- Dosarul nr.
- 1rh-6/2026
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul penal
- Data
- 20 august 2026
- Părțile
- Stanislav Botan
- Pe scurt
- Art. 458-462 CPP
1rh-6/2026 — Art. 287 alin. 2 lit. b CP
ÎNCHEIERE
cu privire la cererea de revizuire învinuirea lui Stanislav Boțan în baza art.287 alin. (2) lit.b) Cod penal (Dosarul nr. 1rh-6/26 Nr. PIGD 1-19029885-01-1rh-28042026) Cerere de revizuire respinsă, deoarece din hotărârea Curții Constituționale invocată nu rezultă că fapta penală comisă trebuia dezincriminată, sau că trebuia aplicată o pedeapsă mai blândă condamnatului.
20 august 2026 Au judecat anterior cauza judecătorii: Instanța de fond: Ion Morozan Curtea de apel: Xenofon Ulianovschi, Svetlana Balmuș, Sergiu Furdui Recurs: Nadejda Toma, Anatolie Țurcan, Elena Cobzac, Iurie Diaconu, Ion Guzun Curtea de apel: Oxana Robu, Igor Mânăscurtă, Galina Moscalciuc Recurs: Liliana Catan, Victor Boico, Dumitru Mardari, Maria Ghervas, Nina Ghervas Textul corespunde originalului Examinând în lipsa părților cererea de revizuire al avocatului Olga Iovu, în numele condamnatului Stanislav Boțan, Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din: Vladislav Gribincea, Președinte, Sergiu Stratan, Leonid Chirtoacă, judecători, constată următoarele:
PARTEA INTRODUCTIVĂ
1. Stanislav Boțan s-a născut în anul 1991 în mun. Chișinău. El a fost acuzat de comiterea împreună cu Vadim Gundiuc, prin participație simplă a infracțiunii prevăzute de art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal (huliganism). El a fost apărat de avocații Anatolie Hotineanu și Olga Iovu.
Prin ordonanța privind disjungerea urmăririi penale din 30 ianuarie 2015, urmărirea penală în privința lui Vadim Gundiuc a fost disjunsă într-o procedură separată (f. d. 1, vol. I). La 13 iulie 2015, acesta a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal.
În prima instanță cauza a fost examinată în procedură generală. Stanislav Boțan a fost achitat, pe motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii (f.d. 203-210, vol.I).
La 15 septembrie 2017, Curtea de Apel Chișinău a admis apelul și a încetat procesul penal, deoarece fapta constituie contravenție prevăzută de art. 354 Cod contravențional și a intervenit prescripția tragerii la răspundere contravențională (f.d.31-39, vol.II). La 02 mai 2018, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul, a casat decizia și a remis cauza la rejudecare (f.d.74-85, vol.II).
La 03 octombrie 2018, Curtea de Apel Chișinău a admis apelul, a casat sentința și a pronunțat o nouă hotărâre. Stanislav Boțan a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal. El a fost condamnat definitiv, prin aplicarea art. 85 Cod penal, la cinci ani și șase luni de închisoare, cu privarea de dreptul de ocupa funcții sau exercita activități ce țin de circulația substanțelor narcotice și a preparatelor psihotrope și stupefiante pentru un termen de trei ani (f.d.148-162, vol.II). La 18 iunie 2019, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul ordinar al avocatului Anatolie Hotineanu în numele condamnatului, a casat decizia, în partea stabilirii pedepsei și a pronunțat o nouă hotărâre. Stanislav Boțan a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal, fiind condamnat definitiv la trei ani de închisoare, cu privarea de dreptul de ocupa funcții sau exercita activități ce țin de circulația substanțelor narcotice și a preparatelor psihotrope și stupefiante pentru un termen de trei ani (f.d.192-213, vol.II). 1
La 16 februarie 2026, avocatul Olga Iovu a depus cerere de revizuire în care solicită rejudecarea cauzei penale și suspendarea executării pedepsei.
Urmărirea penală a fost pornită la 30 ianuarie 2015 și s-a terminat în 29 mai 2015. Prima instanță a examinat cauza între 03 iunie 2015 și 18 noiembrie 2016. Instanța de apel a examinat cauza în perioada 10 ianuarie - 15 septembrie 2017 și 19 iunie – 03 octombrie 2018. Instanța de recurs a examinat cauza în perioada 23 noiembrie 2017 – 02 mai 2018, 12 februarie – 18 iunie 2019. Dosarul a ajuns la Curtea Supremă de Justiție pentru examinarea cererii de revizuire la 28 aprilie 2026.
La 17 octombrie 2013, Stanislav Boțan a fost condamnat prin sentința Judecătoriei Rîșcani de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 217 alin. (4) lit. b) Cod penal. Lui i-a fost aplicată pedeapsa de doi ani de închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii sau de a exercita activităţi ce ţin de circulaţia substanţelor narcotice, a preparatelor psihotrope şi stupefiante pentru un termen de trei ani, cu suspendarea executării pedepsei pentru un termen de patru ani (f.d. 184-186, vol. I). La 19 decembrie 2013, sentința a fost menținută prin decizia Curții de Apel Chișinău (f.d. 187, vol. I). ÎN FAPT
Stanislav Boțan a fost învinuit că, la 06 martie 2014, aproximativ la orele 04:45, împreună și de comun acord cu Vadim Gundiuc, prin participație simplă, în timp ce se afla în fața casei din mun. Chișinău, com. Dumbrava, nefiind de acord cu costul călătoriei stabilit de șoferul automobilului-taxi model „Dacia Logan”, Octavian Nigai, cu care s-au deplasat, l-a numit cu cuvinte necenzurate care înjosesc demnitatea lui Nigai. Ulterior, Vadim Gundiuc, manifestând o agresivitate sporită, s-a repezit cu mâina ridicată spre Octavian Nigai pentru a-l lovi, deteriorându-i ecranul telefonului mobil, iar Stanislav Boţan, continua să-l numească cu cuvinte necenzurate. La un moment dat, Stanislav Boţan s-a repezit spre Nigai, dar a fost oprit de acesta cu preîntâmpinarea de aplicare a balonașului cu gaze lacrimogene. Vadim Gundiuc a lovit cu picioarele în ușa din față pe dreapta a automobilului-taxi, deteriorând geamul și oglinda retrovizoare a acestuia, cauzând astfel părții vătămate Octavian Nigai un prejudiciu material în sumă totală de 2.000 de lei. Faptele date au fost încadrate conform art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal.
La 18 noiembrie 2016, Judecătoria Buiucani, sediul Chișinău, Stanislav Boțan a fost achitat de învinuirea adusă, pe motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii.
La 15 septembrie 2017, Curtea de Apel Chișinău a admis apelul și a încetat procesul penal, deoarece fapta lui Stanislav Boțan constituie contravenție prevăzută de art. 354 Cod contravențional. Procesul contravențional a fost încetat deoarece a intervenit prescripția tragerii la răspundere contravențională. Instanța a 2 constatat că prima instanță greșit a apreciat probele administrate, care nu au fost suficiente pentru a stabili că inculpatul a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 287 alin. (2), lit. b) Cod penal. Fapta reținută în sarcina inculpatului a fost calificată ca huliganismul nu prea grav, adică acostarea jignitoare în locuri publice a persoanei fizice, alte acţiuni similare ce tulbură ordinea publică şi liniştea persoanei fizice.
La 02 mai 2018, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul, a casat decizia și a remis cauza la rejudecare. Instanța a conchis că instanța de apel nu a dat aprecierea corespunzătoare argumentelor procurorului, precum că prima instanță nu a luat în considerație faptul că Vadim Gundiuc, la 13 iulie 2015, pentru fapta săvârșită împreună cu Stanislav Boţan, a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal.
La 03 octombrie 2018, Curtea de Apel Chișinău a admis cererea de apel, a casat sentința și a pronunțat o nouă hotărâre. Stanislav Boțan a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal. El a fost condamnat definitiv la cinci ani și șase luni de închisoare, cu privarea de dreptul de ocupa funcții sau exercita activități ce țin de circulația substanțelor narcotice și a preparatelor psihotrope și stupefiante pentru un termen de trei ani. Colegiul penal a constatat că instanța de fond, la pronunțarea sentinței de achitare nu a acordat eficiență juridică faptului că infracțiunea de huliganism a fost comisă prin participație simplă de către Stanislav Boțan și Vadim Gundiuc, iar ultimul a fost condamnat în baza art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal.
La 18 iunie 2019, Curtea Supremă de Justiție a declarat ca inadmisibil recursul părții vătămate Octavian Nigai. Ea a admis recursul avocatului Anatolie Hotineanu, în numele condamnatului, a casat decizia, în partea stabilirii pedepsei, și a pronunțat o nouă hotărâre. Stanislav Boțan a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal, fiind condamnat definitiv la trei ani de închisoare, cu privarea de dreptul de ocupa funcții sau exercita activități ce țin de circulația substanțelor narcotice și a preparatelor psihotrope și stupefiante pentru un termen de trei ani. Instanța a menționat că în privința lui Stanislav Boțan nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 210/2017 privind amnistia, fiind incidentă restricția prevăzută la art. 10 alin. (1), lit. g) din Legea menționată. Eroarea admisă de instanța de apel constă în modul greșit de calcul a pedepsei definitive în cazul cumului de sentințe.
La 16 februarie 2026, avocatul Olga Iovu a depus cerere de revizuire în care solicita rejudecarea cauzei penale, aplicarea actului de amnistie în privința lui Stanislav Boțan și încetarea procesului penal. Apărarea invocă și aplicabilitatea Legii nr. 243/2021 privind amnistia și faptul că prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 25/2021 a fost declarat neconstituțional cuvântul „grosolan”, precum și expresia „cinism sau” din art. 287 Cod penal, în baza căruia i-a fost aplicată o pedeapsă mai severă revizuientului. Ea mai solicită constatarea ехесutării separate a sentinței din 17 octombrie 2013. 3
La 04 august 2026, avocatul Olga Iovu, în numele condamnatului, a depus o cerere de accelerare a examinării cauzei penale. Deoarece soluționarea recursului era programată pentru 20 august 2026, cererea nu a fost distribuită pentru examinare.
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ
17. Partea relevantă a art. 458 Cod de procedură penală este următoarea: „(3) Revizuirea poate fi cerută în cazurile în care: 4) Curtea Constituțională a recunoscut drept neconstituțională prevederea legii aplicată în cauza respectivă;”
Conform art. 460 alin. (4) Cod de procedură penală: „(4) Cererile de revizuire menționate la art. 458 alin. (3) pct. 1)–4) sunt de competența instanței de judecată ultima care s-a pronunțat asupra fondului cauzei. Cererile de revizuire depuse în temeiul art. 458 alin. (3) pct. 5) și 6) sunt de competența Curții Supreme de Justiție.”
Partea relevantă a art. 287 alin. (1) și (3) Cod penal este următoarea: „(1) Huliganismul, adică acţiunile intenţionate care încalcă ordinea publică, însoţite de aplicarea violenţei asupra persoanelor sau de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe, de opunerea de rezistenţă violentă reprezentanţilor autorităţilor sau altor persoane care curmă actele huliganice, precum şi acţiunile care, prin conţinutul lor, se deosebesc printr-o obrăznicie deosebită, se pedepseşte cu amendă în mărime de la 550 la 1050 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 3 ani. (3) Huliganismul agravat, adică acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), dacă au fost săvîrşite cu aplicarea sau cu încercarea aplicării armei sau a altor obiecte pentru vătămarea integrităţii corporale sau sănătăţii, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani.”
În hotărârea nr. 25 din 12 august 2021, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională sintagma „grosolane” din art. 287 alin. (1) Cod penal. Curtea a constatat că termenul „grosolan” și expresia „cinism sau” sunt vagi, imprevizibile și permit interpretări arbitrare. Aceste expresii nu oferă suficientă claritate persoanei pentru a înțelege când comportamentul său poate fi considerat infracțiune, contrar principiului legalității incriminării prevăzut de art. 22 alin. (3) Constituție și art. 7 CEDO. 4
MOTIVAREA INSTANȚEI
21. Având în vedere deciziile motivate emise anterior de către Curtea Supremă de Justiție în această cauză, ea este ultima instanță care s-a pronunțat asupra fondului cauzei. Conform art. 460 alin. (4) Cod de procedură penală, ea este instanța competentă să examineze cererea de revizuire.
Cererea de revizuire a fost depusă în interesul condamnatului. Conform art. 459 alin. (2) Cod de procedură penală, cererea de revizuire în interesul condamnatului nu este limitată în timp. Prin urmare, aceasta nu este tardivă.
Revizuirea nu poate fi un recurs deghizat. Temeiurile de revizuire sunt exhaustiv menționate în art. 458 alin. (3) Cod de procedură penală. Critica temeiniciei argumentelor din hotărârea judecătorească nu este temei de revizuire. De asemenea, în revizuire nu este examinată decât întrunirea condițiilor pentru redeschiderea procesului. Instanța de revizuire nu are competența de a examina temeinicia recursului, sau a acuzațiilor aduse (mutatis mutandis încheierile nr. 1rh- 24/2024, § 71; 1rh-17/24, § 36).
Din motivarea cererii de revizuire, rezultă că aceasta se întemeiază pe art. 458 alin. (3) pct. 4) Cod de procedură penală. Conform acestei norme, revizuirea poate fi solicitată când Curtea Constituţională a recunoscut drept neconstituţională prevederea legii aplicată în cauza respectivă. Revizuentul invocă hotărârea Curții Constituționale nr. 25, din 12 august 2021.
Hotărârea nr. 25 nu explică care este efectul ei asupra cauzelor penale soluționate deja. Spre deosebire de obiectul hotărârii Curții Constituționale nr. 21/2018, în această cauză nu se pune în discuție efectul retroactiv al declarării neconstituționale a unei norme de procedură penală. În acest caz este examinat efectul retroactiv al declarării neconstituționale a unei norme penale materiale. În para. 68 al hotărârii nr. 21/2018, Curtea Constituțională a lăsat să se înțeleagă că declararea neconstituțională a unei norme penale materiale are efect retroactiv, chiar dacă acest fapt nu este menționat expres în hotărârea Curții Constituționale.
Din conținutul hotărârii nr. 25/2021 nu rezultă că fapta pentru care a fost condamnat Boțan trebuia dezincriminată, ci doar că unele forme ale ei necesită o formulare mai clară. Completul relevă că din materiale cauzei nu este clar faptul dacă pedeapsa penală a fost executată deja sau nu. Dacă aceasta a fost executată integral, cererea de revizuire este inadmisibilă, deoarece condamnatul nu mai poate spera la o redresare a situației sale prin admiterea cererii de revizuire. Având în vedere că nu este cert dacă pedeapsa a fost executată integral, Curtea Supremă de Justiție va examina temeinicia argumentului dat.
Prin hotărârea nr. 25/2021, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale expresiile „grosolan” și „cinism sau” din art. 287 Cod penal. Această hotărâre nu poate afecta încadrarea juridică a faptei comise de condamnat. El a fost condamnat pentru o altă formă a huliganismului - aplicarea nejustificată 5 a violenței. Această formă a rămas incriminată de art. 287 alin. (1) Cod penal până în ziua de astăzi (a se vedea para. 18). Prin urmare, această hotărâre a Curții Constituționale nu poate justifica admiterea cererii de revizuire.
În ceea ce privește aplicarea amnistiei, solicitarea nu se încadrează în vreun temei de revizuire.
Din motivele de mai sus, în conformitate cu art. 462 alin. (1) lit. a) Cod de procedură penală, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Respinge cererea de revizuire depusă de avocata Olga Iovu, în numele lui Stanislav Boțan. Încheierea este irevocabilă. Președinte Vladislav Gribincea Judecători Sergiu Stratan Leonid Chirtoacă 6