- Dosarul nr.
- 1ra-1424/23
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul penal
- Data
- 16 iulie 2026
- Părțile
- Andrei Tibirna
- Pe scurt
- Art. 427 alin.1 pct. 6 CPP
1ra-1424/23 — Art. 320-1 CP
ÎNCHEIERE
cu privire la inadmisibilitatea recursului învinuirea lui Andrei Țîbîrnă (art. 3201 Cod penal) (Dosarul nr. 1ra-1424/23 1-22103345-01-1ra-21082023) Recurs depus până la 01 septembrie 2023; Recurs respins ca tardiv, deoarece, decizia instanței de apel era disponibilă pe internet, iar recurentul cunoștea data pronunțării deciziei motivate. 16 iulie 2026 Au judecat anterior cauza judecătorii Prima instanță – Veaceslav Cernalev Instanța de apel – Alexandru Spoială, Mihail Diaconu, Silvia Gîrbu Textul corespunde originalului Judecând în lipsa părților recursul în cauza penală privind învinuirea lui Andrei Țîbîrnă, Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din: Vladislav Gribincea, Președinte, Alexandru Negru, Leonid Chirtoacă, judecători, constată următoarele: ÎN FAPT
Andrei Țîbîrnă s-a născut în anul 1980 în raionul Căușeni. El a fost învinuit în baza art. 3201 Cod penal (neexecutarea ordonanţei de protecţie a victimei violenţei în familie). El a fost apărat de avocatul Boris Druță.
Andrei Țîbîrnă a fost învinuit că, la 19 aprilie 2022, ora 11:00, și la 20 aprilie 2022, ora 07:30, a încălcat ordonanța de protecție emisă de instanța de judecată la 13 aprilie 2022, prin care a fost obligat să părăsească temporar locuința sa din mun. Chișinău și să nu contacteze în nici un mod timp de 30 zile cu victima Viorica Nepoliuc.
Cauza penală a ajuns în instanță la 19 iulie 2022 și a fost examinată în procedură generală. Prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, din 20 ianuarie 2023, Andrei Tîbîrnă a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzută de art. 3201 Cod penal. El a fost condamnat la muncă neremunerată în folosul comunității pe termen de 170 de ore.
Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 29 martie 2023, a fost respins apelul apărătorului. Instanța a dispus pronunțarea deciziei motivate pentru 03 mai 2023. Apărătorul Boris Druță a participat la ședința din 29 martie 2023 (f.d. 150- 153). Decizia motivată a fost pronunțată la 03 mai 2023 (f.d. 154-155), iar la 04 mai 2023 plasată pe Portalul național al instanțelor de judecată.
La 16 iunie 2023, apărătorul Boris Druță, în interesele condamnatului, a depus recurs, fără a specifica vreun temei de recurs. El a solicitat achitarea lui Andrei Țîbîrnă, deoarece decizia instanței de apel nu este întemeiată pe probe concludente. Partea apărării nu a fost prezentă la pronunțarea deciziei motivate. Apărătorul și condamnatul au recepționat decizia motivată la 14 iunie 2023, fapt confirmat prin plicul poștal anexat la recurs. Recurentul nu a solicitat repunerea în termen.
La 21 august 2023, Curtea Supremă de Justiție a solicitat depunerea referinței la recurs. La 13 septembrie 2023, partea vătămată Viorica Nepoliuc a solicitat respingerea recursului ca fiind tardiv sau nefondat.
Urmărirea penală a fost desfășurată în perioada 03 mai – 19 iulie 2022. Prima instanță a examinat cauza în perioada: 19 iulie 2022 – 20 ianuarie 2023. 1 Instanța de apel a judecat cauza în perioada: 07 februarie – 03 mai 2023. La 21 august 2023 dosarul a ajuns la Curtea Supremă de Justiție.
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ
8. Până la 01 septembrie 2023, termenul de recurs era de 30 de zile de la data pronunțării deciziei instanței de apel. Codul de procedură penală nu prevedea repunerea în termen a recursurilor împotriva deciziei instanței de apel, însă Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 9/2009 cu privire la judecarea recursului ordinar în cauza penală prevede în pct. 9 și 25 următoarele: „9. … În cazul în care recursul este depus peste termenul prevăzut de lege, instanţa este obligată să stabilească motivele întârzierii şi, dacă constată motive întemeiate, va trimite recursul pentru judecare. Motive întemeiate pot fi: existenţa cazului fortuit sau a forţei majore, fie existenţa unei alte cauze care a pus titularul recursului în situaţia de a nu putea acţiona în conformitate cu interesele sale şi în lipsa căreia ar fi acţionat în conformitate cu aceste interese.
De exemplu, inculpatului i-a fost înmânată mai târziu … copia de pe sentinţa tradusă în limba maternă sau în limba pe care o cunoaşte. 25. … Recursul este tardiv atunci cînd a fost declarat peste termenul stabilit în art. 422 CPP, excepţie fiind condiţiile repunerii în termen.”
Modul de examinare a recursurilor împotriva deciziilor instanțelor de apel a fost modificat prin Legea nr. 246/2023, în vigoare din 01 septembrie 2023. Conform art. 422 Cod de procedură penală, în vigoare la data examinării recursului, termenul de declarare a recursului este de două luni de la data comunicării deciziei integrale. Conform art. XI al Legii nr. 246/2023: „(3) Recursurile depuse la Curtea Supremă de Justiție până la data intrării în vigoare a prezentei legi vor fi examinate în baza temeiurilor în vigoare la data depunerii recursului. … (4) Termenul de declarare a recursului împotriva deciziilor pronunţate de curţile de apel în cauzele penale pronunţate până la intrarea în vigoare a prezentei legi este de 2 luni de la data comunicării deciziei integrale.”
MOTIVAREA INSTANȚEI
10. Decizia contestată putea fi atacată cu recurs la Curtea Supremă de Justiție în termen de 30 de zile din ziua pronunțării deciziei motivate. Decizia motivată a fost pronunțată la 03 mai 2023 și publicată pe Portalul național al instanțelor de judecată la 04 mai 2023. Recursul a fost declarat la 16 iunie 2023, peste mai mult de 30 de zile de la pronunțarea deciziei motivate a instanței de apel. Instanța de recurs trebuie să decidă în primul rând dacă recursul a fost înaintat în termen. 2
Conform legii în vigoare la data pronunțării deciziei instanței de apel, termenul de recurs era de 30 de zile. Acest termen urma a fi calculat de la data pronunțării deciziei instanței de apel. Art. 422 Cod de procedură penală nu menționa expres dacă termenul de 30 de zile urma a fi calculat de la data pronunțării dispozitivului deciziei instanței de apel sau de la pronunțarea deciziei motivate. Având în vedere că cererea de recurs trebuie să conțină motivele pe care se întemeiază, este judicios ca acest termen să curgă de la data deciziei motivate. O asemenea interpretare rezultă și din pct. 9 al hotărârii Plenului CSJ nr. 9/2009 cu privire la judecarea recursului ordinar în cauza penală. Pentru curgerea termenului de recurs nu conta momentul la care decizia instanței de apel era primită de către recurent, însă acesta putea solicita repunerea în termen (mutatis mutandis, încheierile nr. 1ra-800/2024 § 19 sau 1ra-1330/2023 § 20).
În această cauză termenul de recurs de 30 de zile a expirat la 02 iunie 2023. Prevederile art. XI alin. (4) al Legii nr. 246/2023 (vezi para. 8) nu sunt aplicabile cauzei. Scopul art. XI alin. (4) al Legii nr. 246/2023 nu a fost să repună recurenții în termenul de recurs, ci să ofere mai mult timp recurenților pentru a întocmi recursuri conform noilor temeiuri de recurs în vigoare începând cu 01 septembrie 2023. Termenul de recurs în această cauză a expirat până la intrarea în vigoare a acestei legi. Un termen de recurs deja expirat nu mai poate fi prelungit printr-o lege nouă, deoarece aceasta aduce atingere principiului securității raporturilor juridice (mutatis mutandis, încheierea nr. 1ra-1330/2023 § 24).
Recurentul nu a solicitat repunerea în termen. În recurs, totuși el menționează că nici apărătorul și nici condamnatul nu au fost prezenți la ședința din 03 mai 2023, când a fost pronunțată decizia motivată a instanței de apel. Neprezentarea la ședința de pronunțare a deciziei instanței de apel, despre care recurentul cunoștea, nu este un motiv pentru ca termenul să curgă de la o dată ulterioară (încheierea nr. 1ra-424/2025, § 17). Pentru persoanele care au acces la internet și cunosc data la care va fi pronunțată decizia instanței de apel, termenul de recurs curge cel târziu din ziua plasării hotărârii motivate a instanței de apel pe internet, nu din ziua în care decizia motivată a fost primită prin poșta terestră sau electronică. În cazul avocaților, procurorilor și altor profesioniști în domeniul dreptului, acest termen curge în toate cazurile din ziua pronunțării deciziei motivate a instanței de apel, indiferent de data plasării acestei decizii pe internet (încheierea nr. 1ra-588/2025, § 9).
Potrivit procesului-verbal al ședinței de judecată apărătorul Boris Druță a fost prezent la ședința din 29 martie 2023, când a fost pronunțat dispozitivul deciziei instanței de apel și s-a stabilit data ședinței de pronunțare a deciziei motivate. La 03 mai 2023, a fost pronunțată decizia motivată. Recurentul deși cunoștea despre data pronunțării deciziei motivate, nu s-a interesat de soarta dosarului penal și nu a depus recurs în termen. El nu poate invoca omisiunile proprii drept motiv pentru repunere în termenul de atac. Prin urmare, recursul este tardiv. 3
Din motivele de mai sus, în conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 2) Cod de procedură penală, în numele legii, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Declară inadmisibil recursul avocatului Boris Druță împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 29 martie 2023. Încheierea este irevocabilă. Președinte Vladislav Gribincea Judecători Alexandru Negru Leonid Chirtoacă 4