- Dosarul nr.
- 3r-244/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 29 mai 2013
- Părțile
- Bulbuc Alexei vs Direcţia Înregistrare a Transportului şi Calificarea Conducătorilor a Ministerului Dezvoltării Informaţionale
- Pe scurt
- Explicarea hotărîrii
3r-244/13 — Contestarea actului administrativ
prima instanţă – M. Ciugureanu dosarul nr. 3r-244/13 DECIZIE 29 mai 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tatiana Răducanu Sveatoslav Moldovan examinând recursul declarat de către Alexei Bulbuc în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Alexei Bulbuc împotriva Direcţiei Înregistrare a Transportului şi Calificarea Conducătorilor a Ministerului Dezvoltării Informaţionale al Republicii Moldova cu privire la contestarea actului administrativ împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 25 februarie 2013, prin care a fost explicată hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 28 noiembrie 2011 constată: La 24 septembrie 2010, Alexei Bulbuc a depus cerere de chemare în judecată împotriva Direcţiei Înregistrare a Transportului şi Calificarea Conducătorilor a Ministerului Dezvoltării Informaţionale al RM cu privire la contestarea actului administrativ.
În motivarea acţiunii a indicat că în anul 2008, înainte de a pleca la muncă peste hotarele Republicii Moldova, el a transmis dreptul de folosinţă asupra autovehiculului pe care-l deţine cu drept de proprietate, de model Honda Concerto, cu număr de înmatriculare CJG 375, anul fabricării 1993, unui cunoscut de al lui cu prenumele Ghenadii (numele de familia nu îl cunoaşte). Menţionează că a permis doar folosinţa automobilului, nu şi înstrăinarea lui, însă nu a întocmit nici contract şi nici procură în acest sens. Afirmă că în luna februarie 2009 a aflat că automobilului menţionat este deja în proprietatea privată a altei persoane, îndată prezentându-se la SEET mun. Chişinău, pentru a verifica dacă informaţia deţinută corespundea realităţii, unde i s-a confirmat faptul deţinerii automobilului de model Honda Concerto, anul fabricării 1993, cu număr de înmatriculare CJG 375, de către Valeriu Avornic.
Realizând că a fost înşelat, el s-a adresat cu plângeri la organele de drept competente, în această cauză fiind pornită urmărire penală, prin Ordonanţa din 16 martie 2010, iar ulterior lui i s-a recunoscut statut de parte vătămată în procesul penal, prin Ordonanţa din 07 aprilie 2010. 1 Susţine că procura în baza căreia a fost înstrăinat automobilul a fost declarată falsă, în baza Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 51 şi 52 din 15 martie 2010. Indică că la 13 august 2010 el s-a adresat cu cerere Direcţiei înregistrare a Transportului şi Calificarea Conducătorilor a Ministerului Dezvoltării Informaţionale al RM, solicitând anularea înregistrărilor referitoare la reînmatricularea automobilului de model Honda Concerto, anul fabricării 1993, cu număr de înmatriculare CJG 375. Solicită anularea înmatriculării curente de stat în privinţa automobilului de model Honda Concerto, anul fabricării 1993, cu număr de înmatriculare CJG 375 şi obligarea Direcţiei Înregistrare a Transportului şi Calificarea Conducătorilor a Ministerului Dezvoltării Informaţionale al RM de a-l repune pe el în drepturi şi a reînregistra automobilul nominalizat, iar în cazul imposibilităţii repunerii lui în dreptul de proprietate asupra automobilului litigios - repararea prejudiciului cauzat.
Prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 28 noiembrie 2011 a fost admisă acţiunea, anulată înmatricularea curentă de stat în privinţa automobilului de model Honda Concerto din 1993, cu număr de înmatriculare CJG 375 şi obligată Direcţia Înregistrare a Transportului şi Calificarea Conducătorilor a Ministerului Dezvoltării Informaţionale de a-l repune pe Alexei Bulbuc în drepturi şi a reînregistra automobilul de model Honda Concerto din 1993, cu număr de înmatriculare CJG 375 pe numele lui.
La 06 decembrie 2012 ÎS „CRIS „Registru” a depus cerere, prin care a solicitat explicarea modului de executare, extindere şi aplicare a dispozitivului hotărârii Curţii de Apel Chişinău din 28 noiembrie 2011. În susţinerea cererii a menţionat că prin încheierea executorului judecătoresc din 24 mai 2012 ÎS „CRIS „Registru” a fost obligat să execute benevol documentul executoriu nr. 3-857/11 din 28 noiembrie 2011. Astfel, la 24 noiembrie 2011 (cu 4 zile înainte de pronunţarea hotărârii) înmatricularea curentă de stat pe numele lui Vasile Prihocenco a fost stinsă, automobil fiind reînmatriculat ca fiind înstrăinat pe numele Angelei Braghiş, cu eliberarea numerelor de înmatriculare CPU 143. Susţine că ulterior, la 28 noiembrie 2011, mijlocul de transport vizat a fost reînmatriculat, ca fiind înstrăinat pe numele lui Mihail Pîntea, cu păstrarea numerelor de înmatriculare CPU 143. Afirmă că la 01 decembrie 2011 automobilul nominalizat a fost reînmatriculat ca fiind înstrăinat pe numele lui Mihail Ursu, cu păstrarea numerelor de înmatriculare CPU 143. Menţionează că automobilul de model Honda Concerto, n/î CJG 375, anul fabricării 1993, la momentul pronunţării hotărârii,
deja a fost reînmatriculat de 2 ori cu atribuirea altor numerele de înmatriculare (CPU 143). Consideră că deoarece la momentul pronunţării hotărârii înmatricularea curentă de stat pe numele lui Vasile Prihocenco deja a fost stinsă, executarea hotărârii Curţii de Apel Chişinău din 28noiembrie 2011 nu este posibilă, astfel nefiind clar care înmatriculare urmează să fie anulată, fapt ce a generat necesitatea explicării modului de executare a acesteia. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 25 februarie 2013 a fost explicată hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 28 noiembrie 2011, fiind menţionat că 2 reclamantul urmează să se adreseze în instanţa de drept comun pentru anularea contractelor, întrucât mijlocul de transport vizat a fost reînmatriculat, ca fiind înstrăinat pe numele a diferitor persoane şi cu diferite numere de înmatriculare.
La 22 martie 2013 Alexei Bulbuc a declarat recurs împotriva încheierii primei instanţe, solicitând anularea încheierii contestate. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu încheierea primei instanţe, considerând-o ilegală, deoarece în cauza procurării unui bun de către o persoană terţă, aceasta se consideră cumpărător de bună credinţă. Menţionează că Constituţia RM este Legea ei Supremă, iar respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului şi Cetăţenii RM beneficiază de protecţia statului, şi nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie şi cetăţenii au dreptul la proprietatea privată şi protecţia acesteia, iar împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi organele de stat competente pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.
În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Din materialele dosarului rezultă că copia încheierii a fost expediată în adresa recurentului la 04 martie 2013, fapt confirmat prin copia scrisorii de însoţire anexată la dosar (f. d. 106). Alte date care ar atesta contrariul la materialele dosarului lipsesc. Astfel, instanţa de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul în termen. În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor.
Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii primei instanţe din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. La caz se constată că prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 28 noiembrie 2011 a fost admisă acţiunea lui Alexei Bulbuc, anulată înmatricularea curentă de stat în privinţa automobilului de model Honda Concerto din 1993, cu număr de înmatriculare CJG 375 şi obligată Direcţia Înregistrare a Transportului şi Calificarea Conducătorilor a Ministerului Dezvoltării Informaţionale de a-l repune pe Alexei Bulbuc în drepturi şi a reînregistra automobilul de model Honda Concerto din 1993, cu număr de înmatriculare CJG 375 pe numele lui.
Din materialele dosarului rezultă şi faptul că întâmpinând probleme la executarea hotărârii nominalizate ÎS „CRIS „Registru” a depus cerere, prin care a solicitat explicarea modului de executare, extindere şi aplicare a dispozitivului hotărârii instanţei de judecată, drept motiv invocând faptul că automobilul de model Honda Concerto, n/î CJG 375, anul fabricării 1993, la momentul pronunţării hotărârii, 3 deja a fost reînmatriculat de 2 ori cu atribuirea altor numerele de înmatriculare (CPU 143). Conducându-se de prevederile art. 251 alin. (1) CPC şi de faptul că hotărârea explicarea cărei s-a solicitat nu a fost executată, Curtea de Apel Chişinău prin încheierea din 25 februarie 2013 a fost explicată hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 28 noiembrie 2011, menţionat că reclamantul urmează să se adreseze în instanţa de drept comun pentru anularea contractelor în privinţa automobilului de marcă Honda Concerto din 1993, întrucât mijlocul de transport vizat a fost reînmatriculat, ca fiind înstrăinat pe numele a diferitor persoane şi cu diferite numere de înmatriculare.
Deşi recurentul Alexei Bulbuc solicită anularea încheierii nominalizate, ultimul nu a invocat nici un argument care ar indica la ilegalitatea şi netemeinicia încheierii date, astfel instanţa de recurs este în imposibilitatea de a verifica legalitatea actului de dispoziţie contestat. Or însăşi dezacordul cu încheierea recurată nu poate constitui temei de casare, precum nici justifica recursul în sensul declarat. Distinct de cele relatate, Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de către Alexei Bulbuc şi a menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 25 februarie 2013. În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie decide: Se respinge recursul declarat de către Alexei Bulbuc.
Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 25 februarie 2013 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Alexei Bulbuc împotriva Direcţiei Înregistrare a Transportului şi Calificarea Conducătorilor a Ministerului Dezvoltării Informaţionale al Republicii Moldova cu privire la contestarea actului administrativ. Decizia este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tatiana Răducanu Sveatoslav Moldovan 4