanţa de insolvabilitate va pronunţa, prin încheierea de intrare în faliment , dizolvarea societăţii debitoare şi va dispune: - Desemnarea unui lichidator , stabilirea atribuţiilor acestuia; - Valorificarea şi lichidarea masei debitoare. Potrivit art.116 alin.(1) din Legea insolvabilităţii, în cazul în care se dispune trecerea la faliment, instanţa de insolvabilitate va desemna un lichidator propus de adunarea creditorilor.
Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie relevă, că administratorul insolvabilităţii Vadim Cernei a convocat adunarea creditorului, SC ,,Mavicom-Nord” SRL adresa juridică: or.Edineţ, str.Testimiţeanu, 24, c/f 1003604007173 la data de 12 iulie 2013. Astfel, conform procesului - verbal privind rezultatele votării la adunarea creditorilor din 12 iulie 2013, cu votul majoritar ce constituie 98, 90 %, conform listei, s-a decis încetarea activităţii societăţii cu iniţierea procedurii de faliment cu valorificarea masei debitoare şi lichidarea ulterioară a întreprinderii, precum şi alegerea în calitate de lichidator al SC ,,Mavicom-Nord” SRL, pe ÎI ,,Veaceaslav Stejar”, aprobarea remuneraţiei administratorului şi instituirea comitetului creditorului.
Prin urmare se constată drept temeinică soluţia instanţei de apel, privind continuarea procesului de insolvabilitate prin intrarea în procedura de faliment a SC ,,Mavicom-Nord” SRL. Referitor la încheierea din 13 septembrie 2013, prin care a fost respinsă contestarea înaintată de reprezentantul creditorului garantat SC ,,Mavicom-Nord” SRL, IFS Edineţ, Nicolae Bandalac din 10 septembrie 2013, a hotărârii adunării generale a creditorilor SC ,,Mavicom-Nord” SRL, în proces de insolvabilitate din 12 iulie 2013, privind aprobarea candidaturii lichidatorului ÎI,,Veaceaslav Stejar” ca fiind neîntemeiată, Colegiul consideră că just instanţa de apel a respins contestarea, deoarece atît prosceul-verbal, cît şi hotărârile emise în cadrul adunării generale a creditorilor din 12 iulie 2013, au fost emise în conformiatte cu normele legale.
Astfel, adunarea generală a creditorilor a fost convocată conform procedurii , fiind aprobată de majoritatea creditorilor participanţi. Referitror la argumentele recurenţilor că nu s-a ţinut cont de prevederile art.59 a Legii insolvabilităţii, instanţa de recurs consideră că nu pot fi reţinute, deoarece sunt declarative. Argumentele recurentului, Cernei Vadim, fostul administrator SC ,,Mavicom-Nord” SRL, invocate în cererea de recurs, precum că au fost interpretate şi aplicate eronat normele de drept material, Colegiul consideră că nu pot fi reţinute, deoarece sunt neîntemeiate şi lipsite de suport juridic. Referitor la argumentele invocate de către reprezentantul salariaţilor SC ,,Mavicom-Nord” SRL, Mancurov Vitalii şi Alexandru Mancurov – creditorul SC ,,Mavicom-Nord” SRL în cererile de recurs, Colegiul consideră că recurenţii interpretează greşit prevederile art.115 din Legea insolvabilităţii.
În cazul dat a fost propunerea administratorului insolvabilităţii Cernei Vadim de intrare în faliment a întreprinderii. 4 Faţă de cele ce preced şi avand in vedere că toate criticile formulate in recursuri sunt nejustificate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursurile urmează a fi respinse cu menţinerea incheierilor instanţei de apel. In conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e Se resping recursurile declarate de Cernei Vadim, fostul administrator SC ,,Mavicom-Nord” SRL,reprezentantul Inspectoratul Fioscal pe raionul Edineţ, Vasile Bandalac, reprezentantul salariaţilor SC ,,Mavicom-Nord” SRL-Vitalii Mancurov şi Alexandru Mancurov – creditorul SC ,,Mavicom-Nord” SRL.
Se menţin incheierile Curţii de Apel Bălţi din 13 septembrie 2013, prin care cererea privind intrarea în faliment a SC ,,Mavicom-Nord” SRL a fost admisă şi prin care a fost respinsă contestarea înaintată de reprezentantul creditorului garant SC ,,Mavicom-Nord” SRL, Nicolae Bandalac a hotărârii adunării generale a creditorilor, privind aprobarea candidaturii lichidatorului ÎI ,,Veaceaslav Stejar”, adoptate în pricina civilă la cererea SC ,,Mavicom-Nord” SRL privind intentarea procesului de insolvabilitate. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Ion Vîlcov Vera Macinskaia 5