- Dosarul nr.
- 1ra-682/2023
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul penal
- Data
- 28 mai 2026
- Părțile
- Romeo Căuzan
- Pe scurt
- Art. 427 alin. 1 pct. 10 CPP
1ra-682/2023 — Art. 264/1 alin. 4 CP
ÎNCHEIERE
cu privire la inadmisibilitatea recursului învinuirea lui Romeo Căuzan (art. 2641 alin. (4) Cod penal) (Dosarul nr. 1ra-682/2023 Nr. PIGD 1-22001293-01-1ra-03052023) Recurs depus după 01 septembrie 2023 – dezacordul cu neaplicarea art. 54 CP nu se încadrează în temeiul de recurs prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 10) CPP; CSJ nu poate admite recursul din alte considerente decât cele invocate în recurs, iar invocarea argumentului în referința intimatului nu schimbă această concluzie. 28 mai 2026 Au examinat anterior cauza judecătorii: Instanţa de fond: Victoria Bogomolova Instanţa de apel: Vitalie Movilă, Serghei Pilipenco, Natalia Bondarenco Textul corespunde originalului Judecând în lipsa părților recursul în cauza penală privind învinuirea lui Romeo Căuzan, Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din: Stella Bleșceaga, Preşedinte, Leonid Chirtoacă, Vladislav Gribincea, judecători, constată următoarele: ÎN FAPT
Romeo Căuzan s-a născut în ianuarie 2005 în r-ul Cantemir. În recurs el a fost apărat de avocatul Valeriu Babenco.
Romeo Căuzan a fost învinuit că, la 06 decembrie 2021, în jurul orei 00:45, fără a deține permis de conducere, a condus pe un drum public din r-nul Cantemir un motociclu „Viper ZS 150” neînmatriculat, în stare de ebrietate alcoolică. Acesta a fost stopat de poliție și testat alcoolscopic cu aparatul Drager, rezultatul indicând o concentrație de 0,34 mg/l alcool în aerul expirat, corespunzătoare gradului avansat de ebrietate. Acțiunile sale au fost încadrate juridic în baza art. 2641 alin. (4) Cod penal.
În prima instanța cauza penală a fost examinată în procedură simplificată prevăzută de art. 3641 Cod de procedură penală. La 15 februarie 2022, prin sentința Judecătoriei Cahul, sediul Cantemir, Romeo Căuzan a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2641 alin. (4) Cod penal, fiindu-i stabilită pedeapsa de 135 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității. Inculpatul a fost obligat să achite în beneficiul statului suma de 30,19 lei cu titlu de cheltuieli judiciare pentru efectuarea testării alcoolscopice.
La 17 februarie 2022, avocatul Valeriu Babenco, în interesele inculpatului Romeo Căuzan, a declarat apel, prin care a solicitat casarea sentinței și pronunțarea unei hotărâri noi, prin care să fie dispusă liberarea de răspundere penală a inculpatului minor.
La 13 februarie 2023, Curtea de Apel Cahul a respins apelul avocatului și a menținut sentința fără modificări.
La 04 aprilie 2023, avocatul Valeriu Babenco, în interesele condamnatului Romeo Căuzan, a depus recurs în temeiul art. 427 alin. (1) pct. 5), 6) Cod de procedură penală. Avocatul a solicitat casarea deciziei și a sentinței și pronunțarea unei hotărâri noi prin care să fie dispusă liberarea de răspundere penală a condamnatului minor. Potrivit recursului, pedeapsa aplicată condamnatului este nejustificat de severă și individualizată eronat, fără a se ține cont de circumstanțele atenuante (recunoașterea vinovăției, căința sinceră, lipsa antecedentelor, statutul de minor). Instanțele nu au aplicat corect normele privind individualizarea pedepsei și nici dispozițiile legale ce permit liberarea minorului 1 de răspundere penală cu aplicarea măsurilor educative, fiind astfel necesară o soluție mai blândă – liberarea de răspundere penală.
La 03 mai 2023, Curtea Supremă de Justiție a solicitat părților depunerea referinței la recurs. La 06 mai 2026, procurorul-șef interimar al Secției reprezentarea a învinuirii în Curtea Supremă de Justiție, Cătălin Scutelnic, a depus referință. Procurorul consideră că temeiul prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 5) Cod de procedură penală a fost invocat formal de apărare, fără argumente, deoarece părțile au fost legal citate și prezente la examinarea cauzei. Procurorul consideră că recursul urmează a fi admis prin prisma art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, constatând că, la data pronunțării deciziei instanței de apel, termenul de prescripție era deja expirat, deoarece inculpatul era minor la data comiterii infracțiunii, iar conform art. 60 alin. (7) Cod penal, termenele de prescripție de tragere la răspundere penală pentru persoanele care la data săvârșirii infracțiunii erau minori, se reduc în jumătate. În consecință, se impune casarea deciziei Curții de Apel Cahul și liberarea lui Romeo Căuzan de pedeapsa penală din motivul expirării termenului de prescripție.
Urmărirea penală a fost pornită la 09 decembrie și s-a terminat la 28 decembrie 2021. În prima instanță cauza penală a fost examinată în perioada 04 ianuarie – 15 februarie 2022. Instanța de apel a examinat cauza în perioada 06 aprilie 2022 – 13 februarie 2023. Dosarul a ajuns la Curtea Supremă de Justiție la 03 mai 2023.
MOTIVAREA INSTANȚEI
9. Decizia motivată a curții de apel a fost pronunțată la 24 martie 2023. Recursul a fost depus la 04 aprilie 2023. Prin urmare, recursul a fost depus în termen.
Art. 434 Cod de procedură penală prevede că instanța de recurs verifică legalitatea hotărârii atacate doar în limitele invocate în recurs. Această prevedere nu permite instanței de recurs să admită recursul din alte considerente decât cele invocate în recurs (decizia nr. 1ra-854/2022, § 85). Totuși, legea nu interzice instanței de recurs să recalifice considerentele invocate în recurs de la un temei de recurs la altul (decizia nr. 1ra-1520/2023, § 56).
Recursul se bazează pe art. 427 alin. (1) pct. 5) și 6) din Codul de procedură penală în vigoare până la 01 septembrie 2023. Aceste temeiuri se referă la faptul că cauza a fost judecată în primă instanţă sau în apel în lipsa unei părţi, precum și la motivarea deciziei instanței de apel. Apărarea nu contestă vinovăția, însă nu este de acord cu pedeapsa aplicată, pe care o consideră prea aspră, precum și faptul că condamnatul poate fi liberat de răspundere penală cu aplicarea măsurilor educative în privința acestuia. Interpretarea sistemică a temeiurilor de recurs sugerează că orice critică adusă motivării pedepsei aplicate de judecător urma a fi examinată prin prisma art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de 2 procedură penală (încheierea nr. 1ra-1152/2023). Prin urmare, recursul depus va fi examinat doar prin prisma art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală.
Referitor la temeiul art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală, completul reiterează că norma respectivă se referă la individualizarea pedepsei contrar prevederilor legale. Din alin. (1) al acestui articol rezultă că în recurs sunt reparate doar „erorile de drept”. Doar în cazul individualizării sancțiunii contrar prevederilor legale există temeiul de recurs prevăzut de pct. 10). Apărarea nu a menționat prevederile legale care au fost încălcate de către instanța de fond și apel la stabilirea pedepsei. Recurentul doar își exprimă dezacordul cu această decizie. Liberarea de răspundere penală a minorului cu aplicarea măsurilor educative, în temeiul art. 54 alin. (2) Cod penal este dreptul instanței de judecată, nu obligația acesteia, instanța beneficiind de o largă marjă de apreciere în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei și persoana inculpatului. Simplul dezacord al apărării cu soluția adoptată nu echivalează cu o încălcare a legii. Instanța poate admite un recurs în temeiul pct. 10) doar atunci când nu sunt întrunite condițiile legale pentru aplicarea unei pedepse, și nu poate, în principiu, pune în discuție decizia instanțelor ierarhic inferioare cu privire la alegerea uneia din pedepsele alternative prevăzute pentru abaterea penală incriminată. Prin urmare, recursul nu se încadrează în temeiurile de recurs.
Procurorul susține că recursul urmează a fi admis în temeiul art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală. Acest argument nu a fost invocat în recurs. După cum este menționat în para. 10, art. 434 Cod de procedură penală nu permite instanței de recurs să admită recursul din alte considerente decât cele invocate în recurs. Menționarea acestui argument în referința procurorului nu schimbă această concluzie (încheierea nr. 1ra-437/2024, § 29).
În recurs nu a fost analizată nici aplicarea legii penale mai blânde ca urmare a modificării art. 2641 Cod penal prin Legea nr. 136/2024. Condamnatul se poate prevala de acest drept la etapa executării pedepsei.
Din considerentele menționate mai sus, în conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 3) Cod de procedură penală, în numele legii, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Declară inadmisibil recursul avocatului Valeriu Babenco, împotriva deciziei Curții de Apel Cahul din 13 februarie 2023. Încheierea este irevocabilă. Președinte Stella Bleșceaga Judecători Leonid Chirtoacă Vladislav Gribincea 3