- Dosarul nr.
- 1ra-1072/2021
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul penal
- Data
- 25 iunie 2026
- Părțile
- Nicolae Mutoi si Valentina Filimon
- Pe scurt
- Art. 427 alin. 1 pct. 6, 12 CPP
1ra-1072/2021 — Art.352 al.3 lt.d și art.310 al.1 CP
ÎNCHEIERE
cu privire la inadmisibilitatea recursului învinuirea lui Mutoi Nicolae și Valentina Filimon (art. 352 alin. (3) lit. d), 310 alin. (1) Cod penal) (Dosarul nr. 1ra-1072/2021 Nr. PIGD 1-14024021-01-1ra-05032021) Recurs vădit neîntemeiat depus de procuror; Achitarea pe învinuirea privind art. 352 CP nu este eronată, având în vedere incertitudinile legate de proprietatea asupra terenurilor, litigiile civile existente și lipsa inițiativei părților vătămate de a-și realiza dreptul de proprietate; Achitarea de învinuirea conform art. 310 CP, deoarece acuzarea nu a dovedit falsificarea probelor de către inculpați.
25 iunie 2026 Au judecat anterior cauza judecătorii Prima instanță – Valentin Trișnevschi Instanța de apel – Ala Rotaru, Dumitru Pușca, Ruslana Burdeniuc, Ion Talpă, Svetlana Șleahtițki, Oxana Mironov Instanța de recurs – Vladimir Timofti, Anatolie Țurcan, Nadejda Toma, Elena Cobzac, Victor Boico Textul corespunde originalului Judecând în lipsa părților recursul în cauza penală privind învinuirea lui Nicolae Mutoi și Valentina Filimon, Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din: Vladislav Gribincea, Preşedinte, Alexandru Negru, Leonid Chirtoacă, judecători, constată următoarele:
PARTEA INTRODUCTIVĂ
1. Nicolae Mutoi s-a născut în 1948 în raionul Soroca, iar Valentina Filimon s-a născut în 1952 în raionul Ungheni. Nicolae Mutoi a fost învinuit în baza art. 310 alin. (1) Cod penal (falsificarea probelor în procesul civil). Valentina Filimon a fost învinuită în baza art. 310 alin. (1) și art. 352 alin. (3) lit. d) Cod penal (falsificarea probelor în procesul civil și samavolnicie).
Nicolae Mutoi a fost apărat de avocații Dionis Panov și Tamara Casian. Valentina Filimon a fost apărată de avocatul Tamara Casian.
Cauza a fost examinată în procedură generală. În prima instanță, Valentina Filimon și Nicolae Mutoi au fost achitați din lipsa elementelor infracțiunii. Acțiunile civile au fost respinse. Instanța de apel a admis apelurile, a casat parțial sentința, a constatat vinovăția inculpaților în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 310 alin. (1) Cod penal și a încetat procesul penal pe acest capăt de învinuire ca urmare a intervenirii prescripției. În rest, sentința a fost menținută. La 16 iulie 2019, Curtea Supremă de Justiție a admis recursurile și a trimis cauza la rejudecare. La 20 octombrie 2020, Curtea de Apel Bălți a respins apelurile și a menținut sentința.
La 23 decembrie 2020, procurorul în Procuratura de circumscripție Bălți, Octavian Bodareu, a declarat recurs în temeiul art. 427 alin. (1) pct. 6) și 12) Cod de procedură penală. El solicită casarea deciziei și trimiterea cauzei la rejudecare.
Urmărirea penală s-a desfășurat în perioada 31 martie 2011 – 16 iulie 2013. În privința capătului de învinuire privind art. 352 alin. (3) lit. d) Cod penal au fost pornite două cauze penale, nr. 2011360154 și nr. 2011368010. Ele au fost conexate la 14 aprilie 2011 în cauza cu nr. 2011360154 (f.d.1, 49, 52-59, vol. I). La 04 iulie 2012, Valentina Filimon a fost pusă sub învinuire (f.d.287, vol. II), iar la 16 iulie 2012 cauza a fost expediată în instanță, fiind înregistrată sub nr. 1-70/2013 (f.d.304-317, vol. II). În privința celui de-al doilea capăt de învinuire au fost pornite cauzele nr. 2012368032 și nr. 2012368066, ulterior conexate sub nr. 2012368032 (f.d.154, 157, vol. IV). La 09 aprilie 2013, Valentina Filimon a fost pusă sub învinuire în baza art. 310 alin. (1) Cod penal (f.d.234, vol. IV), iar cauza a fost expediată în judecată și înregistrată cu nr. 1-289/2013 (f.d.246, 254, vol. IV). 1 La 21 octombrie 2013, Nicolae Mutoi a fost pus sub învinuire în baza art. 310 alin. (1) Cod penal, iar la 22 octombrie 2013, urmărirea penală a fost terminată și cauza expediată în judecată. Ea a fost înregistrată cu nr. 1-404/2013 (f.d.230, 234, 242, vol. II). Prin încheierea Judecătoriei Ungheni din 20 noiembrie 2013, cauzele nr. 1-404/2013 și nr. 1-70/2013 au fost conexate (f.d.253-254, vol. III).
Prima instanță a examinat cauza în perioada 27 iulie 2012 – 31 ianuarie 2015. Instanța de apel a judecat cauza în perioadele 16 februarie 2015 – 31 octombrie 2018 și 19 august 2019 – 20 octombrie 2020. Instanța de recurs a examinat cauza în perioada 22 ianuarie – 16 iulie 2019. Dosarul a ajuns a doua oară în Curtea Supremă de Justiție la 05 martie 2021.
La 16 mai 2023, cauza penală a fost repartizată aleatoriu judecătorului Ghenadie Eremciuc. Prin hotărârea nr. 185/11 din 22 aprilie 2026, Consiliul Superior al Magistraturii a încetat transferul temporar al judecătorului Ghenadie Eremciuc la Curtea Supremă de Justiţie, începând cu 27 aprilie 2026.
La 04 mai 2026, cauza penală a fost repartizată judecătorului Leonid Chirtoacă, în completul format din judecătorii: Vladislav Gribincea (președinte), Leonid Chirtoacă, Ion Munteanu, Stella Bleșceaga și Alexandru Negru, judecători.
Conform art. 13 alin. (51) din Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiție, în redacția Legii nr. 224/2024, cererile de recurs, cererile de recurs în anulare și cererile de revizuire, repartizate inițial spre examinare completelor formate din 5 judecători, se examinează în complete formate din 3 judecători, din care face parte judecătorul raportor. Prin dispoziția nr. 23 din 24 aprilie 2026 „Cu privire la modificarea dispoziției nr. 193 din 30 decembrie 2025 privind constituirea completelor de judecată pentru anul 2026”, s-a dispus constituirea în cadrul Curții Supreme de Justiție completele de judecată pentru examinarea cauzelor penale după cum urmează: Completul nr. 2 Vladislav Gribincea - președinte, Leonid Chirtoacă (raportare), Alexandru Negru. ÎN FAPT a. Învinuirea adusă i. primul capăt de acuzare,
Valentina Filimon a fost învinuită că, începând cu 30 octombrie 2001, în calitate de director al S.A. „Piscicultorul”, nu a executat pct. 4.7 din declarația de constituire a societății din 13 septembrie 1995, potrivit căreia, după încheierea procesului de privatizare, societatea urma să utilizeze terenul de 501,96 de ha în baza contractelor de arendă sau de vânzare-cumpărare încheiate cu unitățile administrativ-teritoriale. În urma inspectării financiare tematice efectuate de Direcția Teritorială de Inspectare Financiară Ungheni pentru perioada 2000–2011, s-a constatat că societatea a gestionat samavolnic bazinele acvatice din localitățile Cetireni, Petrești, Todirești, Negurenii Vechi, Pîrlița, Agronomovca și Bumbăta fără 2 contracte de arendă, fără borderouri de calcul al plăților și fără achitarea sumelor la bugetele locale. Prin aceste acțiuni, autorităților publice locale le-au fost cauzate venituri ratate în sumă totală de 1.248.717,61 de lei. Faptele au fost încadrate în baza art. 352 alin. (3) lit. d) Cod penal (samavolnicie). ii. al doilea capăt de acuzare
Nicolae Mutoi, în calitate de președinte al Consiliului S.A. „Piscicultorul”, și Valentina Filimon, în calitate de director al aceleiași societăți, au fost învinuiți că, la 02 noiembrie 2009, au depus la Curtea de Apel Chișinău o cerere de revizuire în temeiul art. 449 alin. (1) lit. b) și x) Cod de procedură civilă. Ei au invocat existența unor circumstanțe noi și au anexat scrisoarea nr. 06-05-1133, din 05 octombrie 2009, emisă de Agenția Proprietății Publice, care confirma reorganizarea Gospodăriei Piscicole Ungheni în S.A. „Piscicultorul”. Ei au declarat că S.A. „Piscicultorul” este deținătoarea legală a bazinelor acvatice aflate în litigiu, în temeiul Hotărârilor Sovietului de Miniștri nr. 1048/1966 și nr. 441/1969. Deși potrivit pct. 4.7 din declarația de constituire din 13 septembrie 1995, societatea putea utiliza terenurile din fondul apelor doar în baza contractelor de vânzare- cumpărare sau de arendă, asemenea contracte nu au fost încheiate. La 23 septembrie 2010, Curtea de Apel Chișinău a admis cererea de revizuire și a casat decizia Curții de Apel Bălți din 18 decembrie 2007, reținând că cererea de revizuire a fost depusă în termen, deoarece scrisoarea a fost obținută în 2009. Potrivit procesului-verbal din 04 februarie 2013, Valentina Filimon, la 01 octombrie 2008, a depus un recurs suplimentar, anexând scrisoarea din 05 august 2008 a Ministerului Economiei și Comerțului cu conținut similar celei din 05 octombrie 2009. Filimon și Mutoi cunoșteau modul de privatizare al Gospodăriei Piscicole Ungheni, deoarece Filimon a fost membră a comisiei de privatizare, iar Mutoi președinte al consiliului societății. În 2011, ei au modificat, prin xerocopiere, declarația de constituire a societății, prin eliminarea pct. 4.7, și au prezentat copia astfel modificată Curții de Apel Bălți ca probă în cadrul unei cereri de revizuire. Acțiunile inculpaților au fost încadrate în temeiul art. 310 alin. (1) Cod penal. b. Probatoriul i. primul capăt de acuzare
La 01 și 07 februarie 2011, primarii comunelor Todirești și Agronomovca au depus sesizări, prin care au reclamat gestionarea samavolnică a bazinelor acvatice de către S.A. „Piscicultorul” fără încheierea contractelor de arendă. În baza sesizărilor au fost pornite două cauze penale. Ulterior, acestea au fost conexate (vezi para. 6).
Prin răspunsul din 04 martie 2011, adresat Procuraturii raionului Ungheni, Agenția Proprietății Publice a comunicat că procesul de privatizare a Gospodăriei Piscicole Ungheni a vizat exclusiv acțiunile statului din cadrul S.A. „Piscicultorul”, însă nu și patrimoniul acesteia. Agenția Proprietății Publice a precizat că în arhiva sa nu au fost identificate date privind eliberarea unei adeverințe de privatizare și că 3 agențiile teritoriale de privatizare nu aveau competența legală de a elibera asemenea acte (f.d. 45, vol. I).
Prin scrisoarea din 02 februarie 2005, Departamentul Privatizării a confirmat reorganizarea Gospodăriei Piscicole Ungheni în S.A. „Piscicultorul” în anul 1995 și privatizarea treptată a acțiunilor statului în perioada 1995-1999 (f.d.61, vol. I).
Actul de evaluare din 01 iulie 1995 atestă bunurile incluse în capitalul social al societății la reorganizare. Din cuprinsul acestuia rezultă că în patrimoniul transmis au fost incluse construcțiile hidrotehnice aferente bazinelor acvatice, amplasate în mai multe localități din raionul Ungheni, inclusiv Cetireni, Petrești, Todirești, Negurenii Vechi, Pîrlița, Agronomovca, Zozulenii Noi și Bumbăta (f.d.62-68, vol. I).
Declarația de constituire din 13 septembrie 1995 reglementează regimul juridic al bunurilor transmise societății. Potrivit pct. 4.6 din declarație, patrimoniul evaluat a fost transmis cu drept de folosință. Potrivit pct. 4.7, după finalizarea privatizării, terenul urma să fie utilizat în baza contractelor de arendă sau, după caz, de vânzare-cumpărare (f.d.124-126, vol. IV).
Adeverința de privatizare din 30 iunie 2000, eliberată de Agenția Teritorială Ungheni a Departamentului Privatizării și Administrării Proprietății de Stat, consemnează că capitalul social al S.A. „Piscicultorul” era 100% privat. În baza acesteia și a actelor constitutive, la 05 iulie 2000, Oficiul Cadastral Teritorial Ungheni (OCT) a înregistrat dreptul de proprietate al societății asupra unor construcții hidrotehnice (f.d.114, vol. I; f.d.98, vol. III)
Prin răspunsul din 01 februarie 2010, adresat Valentinei Filimon, Oficiul Cadastral Teritorial Ungheni a comunicat că bunurile imobile ale S.A. „Piscicultorul” au fost înregistrate cadastral la 05 iulie 2000 în baza Adeverinței de privatizare din 30 iunie 2000, a Declarației de constituire din 13 septembrie 1995 și a Statutului S.A. „Piscicultorul” din 10 iulie 1998. Certificatele de proprietate din 05 iulie 2000, atestă înregistrarea dreptului de proprietate asupra unor construcții hidrotehnice amplasate în extravilanul unor localități din raionul Ungheni (f.d.69- 73, vol. I).
Potrivit extraselor eliberate de Oficiul Cadastral Teritorial Ungheni, terenurile din fondul apelor (terenurile aflate sub ape) au fost înscrise în perioade diferite, fie în proprietatea statului fie în proprietatea unor unități administrativ- teritoriale în temeiul Legii nr. 1543/1998 și al Hotărârii de Guvern nr. 959/2003. Prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 12 din 21 aprilie 2005, Hotărârea de Guvern nr. 959/2003 a fost declarată neconstituțională, însă rectificarea înscrisurilor din Registrul bunurilor imobile nu a fost efectuată de primării imediat. La 05 iulie 2000, S.A. „Piscicultorul” și-a înregistrat dreptul de proprietate doar asupra construcțiilor hidrotehnice aferente bazinelor acvatice, însă nu și asupra terenurile din fondul apelor. În temeiul hotărârii Judecătoriei Ungheni din 01 iunie 2007, terenurile au fost înscrise pe numele primăriilor. În baza deciziei Curții de Apel Bălți 4 din 21 octombrie 2010, dreptul de proprietate asupra construcțiilor hidrotehnice a fost reînregistrat pe numele S.A. „Piscicultorul”. Situația cadastrală și juridică pe localități este redată în sinteza tabelară anexată. Nr. Localitatea Nr. cadastral Suprafață Tip bun Proprietar Data Primăria de bază / (ha) Teren/ Temei înregistrării subnumere construcții dobândire cadastrale 1. Petrești 9259000027 61.21 ha Teren Republica Legea cadastrului 05.07.2000 extravilan 9259113.134 fondul Moldova nr.1543/1998 Medeleni apelor H.G. nr. 959 din 22.06.2004 04.08.2003 9259113.134.01 161.25 m2 1.Depozitul SA Piscicultorul în baza actelor de 05.07.2000 9259113.134.02 120.9 m2 nutrețurilor privatizare. 9259113.134.03 63,65 m2 combinate 9259113.134.04 10.2 m2 2. Depozitul Hot. jud Ungheni din 24084 m2 îngrășămintel Administrația 25.08.2008 01.06.2007 6484 m2 or publică locală 2936 m2 3. Șura 1598 m2 pentru lemne SA Piscicultorul 27.10.2010 Decizia C.A. Bălți 1661 m2 4.Edificiile 21.10.2010 4149 m2 pepinierei s. 5567 m2 Medeleni 726 m2 5. Opt diguri 1059 m2 6. Două canale de scurgere 9259000028/ 36.25 ha Teren Republica Legea cadastrului 12.05.2000 2. Petrești 9259303.150 fondul Moldova nr.1543/1998 apelor 9259303.150.01 12500 Construcție SA Piscicultorul în baza actelor de 05.07.2000 m2. hidrotehnică privatizare. Administrația H.G. nr. 959/2003 25.01.2008 publică locală Decizia C.A. Bălți 27.10.2010 SA Piscicultorul 21.10.2010 Bunul imobil grevat prin Contract de arenda la 12.05.2000 de Eudochia Ciobanu Petrești 9259205.088 51.23 ha Teren fondul Administrația Legea cadastrului 01.08.2000 3. hotar apelor publică locală nr.1543/1998 Semeni 9259205.088.01 17000.0 Construcții SA - în baza actelor 05.07.2000 9259205.088.02 m2 hidrotehnice Piscicultorul de privatizare. 5700.0 H.G. nr. 959/2003 m.p Administrația 21.01.2008 publică locală Decizia C.A. Bălți 27.10.2010 21.10.2010 SA Piscicultorul Bunul imobil grevat prin Contract de arenda la 01.08.2000 de Ion Ciobanu 9261218.012 30,87 ha Teren fondul 4. Pîrlița apelor 9261218.012.01 10500.0 Construcții SA Piscicultorul în baza actelor de 05.07.2000 9261218.012.02 87.8 m2 hidrotehnice privatizare. Primăria H.G. nr. 959/2003 14.05.2010 Pîrlița 5. Cetireni 9226000014/ 23,42 ha Teren fondul Republica H.G. nr. 959/2003 22.06.2004 9226304210 apelor Moldova 9226304210, 01 11050 m2 Construcții SA Piscicultorul în baza actelor de 05.07.2000 9226304210, 02 hidrotehnice: privatizare 3350 m2. 5 Barajul cu elemente de scurgere. Baraj de reținere a peștelui 6. Negurenii 9255000020 56,82 ha Teren fondul Republica H.G. nr. 959/2003 22.06.2004 Vechi apelor Moldova (s. Țîgîra) 9255000020, 01 15.000 m2 Construcții SA Piscicultorul în baza actelor de 05.07.2000 9255000020, 02 35,4 m2 hidrotehnice privatizare 9255000020, 03 6000 m2. 7. Zozulenii 9261000084 50,33 ha Teren fondul Republica Legea cadastrului 05.07.2000 Noi apelor Moldova nr.1543/1998 H.G. nr.959/2003 -22.06.2004 9261000084.01 11500 m2 Construcții SA Piscicultorul în baza actelor de 05.07.2000 9261000084.02 2100 m2 hidrotehnic: privatizare 9261000084.03 8.400 m2. Baraj cu 11.06.2008 elemente de Administrația H.G. nr. 959/2003 scurgere, publică local Dig de ocolire, Bazin de păstrare a peștelui 8. Todireștii 9271000024 67,4111 Teren fondul Republica H.G. nr. 959/2003 22.06.2004 ha apelor Moldova 9271000024.01 11000. Construcții Administrația Încheierea /Jud 21.04.2008 m2 hidrotehnică publică locală Ungheni nr.2-36/08 SRL Faunus- 11.02.2005 Contract de vânzare Vladuic cumpărare 9224000019 15.88 ha Teren fondul Republica H.G. nr.959/2003 22.06.2004 9. apelor Moldova 9224000019.01 16,400 m2 Construcție Romeo Rusu Contract de vânzare 31.05.2004 Bumbăta hidrotehnică cumpărare Cinci proprietari Contract de vânzare 15.11.2004 cumpărare
La solicitarea organului de urmărire penală, Direcția Teritorială Inspecție Financiară Ungheni a efectuat inspectări financiare tematice la primăriile Petrești, Todirești, Negurenii Vechi, Pîrlița, Agronomovca, Cetireni și Bumbăta, privind gestionarea și transmiterea în arendă a bazinelor acvatice utilizate de S.A. „Piscicultorul” în perioada 2000-2011 (f.d.34-43, 119-167, vol. II). Prin scrisoarea din 23 noiembrie 2011, Direcția Teritorială Inspecție Financiară Ungheni a comunicat rezultatele acestor verificări. Ea menționa că, după declararea neconstituționalității Hotărârii de Guvern nr. 959/2003, Oficiul Cadastral Teritorial Ungheni a operat rectificări în Registrul bunurilor imobile la 21 aprilie 2008, însă unele primării nu au întreprins măsuri pentru corectarea tuturor înscrierilor. A mai fost constatată utilizarea terenurilor din fondul apelor fără contracte de arendă și a calculat venituri ratate pretins datorate bugetelor locale pentru perioada 2001-2011 (f.d.77-78, vol. II), după cum urmează: Localitate Bazine acvatice Suprafață (ha) Venit ratat (lei) (Primaria) Nr. cadastral 6 s. Cetireni 9226000014 28,0 ha 177.323,20 de lei s. Petrești 9259000027 32,0 ha 9259000028 52,0 ha 27.473,51 de lei 9271000023 67,411 ha 404.601,70 de lei s. Todirești s. Pîrlița 926121801 30,87 ha 203.584,37 de lei s. Negurenii Vechi 9255000020 56,82 ha 174.172,82 de lei; s. Agronomovca 9261000084 50,33 ha 245.448,85 de lei s. Bumbăta 9224000019 16,4 ha - Total prejudiciu 1.248.717,61 de lei estimat: ii. al doilea capăt de acuzare
Urmărirea penală pe acest capăt de acuzare a fost pornită în temeiul sesizării din 25 aprilie 2012 depuse de Ion Ciobanu. El a reclamat că, în cadrul dosarului civil nr. 2-68/2012, reprezentanții S.A. „Piscicultorul” au prezentat înscrisuri false și au făcut declarații false cu privire la drepturile societății asupra bazinelor acvatice (f.d.6, vol. IV).
Pentru verificarea celor sesizate, procurorul Radu Nicorici, prin interpelarea din 04 mai 2012, a solicitat Judecătoriei Ungheni remiterea copiilor actelor din procesul civil nr. 2-68/2012. La f.d.11-40, vol. IV, se regăsesc copii ale unor înscrisuri procesuale, inclusiv hotărâri judecătorești, cereri de revizuire, recursuri, procuri, procese-verbale ale ședințelor de judecată și certificatele de proprietate din 05 iulie 2000 privind construcții hidrotehnice. Documentele poartă ștampila instanței de judecată. Din actele anexate nu rezultă temeiul procedural în baza căruia acestea au fost transmise și atașate la materialele cauzei.
Prin procesul-verbal din 16 august 2012, organul de urmărire penală a consemnat examinarea unei xerocopii a Declarației de constituire a S.A. „Piscicultorul” din 13 septembrie 1995, în limba rusă, în care lipsește pct. 4.7. Exemplarul examinat este cu ștampila cancelariei Judecătoriei Ungheni. Prin ordonanța din aceeași dată, înscrisul a fost recunoscut în calitate de corp delict și anexat la cauza penală (f.d.47-49, vol. IV).
Conform procesului-verbal de ridicare din 15 octombrie 2012 în cauza penală nr. 2001360648, aflată spre examinare la Judecătoria Ungheni, au fost ridicate mai multe înscrisuri și anexate la materialele cauzei penale. Printre acestea se regăsesc copii ale Declarației de constituire a S.A. „Piscicultorul” din 13 septembrie 1995, în limba română și în limba rusă, în care este vizibil pct. 4.7. A fost ridicat și actul privind componența nominală a comisiei de privatizare a fostei Gospodării Piscicole Ungheni din care rezultă că Valentina Filimon a făcut parte din structurile de administrare ale societății la etapa reorganizării, ca președinte al comitetului sindical (f.d.123-134, vol. IV).
Prin procesul-verbal de examinare din 05 decembrie 2012, organul de 7 urmărire penală a consemnat examinarea unor înscrisuri din dosarul civil inițiat la cererea președintelui raionului Ungheni împotriva OCT Ungheni, privind anularea unor înscrisuri din registrul bunurilor imobile. În procesul-verbal este consemnată examinarea Declarației de constituire a S.A. „Piscicultorul” din 13 septembrie 1995, în limba rusă, fără punctul 4.7. (f.d.148-150, vol. IV).
Prin procesul-verbal de examinare a obiectului din 04 februarie 2013, organul de urmărire penală a consemnat examinarea volumului II al cauzei civile nr.3-4/07, aflat în arhiva Judecătoriei Ungheni (f.d.163, vol. IV). Prin procesul- verbal de ridicare din aceeași dată, au fost ridicate, în xerocopii, mai multe înscrisuri procesuale, inclusiv cereri de revizuire, recursuri, hotărâri judecătorești și scrisoarea Agenției Proprietății Publice din 05 octombrie 2009 (f.d.165, vol. IV). Din actele ridicate și anexate rezultă că acestea vizează două litigii civile distincte cu S.A. „Piscicultorul”. Un proces este cu Consiliul comunei Petrești. Celălalt este cu președintele raionului Ungheni. Ambele litigii au ca obiect regimul juridic al bazinelor acvatice și al terenurilor aferente acestora.
Primul litigiu a fost generat de decizia Consiliului comunei Petrești din 11 iulie 2000, prin care două iazuri au fost transmise în arendă unor persoane fizice. S.A. „Piscicultorul” a contestat această decizie, iar Primăria Petrești a formulat cerere reconvențională, solicitând anularea certificatelor de proprietate și a adeverinței de privatizare. Prin hotărârea Judecătoriei Ungheni din 01 iunie 2007, acțiunea societății a fost respinsă, iar cererea reconvențională a fost admisă. Prin decizia Curții de Apel Bălți din 18 decembrie 2007, hotărârea a fost menținută. Ulterior, în procedura de revizuire, S.A. „Piscicultorul” a invocat inclusiv adeverința de privatizare din 30 iunie 2000 și scrisoarea Agenției Proprietății Publice nr. 06-05-1133 din 05 octombrie 2009. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 23 septembrie 2010, cererea de revizuire a fost admisă, iar prin decizia Curții de Apel Chișinău din 21 octombrie 2010 a fost admis recursul S.A. „Piscicultorul”. Instanța de apel a constatat că societatea deține drepturi doar asupra construcțiilor hidrotehnice, iar terenurile sunt proprietate a statului, fiind transmise societății cu drept de folosință (f.d.177-179, 180-182, 188-189, 194-198, 207-212, vol. IV).
Al doilea litigiu a vizat acțiunea civilă înaintată de președintele raionului Ungheni privind anularea înscrierilor cadastrale ale bazinelor acvatice înregistrate pe numele S.A. „Piscicultorul”. Prin hotărârea Judecătoriei Ungheni din 28 ianuarie 2008, acțiunea a fost admisă. S.A. „Piscicultorul”, în procedura de revizuire, a prezentat înscrisuri privind reorganizarea și privatizarea societății, inclusiv scrisoarea Ministerului Economiei și Comerțului din 05 august 2008. Prin decizia Curții de Apel Bălți din 17 mai 2011, a fost admis recursul declarat de S.A. „Piscicultorul”, casată hotărârea din 28 ianuarie 2008 și dispusă rejudecarea cauzei. Curtea de apel a reținut că, în procesul de privatizare, construcțiile hidrotehnice au fost dobândite în proprietate, iar terenurile din fondul apelor, în folosință (f.d.29-30, vol. I; 44-45, 136, vol. III; 168, vol. IV). 8 c. Declarațiile inculpaților și ale părții civilmente responsabile
Valentina Filimon a pledat nevinovată. Ea a declarat că S.A. „Piscicultorul” a gestionat bazinele acvatice în conformitate cu legislația specială, în calitate de proprietar al digurilor și al construcțiilor hidrotehnice, cu achitarea impozitului funciar, fără a-i fi solicitată încheierea unor contracte de arendă. Ea a negat modificarea Declarației de constituire sau depunerea unor înscrisuri false și a declarat că a semnat doar cererea de revizuire depusă la Curtea de Apel Chișinău. În instanța civilă, interesele societății au fost reprezentante de către Nicolae Mutoi prin procură (f.d.135-136, vol. VI).
Nicolae Mutoi a pledat nevinovat. El a menționat că nu a falsificat și nu a prezentat vreo probă falsă. La materialele cauzei se află Declarația de constituire completă în limba română, iar versiunea în limba rusă, examinată de organul de urmărire penală, nu a fost prezentată de el. Pct. 4.7 din Declarație privește modul de aplicare a legislației, iar raporturile referitoare la fondul apelor erau reglementate de Codul apelor și de legislația fiscală (f.d.134, vol. VI).
Mihail Filimon, administrator al S.A. „Piscicultorul” din octombrie 2013 și parte civilmente responsabilă, a declarat că dreptul de folosință asupra terenurilor subacvatice derivă din dreptul de proprietate asupra construcțiilor hidrotehnice și că societatea a achitat impozitul funciar. Pct. 4.7 din Declarația de constituire nu se referă la terenurile subacvatice, dar la terenul aferent sediului administrativ al întreprinderii. Rapoartele privind fondul apelor nu puteau fi tratate ca raporturi de arendă în sensul susținut de acuzare (f.d.131-133, vol. VI). d. Declarațiile reprezentanților părților vătămate
Ion Ciobanu, reprezentantul Consiliului comunei Petrești, a declarat că, în anul 2000, două bazine acvatice au fost scoase la licitație și atribuite unor persoane fizice. Ulterior, S.A. „Piscicultorul” a contestat actele respective, invocând drepturi asupra iazurilor și asupra construcțiilor hidrotehnice. În cadrul litigiilor civile, societatea a prezentat Declarația de constituire fără pct. 4.7 și alte susțineri pe care le-a considerat necorespunzătoare realității. Societatea nu a încheiat contracte de arendă cu autoritățile locale. Prejudiciul revendicat de Consiliul comunei Petrești se ridică la aproximativ 432.000 de lei (f.d.77-84, vol. VI; f.d.145-146, vol. IV).
Victor Baltag, reprezentantul primăriei Todirești, a declarat că S.A. „Piscicultorul” a utilizat bazinul acvatic fără contract de arendă și că prejudiciul invocat de primărie constă în neîncheierea unui asemenea contract. Dreptul de proprietate asupra terenului a fost înregistrat ulterior. El nu cunoaște împrejurări privind pretinsa falsificare a unor probe (f.d.37-38, vol. VI).
Valeriu Negară, reprezentantul primăriei Agronomovca, a declarat că S.A. „Piscicultorul” a achitat impozitul funciar pentru bazinul acvatic, însă nu a încheiat contract de arendă, fiind calculată o restanță în sumă de 245.448,85 de lei. Dreptul de proprietate asupra terenului a fost înregistrat după administrația publică locală în 9 anul 2008. El nu cunoaște împrejurări privind pretinsa falsificare a probelor (f.d.39- 40, vol. VI).
Ion Rabacu, reprezentantul primăriei Negurenii Vechi, a declarat că bazinul acvatic din s. Țîgîra a fost transmis în folosință societății în anul 2000 pe un termen de doi ani. În cadrul reviziilor, s-a constatat neîncasarea plății pentru arendă. În anul 2009 primăria a solicitat încheierea unui contract. Societatea a achitat impozitul funciar, însă nu a încheiat contract de arendă. Bazinul nu avea un plan cadastral delimitat și nici nu era delimitat pe hartă. Bunurile publice pot fi date în arendă doar prin licitație, iar cuantumul plății se stabilește în baza planului cadastral. El nu cunoaște împrejurări privind pretinsa falsificare a unor probe (f.d.41-43, vol. VI).
Ion Bejan, reprezentantul primăriei comunei Pîrlița, a declarat că S.A. „Piscicultorul” nu a achitat plata de arendă pentru bazinul acvatic utilizat, cauzând un prejudiciu în sumă de 203.584,37 de lei. Societatea a achitat impozitul funciar pentru anii 2004-2012, fără a deține un contract de arendă, deoarece nu a înregistrat nicio cerere oficială în acest scop. El nu cunoaște împrejurări privind pretinsa falsificare a probelor (f.d.44-45, vol. VI).
Ana Dicusar, reprezentanta Primăriei Cetireni, a precizat că, la preluarea mandatului de primar în 2003, bazinul acvatic era înregistrat ca proprietate a S.A. „Piscicultorul”. În urma verificărilor din perioada 2011-2012, s-au constatat restanțe considerabile la bugetul local. Deși societatea a achitat impozitul funciar, aceasta nu a încheiat contracte de arendă. Ea nu cunoaște date despre pretinsa falsificare a unor probe (f.d.74-76, vol. VI). e. Declarațiile martorilor
Martorul Grigore Roman în instanța de judecată a declarat că Direcția Teritorială de Inspectare Financiară Ungheni, în perioada 14-22 noiembrie 2011, a efectuat inspecții tematice la primăriile din Petrești, Todirești, Negurenii Vechi, Pîrlița, Agronomovca, Cetireni și Bumbăta, privind modul de gestionare și transmitere în arendă a bazinelor acvatice de către S.A. „Piscicultorul”. Au fost calculate venituri ratate ale autorităților locale în sumă de aproximativ 1.248.770 de lei. Prin hotărârea nr. 12/2005, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională Hotărârea Guvernului nr. 959/2003, iar rectificările în Registrul bunurilor imobile privind trecerea terenurilor din proprietate publică de stat în proprietatea unităților administrativ-teritoriale au fost efectuate de OCT Ungheni la 21 aprilie 2008, în temeiul hotărârii Judecătoriei Ungheni din 28 ianuarie 2008. Factorii de decizie ai primăriilor Negurenii Vechi și Cetireni nu au întreprins toate măsurile pentru anularea înscrisurilor din registru. La momentul inspecției, terenurile acvatice din aceste localități figurau în continuare ca proprietate publică de stat. S.A. „Piscicultorul” a continuat gestionarea bazinelor acvatice, inclusiv după vânzarea unor construcții hidrotehnice. Responsabilitatea privind veniturile ratate revine atît autorităților publice locale, cât și societății (f.d.85-87, vol. VI).
Martorul Sergiu Chicu a declarat ca este specialist și șef al Direcției juridice 10 a Agenției Proprietății Publice de pe lângă Ministerul Economiei. În cadrul reorganizării și privatizării S.A. „Piscicultorul”, în capitalul social au fost incluse construcțiile hidrotehnice, însă nu și terenurile din fondul apelor. Ultimele puteau fi utilizate doar în baza unor contracte de arendă sau de vânzare-cumpărare. Societatea a fost reorganizată în baza Declarației de constituire și a Permisului din 20 octombrie 1995, iar privatizarea acțiunilor s-a realizat pe mai multe etape, fără ca societatea să mai dețină capital de stat după anul 2000. Adeverința de privatizare nu a fost eliberată de Departamentul Privatizării (f.d.130, vol. VI). f. Acțiuni civile înaintate
În prima instanță, reprezentanții primăriilor au depus acțiuni civile prin care au solicitat obligarea S.A. „Piscicultorul” la repararea prejudiciului material cauzat prin utilizarea terenurilor din fondul apelor:
Primăria comunei Pîrlița, prin primarul Ion Bejan, a solicitat suma de 203.584,37 de lei și restituirea terenului acvatic cu suprafața de 30,87 ha. Primăria satului Agronomovca, prin primarul Valeriu Negară, a solicitat suma de 34.708,18 de lei și restituirea terenului acvatic cu suprafața de 50,33 ha. Primăria satului Negurenii Vechi, prin primarul Ion Rabacu, a solicitat suma de 195.852,86 de lei și rectificarea înscrierilor cadastrale. Primăria satului Todirești, prin primarul Victor Baltag, a solicitat suma de 404.601,7 de lei. Primăria comunei Cetireni, prin primarul Ana Dicusar, a solicitat suma de 177.000 de lei. Consiliul comunei Petrești, prin Ion Ciobanu, a solicitat obligarea Valentinei Filimon și Nicolae Mutoi la plata prejudiciului moral în sumă de 10.000 de lei. g. Sentința
Prin sentința Judecătoriei Fălești din 31 ianuarie 2015, Nicolae Mutoi și Valentina Filimon au fost achitați, pe motiv că faptele nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii. Acțiunile civile au fost respinse. Referitor la învinuirea formulată împotriva Valentinei Filimon în baza art. 352 alin. (3) lit. d) Cod penal, instanța a reținut că, începând cu anul 2001, nici S.A. „Piscicultorul”, nici primăriile vizate nu au întreprins măsuri pentru încheierea contractelor de arendă. Dreptul de proprietate asupra terenurilor subacvatice figura înregistrat fie după stat, fie după societate, iar unele primării au înregistrat acest drept al său abia în anul 2008, în timp ce altele nu îl aveau nici la momentul pronunțării sentinței. În aceste condiții, instanța a considerat că primăriile nu aveau calitatea necesară pentru a încheia contracte de arendă și că obligarea la încheierea unui contract nu putea fi impusă în lipsa unui temei legal expres. Raporturile dintre părți au avut caracter civil, iar exercitarea drepturilor în cadrul litigiilor civile nu constituie samavolnice.
Cu referire la învinuirea formulată în baza art. 310 alin. (1) Cod penal, prima instanță a analizat învinuirea prin prisma a două episoade. Primul a vizat depunerea cererii de revizuire la Curtea de Apel Chișinău, cu anexarea scrisorii Agenției Proprietății Publice din 05 octombrie 2009 și invocarea unor susțineri privind temeiurile juridice ale posesiei bazinelor acvatice. Instanța a reținut că scrisoarea 11 din 05 octombrie 2009 este un înscris oficial, emis de o autoritate publică, iar documentul are un conținut distinct față de actele administrate anterior și că nu prezintă urme de falsificare. Valentina Filimon a semnat cererea de revizuire în calitate de director, fără a participa la dezbaterile judiciare. Nicolae Mutoi a exercitat reprezentarea societății și a invocat documentul drept circumstanță nouă. Prezentarea unui act autentic și susținerile reclamanților în procesul civil au reprezentat exercitarea unui drept procesual, nu falsificarea unei probe. Al doilea episod a vizat pretinsa modificare, prin xerocopiere, a Declarației de constituire din 13 septembrie 1995, prin omiterea pct. 4.7, și prezentarea acestei copii în procedura de revizuire examinată de Curtea de Apel Bălți. Instanța a reținut că nu este stabilit când și de către cine a fost efectuată xerocopierea, că nu există probe dacă aceasta a fost realizată de inculpați ori de un angajat al instanței la eliberarea copiei și că nu s-a demonstrat că xerocopia anexată la dosarul penal este aceeași cu cea pretins prezentată instanței. La materialele cauzei sunt anexate și alte copii ale aceleiași declarații, în care pct. 4.7 este vizibil, iar din decizia Curții de Apel Bălți din 17 mai 2011 nu rezultă că xerocopia în litigiu a fost reținută ca probă determinantă pentru soluția pronunțată. h. Prima procedură de apel
La 10 februarie 2015, procurorul în Procuratura raionului Ungheni, Radu Nicorici, a declarat apel. El a solicitat casarea sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri prin care Valentina Filimon să fie recunoscută vinovată de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 352 alin. (3) lit. d) Cod penal și condamnată la cinci ani de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de probațiune de trei ani. El a mai solicitat ca Valentina Filimon și Nicolae Mutoi să fie recunoscuți vinovați de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 310 alin. (1) Cod penal, cu liberarea de pedeapsă penală pe motivul expirării termenului de prescripție. Procurorul a susținut că prima instanță a interpretat eronat obiectul învinuirii și probele administrate sub aspectul art. 310 alin. (1) Cod penal. Potrivit apelului, acuzarea nu viza falsificarea materială a scrisorii din 05 octombrie 2009, ci utilizarea acesteia cu bună știință, în contextul unor informații false privind privatizarea societății. Înscrisul a fost invocat drept „circumstanță nouă”, deși conținutul său ar fi fost cunoscut anterior, iar adeverința de privatizare din 30 iunie 2000, nu este autentică.
Referitor la soluția de achitare a Valentinei Filimon în baza art. 352 alin. (3) lit. d) Cod penal, procurorul a invocat că S.A. „Piscicultorul” nu deținea un drept legal asupra terenurilor subacvatice și ar fi înregistrat nelegal dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile. După admiterea cererii de revizuire în anul 2010, societatea și-a reînregistrat dreptul de proprietate asupra a 17 bunuri imobile fără titlu valabil și a continuat administrarea terenurilor din fondul apelor fără contracte de arendă și fără achitarea plăților legale, deși cunoștea apartenența acestora la autoritățile publice locale. Aceste împrejurări, potrivit apelului, rezultă și din raportul Direcției Teritoriale de Inspectare Financiară Ungheni, care a indicat 12 venituri ratate ale bugetelor locale. Procurorul a mai susținut că societatea avea obligația de a utiliza terenurile în baza unor contracte de arendă, în temeiul Declarației de constituire și al Legii nr. 1308/1997, astfel încât prima instanță ar fi reținut eronat caracterul civil al raporturilor dintre părți.
La 10 februarie 2015, reprezentantantul Consiliului comunei Petrești, raionul Ungheni, Ion Ciobanu a declarat apel, prin care a solicitat casarea sentinței și pronunțarea unei hotărâri de condamnare. El a invocat aceleași argumente și solicitări ca cele formulate de procuror în apel.
La 31 octombrie 2018, Curtea de Apel Bălți a admis apelurile, a casat parțial sentința și a pronunțat o nouă hotărâre. Nicolae Mutoi și Valentina Filimon au fost recunoscuți vinovați de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 310 alin. (1) Cod penal, iar procesul penal pe acest capăt de învinuire a fost încetat ca urmare a intervenirii termenului de prescripție. Acțiunea civilă a fost lăsată fără soluționare. În rest, sentința a fost menținută. Instanța a constatat că inculpații au prezentat în procesul civil înscrisuri cu conținut pretins necorespunzător realității pentru a obține admiterea cererii de revizuire. Scrisoarea din 05 octombrie 2009, prezentată în susținerea cererii, conținea date necorespunzătoare realității privind privatizarea societății, iar adeverința de privatizare din 30 iunie 2000 nu provenea de la autoritatea competentă, împrejurări confirmate prin declarațiile martorilor. Instanța a menținut soluția de achitare a Valentinei Filimon în baza art. 352 alin. (3) lit. d) Cod penal, apreciind că raporturile invocate constituie litigii civile. i. Prima procedură de recurs
La 09 ianuarie 2019, procurorul Valeriu Dubăsari, a declarat recurs în temeiul art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală. El a solicitat casarea parțială a deciziei instanței de apel, în partea achitării Valentinei Filimon pentru infracțiunea prevăzută de art. 352 alin. (3) lit. d) Cod penal, și trimiterea cauzei spre rejudecare în alt complet de judecată. Procurorul a invocat că S.A. „Piscicultorul”, administrată de Valentina Filimon, a utilizat fără drept legal opt bazine acvatice, în lipsa contractelor de arendă și a achitării plăților aferente, cauzând venituri ratate bugetelor locale în sumă totală de 1.248.717,61 de lei. Raportul Direcției Teritoriale de Inspectare Financiară Ungheni și declarațiile reprezentanților părților vătămate, precum și cele ale martorului Roman Grigore, confirmă caracterului samavolnic al folosirii terenurilor.
La 16 ianuarie 2019, avocatul Tamara Casian, în numele lui Nicolae Mutoi și Valentina Filimon, au declarat recurs în temeiul art. 427 alin. (1) pct. 6) și 8) Cod de procedură penală. Ei au solicitat casarea parțială a deciziei, în partea încetării procesului penal în baza art. 310 alin. (1) Cod penal, și menținerea sentinței. Recurenții au invocat că prima instanță a constatat corect că depunerea și semnarea cererilor de revizuire, precum și prezentarea înscrisurilor în susținerea acestora, nu întrunesc elementele infracțiunii prevăzute de art. 310 alin. (1) Cod penal. Valentina Filimon a semnat doar cererea de revizuire, fără a participa la ședințe, scrisoarea din 13 05 octombrie 2009 nu are caracter de fals, fiind emisă de o autoritate publică, iar autenticitatea xerocopiei Declarației de constituire nu a fost stabilită.
La 16 iulie 2019, Curtea Supremă de Justiție a admis recursurile, a casat decizia și a trimis cauza la rejudecare. Instanța a constatat că instanța de apel a enumerat declarațiile inculpaților, ale reprezentanților părților vătămate, ale altor martori precum și probele materiale, fără a le supune unei verificări minuțioase și obiective, în sensul art. 100 alin. (4) și art. 101 alin. (1)-(4) Cod de procedură penală. Probele nu au fost coroborate între ele și nu a fost analizat concret dacă acestea confirmă sau infirmă circumstanțele cauzei. î. A doua procedură de apel
La 20 octombrie 2020, Curtea de Apel Bălți a respins apelurile și a menținut sentința. Instanța de apel a reluat cercetarea judecătorească, a audiat nemijlocit reprezentanții părților vătămate și inculpații și a cercetat din nou probele scrise. Reprezentanții primăriilor Todirești (Victor Baltag), Pîrlița (Ludmila Nistor), Petrești (Marin Gorea) și Cetireni (Valentin Ușurelu), audiați în instanța de apel, au confirmat că S.A. „Piscicultorul” a utilizat bazinele acvatice fără contracte de arendă și fără achitarea plăților aferente, indicând existența unor restanțe. Ei au declarat că drepturile de proprietate asupra terenurilor au fost înregistrate ulterior și nu cunosc împrejurări privind pretinsa falsificare a probelor (f.d.40-43, vol. IX). Reprezentanții primăriilor Agronomovca, Negurenii Vechi și Pîrlița nu s-au prezentat în instanța de apel, dar au depus o cerere comună prin care au solicitat examinarea cauzei în lipsa lor, menționând că susțin declarațiile date anterior și poziția procurorului (f.d.54, vol. IX). Nicolae Mutoi și Valentina Filimon au declarat că susțin integral declarațiile date în prima instanță (f.d.44-45, vol. IX).
Referitor la învinuirea imputată Valentinei Filimon în baza art. 352 alin. (3) lit. d) Cod penal, instanța de apel a constatat că, începând cu anul 2001, nici S.A. „Piscicultorul”, nici primăriile vizate nu au inițiat încheierea contractelor de arendă a terenurilor subacvatice. Dreptul de proprietate asupra acestor terenuri figura înregistrat fie după stat, fie după societate, iar unele primării au dobândit acest drept abia în anul 2008, astfel încât nu puteau dispune darea în arendă a unor bunuri care nu le aparțineau. Societatea nu avea obligația legală de a încheia unilateral contracte de arendă. Potrivit art. 14 alin. (2) lit. c) și d) din Legea nr. 436/2006, competența de a decide darea în arendă a terenurilor aparținea exclusiv consiliului local. Declarațiile părților vătămate relevă pretenții patrimoniale apărute în urma controalelor financiare din anul 2011 și litigiile dintre S.A. „Piscicultorul” și autoritățile publice locale care au caracter civil. În consecință, ea a constatat lipsa elementelor obiective și subiective ale infracțiunii prevăzute de art. 352 alin. (3) lit. d) Cod penal.
Referitor la învinuirea formulată în baza art. 310 alin. (1) Cod penal, instanța de apel a reținut că nu s-a probat prezentarea intenționată de probe false în procesul civil. Scrisorile depuse la dosar, inclusiv cea din 05 octombrie 2009, emisă de 14 Agenția Proprietății Publice, sunt documente autentice, fără modificări de conținut. Depunerea unei cereri de revizuire și prezentarea de înscrisuri în susținerea acesteia reprezintă exercitarea unui drept procesual, dar nu falsificare de probe. Nu s-a demonstrat că inculpații ar fi modificat Declarația de constituire a S.A. „Piscicultorul” prin xerocopiere sau că ar fi prezentat instanței un document alterat. Acuzația privind declarații false în ședințele judiciare nu este susținută de probe. Decizia motivată a fost pronunțată integral la 01 decembrie 2020. j. Recursul
La 23 decembrie 2020, procurorul în Procuratura de circumscripție Bălți, Octavian Bodareu, a declarat recurs în temeiul art. 427 alin. (1) pct. 6) și 12) Cod de procedură penală. El a solicitat casarea deciziei și trimiterea cauzei la rejudecare. Procurorul a reiterat argumentele din apel și recurs anterior, susținând că soluția de achitare este neîntemeiată (vezi para. 50, 55). Suplimentar, el a invocat că instanța de apel a calificat eronat faptele de samavolnicie drept raporturi civile. Acuzarea vizează exploatarea bazinelor acvatice fără titlu juridic și fără încheierea contractelor de arendă cu autoritățile publice locale, ceea ce ar constitui o gestionare samavolnică a terenurilor. Instanța de apel a analizat cauza dincolo de limitele învinuirii, concentrându-se pe neîncheierea contractelor. Decizia nu ar răspunde tuturor motivelor expuse în apel. Nu s-a luat în considerare că societatea nu și-a înregistrat drepturile asupra terenurilor timp de 15 ani de la finalizarea procesului de privatizare, încălcând Legea cadastrului nr. 1543/1998. Referitor la învinuirea formulată în baza art. 310 alin. (1) Cod penal, procurorul a invocat că, în cadrul proceselor civile, inculpații au prezentat înscrisuri și declarații cu conținut necorespunzător realității, inclusiv adeverința de privatizare din 30 iunie 2000 și anumite scrisori, pentru a justifica dreptul societății asupra terenurilor litigioase.
La 05 martie 2021, Curtea Supremă de Justiție a solicitat referință la recurs. La 02 aprilie 2021, avocatul Tamara Casian în numele condamnaților, a depus referință solicitând respingerea recursului declarat de procuror și menținerea deciziei instanței de apel.
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ
56. În perioada relevantă, art. 427 Cod de procedură penală prevedea următoarele: „(1) Hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond şi de apel în următoarele temeiuri: 6) instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ... sau instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței; … 12) faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită.” 15
În perioada relevantă, art. 310 alin. (1) Cod penal prevedea următoarele: „(1) Falsificarea probelor în procesul civil de către un participant la proces sau de către reprezentantul acestuia se pedepsește cu amendă în mărime de la 500 la 800 unități convenționale sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.”
În perioada relevantă, art. 352 alin. (3) lit. d) Cod penal prevedea următoarele: „(1) Samavolnicia, adică exercitarea unui drept legitim sau presupus în mod arbitrar şi prin încălcarea ordinii stabilite, dacă s-au cauzat daune în proporții mari intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice, (3) Acțiunile prevăzute la alin.(1): d) soldate cu daune în proporții deosebit de mari; se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 8 ani.”
În conformitate cu art. 667 alin. (1) Cod civil: „(1) Părțile contractante pot încheia în mod liber, în limitele normelor imperative de drept, contracte şi pot stabili conținutul lor. Dacă, în scopul protecției intereselor prioritare ale societății sau ale unui individ, efectele unui contract depind de încuviințarea autorităților statului, limitările şi condiţionările trebuie reglementate prin lege.”
În conformitate cu art. 14 alin. (2) lit. c) și d) din Legea nr.436 din 28 decembrie 2006, privind administrația publică locală: „(2) Pornind de la domeniile de activitate ale autorităților administrației publice locale de nivelul întîi stabilite la art.4 al Legii privind descentralizarea administrativă, consiliul local realizează următoarele competențe: ... c) decide darea în administrare, concesionarea, darea în arendă ori în locațiune a bunurilor domeniului public al satului (comunei), orașului (municipiului), după caz, precum şi a serviciilor publice de interes local, în condițiile legii; d) decide vînzarea, privatizarea, concesionarea sau darea în arendă ori în locațiune a bunurilor domeniului privat al satului (comunei), orașului (municipiului), după caz, în condițiile legii.”
MOTIVAREA INSTANȚEI
61. Recursul examinat a fost declarat în termenul de 30 de zile de la pronunțarea deciziei motivate a instanței de apel, adică a fost depus în termen. 16
Conform art. 3 alin. (1) Cod de procedură penală, judecătorul emite actul de dispoziție conform legii procesuale penale în vigoare la ziua emiterii. Legea nr. 246/2023, în vigoare din 01 septembrie 2023, a modificat fundamental temeiurile și procedura de judecare a recursurilor. Alin. (2) al aceluiași articol permite caracterul ultraactiv al legii procesual-penale, însă doar cu condiția că caracterul ultraactiv este prevăzut de legea nouă. Legea nr. 246/2023, în vigoare din 01 septembrie 2023 a schimbat fundamental temeiurile și procedura de judecare a recursurilor împotriva deciziilor instanței de apel, iar această lege conține o normă de acordare a caracterului ultraactiv al prevederilor abrogate prin Legea 246/2023, însă norma în cauză se referă doar la temeiurile de recurs. Prin urmare, toate celelalte schimbări aduse procedurii de examinare a recursurilor prin Legea nr. 246/2023, inclusiv cele privind admisibilitatea recursului, limitele judecării recursului și decizia instanței de recurs, se vor aplica și recursurilor care au fost declarate până la 01 septembrie 2023.
Art. 434 Cod de procedură penală prevede că instanța de recurs verifică legalitatea hotărârii atacate doar în limitele invocate în recurs. Această prevedere nu permite instanței de recurs să admită recursul din alte considerente decât cele invocate în recurs (decizia nr. 1ra-854/2022, § 85). Totuși, legea nu interzice instanței de recurs să recalifice considerentele invocate în recurs de la un temei de recurs la altul (decizia nr. 1ra-1520/2023, § 56).
Procurorul solicită trimiterea cauzei la rejudecare. Cauza a fost deja trimisă anterior la rejudecare de către Curtea Supremă de Justiție. Conform art. 434 alin. (2) Cod de procedură penală, rejudecarea poate fi dispusă o singură dată. Prin urmare, solicitarea procurorului de trimitere la rejudecare nu poate fi admisă. Carențele eventuale urmează a fi corectate de către Curtea Supremă de Justiție prin soluție irevocabilă (încheierea nr. 1ra-1750/2023, para. 36).
Recursul este depus în temeiul art. 427 alin. (1) pct. 6) și 12) Cod de procedură penală (în vigoare până la 01 septembrie 2023). Art. 427 alin. (1) pct. 12) reglementează ipoteza în care starea de fapt nu este contestată, dar încadrarea juridică este eronată. Deși formal se invocă o eroare de fapt, criticile procurorului vizează preponderent încadrarea juridică a faptei. Prin urmare, recursul va fi examinat exclusiv prin prisma pct. 12). a. învinuirea în baza art. 352 alin. (3) lit. d) Cod penal (samavolnicie)
Procurorul susține că instanța de apel a calificat eronat gestionarea bazinelor acvatice de către Valentina Filimon, în calitate de director al S.A. „Piscicultorul”, ca fiind un litigiu civil. Potrivit lui, aceasta reprezintă samavolnicie.
Pentru existența infracțiunii de samavolnicie este necesară exercitarea arbitrară a unui drept legitim sau presupus, cu încălcarea ordinii stabilite de lege, precum și existența intenției directe. 17
Regimul juridic al terenurilor aferente bazinelor acvatice în cauză a fost incert pe întreaga perioadă imputată. Administrațiile publice locale nu au exercitat posesia asupra bazinelor acvatice înainte ca acestea să între de facto în posesia S.A. „Piscicultorul”. Primăriile Petrești și Zozulenii Noi și-au înregistrat dreptul de proprietate în 2008, primăria Pîrlița în 2010, iar în cazul primăriilor Cetireni și Negurenii Vechi terenurile figurau înregistrate pe numele Republicii Moldova la momentul inspecțiilor din noiembrie 2011. Dreptul de proprietate asupra construcțiilor hidrotehnice aferente bazinelor acvatice era înregistrat pe numele S.A. „Piscicultorul” (vezi para. 17). Reprezentanții primăriilor Todirești, Agronomovca, Negurenii Vechi, Pîrlița, Petrești și Cetireni au declarat în instanță că situația cadastrală a terenurilor era incertă până la înregistrarea în registrul cadastral al drepturilor de proprietate al autorităților locale. Martorii Roman Grigore și Sergiu Chicu au confirmat caracterul incert al regimului juridic al bunurilor. Mihail Filimon și Valentina Filimon au susținut că folosința bazinelor rezulta din dreptul de proprietate al societății asupra construcțiilor hidrotehnice.
Actele inspecției financiare din noiembrie 2011 au constatat lipsa contractelor de arendă și au estimat venituri ratate. Ele au indicat că unele primării nu au stabilit plățile aferente, nu au inițiat proceduri de dare în arendă și nu au întreprins măsuri pentru clarificarea situației cadastrale. S.A. „Piscicultorul” nu putea încheia unilateral contracte de arendă. Potrivit Legii nr. 436/2006, competența de a decide darea în arendă a bunurilor proprietate publică aparținea exclusiv consiliilor locale. Chiar dacă pct. 4.7 din Declarația de constituire a S.A. „Piscicultorul” prevedea folosirea terenurilor în baza unor contracte de arendă sau de vânzare-cumpărare, această obligație nu putea fi îndeplinită unilateral de către societate. La materialele cauzei nu există probe care să confirme refuzul S.A. „Piscicultorul” de a încheia aceste contracte și împiedicarea concomitentă a autorității publice locale, după înregistrarea drepturilor lor asupra terenurilor, de a exercita drepturile sale asupra terenurilor de sub bazinele acvatice. Existența litigiilor civile dintre societate și unele părți vătămate fortifică concluzia cu privire la natura civilă a disputei. Nu pot fi reținute nici argumentele privind neînregistrarea drepturilor asupra terenurilor timp de 15 ani și pretinsa încălcare a Legii cadastrului nr. 1543/1998. Aceste aspecte nu pot fi imputate S.A. „Piscicultorul”. Prin urmare, nu poate fi stabilită cu certitudine exercitarea arbitrară a unui drept, mai ales că inculpații au fost acuzați de inacțiune, nu de acțiune. În această parte, recursul este vădit neîntemeiat. b. învinuirea în baza art. 310 alin. (1) Cod penal
Procurorul susține că instanța de apel ar fi examinat eronat argumentele din apel și ar fi concluzionat greșit asupra lipsei elementelor constitutive ale infracțiunii. Scrisoarea Agenției Proprietății Publice nr. 06-05-1133, din 05 octombrie 2009, ar fi fost utilizată cu bună știință drept circumstanță nouă în procedura de revizuire, deși conținutul acesteia ar fi fost cunoscut anterior. Mutoi și Filimon ar fi depus declarații necorespunzătoare realității privind procesul de 18 privatizare a societății.
Infracțiunea prevăzută de art. 310 alin. (1) Cod penal, presupune falsificarea probelor într-un proces civil de către un participant la proces sau reprezentantul acestuia. Latura obiectivă a infracțiunii se exprimă prin acțiunea de falsificare a probelor. Prin „falsificarea probelor” se înțelege fie contrafacerea probelor, fie modificarea conținutului unor probe autentice. Falsificarea probelor nu trebuie confundată cu prezentarea probelor false.
Referitor la scrisoarea Agenției Proprietăți Publice din 05 octombrie 2009 și scrisoarea Ministerului Economiei din 05 august 2008, instanța de apel a reținut că acestea sunt înscrisuri emise de autorități publice. Materialele cauzei nu demonstrează că inculpații ar fi intervenit asupra conținutului lor. Simpla anexare a unor asemenea înscrisuri la o cerere de revizuire și invocarea lor în susținerea unei poziții procesuale nu echivalează cu falsificarea unei probe.
Procurorul susține că scrisoarea Agenției Proprietății Publice din 2009 nu ar fi constituit o probă nouă, întrucât ar fi avut conținut identic cu scrisoarea Ministerului Economiei din 2008. Aprecierea dacă un înscris constituie o circumstanță suficiente pentru admiterea revizuirii aparține exclusiv instanței civile învestite cu examinarea cererii de revizuire. Chiar dacă această apreciere ar fi fost eronată, ea nu probează, prin sine, falsificarea unor mijloace de probă de către inculpați.
Afirmațiile lui Nicolae Mutoi și Valentinei Filimon referitoare la temeiurile juridice ale dreptului pretins de S.A. „Piscicultorul” asupra bazinelor acvatice, formulate în cererile de revizuire, reprezintă poziții procesuale ale părților într-un proces civil. Ele nu constituie declarații în sensul tehnic al unui mijloc de probă. Asemenea afirmații nu pot fi calificate drept falsificarea probelor, în sensul art. 310 alin. (1) Cod penal.
Referitor la xerocopia Declarației de constituire în care lipsește pct. 4.7, materialele cauzei nu confirmă că aceasta ar fi fost realizată ori prezentată de inculpați. Xerocopia a fost examinată prin procesul-verbal din 16 august 2012 și recunoscută drept corp delict prin ordonanța din aceeași dată, fiind anexată la dosar în urma unei interpelări adresate Judecătoriei Ungheni (vezi para. 27-29). În dosar există și alte copii ale declarației, în limba română și rusă, în care pct. 4.7 este imprimat integral (vezi para. 30).
În ceea ce privește adeverința de privatizare din 30 iunie 2000, completul reține că declarațiile martorului Sergiu Chicu, potrivit cărora Departamentul Privatizării nu ar fi emis un asemenea înscris, nu demonstrează contrafacerea acesteia de către inculpați. Eventualele neconcordanțe privind proveniența sau valoarea juridică a documentului țin de autoritatea care l-a întocmit, nu de o contrafacere imputabilă inculpaților.
Din motivele expuse mai sus, în conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) 19 Cod de procedură penală COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Declară inadmisibil recursul procurorului Octavian Bodareu împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 20 octombrie 2020. Încheierea este irevocabilă. Președinte Vladislav Gribincea Judecători Alexandru Negru Leonid Chirtoacă 20