- Dosarul nr.
- 1r-47/2025
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul penal
- Data
- 12 martie 2026
- Părțile
- Eugeniu Bahu
- Pe scurt
- Art. 449 al. 1 pct. 1 lit. b CPP
1r-47/2025 — Art. 264-1 al. 1 CP
DECIZIE
privind recursul împotriva încheierii Eugeniu Bahu (2641 alin. (1) Cod penal) (Dosarul nr. 1r-47/2025) (PIGD: 1-24035815-01-1r-30122025) Recurs tardiv; Ziua începerii curgerii termenului de recurs; Dacă cunoaște ziua la care va fi pronunțată încheierea, pentru avocat termenul de recurs curge din ziua în care a putut accesa hotărârea pe internet; Solicitarea de repunere în termen respinsă. 12 martie 2026 Textul corespunde originalului Examinînd în lipsa părților recursul în cauza penală în privința lui Eugeniu Bahu, Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din: Stella Bleșceaga, Preşedinte, Ghenadie Eremciuc, Alexandru Negru, judecători, constată următoarele: ÎN FAPT
Eugeniu Bahu s-a născut în anul 1977 în mun. Chișinău. El a fost învinuit în baza art. 2641 alin. (1) Cod penal (conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat).
În prima instanţă cauza a fost examinată în procedura simplificată, conform art. 364¹ Cod de procedură penală. La 21 mai 2024, prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, Eugeniu Bahu a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii incriminate și condamnat la 170 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității și anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.
La 25 mai 2024, avocatul Ivan Talpiș, în numele lui Eugeniu Bahu, a declarat recurs, solicitând casarea sentinței și trimiterea cauzei la rejudecare. Avocatul a invocat încălcarea dreptului inculpatului la interpret și omisiunea instanței de a lua în considerare declarațiile inculpatului și circumstanțele în care a fost comisă infracțiunea.
La 16 decembrie 2024, Curtea de Apel Chișinău a respins recursul și a menținut sentința. Instanța de recurs a constatat că prima instanță a stabilit corect starea de fapt și vinovăția inculpatului pe baza probelor administrate, inclusiv a testului de alcoolemie cu rezultatul de 1,40 g/l. Cu referire la individualizarea pedepsei, instanța de recurs a subliniat că anularea dreptului de a conduce mijloace de transport în cazul infracțiunii prevăzute de art. 2641 alin. (1) Cod penal este o pedeapsă obligatorie, iar aplicarea sau neaplicarea acesteia nu este lăsată la aprecierea instanței de judecată. Instanța de recurs nu a stabilit circumstanțe excepționale care să determine aplicarea art. 79 Cod penal, în vederea excluderii pedepsei complementare sub formă de anulare a dreptului de a conduce mijloace de transport.
La 20 martie 2025, Eugeniu Bahu a depus la Curtea de Apel Chișinău o cerere de revizuire în temeiul art. 458 alin. (3) pct. 2) Cod de procedură penală. El a solicitat casarea sentinței Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, din 21 mai 2024, a deciziei Curții de Apel Chișinău din 16 decembrie 2024 și dispunerea rejudecării cauzei în prima instanță. Recurentul a invocat că, după depunerea cererii de a face cunoştinţă cu materialele cauzei penale și de a i se elibera 1 decizia Curţii de apel, a constatat existenţa unor falsificări ale semnăturii sale în mai multe acte procesuale din 24 februarie 2024, inclusiv în cererea adresată Poliţiei, în procesul-verbal privind constatarea conducerii automobilului în stare de ebrietate alcoolică, în procesul-verbal de înlăturare de la conducerea automobilului şi în îndreptarea la instituția medico-sanitară. Un alt motiv invocat constă în introducerea de informaţii false în procesul-verbal al ședinţei de judecată, semnat de grefier și judecător, în special cu privire la pretinsa declarație a inculpatului că înțelege limba de stat şi acceptă examinarea cauzei fără interpret. Recurentul arată că aceste mențiuni nu corespund înregistrării audio și că dreptul său la interpret a fost încălcat prin continuarea ședinţei în lipsa interpretului și prin propunerea ca apărătorul să exercite atribuțiile de traducător. Recurentul invocă existenţa unor divergenţe între procesul-verbal şi înregistrarea audio, susţinând că o parte esenţială a înregistrării, inclusiv conversaţia din timpul pauzei, a fost ştearsă de către grefier. Potrivit afirmațiilor sale, această parte a înregistrării reprezenta proba principală privind solicitarea interpretului și a fost determinantă pentru concluziile instanţei de apel în hotărârea din 16 decembrie 2024. De asemenea, Eugeniu Bahu invocă faptul că procurorul ar fi prezentat o legitimaţie fără ștampilă cu stema de stat, iar instanţa ar fi ignorat încălcarea prevederilor Legii nr. 32/2013.
La 17 noiembrie 2025, Curtea de Apel Centru a respins ca neîntemeiată cererea de revizuire. Curtea de apel a examinat cererea prin prisma temeiului prevăzut de art. 458 alin. (3) pct. 2) Cod de procedură penală și a concluzionat că motivele invocate nu se circumscriu noțiunii de „circumstanțe noi sau recent descoperite”. Aspectele invocate vizează critici privind modul de apreciere a probelor, interpretarea unor acte procedurale și consemnările din procesul-verbal al ședinței de judecată, elemente deja supuse controlului judiciar în etapa recursului. Pretinsele neconcordanțe dintre procesul-verbal și înregistrările audio, precum și afirmațiile privind erori în procesele-verbale din 24 februarie 2024, nu reprezintă fapte sau împrejurări necunoscute instanțelor anterioare și nu sunt apte să modifice fundamentul probator al hotărârii definitive. Simpla invocare a unor discrepanțe între înregistrări și consemnările grefierului, în lipsa unei expertize tehnice sau a unui alt mijloc de probă obiectiv, nu constituie circumstanță nouă. De asemenea, criticile privind legitimația procurorului, statutul interpretului sau presupuse nereguli ale organelor de urmărire penală nu reprezintă circumstanțe noi, ci aspecte ce urmau a fi invocate în cursul judecării cauzei și valorificate în recurs, etapă în care s-a exercitat controlul jurisdicțional asupra legalității și temeiniciei hotărârii primei instanțe. Revizuentul nu a prezentat elemente noi, veritabile, apte să creeze îndoieli obiective asupra corectitudinii hotărârii atacate, cererea întemeindu-se pe afirmații generale și reinterpretări ale circumstanțelor deja examinate.
La 15 decembrie 2025, avocatul Iurie Bucliș a declarat recurs. El a solicitat repunerea în termen, casarea încheierii și trimiterea cauzei la rejudecare. Recurentul a reiterat argumentele formulate anterior în cererea de revizuire (a se 2 vedea para. 5), invocând caracterul esențial al încălcărilor descrise, impactul acestora asupra soluției adoptate și incidența dispozițiilor art. 458 alin. (3) pct. 2) Cod de procedură penală. Potrivit recursului, instanța ar fi respins cererea de revizuire fără o examinare obiectivă și efectivă a argumentelor invocate. Referitor la motivarea instanței privind respingerea susținerilor ce vizează pretinsa manipulare a procesului-verbal al ședinței și a înregistrării audio realizate de prima instanță, pe motivul lipsei unei expertize tehnice sau a altor mijloace de probă care să confirme existența unor intervenții ori neregularități în actele oficiale, recurentul susține că persoana condamnată nu dispune de posibilitatea reală de efectuare a unei expertize, însă, în eventualitatea rejudecării cauzei, ar putea solicita noului complet administrarea unei astfel de probe.
La 30 decembrie 2025, dosarul a ajuns la Curtea Supremă de Justiție.
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ
9. Articolul 462 alin.(4) Cod de procedură penală: „Încheierea de admitere a cererii de revizuire se supune căilor de atac odată cu fondul, în condiţiile legii. Încheierea de respingere a cererii de revizuire poate fi atacată cu recurs în instanţa ierarhic superioară, cu excepţia încheierilor emise de Curtea Supremă de Justiţie.”
Articolul 439 Cod de procedură penală prevede următoarele: „(1) Termenul de recurs împotriva hotărîrilor pentru care legea nu prevede calea de atac a apelului este de 15 zile de la data pronunţării hotărîrii. (2) Data de la care curge termenul recursului, repunerea în termen, declararea peste termen a recursului şi retragerea recursului se reglementează de prevederile art.402-407, care se aplică în mod corespunzător.”
Articolul 403 alin. (1) Cod de procedură penală prevede următoarele: „(1) Apelul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen dacă instanţa de apel constată că întîrzierea a fost determinată de motive întemeiate, iar apelul a fost declarat în cel mult 15 zile de la începerea executării pedepsei sau încasării despăgubirilor materiale.”
Articolul 449 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală prevede următoarele: „(1) Judecînd recursul, instanţa adoptă una din următoarele decizii: 1) respinge recursul, menţinînd hotărîrea atacată, dacă: a) recursul este nefondat; b) recursul este depus peste termen; c) recursul este inadmisibil; 3
MOTIVAREA INSTANȚEI
13. Cererea de revizuire a fost examinată în lipsa părților. Încheierea instanței de apel a fost pronunțată la 17 noiembrie 2025 și a fost plasată pe portalul instanței la 20 noiembrie 2025. Avocatul a depus recursul prin poșta electronică la 15 decembrie 2025, solicitând repunerea în termen din motiv că Eugeniu Bahu a aflat despre conținutul încheierii la 05 decembrie 2025.
Potrivit art. 439 alin. (1) Cod de procedură penală, termenul de recurs este de 15 zile. Conform art. 402 alin. (1) Cod de procedură penală, acesta curge de la data pronunţării încheierii integrale. În cazurile pronunțării încheierii fără participarea părților, când acestea nu au cunoscut data pronunțării, termenul curge de la data comunicării.
Curtea Supremă de Justiție, în încheierea 1ra-588/2025, § 9, a clarificat momentul de la care curge termenul de recurs împotriva deciziei instanței de apel și formele pe care le poate îmbrăca „comunicarea”. Potrivit acestei încheieri, dacă cunoștea ziua la care va fi pronunțată decizia motivată, pentru avocat termenul de recurs curge din ziua pronunțării, chiar dacă avocatul nu s-a prezentat la ședință. Această interpretare este aplicabilă și recursurilor împotriva altor hotărâri.
Cererea de revizuire, dactilografiată în limba rusă, a fost depusă la Curtea de Apel Centru de către condamnatul Eugeniu Bahu la 20 martie 2025. La 19 mai 2025, avocatul Ivan Talpiș a fost înștiințat despre faptul că examinarea cererii de revizuire a fost fixată pentru data de 03 iulie 2025, iar la 27 iunie 2025, condamnatul Eugeniu Bahu a luat cunoștință de materialele dosarului.
Recursul în această cauză a fost depus de avocatul Iurie Bucliș, care a fost desemnat la 25 septembrie 2025 conform deciziei Consiliuliu Național pentru Asistența Juridică Garantată de Stat, în baza cererii lui Eugeniu Bahu. Solicitarea desemnării unui avocat la această dată sugerează că, condamnatul cunoștea despre faptul amânării ședinței din 03 iulie 2025. De asemenea, aceasta sugerează că avocatul Iurie Bucliș a intervenit în această cauză înainte de pronunțarea încheierii Curții de apel și avea obligația de diligență de a se interesa de soarta cauzei.
Conform informațiilor de pe portalul instanței, ședința din 03 iulie 2025 a fost amânată din motivul aflării în concediu a unor judecători din complet. Cauza a fost examinată la următoarea ședință din 16 octombrie 2025, iar pronunțarea încheierii a fost fixată pentru 17 noiembrie 2025. Informația despre ședința din 17 noiembrie 2025 a apărut pe portalul instanțelor judecătorești la scurt timp după ședința din 16 octombrie 2025. Prin urmare, avocatul trebuia să știe că la 17 noiembrie 2025 ar putea fi pronunțată încheierea curții de apel și avea obligația de diligență să acceseze portalul instanțelor judecătorești pentru a accesa încheierea. 4
Atunci când recurentul sau avocatul său cunosc data pronunțării deciziei motivate, iar aceasta este publicată pe portalul instanțelor de judecată, termenul de recurs începe să curgă din ziua în care condamnatul sau apărătorul său au putut accesa hotărârea pe internet (cu excepția situației când inculpatul se află în detenție și nu are acces la internet, sau nu cunoaște limba în care hotărârea a fost publicată pe internet) (mutatis mutandis încheierea nr. 1ra-1590/2022, §19; 1ra-266/23, §17).
În privința avocatului Iurie Bucliș, termenul de declarare a recursului a început să curgă la 20 noiembrie 2025, data publicării hotărârii pe portalul instanței. Termenul a expirat luni, la 08 decembrie 2025. Avocatul a depus recursul la 15 decembrie 2025, adică peste termen.
După cum este menționat în para. 19, termenul de recurs începe să curgă din ziua în care apărătorul a avut posibilitatea să acceseze hotărârea pe internet. Faptul că condamnatul a primit încheierea la o dată ulterioară nu constituie un temei pentru a considera că, în privința avocatului, termenul ar începe să curgă de la o dată ulterioară celei la care hotărârea a fost publicată pe portalul instanței. Prin urmare, solicitarea de repunere în termen este neîntemeiată.
Din motivele de mai sus, în temeiul art. 449 alin. (1) pct. 1) lit b) Cod de procedură penală, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Respinge recursul avocatului Iurie Bucliș, ca fiind depus peste termen, și menține încheierea Curţii de Apel Centru din 17 noiembrie 2025. Decizia este irevocabilă. Președinte Stella Bleșceaga Judecători Ghenadie Eremciuc Alexandru Negru 5