3ra-841/13 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă – A. Minciuna dosarul nr. 3ra-841/13 DECIZIE 29 mai 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tatiana Răducanu Sveatoslav Moldovan Andrei Harghel Ghenadie Nicolaev examinând recursul declarat de către Întreprinderea de Stat „Centrul Tehnic pentru Securitate Industrială şi Certificare” în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii de Stat „Centrul Tehnic pentru Securitate Industrială şi Certificare” împotriva Inspectoratului Fiscal Principal de Stat cu privire la contestarea actului administrativ împotriva hotărârii Curţii de Apel Chişinău din 15 noiembrie 2012, prin care acţiunea a fost respinsă constată: La 10 august 2012 ÎS „Centrul Tehnic pentru Securitate Industrială şi Certificare” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal Principal de Stat cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea acţiunii a indicat că ÎS „Centrul Tehnic pentru Securitate Industrială şi Certificare” este o întreprindere de stat, fondată în anul 1996, subordonată Ministerului Economiei care are drept principale genuri de activitate: efectuarea expertizei şi evaluarea securităţii industriale a obiectelor industriale periculoase; evaluarea posibilităţilor organizatorice şi tehnice ale unităţii economice pentru efectuarea activităţilor la obiectele industriale periculoase; diagnosticarea (controlul nedistructiv) şi verificarea tehnică a utilajelor; certificarea produselor cu grad sporit de pericol; acordarea asistenţei metodice; reciclarea şi certificarea personalului în domeniul securităţii industriale; efectuarea încercărilor de laborator a materialelor şi reactivelor şi asigurarea agenţilor economici cu documente normativ tehnice în domeniul securităţii industriale.

Menţionează că în anul 2012 întreprinderea a fost supusă unui control fiscal pentru perioada de activitate 01 noiembrie 2009 – 31 ianuarie 2012, care a fost efectuat de Direcţia Marilor Contribuabili a Inspectoratului Fiscal Principal de Stat. Drept urmare, pe marginea controlului fiscal a fost emisă decizia IFPS nr. 211 din 29 iunie 2012 asupra cazului de încălcare fiscală a legislaţiei comisă de către ÎS „Centrul Tehnic pentru Securitate Industrială şi Certificare”.

1 Afirmă că a luat cunoştinţă de decizia menţionată la 29 iunie 2012. Susţine că la 02 iulie 2012 întreprinderea a depus pârâtului o contestaţie în conformitate cu prevederile art. 267, 268, 269 Codul fiscal, solicitând anularea deciziei Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr. 211 din 29 iunie 2012. Indică că la 02 august 2012 întreprinderea reclamantă a recepţionat prin poştă decizia nr. 233 din 02 august 2012 pe marginea contestaţiei fără număr din 02 iulie 2012 a ÎS „Centrul Tehnic pentru Securitate Industrială şi Certificare” împotriva deciziei asupra cazului de încălcare a legislaţiei nr. 211 din 29 iunie 2012, emisă de IFPS. În decizie, pârâtul nu a soluţionat în termenul legal contestaţia, ci a prelungit acest termen cu 30 de zile.

Consideră că în temeiul art. 15 şi art. 17 alin. (1) lit. b) din Legea contenciosului administrativ, întreprinderea este în drept să se adreseze cu acţiune în nulitate în contencios administrativ, procedura prealabilă fiind respectată. La fel, menţionează că în fond, prin decizia indicată pârâtul a constatat încălcarea prevederilor pct. 1 din Hotărârea Guvernului cu privire la unele aspecte ce ţin de repartizarea profitului net anual al întreprinderilor de stat şi societăţilor pe acţiuni cu cota de participare a statului nr. 1396 din 12 decembrie 2007. Consideră că decizia nominalizată este ilegală în fond şi emisă contrar competenţei. Afirmă că. 4 pct. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1396 din 12 decembrie 2007, prevede obligaţiunea de adoptare a deciziei cu privire la defalcarea în bugetul de stat a unei părţi din profitul net obţinut în proporţie nu mai mică de 30 la sută din valoarea totală a acestuia, prin intermediul Consiliului de administraţie.

Susţine că prevederile hotărârii nominalizate nu au fost încălcate, deoarece în pct. 1 este stipulat expres că volumul defalcărilor se stabileşte de Consiliul de administraţie în mărimea unei părţi din profitul net. Mărimea profitului net, care este bază de impozitare este reflectată la momentul adoptării în Forma nr. 2 din Raportul Financiar. Mai indică că nici prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1396 din 12 decembrie 2007 şi nici alte reglementări în legislaţie nu prevăd anumite reglementări de stabilire a profitului net, care să constituie bază de calcul la aprecierea defalcărilor, mai mult decât atât nu sunt prevăzute care cheltuieli se acceptă la diminuarea venitului brut în evidenţa contabilă, adică nu există prevederi în legislaţie care să prevadă expres care cheltuieli urmează a fi luate în calcul şi care nu la determinarea sumei profitului net.

Întreprinderea nu a acţionat cu intenţia de a încălca legislaţia fiscală atunci când a determinat suma profitului net, o parte din care, potrivit deciziilor Consiliului de Administraţie, a fost transferată la buget. La fel, întreprinderea nu putea să prevadă la momentul executării pct. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1396 din 12 decembrie 2007, că organul fiscal va majora venitul impozabil cu suma cheltuielilor neconfirmate documentar. Consideră că există o diferenţă de esenţă între noţiunea de venit impozabil (legislaţia fiscală prevede expres ce se include în venitul impozabil şi ce se deduce din venitul impozabil) şi noţiunea de profit net care reprezintă, diferenţa între veniturile şi cheltuielile reflectate în contabilitatea financiară şi unde legislaţia (inclusiv fiscală) nu prevede nici o regulă de determinare a acestuia.

2 Menţionează că Codul fiscal nu prevede careva reglementări referitoare la noţiunea de profit net şi, dimpotrivă, conţine reglementări clare ce presupune noţiunea de venit impozabil. Afirmă că art. 16 alin. (5) şi alin. (6) din Legea cu privire la principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător nr. 235 din 20 iulie 2006 prevede că se interzice aplicarea oricărei sancţiuni fără a se verifica corectitudinea ei de către conducătorul organului de control, iar la efectuarea controlului, organele de control vor ţine cont de principiile neadmiterii aplicării sancţiunilor care nu sunt stabilite de legi şi tratării dubiilor apărute la aplicarea legislaţiei în favoarea întreprinzătorului.

Şi art. 11 din Codul fiscal, la fel, prevede că toate îndoielile apărute la aplicarea legislaţiei fiscale se vor interpreta în favoarea contribuabilului. Consideră că acest principiu a fost neglijat în speţă de către pârât, şi că în această parte, decizia de sancţionare fiscală a fost adoptată cu încălcarea competenţei stabilite de lege. Indică că Hotărârea Guvernului nr. 1396 din 12 decembrie 2007 a fost emisă de Guvern în temeiul şi în scopul executării Legii nr. 1134-XIII din 02 aprilie 1997 privind societăţile pe acţiuni şi Legii nr. 146-XIII din 16 iunie 1994 cu privire la întreprinderea de stat şi nu în temeiul Codului fiscal. Astfel, defalcările (dividendele) transferate de către întreprinderile de stat şi societăţile pe acţiuni cu cota de participare a statului nu reprezintă plăţi fiscale (impozite şi taxe fiscale).

Autorităţile responsabile de executarea Hotărârii Guvernului nr. 1396 din 12 decembrie 2007 sunt Ministerul Finanţelor al RM şi Ministerul Economiei al RM, iar problema transferării defalcărilor la bugetul de stat şi cuantumul lor este o problemă administrativă şi nu fiscală. Menţionează că conform art. 6 din Codul fiscal, impozitul este o plată obligatorie cu titlu gratuit, care nu ţine de efectuarea unor acţiuni determinate şi concrete de către organul împuternicit sau de către persoana cu funcţii de răspundere a acestuia pentru sau în raport cu contribuabilul care a achitat această plată. Taxa este o plată obligatorie cu titlu gratuit, care nu este impozit.

Alte plăţi efectuate în limitele relaţiilor reglementate de legislaţia nefiscală nu fac parte din categoria plăţilor obligatorii, denumite impozite şi taxe". Solicită anularea pct. 5 alin. (3) şi alin. (4) din partea de constatare şi pct. I poziţia a doua, pct. II poziţia unu şi doi şi pct. 3.6 din partea dispozitivă a deciziei IFPS nr. 211 din 29 iunie 2012. Prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 15 noiembrie 2012 acţiunea a fost respinsă. La 07 februarie 2013 ÎS „Centrul Tehnic pentru Securitate Industrială şi Certificare” a declarat recurs împotriva hotărârii primei instanţe, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii contestate şi pronunţarea unei noi hotărâri cu privire la admiterea acţiunii.

În motivarea recursului a invocat dezacordul cu hotărârea contestată, considerând-o neîntemeiată, deoarece prima instanţă a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată şi a interpretat eronat legea. Susţine că prima instanţă a considerat că argumentele reclamantului precum că defalcările transferate de întreprinderile de stat nu reprezintă plăţi fiscale, le respinge or potrivit art. 4 alin. (9) din Legea nr. 408-XV din 26.07.2001 pentru punerea în 3 aplicare a Titlului V din Codul fiscal, organul fiscal suplimentar la atribuţiile prevăzute de legislaţia fiscală, aplică măsurile de administrare fiscală a defalcărilor din profitul net al întreprinderilor de stat şi municipale, precum şi a dividendelor la cota parte a statului în capitalul social al societăţilor pe acţiuni în modul stabilit de legislaţia în vigoare.

Afirmă că aplicarea şi interpretarea acestei norme materiale este greşită la caz deoarece mărimea profitului net care este bază de impozitare este reflectat la momentul adoptării în Forma nr. 2 din Raportul Financiar. Nici prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1396 din 12 decembrie 2007 şi nici prevederile Codului fiscal sau alte reglementări legislative nu prevăd modalităţi de stabilire a profitului net, care să constituie bază de calcul la aprecierea defalcărilor, mai mult decât atât nu sunt prevăzute care cheltuieli se acceptă la diminuarea venitului brut în evidenţa contabilă. Deci, nu există prevederi în legislaţie care să prevadă expres care cheltuieli urmează a fi luate în calcul şi care nu la determinarea sumei profitului net.

Indică că defalcările (dividendele) transferate de către întreprinderile de stat şi societăţile pe acţiuni cu cota de participare a statului nu reprezintă plăţi fiscale (impozite şi taxe fiscale). Consideră că aplicarea de către intimat cu referire la suma defalcărilor a prevederilor art. 228 alin. (2) şi (3) Codul fiscal, care prevede calcularea majorărilor de întârziere pentru neachitarea la timp a impozitelor şi taxelor, art. 261 alin. (5) Codul fiscal, care prevede sancţiuni pentru eschivarea de la calculul şi de la plata impozitelor, este ilegală. Menţionează că prevederile citate din Codul fiscal conţin sancţiuni (penalităţi) pentru neachitarea la timp a impozitelor şi taxelor. Aceste prevederi conţin expres în textul lor cuvintele „impozite şi taxe”, odată ce defalcările şi dividendele nu sunt plăţi fiscale, deci nu sunt impozite şi taxe, art. 228 alin. (2) şi (3), art. 261 alin. (5) din Codul fiscal nu pot fi aplicate în privinţa defalcărilor.

Insistă că recurentul a fost sancţionat ilegal, în baza aplicării prin analogie a prevederilor menţionate din Codul fiscal, şi anume prin extinderea ariei lor de aplicare şi la unele plăţi care nu se consideră a fi fiscale. Mai indică că este un principiu de drept unanim acceptat şi cunoscut că nu se admite aplicarea prin analogie a normei de drept care derogă de la dispoziţiile generale, restrânge drepturi sau stabileşte sancţiuni suplimentare. Conform art. 30 Legea contenciosului administrativ (prevederi aplicabile la data adoptării hotărârii contestate) hotărârea instanţei de contencios administrativ asupra acţiunii judecate în fond poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la data pronunţării sau de la data comunicării hotărârii integrale, în cazul în care acţiunea este judecată în lipsa părţii, dacă legea nu dispune altfel.

Materialele cauzei atestă că copia hotărârii din 15 noiembrie 2012 a fost expediată în adresa recurentului la 24 ianuarie 2013, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de însoţire nr. 5263 (f. d. 40). Astfel, instanţa de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul în termen. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. 4 Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea hotărârii primei instanţe din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs.

Înaintând acţiunea în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, ÎS „Centrul Tehnic pentru Securitate Industrială şi Certificare” a solicitat anularea parţială a deciziei IFPS nr. 211 din 29 iunie 2012, şi anume din partea de constatare a pct. 5 alin. (3), prin care a fost constatată necompletarea r.03037 în VEN 2009 a sumei de 48226 lei (col. 2) şi 2703 lei (col.

3) – suma contribuţiilor băneşti în scopuri sponsorizate, care au fost incluse în suma totală din r.03036 şi alin. (4), prin care a fost constatată indicarea incorectă în r.050 în VEN 2009 a sumei de 12899 lei, corect urmând fi reflectată suma de 14203 lei, pct. I poziţia a doua, prin care a fost dispusă încasarea la buget a sumei impozitelor şi plăţilor calculate în rezultatul controlului, şi anume suma de 147973 lei – defalcările în bugetul de stat a unei părţi din profitul net diminuate, pct. II poziţia unu şi doi, prin care a fost dispusă încasarea la buget a majorărilor de întârziere, conform art. 228 alin. (2), (3) Cod fiscal, în mărime de 2954 lei – pentru neachitarea în termen a defalcărilor de 0,5 la sută din volumul investiţiilor în capitalul fix, şi în mărime de 7784 lei - pentru neachitarea în termen a defalcărilor în bugetul de stat a unei părţi din profitul net şi anularea pct. 3.6 din partea dispozitivă, prin care a fost aplicată pentru nerespectarea legislaţiei fiscale conform prevederilor alin. (5) art. 261 Cod fiscal (în redacţia Legii nr. 267 din 23 decembrie 2011 ) 15900 lei amendă pentru diminuarea defalcărilor de 0,5 la sută din volumul investiţiilor în capitalul fix.

Se constată că în urma efectuării controlului fiscal prin verificare totală de către inspectorii fiscali ai DMC a IFPS, pentru perioada anilor 2009-2010 la ÎS „Centrul Tehnic pentru Securitate Industrială şi Certificare” a fost întocmit actul de control nr. 5-657605, nr. 657606 din 15 mai 2012 prin care s-a constatat că întreprinderea a diminuat defalcările în bugetul de stat a unei părţi din profitul net pentru anul 2009 cu 90460 lei şi pentru anul 2010 cu 57513 lei.

Drept urmare şi în temeiul actului de control nominalizat a fost emisă decizia nr. 211 din 29 iunie 2012 asupra cazului de încălcare a legislaţiei comisă de către ÎS „Centrul Tehnic pentru Securitate Industrială şi Certificare”, prin care alături de alte sancţiuni aplicate faţă de ÎS „Centrul Tehnic pentru Securitate Industrială şi Certificare”, a fost încasat inclusiv şi suma impozitelor şi plăţilor în mărime de 147973 lei, majorări de întârziere în mărime de 2954 lei şi 7784 lei, precum şi aplicată amendă în sumă de 15900 lei. Fiind investită cu judecarea pricinii în cauză şi având ca obiect al litigiului contestarea parţială a actului administrativ nominalizat în partea solicitată de reclamant, prima instanţă cu o motivare amplu argumentată, cu pronunţarea asupra tuturor aspectelor juridice şi trimitere, atât la probele administrate, cât şi dispoziţiile legale aplicabile la caz, temeinic a ajuns la concluzia netemeiniciei acţiunii şi respingerii acesteia.

5 Astfel, contrar argumentelor invocate în recurs, instanţa de recurs reţine prevederile pct. 1 alin. (4) Hotărârea Guvernului nr. 1396 din 12 decembrie 2007 cu privire la unele aspecte ce ţin de repartizarea profitului net anual al întreprinderilor de stat şi al societăţilor pe acţiuni cu cotă de participare a statului (în vigoare la data efectuării controlului), conform căruia Ministerele şi alte autorităţi administrative centrale prin intermediul consiliilor de administraţie ale întreprinderilor de stat, vor asigura, până la data de 30 aprilie ce urmează după anul gestionar, adoptarea deciziilor cu privire la defalcarea în bugetul de stat a unei părţi din profitul net obţinut în proporţie nu mai mică de 30 la sută din valoarea totală a acestuia şi aprobarea normativelor de repartizare a profitului net pe anul următor celui gestionar.

La fel este de reţinut şi prevederile pct. 1 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 110 din 23 februarie 2011 cu privire la unele aspecte ce ţin de repartizarea profitului net anual al, societăţilor pe acţiuni cu cotă de participare a statului şi al întreprinderilor de stat, care indică că Ministerele şi alte autorităţi administrative centrale vor asigura, prin intermediul consiliilor de administraţie ale întreprinderilor de stat, până la data de 30 aprilie a anului următor celui gestionar, adoptarea deciziilor cu privire la defalcarea în bugetul de stat a unei părţi din profitul net obţinut în proporţie nu mai mică de 50 la sută din valoarea totală a acestuia, iar pentru întreprinderile de stat incluse în Lista bunurilor nepasibile de privatizare - nu mai mică de 25 la sută.

În acest context, instanţa de recurs remarcă că corect prima instanţă a ajuns la concluzia că reclamantul contrar prevederilor enunţate, în perioada anilor 2009-2010, a diminuat defalcările în bugetul de stat a unei părţi din profitul net pentru anul 2009 cu 90460 lei şi pentru anul 2010 cu 57513 lei. Conform art. 13 alin. (1) al Legii cu privire la întreprinderea de stat nr. 146 din 16 iunie 1994, profitul (pierderile) întreprinderii se determină în modul prevăzut de legislaţie. Profitul net se formează după achitarea impozitelor şi a altor plăţi obligatorii şi rămâne la dispoziţia întreprinderii.

La caz prezintă relevanţă şi pct. 26 din Standardul Naţional de Contabilitate 5, în care este stipulat că pentru prezentarea obiectivă a informaţiilor în rapoartele financiare, politica de contabilitate trebuie să fie dezvăluită de către întreprindere astfel, încât conţinutul informaţiilor din rapoartele financiare să corespundă prevederilor tuturor standardelor naţionale de contabilitate respective. Iar punctul 62 din Standardul nominalizat prevede că Raportul privind rezultatele financiare se întocmeşte potrivit unui formular unic aprobat de Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova (anexa nr.2). În el se reflectă veniturile, cheltuielile şi rezultatele activităţii operaţionale, de investiţii şi financiare, precum şi articolele excepţionale, profitul net (pierderea) în perioada de gestiune.

În acest context, este de menţionat şi Standardul Naţional de Contabilitate 3 şi Standardul Naţional de Contabilitate 18, care au fost reţinute şi de către prima instanţă, obiective al căror este determinarea componenţei consumurilor întreprinderilor de producţie, de comerţ şi de prestări servicii, a cheltuielilor activităţii operaţionale, de investiţii şi financiare, precum şi a pierderilor excepţionale şi respectiv, descrierea metodelor de contabilizare a veniturilor obţinute în procesul activităţii economico-financiare (ordinare) a subiectului economic.

6 La caz incontestabil a fost stabilit că majorarea neîntemeiată a cheltuielilor întreprinderii şi respectiv, micşorarea neîntemeiată a profitului brut, care a influenţat micşorarea profitului net, a fost generată de nerespectarea prevederilor Legii salarizării nr. 847 din 14 februarie 2002, Hotărârii Guvernului nr. 743 din 11 iunie 2002 cu privire la salarizarea angajaţilor din unităţile cu autonomie financiară, Regulamentul cu privire la delegarea salariaţilor întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor din RM, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 836 din 24 iunie 2002 şi a Codului muncii. Conform art. 13 alin. (2) Legea cu privire la întreprinderea de stat nr. 146-XIII din 16 iunie 1994, profitul net poate fi utilizat pentru acoperirea pierderilor anilor precedenţi; formarea capitalului de rezervă; formarea rezervei pentru dezvoltarea producţiei; defalcări în bugetul de stat; în alte scopuri, dacă ele nu contravin legislaţiei.

Alineatele (3) şi (4) ale aceluiaşi articol, statuează că decizia de repartizare a profitului net se adoptă de către consiliul de administraţie, la propunerea administratorului. Profitul net se va repartiza doar pentru acoperirea pierderilor anilor precedenţi, pentru formarea capitalului de rezervă şi formarea rezervei pentru dezvoltarea producţiei în cazul în care valoarea activelor nete, conform ultimului bilanţ al întreprinderii, este mai mică decât capitalul social al întreprinderii sau va deveni mai mică în urma repartizării lui în alte scopuri.

În această ordine de idei, Colegiul reliefează că prima instanţă întemeiat a ajuns a concluzia că la caz, au fost încălcate prevederile art. 13 din Legea cu privire la întreprinderea de stat, art. 1 alin. (4) al Hotărârii Guvernului nr. 1396 din 12 decembrie 2007 şi art. 1 alin. (4) al Hotărârii Guvernului nr. 110 din 23 februarie 2011, iar drept consecinţă fiind diminuate defalcărilor în bugetul de stat pentru anul 2009 - 30% şi pentru anul 2010 - 25% a unei părţi din profitul net micşorat neîntemeiat. Cele relatate denotă legalitatea deciziei IFPS mun. Chişinău nr. 211 din 29 iunie 2012, fapt ce indică la netemeinicia acţiunii formulate în speţă. Sub acest aspect sunt irelevante la caz invocările recurentului cu privire la aplicarea şi interpretarea eronată a normei materiale, deoarece acestea poartă un caracter declarativ, mai mult că se combat prin constatările sus descrise.

În conexiunea celor relatate, instanţa de recurs, prin prisma jurisprudenţei CEDO şi anume cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995, unde Curtea a menţionat că „... art. 6 § 1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes”, consideră necesar de a respinge şi alte argumente invocate în recurs. Faţă de cele ce preced, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că hotărârea primei instanţe este legală, fiind adoptată în limitele competenţei sale, iar în cadrul judecării pricinii au fost create condiţii obiective participanţilor la proces, pentru realizarea drepturilor sale procedurale.

Distinct de cele relatate şi având în vedere faptul că hotărârea primei instanţe este întemeiată şi legală, iar argumentele invocate de către recurent sunt neîntemeiate, 7 Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine hotărârea primei instanţe. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a), art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie decide: Se respinge recursul declarat de către Întreprinderea de Stat „Centrul Tehnic pentru Securitate Industrială şi Certificare”. Se menţine hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 15 noiembrie 2012 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii de Stat „Centrul Tehnic pentru Securitate Industrială şi Certificare” împotriva Inspectoratului Fiscal Principal de Stat cu privire la contestarea actului administrativ.

Decizia este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tatiana Răducanu Sveatoslav Moldovan Andrei Harghel Ghenadie Nicolaev 8