- Dosarul nr.
- 2ra-1694/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 4 septembrie 2013
- Părțile
- Grosu Veaceslav vs ÎS CA Air Moldova
- Pe scurt
- Răspunderea cărăuşului
2ra-1694/13 — Repararea prejudiciului material şi moral
prima instanţă: Sv.Garştea-Bria dosarul nr. 2ra-1694/13 instanţa de apel: N.Budăi, M.Guzun, N.Craiu DECIZIE 04 septembrie 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Ion Corolevschi, Tamara Chişca-Doneva, Tatiana Vieru, Valentina Clevadî examinînd recursurile declarate de către Grosu Veaceslav, Bîrlădeanu Iurie prin intermediul reprezentantului Buza Nicolae şi întreprinderea de stat compania aeriană „Air Moldova”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Grosu Veaceslav şi Bîrlădeanu Iurie împotriva întreprinderii de stat compania aeriană „Air Moldova” privind repararea prejudiciului material şi moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 06 decembrie 2012 prin care a fost admis apelul declarat de întreprinderea de stat compania aeriană „Air Moldova”, fiind modificată hotărîrea Judecătoriei Botanica mun.
Chişinău din 07 iunie 2012, c o n s t a t ă La 12 august 2011, Grosu Veaceslav şi Bîrlădeanu Iurie au depus cerere de chemare în judecată împotriva ÎS CA „Air Moldova” privind repararea prejudiciului material şi moral. În susţinerea cererii reclamanţii au indicat că, la 20 iunie 2011 au procurat de la ÎS CA „Air Moldova” două bilete de avion cu destinaţia Istanbul-Chişinău (tur-retur), cu data plecării 28 iunie 2011 şi data revenirii 01 iulie 2011. Menţionează că, la 01 iulie 2011 întorcîndu-se din oraşul Izmir au aterizat la aeroportul Atatiurk Istanbul la ora 09.45 pe cursa indicată în bilet, urmînd cursa nr.94746 cu plecare spre Chişinău la ora 15.00. Însă, la ora 15.00 pe panoul electronic de informare a fost afişată informaţia că cursa spre Chişinău se amînă, fără indicarea orei de plecare, iar la adresarea către reprezentanţii companiei li s-a dat un număr de telefon din mun.Chişinău, la care au apelat, dar nimeni nu răspundea.
La acel moment 1 nu au primit alte informaţii, iar reprezentantul ÎS CA „Air Moldova” de la aeroportul din Istanbul nu cunoştea limba română şi nici limba rusă. Susţin că, avînd necesitatea de a ajunge la Chişinău în aceiaşi zi au procurat de la compania “Turkish Airlines” două bilete cu destinaţia Chişinău pentru ora 16.50. Din motiv că reprezentantul ÎS CA „Air Moldova” nu a reuşit să găsească bagajele lor au fost nevoiţi să anuleze ruta, iar bagajele au fost găsite doar la ora 21.30, fără ajutorul activ al reprezentanţilor pîrîtului. La fel au indicat că, la solicitarea lor de a fi cazaţi şi hrăniţi au primit refuz de la un alt reprezentant, respectiv au petrecut noaptea în aeroport, dormind pe scaune, în condiţii neadecvate.
Refuzul de a fi cazaţi a fost motivat prin faptul că au procurat de la altă companie bilete pentru plecarea spre Chişinău şi nu mai sunt clienţii lor. Invocă că, în rezultat Grosu Veaceslav a suportat prejudiciu material în mărime de 1025 dolari SUA şi anume: 500 dolari SUA preţul biletului procurat de la compania“Turkish Airlines”, 718 lei sau 64 dolari SUA cheltuielile pentru telefonia mobilă roaming, 160 dolari SUA cheltuielile pentru hrană, 115 dolari pentru reparaţia bagajului deteriorat şi 186 dolari SUA pentru segmentul neutilizat din biletul de avion al ÎS CA „Air Moldova”, iar Bîrlădeanu Iurie a suportat prejudiciu material în mărime de 875 dolari SUA şi anume: 500 dolari SUA preţul biletului procurat de la compania“Turkish Airlines”, 160 dolari SUA cheltuielile pentru hrană şi 186 dolari SUA pentru segmentul neutilizat din biletul de avion al ÎS CA „Air Moldova”.
În urma inacţiunilor pîrîtului le-a fost cauzat prejudiciu moral estimate în valoare de 50 000 lei pentru fiecare. Solicită reclamanţii, încasarea de la pîrît în beneficiul lui Grosu Veaceslav prejudiciului material în mărime de 1025 dolari SUA şi lui Bîrlădeanu Iurie în mărime de 875 dolari SUA, prejudiciului moral în mărime de 50 000 lei pentru fiecare şi cheltuielilor de judecată. Prin hotărîrea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 07 iunie 2012 acţiunea a fost admisă în parte, fiind încasat de la ÎS CA „Air Moldova” în beneficiul lui Grosu Veaceslav prejudiciul material în mărime de 1025 dolari SUA şi cheltuielile de judecată în mărime de 10 465 lei, iar lui Bîrlădeanu Iurie prejudiciul material în mărime de 875 dolari SUA şi cheltuielile de judecată în mărime de 394 lei.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 06 decembrie 2012 a fost admis apelul declarat de către ÎS CA „Air Moldova”, fiind modificată hotărîrea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 07 iunie 2012 în partea încasării prejudiciului material şi s-a încasat de la ÎS CA „Air Moldova” în beneficiul lui Grosu Veaceslav suma de 500 dolari SUA şi lui Bîrlădeanu Iurie suma de 500 dolari SUA, cu titlu de prejudiciu material. 2 La 18 martie 2013 Grosu Veaceslav şi Bîrlădeanu Iurie prin intermediul reprezentantului Buza Nicolae au declarat recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărîrii primei instanţe. În susţinerea recursului s-a indicat că, instanţa de apel a aplicat eronat normele de drept material şi procedural, fără a aprecia şi cerceta complet toate probele din dosar în ansamblul şi interconexiunea lor.
În acest sens susţine că, prin decizia din 06.12.2012 neîntemeiat s-a dispus micşorarea sumei prejudiciului material, deoarece prin probele anexate la materialele pricinii se confirmă cheltuielile real suportate. A mai indicat că, prin procesul-verbal nr.30/9 din 21 iulie 2011 ÎS CA „Air Moldova” a decis rambursarea sumei de 2083 lei ce constituie costul pentru segmentele neutilizate din biletele de avion, însă la adresarea de a primi sumele respective li s-a comunicat că le vor primi doar în baza hotărîrii instanţei de judecată. La 12 aprilie 2013 a declarat recurs şi ÎS CA „Air Moldova”, solicitînd admiterea recursului, casarea hotărîrilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărîri de respingere a pretenţiilor.
În motivarea recursului a indicat că, instanţele de judecată nu au aplicat legea care trebuia să fie aplicată, dar au aplicat legea care nu trebuia să fie aplicată, nu au constatat şi elucidat pe deplin circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii, iar circumstanţele pe care le consideră constatate nu au fost dovedite cu probe veridice şi suficiente. În conformitate cu art. 434 al. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Materialele cauzei atestă că copia deciziei motivate a instanţei de apel a fost expediată părţilor de către Curtea de Apel Chişinău la 11 februarie 2013. Astfel, recurenţii s-au conformat prevederilor legale şi recursurile se consideră depuse în termen.
Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursurile neîntemeiate şi care urmează a fi respinse cu menţinerea hotărîrilor judecătoreşti, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 445 alin.(1) lit. a) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs. Conform art. 980 alin. (1) din Codul civil, prin contractul de transport, o parte (cărăuş, transportator) se obligă faţă de cealaltă parte (pasager sau client) să o transporte împreună cu bagajele ei sau, respectiv, să transporte încărcătura la locul de destinaţie, iar cealaltă parte se obligă să plătească remuneraţia convenită.
3 Conform art. 986 din Codul civil, contractul de transport de persoane se confirmă (se documentează) printr-un bilet (titlu de călătorie). Instanţa de judecată a constatat că, la 20 iunie 2011 Grosu Veaceslav şi Bîrlădeanu Iurie au procurat de la ÎS CA „Air Moldova” două bilete de avion cu destinaţia Istanbul (tur-retur), cu data plecării la 28 iunie 2011 şi data reîntoarcerii în Republica Moldova la 01 iulie 2011 la ora 15.00. Potrivit declaraţiilor recurenţilor la 01 iulie 2011 întorcîndu-se din Izmir au aterizat la aeroportul Ataturk Istanbul la ora 9.45 pe cursa indicată în biletul procurat de la ÎS CA „Air Moldova” urmînd cursa 94746 cu plecare spre Chişinău la ora 13.00, însă pe panoul electronic a fost afişată informaţia despre amînarea cursei spre Chişinău pentru o oră neindicată, fără comunicarea altor informaţii de către reprezentantul ÎS CA „Air Moldova”.
În rezultat, Grosu Veaceslav şi Bîrlădeanu Iurie au fost nevoiţi să procure, tot în aceiaşi zi, de la compania „Turkish Airlines” două bilete spre Chişinău pentru ora 16.50. Au apelat la reprezentantul ÎS CA „Air Moldova” pentru căutarea bagajului, dar nu au reuşit să-l găsească, fapt care i-a determinat să anuleze ruta pentru a două zi, bagajele fiind găsite doar la ora 21.30. La solicitarea recurenţilor de a fi cazaţi şi hrăniţi reprezentantul ÎS CA „Air Moldova” a refuzat motivînd că au procurat bilete pentru ruta nominalizată de la o altă companie (f.d.6, 7). Conform art.14 alin. (1) Codul civil, persoana lezată într-un drept al ei poate cere repararea integral a prejudiciului cauzat astfel.
Se consideră prejudiciu cheltuielile pe care persoana lezată într-un drept al ei le-a suportat sau urmează să le suporte la restabilirea dreptului încălcat, pierderea sau deteriorarea bunurilor sale (prejudiciul efectiv), precum şi beneficiul neobţinut prin încălcarea dreptului (venitul ratat). Potrivit art. 988 din Codul civil, cărăuşul este ţinut să repare prejudiciul cauzat pasagerului, cu excepţia cazului cînd acest prejudiciu este rezultatul unei forţe majore, al stării de sănătate a pasagerului sau al faptei acestuia. Cărăuşul este ţinut să repare prejudiciul şi în cazul în care acesta se datorează stării sale de sănătate, a prepuşilor săi sau a stării ori funcţionării vehiculului. Conform art. 989 alin. (1) din Codul civil, cărăuşul răspunde pentru pierderea, distrugerea sau deteriorarea bagajelor care i-au fost încredinţate de pasager, cu excepţia cazului cînd va dovedi forţa majoră, viciul propriu al bunului sau vina pasagerului.
Potrivit art. art. 9, 10 alin. (2) lit.b) al Legii cu privire la transporturi nr.1194 din 21 mai 1994, întreprinderile de transport sunt obligate să asigure transportul de călători şi mărfuri calitativ şi la timp. Întreprinderile de transport poartă răspundere materială pentru pierderea, lipsa sau alterarea mărfurilor şi bagajelor primite spre a fi transportate. 4 În circumstanţele indicate mai sus, raportate la prevederile legale menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că atît prima instanţă, cît şi instanţa de apel corect au ajuns la concluzia că ca urmare a neexecutării de către ÎS CA „Air Moldova” a condiţiilor contractelor de transport, încheiate cu Grosu Veaceslav şi Bîrlădeanu Iurie, prin netransportarea lor la ora stabilită în biletele procurate, recurenţilor le-a fost cauzat prejudiciu material.
Totodată, în opinia Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie cuantumul prejudiciului material în sumă de cîte 500 dolari SUA, determinat de către instanţa de apel pentru a fi încasat în beneficiul lui Grosu Veaceslav şi Bîrlădeanu Iurie, este prejudiciul efectiv cauzat, avînd la bază probele administrate la materialele cauzei, cărora le-a fost dată o apreciere juridică cuvenită, iar suma solicitată de către recurenţi cu titlu de prejudiciu material este lipsită de un suport probatoriu. Or, conform art. 118 alin. (1) CPC, fiecare parte trebuie să dovedească circumstanţele pe care le invocă drept temei al pretenţiilor şi obiecţiilor sale dacă legea nu dispune altfel.
Nu sunt întemeiate şi se resping argumentele recurenţilor Grosu Veaceslav şi Bîrlădeanu Iurie cu referire la faptul că prin decizia contestată neîntemeiat s-a dispus micşorarea sumei prejudiciului material, deoarece instanţa de apel a apreciat toate probele administrate în cauză, a stabilit circumstanţele faptice ale raportului juridic litigios şi a făcut concluzii juste în corespundere cu prevederile normelor de drept material. Nu poate fi reţinut nici argumentul recurentului ÎS CA „Air Moldova” precum că instanţa de apel la emiterea hotărîrii contestate nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată, dar a aplicat legea care nu trebuia să fie aplicată, deoarece este pur declarativ, fiind invocat doar pentru a se încadra în temeiurile declarării recursului, prevăzute de art. 432 al.
(2) CPC. Totodată, Colegiul va reţine întemeiată concluzia instanţelor judecătoreşti privind încasarea cheltuielilor de judecată din contul ÎS CA „Air Moldova” în beneficiul lui Grosu Veaceslav în mărime de 465 lei cu titlu de plată pentru achitarea taxei de stat şi 10 000 lei pentru acordarea asistenţei juridice, iar în beneficiul lui Bîrlădeanu Iurie a sumei de 394 lei cu titlu de plată pentru achitarea taxei de stat, aceasta avînd la bază probele administrate la materialele cauzei, cărora le-a fost dată o apreciere juridică cuvenită, în conformitate cu art. 94 Cod de procedură civilă.
Din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul, că decizia instanţei de apel este legală şi întemeiată, corespunde circumstanţelor de fapt stabilite prin probele administrate şi raportate la legea materială, iar argumentele invocate de către recurenţi sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii 5 Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine decizia instanţei de apel. În conformitate cu art. 445 al.(1) lit. a) şi f) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e : Se resping recursurile declarate de către Grosu Veaceslav şi Bîrlădeanu Iurie prin intermediul reprezentantului Buza Nicolae şi întreprinderea de stat compania aeriană „Air Moldova”.
Se menţine decizia Curţii de Apel Chişinău din 06 decembrie 2012, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Grosu Veaceslav şi Bîrlădeanu Iurie împotriva întreprinderii de stat compania aeriană „Air Moldova” privind repararea prejudiciului material şi moral. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Ion Corolevschi Tamara Chişca-Doneva Tatiana Vieru Valentina Clevadî 6