Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2rac-355/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
20 noiembrie 2013
Părțile
SA Combinatul de produse cerealiere Chişinău vs SRL Servivet
Pe scurt
Volumul drepturilor transmise cesionarului

2rac-355/13 — Recunoastera nulității clauzelor contractuale

prima instanţă – N. Plugari dosarul nr. 2rac-355/13 instanţa de apel – D. Manole, B. Bîrca, N. Traciuc DECIZIE 20 noiembrie 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Vera Macinskaia Constantin Alerguş Ion Vîlcov examinând recursul declarat de către „Combinatul de produse cerealiere Chişinău” Societate pe Acţiuni în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii pe Acţiuni „Combinatul de produse cerealiere Chişinău” împotriva Societăţii cu Răspundere Limitată „Cerealis Prod”, Societăţii cu Răspundere Limitată „Servivet” şi Băncii Comerciale „Mobiasbanca” Societate pe Acţiuni cu privire la recunoaşterea nulităţii clauzelor contractuale împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 16 octombrie 2012 prin care au fost admise cererile de apel depuse de către Societatea cu Răspundere Limitată „Cerealis Prod” şi Societatea cu Răspundere Limitată „Servivet”, casată hotărârea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 17 februarie 2011 şi pronunţată o nouă hotărâre prin care acţiunea a fost respinsă ca nefondată constată: La 05 februarie 2010, SA „Combinatul de produse cerealiere Chişinău” a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Cerealis Prod”, SRL „Servivet” şi BC„Mobiasbanca” SA cu privire la recunoaşterea nulităţii clauzelor contractuale.

În motivarea acţiunii a indicat că SA „Combinatul de Produse Cerealiere Chişinău” este o întreprindere cu capital social majoritar de stat, unde statul deţine 79,62 % de acţiuni şi activitatea societăţii constă în prelucrarea produselor cerealiere, fiind principalul furnizor de făină către SA .”Franzeluţa”.Pachetul de acţiuni al statului deţinut în SA „CPCC” se află în administrarea Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare.

1 Afirmă că în anul 2000 pachetul majoritar al statului în SA „CPCC” a fost privatizat, fiind înstrăinat ÎM „Larga-Vin” SA, prin încheierea Contractului de vânzare-cumpărare din 11 aprilie 2000. Susţine că întrucât noul proprietar al pachetului de acţiuni privatizat nu şi-a onorat obligaţiunile sale contractuale privind efectuarea investiţiilor în capacităţile de producţie ale SA „CPCC”, comiţând, totodată, multiple abuzuri şi încălcări ale legislaţiei în vigoare, Departamentul Privatizării a înaintat la Curtea de Apel Economică o acţiune privind rezilierea contractului dat.

Relatează că în rezultatul examinării cauzei civile menţionate, pachetul, privatizat în favoarea ÎM „Larga-Vin” SA i-a fost restituit statului prin hotărârea Curţii de Apel Economică din 15 mai 2003. Mai indică că în perioada aflării pachetului majoritar în proprietatea ÎM „Larga-Vin”, administraţia SA „CPCC” a încheiat un şir de contracte de credit cu BC „Mobiasbanca” SA, iar pentru garantarea rambursării creditului primit de la BC ..Mobiasbanca” SA, în anul 2001 a fost instituit gajul asupra complexului de producţie al SA „CPCC” din mun. Chişinău. Deoarece nu a reuşit să restituie creditul nominalizat, creanţele băncii inclusiv garanţiile rambursării creditului i-au fost cesionate SRL „Picom”, care a devenit un nou creditor al SA „CPCC”.

Ulterior, prin contractul de cesiune din 15 ianuarie 2007 SRL „Picom” a cesionat SRL „Cerealis Prod” drepturile ce decurg din contractele de credit. Cu referire la art. 1236 Cod civil a indicat că prin contractul de credit bancar, o bancă (creditor) se obligă să pună la dispoziţia unei persoane (debitor) o sumă de bani (credit), iar debitorul se obligă să restituie suma primită şi să plătească dobânda şi alte sume aferente prevăzute de contract. Susţine că parte a unui contract de credit poate fi în mod exclusiv numai banca, sau o altă instituţie financiară care dispune de licenţă, fiind vorba de un subiect special, iar în cazul în care în calitate de creditor a unui contract de credit bancar devine o persoană juridică alta decât banca sau instituţie financiară care dispune de licenţă atunci se indică la prezenţa unui contract de împrumut şi nu de credit bancar.

Consideră că eliberarea de credite bancare şi nemijlocit beneficierea de drepturile ce decurg dintr-un contract de credit o au în mod exclusiv numai banca sau o altă instituţie financiară care dispune de licenţă. Remarcă că în rezultatul încheierii contractului de cesiune, raportul juridic născut între SA „CPCC” şi BC „Mobiasbanca” SA a suferit modificări, şi anume subiectul activ, creditorul originar (banca) în momentul realizării cesiunii, a fost substituit cu un nou creditor, cu o persoană juridică ce nu are în obiectul său de activitate acordarea de credite, nefiind bancă sau instituţie financiară care dispune de licenţă, prin urmare din momentul cesiunii contractele de credit urmează a fi interpretate ca contracte de împrumut.

Consideră că în asemenea mod SRL „Cerealis Prod” practică ilegal activitatea de întreprinzător, obţine profit în proporţii deosebit de mari, ceea ce cauzează prejudicii nemijlocit economiei naţionale, deoarece SA „CPCC” este un agent economic care asigură sectorul de panificaţie al economiei naţionale cu făină, având un rol vital în stabilitatea sectorului agroalimentar al ţării. 2 Cu referire la art. 220 alin. (1) Cod civil a indicat că actul juridic sau clauza care contravin normelor imperative sunt nule dacă legea nu prevede altfel. Menţionează că pct. 2.4.1 şi 4.1.

din contractele de credit nr. 74, 75, 125, 126, 197, şi 201 prevăd încasarea dobânzii şi respective a penalităţii, însă din momentul cesionării creanţei ce decurg din contractile de credit menţionate către SRL „Picom” şi ulterior SRL „Cerealis Prod”, contractele de credit urmează a fi interpretate ca contracte de împrumut şi potrivit art. 869 alin. (1), (2) Cod civil în baza contractului de împrumut părţile pot prevedea şi plata unei dobânzi, care trebuie să se afle într-o relaţie rezonabilă cu rata de refinanţare a Băncii Naţionale a Moldovei. Înţelegerea asupra dobânzii prin care se încalcă dispoziţia alin. 1 este nulă. Solicită admiterea cererii, recunoaşterea nulităţii punctului 2.4.1. şi 4.1.

din contractele de credit nr. 74 din 08 mai 2001, nr. 75 din 08 mai 2001, nr. 125 din 14 iunie 2001, nr. 126 din 14 iunie 2001, nr. 197 din 12 septembrie 2001 şi nr. 201 din 17 septembrie 2001 încheiate între BC „Mobiasbanca” şi SA „Combinatul de Produse Cerealiere Chişinău” Prin hotărârea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 17 februarie 2011 au fost declarate nule din data de 15 ianuarie 2007, din momentul preluării creanţei de către SRL „Cerealis Prod” a punctului 2.4.1 şi 4.1 din contractele de credit nr. 74 din 08 mai 2001, nr. 75 din 08 mai 2001, nr. 125 din 14 iunie 2001, nr. 126 din 14 iunie 2001, nr. 197 din 12 septembrie 2001 şi nr. 201 din 17 septembrie 2001 încheiate între BC „Mobiasbanca” şi SA „Combinatul de Produse Cerealiere Chişinău”.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 16 octombrie 2012 au fost admise cererile de apel depuse de către Societatea cu Răspundere Limitată „Cerealis Prod” şi Societatea cu Răspundere Limitată „Servivet”, casată hotărârea primei instanţe şi pronunţată o nouă hotărâre prin care acţiunea a fost respinsă ca nefondată. La 11 ianuarie 2013, SA „Combinatul de Produse Cerealiere Chişinău” a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărârii primei instanţe. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia recurată, pe care o consideră neîntemeiată, fiind emisă cu interpretarea eronată a normelor de drept material, fiind pasibilă de a fi casată.

Menţionează că deosebirea esenţială între contractele de împrumut şi credit bancar reprezintă subiectul, unde al contractului de credit bancar în mod obligator este banca, şi numai aceasta din urmă poate beneficia de toate drepturile ce decurg dintr-un contract de credit bancar,deoarece sursa creditelor o constituie depozitele încredinţate spre păstrare. Relatează că SA „Combinatul de Produse Cerealiere Chişinău” a achitat pe contractele de credit menţionate aproximativ 30 mln. lei în situaţia în care iniţial a fost contractat de la ВС „Mobiasbanca” un credit de aproximativ 11 mln. lei, prin urmare au fost achitate peste 18 mln. lei exclusiv dobânzi şi penalităţi.De asemenea dobânzile şi penalităţile pe contractele de credit reprezintă aproximativ 3 87 %anual din datoria de bază, ceea ce denotă că au fost încheiate intenţionat în astfel de condiţii.

Consideră că SRL „Picom”, SRL „Cerealis Prod” şi în prezent SRL „Servivet” nu pot obţine drepturi necorespunzătoare calităţii sale şi nici nu pot folosi instituţia cesiunii pentru a se subroga în exercitarea unor drepturi de care poate beneficia exclusiv numai o bancă sau instituţie financiară сare dispune de licenţă. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele cauzei rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată în adresa părţilor la 07 decembrie 2012, fapt confirmat prin copia scrisorii de însoţire (f. d. 144). Astfel, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recurentul sa conformat prevederilor legale şi a declarat recursul în termen la 11 ianuarie 2013. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea deciziei instanţei de apel din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs. După cum denotă materialele cauzei, SA „Combinatul de Produse Cerealiere Chişinău”, înaintând acţiunea în instanţa de judecată a solicitat recunoaşterea nulităţii punctului 2.4.1. şi 4.1. din contractele de credit nr. 74 din 08 mai 2001, nr. 75 din 08 mai 2001, nr. 125 din 14 iunie 2001, nr. 126 din 14 iunie 2001, nr. 197 din 12 septembrie 2001 şi nr. 201 din 17 septembrie 2001 încheiate între BC „Mobiasbanca” şi SA „Combinatul de Produse Cerealiere Chişinău”.

Fiind investită cu judecarea pricinii, instanţa de apel , reieşind din temeiurile şi obiectul acţiunii, cu aplicarea corectă a legii materiale care guvernează raportul juridic litigios, stabilind circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea justă a cauzei şi având la bază cumulul de probe prezentate de părţi, corect a ajuns la concluzia respingerii cererii înaintate de către SA „Combinatul de Produse Cerealiere Chişinău”.

În susţinerea opiniei enunţate instanţa de recurs constată că între BC „Mobiasbanca” SA şi SA„Combinatul de Produse Cerealiere Chişinău”a fost încheiat contractul de credit nr. 74 din 08 mai 2001, contractul de credit nr. 75 din 08 mai 2001, contractul de credit nr. 125 din 14 iunie 2001, contractul de credit nr. 126 din 14 iunie 2001, contractul de credit nr. 197 din 12 septembrie 2001, contractul de credit nr. 201 din 17 septembrie 2001. La 31 octombrie 2002, BC „Mobiasbanca” SAprintr-un contract de cesiune a cesionat creanţele băncii rezultate din contractele încheiate cu SA „Combinatul de 4 Produse Cerealiere Chişinău” către SRL „Picom”, care a devenit un nou creditor al SA „Combinatul de Produse Cerealiere Chişinău”.

Prin contractul de cesiune a creanţei din 15 ianuarie 2007 SRL „Picom” a cesionat către SRL „Cerealis Prod” drepturile ce decurg din contractele de credit, iar la 11 martie 2010 SRL „Cerealis Prod” a încheiat un contract de cesiune a creanţei prin care a cesionat drepturile ce rezultă din contractele de credit către SRL „Servivet”. Conform art. 556 alin. (1) Cod civil o creanţă transmisibilă şi sesizabilă poate fi cesionată de titular (cedent) unui terţ (cesionar) în baza unui contract. Din momentul încheierii unui astfel de contract, cedentul este substituit de cesionar în drepturile ce decurg din creanţă. Conform art. 558 Cod civil, drepturile de creanţă se transmit cesionarului aşa cum există în momentul transmiterii.

Odată cu cesiunea creanţei, asupra cesionarului trec garanţiile şi alte drepturi accesorii. În interpretarea corectă a normelor enunţate instanţa de recurs remarcă că esenţa cesiunii de creanţă constituie de fapt într-ooperaţiune juridică de transmitere a obligaţiei către un terţ. În acelaşi timp, această transmisiune nu afectează în nici un fel existenţa obligaţiei, ea continuând să existe în patrimoniul transmiţătorului aşa cum exista la momentul realizării operaţiunii. Atât drepturile debitorului cedat cât şi drepturile cesionarului nu pot suferi nici o atingere ca urmare a efectuării acestei operaţiuni.

Astfel, cesionarul nu poate primi de la cedent mai multe drepturi sau alte drepturi decât le avea acesta din urmă, iar dacă în momentul cesiunii drepturile de creanţă sunt însoţite de garanţii sau alte drepturi accesorii, creanţa va trece în patrimoniul cesionarului „aşa cum exista în momentul transmiterii”, adică însoţită de aceleaşi drepturi şi garanţii accesorii. Prin urmare, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit ajunge la concluzia temeiniciei soluţiei date de către instanţa de apel cu privire la respingerea acţiunii înaintate de către SA „Combinatul de Produse Cerealiere Chişinău” şi casării hotărârii primei instanţe. La fel, este întemeiată şi concluzia instanţei de apel cu referire la faptul că cesionarul în rezultatul cesiunii de creanţă nu capătă calitatea de bancă, ci doar drepturile ce decurg din contractul de credit şi anume încasarea datoriei, penalităţilor şi a dobânzilor prevăzute de contract.

Totodată, legea nu determină careva calităţi juridice speciale sau interdicţii pentru persoana cedentului şi a cesionarului. Prin urmare sunt neîntemeiate argumentele recurentului cu referire la faptul că cesionarii creanţei nu pot beneficia de încasarea dobânzilor şi penalităţilor întrucât de aceste drepturi poate beneficia exclusiv numai o bancă, or însăşi recurentul a specificat că plata dobânzilor şi penalităţilor încetează la momentul executării obligaţiilor contractuale şi odată cu rambursarea integrală a creditului. Distinct de cele relatate, instanţa de recurs conchide că şi celelalte argumente invocate în cererea de recurs urmează a fi respinse, deoarece sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii în instanţele ierarhic inferioare şi se axează 5 asupra circumstanţelor de fapt şi nu de drept, care au fost constatate şi elucidate pe deplin în cadrul dezbaterilor judiciare, fiindu-le dată o apreciere cuvenită.

Pe cale de consecinţă, instanţa de recurs conchide că soluţia dată de instanţa de apel este una corectă, cu aplicarea normelor corespunzătoare de drept material şi procedural, şi care rezidă în constatarea legalităţii contractelor de cesiune a creanţei contestate de către reclamantul SA „Combinatul de Produse Cerealiere Chişinău”. Faţă de cele ce preced, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi a menţine decizia instanţei de apel. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a), art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie decide: Se respinge recursul declarat de către „Combinatul de produse cerealiere Chişinău” Societate pe Acţiuni.

Se menţine decizia Curţii de Apel Chişinău din 16 octombrie 2012 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii pe Acţiuni „Combinatul de produse cerealiere Chişinău” împotriva Societăţii cu Răspundere Limitată „Cerealis Prod”, Societăţii cu Răspundere Limitată „Servivet” şi Băncii Comerciale „Mobiasbanca” Societate pe Acţiuni cu privire la recunoaşterea nulităţii clauzelor contractuale. Decizia este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Vera Macinskaia Constantin Alerguş Ion Vîlcov 6

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.