1ra-2088/2021 — Art. 146 CP

Prin sentința Judecătoriei Chişinău din 08 octombrie 2019, cauza fiind judecată în baza procedurii prevăzute la art. 3641 Cod de procedură penală, Bobeico Inna XXXXX a fost recunoscută vinovată și condamnată pentru comiterea infracțiunii prevăzută la art. 146 Cod penal, fiindu-i stabilită o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 2 (doi) ani, cu executarea acesteia în penitenciar pentru femei, de tip semiînchis. 1 În baza art. 90 Cod penal, a fost dispusă suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de probaţiune de 1 an şi 6 luni. Cheltuielile de judecată în sumă de 46 103 lei, suportate în legătură cu efectuarea expertizelor judiciare, au fost lăsate în contul statului. A fost soluţionată soarta corpurilor delicte. 1.1. Pentru a pronunța sentința adoptată, prima instanță, în fapt, a constatat că la 05 martie 2019, aproximativ la ora 22.10, Bobeico Inna se afla la domiciliul situat pe adresa XXXXX, împreună cu soţul său, Boaghe Adrian, cu care convieţuiau împreună, ultimul fiind, potrivit art. 1331 lit. a) Cod penal, membru de familie al acesteia. La un moment dat, Boaghe Adrian, fiind în stare agresivă şi aflându- se în stare de ebrietate alcoolică, a provocat o ceartă cu Bobeico Inna, a insultat-o cu cuvinte necenzurate şi i-a aplicat acte de violenţă. Astfel, în rezultatul acestor acţiuni, la Bobeico Inna în mod subit a apărut tensiune emoţională de geneză cumulativă de intensitate puternică, care a avut o influenţă asupra conştiinţei şi comportamentului ultimei în situaţia creată de Boaghe Adrian şi dispunând de un cuţit, adică obiectul special adaptat pentru vătămarea integrităţii corporale sau sănătăţii, intenţionat i-a aplicat lui Boaghe Adrian o lovitură cu cuţitul în regiunea cutiei toracice pe stânga lateral, organ de importanţă vitală în urma căreia ultimul a decedat pe loc. În rezultatul acţiunilor întreprinse de Bobeico Inna, potrivit Raportului de expertiză judiciară nr. 201903C0561 din 05.04.2019, moartea victimei Boaghe Adrian a survenit în rezultatul hemoragiei interne, cauzată de plagă înţepat-tăiată a toracelui cu penetrare şi lezarea pulmonului stâng, care a fost produsă prin acţiunea traumatică cu un obiect plat înţepător-tăietor, care are legătură cauzală directă cu survenirea decesului. Pe baza stării de fapt expuse mai sus, în drept, acţiunile inculpatei au fost încadrate în baza art. 146 Cod penal, adică omorul săvârşit în stare de afect, survenită în mod subit, provocată de acte de violenţă şi de insulte grave, precum şi de alte acte ilegale şi imorale ale victimei.

Nefiind de acord cu sentinţa nominalizată, împotriva acesteia a declarat apel procurorul, care a solicitat casarea parţială a acesteia, cu pronunţarea unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit pentru prima instanţă, prin care lui Bobeico Inna recunoscută vinovată în comiterea infracţiunii prevăzute la art. 146 Cod penal, cu aplicarea prevederilor art. 3641 Cod de procedură penală, să îi fie stabilită o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de la 3 ani şi 4 luni, cu executarea pedepsei în penitenciar pentru femei de tip semiînchis, sub supravegherea medicului psihiatru. Să fie dispusă încasarea din contul inculpatei Bobeico Inna, în beneficul statului cheltuielile judiciare 2 în sumă de 46 103 lei, suportate în legătură cu efectuarea expertizelor judiciare. În motivarea apelului acuzarea a invocat că, potrivit de art. 61 Cod penal, pedeapsa este o măsură de constrângere statală şi un mijloc de corectare şi reeducare a condamnatului. Pedeapsa are drept scop restabilirea echităţii sociale, corectarea condamnatului precum şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, atât din partea condamnatului cât şi a altor persoane. Reieşind din aceste considerente, procurorul a opinat că pedeapsa aplicată inculpatei nu este proporţianală faptei şi consecinţelor survenite. Mai mult, Bobeico Inna, fiind mamă cu un copil minor, nu s-a gândit la viaţa copilului său în general, iar după comiterea infracţiunii, prezintă circumstanţele cauzei în aşa mod, pentru a crea impresia că are grijă de copilul său, pe când în realitate nu a făcut nici un pas în vedere redresării situaţiei în familie. De asemenea, a mai notat apelantul că prima instanţă a dispus lăsarea cheltuielilor de judecată în sumă de 46 103 lei în contul statului, fără a motiva că plata cheltuielilor judiciare ar putea influenţa substanţial asupra situaţiei materiale a persoanelor care se află la întreţinerea inculpatei, având în vedere faptul că Bobeico Inna a fost asistată de către un apărător cu care aceasta a încheiat un contract, iar această împrejurare pune la îndoială situaţia materială precară a cet. Bobeico Inna.

Prin decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 26 februarie 2020, apelul declarat a fost respins ca nefondat, cu menţinerea sentinţei fără modificări. 3.1. În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa de apel, analizând şi apreciind sistemul de acte şi documente acumulate şi administrate în cadrul urmăririi penale prin prisma art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenţei, concludenţei şi utilităţii lor, a ajuns la concluzia că acestea indică indubitabil la vinovăţia inculpatei Bobeico Inna în comiterea infracţiunii prevăzute la art. 146 Cod penal. Totodată, instanţa de apel a considerat că nu pot fi reţinute argumentele procurorului, or instanţa de judecată a ţinut cont de toate circumstanţele reale şi personale privind individualizarea pedepsei, şi anume: de caracterul prejudiciabil al infracţiunii, de personalitatea inculpatei, de influenţa pedepsei aplicate asupra corectării şi reeducării ei, de persoana acesteia. În aceeaşi ordine de idei, instanţa de gradul doi de jurisdicţie a punctat că mărimea pedepsei, în afară de gravitatea infracţiunii săvârşite, se stabileşte având în vedere persoana celui vinovat, care include date privind gradul de dezvoltare psihică, situaţia materială, familială sau socială, prezenţa sau lipsa antecedentelor penale, 3 comportamentul făptuitorului până sau după săvârşirea infracţiunii, deci este vorba de personalitatea infractorului. Pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în aşa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi evitarea în viitor a săvârşirii unor fapte similare. La caz însă, componenţa de infracţiune prevăzută la art. 146 Cod penal, prevede pedeapsa cu închisoare de până la 5 ani. Instanţa de apel a mai relevat că, în conformitate cu art. 16 alin. (4) Cod penal, infracţiunea comisă de către Bobeico Inna face parte din categoria infracţiunilor mai puţin grave, fiind comisă cu intenţie directă. Drept circumstanţe atenuante în baza art. 76 lit. a), g) Cod penal, la examinarea cauzei şi la stabilirea pedepsei în privinţa inculpatei au fost apreciate: săvârşirea pentru prima dată a unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave şi ilegalitatea sau imoralitatea acţiunilor victimei, dacă ele au provocat infracţiunea. Careva circumstanţe agravante în baza art. 77 Cod penal, la examinarea cauzei şi la stabilirea pedepsei inculpatei nu au fost stabilite. De asemenea, la stabilirea pedepsei, instanţa de judecată a ţinut cont şi de personalitatea inculpatei, şi anume, că acesta a recunoscut vinovăţia în comiterea faptei imputate şi a conlucrat activ cu organele de urmărire penală, se căieşte sincer de cele comise. Instanţa de apel a relevat că, ţinând cont de gradul prejudiciabil al infracţiunii, de necesitatea de apărare împotriva comiterii unor astfel de infracţiuni, reţinând faptul că aplicarea pedepsei trebuie să contribuie la corectarea inculpatei, a considerat că corijarea şi reeducarea inculpatei este posibilă prin aplicarea în privinţa acesteia a prevederilor art. 90 Cod penal, ţinând cont de gradul de pericol redus al faptei şi de repercusiunile pe care le-ar avea asupra inculpatei şi familiei sale o condamnare cu executare la închisoare, având în vedere starea familială şi prezenţa copilului minor la întreţinere. Pe de altă parte, instanţa de apel nu a reţinut ca fiind întemeiată solicitarea procurorului cu privire la încasarea cheltuielilor judiciare din contul inculpatei. În acest sens, a specificat că este obligaţia pozitivă a statului de a colecta probe necesare în vederea constatării faptei penale, identificării făptuitorului şi implicit, asumarea cheltuielilor aferente procesului din contul statului. Astfel că, în cazurile când expertiza a fost dispusă de către organul de urmărire penală sau de către instanţa de judecată, la solicitarea acuzatorului de stat, plăţile necesare pentru efectuarea expertizei vor fi achitate din contul mijloacelor băneşti a bugetului de stat, or, potrivit art. 227 alin. (1), (3) şi art. 229 alin. (1) Cod de procedură penală, cheltuieli judiciare 4 sunt cheltuieli suportate potrivit legii pentru asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal, în vederea demonstrării vinovăţiei inculpaţilor în comiterea infracţiunilor imputate, care se plătesc din sumele alocate de stat dacă legea nu prevede altă modalitate. Mai mult, prevederile alin. (3) al art. 75 din Legea nr. 68 din 14.04.2016 cu privire la expertiza judiciară şi statutul expertului judiciar, stipulează expres că, în cauzele penale, cheltuielile pentru efectuarea expertizei sunt suportate de către ordonatorul expertizei judiciare din bugetul alocat, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 142 alin. (2) din Codul de procedură penală. Astfel, instanţa de apel a subliniat că potrivit prevederilor art. 142 alin. (2) Cod de procedură penală, părţile, din iniţiativă proprie şi pe cont propriu, sunt în drept, prin intermediul organului de urmărire penală, al procurorului sau al instanţei de judecată, să înainteze instituţiei publice de expertiză judiciară/biroului de expertiză judiciară o cerere privind efectuarea expertizei judiciare pentru constatarea circumstanţelor care, în opinia lor, vor putea fi utilizate în apărarea intereselor lor. În lumina celor constatate mai sus, instanţa de apel a considerat justificat de a respinge demersul procurorului privind încasarea cheltuielilor judiciare din contul inculpatei, ca fiind neîntemeiat şi contrar prevederilor legale.

Legalitatea şi temeinicia deciziei instanţei de apel a fost contestată cu recurs ordinar de către procuror, care a solicitat casarea acesteia, cu remiterea cauzei la rejudecare în instanţa de apel, într-un alt complet de judecată. În motivarea cerinţelor sale a invocat că, decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia în partea individualizării pedepsei, or această soluţie este neîntemeiată prin aceea că inculpatei i-a fost aplicată o pedeapsă individualizată contrar prevederilor legale şi că greşit s-a dispus neîncasarea cheltuielilor de judecată. A mai remarcat recurentul că, suspendarea condiţionată a executării pedepsei pentru comiterea unei infracţiuni cu un grad de prejudiciabilitate sporit, materializat prin lipsirea de viaţă a unei persoane, nu a fost atins scopul principal, şi anume prevenirea de comitere de noi infracţiuni de către inculpat sau de către alte persoane. În acelaşi timp, s-a evidenţiat că dispoziţia art. 90 Cod penal, obligă instanţele să indice în hotărâri, motivele condamnării cu suspendare condiţionată a executării pedepsei. Potrivit aceleiaşi norme, stabilirea pedepsei cu suspendarea condiţionată a executării, se admite numai luând în consideraţie personalitatea vinovatului în cazul existenţei circumstanţelor atenuante, legate de scopul, motivele, rolul vinovatului şi comportamentul acestuia până la săvârşirea infracţiunii, în timpul şi după săvârşirea acesteia. 5 Prin referire la cauza penală în privinţa lui Bobeico Inna, motivarea instanţelor de fond la stabilirea modului de executare a pedepsei închisorii contravine prevederilor art. 394 alin. (2) pct. 3) Cod de procedură penală, deoarece hotărârile adoptate pe caz nu cuprind motivele de aplicare a pedepsei cu suspendare condiţionată a executării ei. De asemenea, acuzarea a criticat soluţiile adoptate de către ambele instanţe de judecată şi în partea ce ţine de respingerea solicitării procurorului privind încasarea integrală a cheltuielilor de judecată, or, la examinarea prezentei cauze, procurorul a invocat necesitatea încasării de la inculpata Bobeico Inna, în beneficiul statului cheltuielile judiciare suportate în legătură cu efectuarea expertizelor judiciare în cauza penală, care constituie 46 103 lei. În acest sens, s-a remarcat că efectuarea cheltuielilor de judecată într-o cauză penală este provocată de săvârşirea infracţiunii, care evident impune desfăşurarea urmăririi şi judecării cauzei pentru aplicarea legii penale celui ce a comis-o, ca urmare cheltuielile judiciare sunt imputabile inculpatului condamnat pentru săvârşirea infracţiunii, temeiul juridic fiind fapta sa infracţională, deoarece fără săvârşirea infracţiunii astfel de cheltuieli nu s-ar fi efectuat. Suplimentar, acuzarea a evidenţiat faptul că, prin Legea nr. 316 din 22.12.2017 (publicată în Monitorul Oficial nr.40-47/108 din 09.02.2018), alin. (2) art. 143 Cod de procedură penală a fost abrogat, fiind atestată intenţia legiuitorului de a pune cheltuielile judiciare în sarcina inculpatului.

Prin decizia Colegiului penal lărgit din 02 februarie 2021, recursul declarat a fost admis, cu casarea parţială a deciziei Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 26 februarie 2020, în partea stabilirii pedepsei şi a cheltuielilor judiciare, cu dispunerea rejudecării cauzei de către aceeaşi instanţă de apel, în alt complet de judecată. În rest, celelalte dispoziţii ale deciziei au fost menţinute fără modificări. 5.1. În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa de recurs ordinar a ţinut să menţioneze că suspendarea condiţionată a executării pedepsei, nu reprezintă o categorie aparte de pedeapsă, ci o măsură oferită persoanei prin lege de a demonstra că infracţiunea săvârşită de ea este un incident în viaţa acesteia. Prin urmare, în sensul legii, în afară de motivele care au servit temei pentru stabilirea pedepsei principale, instanţa trebuie să dea o motivare suplimentară, din care considerente a concluzionat că nu este raţional ca inculpatul să execute real termenul pedepsei stabilite. Analizând condiţiile în care poate fi acordată suspendarea executării pedepsei, 6 rezultă că aceasta nu este un drept al inculpatului, ci o facultate a instanţei de judecată, care este liberă să aprecieze dacă este sau nu cazul să o acorde. Din actele dosarului, instanţa de recurs a constatat că inculpata a săvârşit o infracţiune mai puţin gravă, cu un grad prejudiciabil sporit, prin ce a fost periclitată ordinea de drept. Astfel că, la stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei de către instanţa de judecată, într-un caz concret, se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările şi modul de săvârşire a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura şi gravitatea rezultatului produs sau a altor consecinţe ale infracţiunii; motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; conduita după săvârşirea faptei şi în cursul procesului penal; nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială etc. La caz, aşa cum rezultă din textul deciziei instanţei de apel, aceasta a motivat dispunerea suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate inculpatei, menţionând doar faptul că aceasta se poate corecta fără a executa real pedeapsa închisorii, ceea ce în viziunea instanţei de recurs a echivalat cu o concluzie insuficient motivată, care nu a putut fi menţinută. Pe de altă parte, din conţinutul recursului s-a mai desprins că partea acuzării critică decizia instanţei de apel şi în partea ce ţine de faptul că instanţa de apel a menţinut sentinţa prin care a fost respinsă solicitarea acuzatorului de stat privind încasarea de la Bobeico Inna a cheltuielilor judiciare în beneficiul statului, în sumă de 46 103 lei. La soluţionarea chestiunii cu privire la încasarea sau neîncasarea din contul inculpatei Bobeico Inna a cheltuielilor judiciare, ce ţin de efectuarea expertizelor judiciare, instanţa de apel făcând trimitere la prevederile art. 229 alin. (1), (3), 227 alin. (3), 143 Cod de procedură penală, art. 2, 75 alin. (3) al Legii nr. 68 din 14.04.2016, Cu privire la expertiza judiciară şi statutul expertului judiciar, a omis faptul că prin Legea nr. 316 din 22.12.2017 în vigoare din 09.02.2018 (publicată în Monitorul Oficial cu nr.40-47 art.108 din 09.02.2018), a fost abrogat alin. (2) art. 143 Cod de procedură penală, care prevedea că, plata expertizelor judiciare efectuate în cazurile prevăzute la alin. (1) se face din contul mijloacelor bugetului de stat. Aşadar, reieşind din concluziile expuse de către instanţa de apel în motivarea soluţiei adoptate, instanţa de recurs a constatat că, prin menţinerea sentinţei potrivit căreia a fost respins ca neîntemeiat demersul procurorului privind încasarea cheltuielilor de judecată în sumă de 46 103 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, nu a ţinut 7 cont în deplină măsură de prevederile legislaţiei procesual penale în vigoare, adoptând o soluţie pripită în acest sens.

Prin decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 05 iulie 2021 apelul procurorului a fost admis, cu casarea parţială a sentinţei, inclusiv din oficiu, în baza art. 409 alin. (2) Cod de procedură penală şi pronunţată o nouă hotărâre potrivit modului stabilit pentru prima instanţă, după cum urmează: Inculpata Bobeico Inna se eliberează de la plata cheltuielilor de judecată în mărime de 46 103 (patruzeci şi şase mii una sută trei) lei, suportate în legătură cu efectuarea expertizelor medico-legale, în temeiul alin. (3) art. 229 Cod de procedură penală. În rest, dispoziţiile sentinţei au fost menţinute fără modificări. 6.1. Pentru a se pronunţa în sensul dat, instanţa de apel a reţinut că legalitatea şi temeinicia sentinţei este contestată cu apel de către acuzatorul de stat, în partea individualizării pedepsei penale şi a cheltuielilor de judecată. Cu referire la modalitatea de executare a pedepsei aplicată de către instanţa de fond inculpatei Bobeico Inna, instanţa de apel a notat că raţionamentul de aplicare a prevederilor art. 90 Cod penal, are la origine persoana şi comportamentul acesteia până la săvârşirea infracţiunii, atitudinea şi modul de manifestare a infractorului în fazele de urmărire penală şi de judecare a cauzei faţă de infracţiune, cum vinovatul îşi apreciază fapta social periculoasă încă de la momentul descoperirii ei cum ar fi: conduita bună a infractorului, stăruinţa depusă pentru a înlătura rezultatul infracţiunii sau pentru a repara paguba pricinuită, comportarea sinceră în cursul procesului. Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei de către instanţa de judecată, într- un caz concret, se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs sau a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, conduita după săvârşirea faptei şi în cursul procesului penal, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătatea, situaţia familială şi socială etc. Suspendarea condiţionată a executării pedepsei cu închisoare depinde de întrunirea cumulativă a mai multor condiţii, expres şi limitativ prevăzute de lege, care privesc, pe de o parte, pedeapsa aplicată şi natura infracţiunii − condiţii obiective, iar pe de altă parte, situaţia şi persoana infractorului − condiţii subiective. 8 În cadrul condiţiilor suspendării, persoana inculpatului interesează sub raportul periculozităţii sale, decurgând, în primul rând, din faptă şi din împrejurările în care aceasta a fost săvârşită, iar în al doilea rând, din persoana infractorului, care trebuie studiată pentru a se putea constata dacă aceasta se poate corecta fără executarea pedepsei. În sensul dat, instanţa de apel a ajuns la concluzia de a menţine soluţia instanţei de fond referitor la suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de probaţiune de 1 an şi 6 luni în privinţa inculpatei Bobeico Inna, având în vedere următoarele condiţii obiective şi subiective ale cauzei: inculpata nu prezintă pericol social, dat fiind că dânsa anterior nu a fost judecată; a comis pentru prima dată o infracţiune mai puţin gravă; atitudinea inculpatei faţă de infracţiune − inculpata a recunoscut integral vina în comiterea infracţiunii incriminate, a solicitat examinarea cauzei penale în procedură simplificată, sincer s-a căit de cele comise; modul de manifestare a inculpatei în fazele de urmărire penală şi de judecare a cauzei − inculpata nu a creat impedimente la buna desfăşurare a procesului penal, nu s-a eschivat de a se prezenta în faţa organelor de drept şi a instanţei de judecată; nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială − inculpata este încadrată în câmpul muncii, întreţine şi educă de una singură un copil minor; succesorul legal al părţii vătămate a pledat pentru faptul ca inculpata să aibă grijă de copilul ei. Prin urmare, instanţa de apel a stabilit în speţa dată că dispunerea suspendării condiţionate a executării pedepsei este o măsură legală şi temeinică, aplicată în corespundere deplină cu condiţiile stabilite la art. 90 Cod penal şi care în esenţă oferă un sistem de garanţii sub aspectul eficienţei şi poartă o severitate accentuată de natură să exprime un tratament adecvat inculpatei Bobeico Inna şi să garanteze resocializarea sa pozitivă, scopul pedepsei fiind atins şi fără condamnarea acesteia la o pedeapsă privativă de libertate. Cu referire la argumentele de apel invocate de acuzatorul de stat precum că, în speţă, la individualizarea pedepsei penale, instanţa de fond nu a luat în consideraţie prejudiciul cauzat prin infracţiune şi anume că, în rezultatul acţiunilor ei criminale cet. Boaghe Adrian a decedat şi că ultima a avut posibilitate reală de a evita faptul comiterii infracţiunii, instanţa de apel nu le-a putut reţine la baza agravării modalităţii de executare a pedepsei penale, or, inculpata Bobeico Inna a comis fapta penală în stare de afect. Totodată, instanţa de apel a reţinut că, prin Raportul de expertiză psihologică nr. 06 din 30 aprilie 2019 se atestă că, Bobeico Inna la momentul săvârşirii infracţiunii se afla în stare de afect cumulativ. La ultima nu s-au depistat indici ai 9 imaginaţiei sporite şi înclinaţiei spre fantezie, iar în virtutea evenimentelor psihotraumatizante repetat într-un timp îndelungat, a cumulat stări psihoemoţionale negative ce au atins nivelul de intensitate maximă, condiţionând explozia afectivă, care i-a îngustat câmpul de conştiinţă, a împiedicat-o să-şi dirijeze acţiunile şi să recepţioneze adecvat evenimentele care au avut loc la 05.03.2019, precum şi i-au dezvoltat mecanisme de negare şi refulare a amintirilor despre evenimentele produse, prin urmare nu poate oferi declaraţii complete cu privire la aceste evenimente. Totodată, instanţa de apel a menţinut soluţia instanţei de fond privind dispunerea suspendării condiţionate a executării pedepsei penale aplicată în privinţa inculpatei Bobeico Inna, reieşind din interesul superior al copilului minor al inculpatei, care ar rămâne fără îngrijire părintească, or, atât inculpata, cât şi succesorul legal al părţii vătămate au confirmate în şedinţa de judecată a instanţei de apel, faptul că copilul minor se află la întreţinerea şi educarea inculpatei. Prin urmare, instanţa de apel, apreciind în ansamblu circumstanţele comiterii faptei, caracterul şi gravitatea infracţiunii raportat la personalitatea inculpatei şi motivul comiterii faptei prejudiciabile, a respins solicitarea acuzatorului de stat privind stabilirea inculpatei Bobeico Inna a unei pedepse penale sub formă de închisoare pe un termen de 3 ani şi 4 luni închisoare, cu executarea acesteia în penitenciar de tip semiînchis, pentru femei, or, inculpata a recunoscut integral vina în comiterea celor incriminate, a solicitat examinarea cauzei în procedură simplificată, sincer s-a căit de cele comise, a comis pentru prima dată o infracţiune mai puţin gravă, în prezenţa circumstanţelor atenuante şi lipsa celor agravante, este caracterizată pozitiv, educă şi întreţine singură un copil minor. În contextul celor reflectate supra, instanţa de apel a conchis asupra netemeiniciei solicitării acuzatorului de stat privind agravarea pedepsei penale în privinţa inculpatei Bobeico Inna, pe motiv că acuzatorul de stat nu a făcut referire la careva circumstanţe sau împrejurări concrete care să justifice agravarea pedepsei penale. Totodată, a fost relevat că pedeapsa penală se individualizează ţinând cont de gravitatea infracţiunii săvîrşite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanţele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de influenţa pedepsei aplicate asupra corectării şi reeducării vinovatului, precum şi de condiţiile de viaţă ale familiei acestuia. Or, pedeapsa are drept scop restabilirea echităţii sociale, corectarea şi resocializarea condamnatului, precum şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni atât 10 din partea condamnaţilor, cât şi a altor persoane, iar executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească demnitatea persoanei condamnate. În ceea ce priveşte solicitarea acuzatorului de stat cu privire la încasarea din contul inculpatei Bobeico Inna a cheltuielilor de judecată, instanţa de apel a ţinut să remarce faptul că, în corespundere cu prevederile art. 3 alin. (1) Cod de procedură penală, în desfăşurarea procesului penal se aplică legea care este în vigoare în timpul urmăririi penale sau al judecării cauzei în instanţa judecătorească. Prin Legea RM nr. 316 din 22.12.2017, în vigoare din 09.02.2018 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, art. 143 alin. (2) Cod procedură penală, care anterior prevedea că plata expertizelor judiciare efectuate în cazurile prevăzute la alin. (1) se face din contul mijloacelor bugetului de stat a fost abrogat. Potrivit art. 227 Cod de procedură penală, (1) Cheltuieli judiciare sânt cheltuielile suportate potrivit legii pentru asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal. (2) Cheltuielile judiciare cuprind sumele: 1) plătite sau care urmează a fi plătite martorilor, părţii vătămate, reprezentanţilor lor, experţilor, specialiştilor, interpreţilor, traducătorilor şi asistenţilor procedurali; 2) cheltuite pentru păstrarea, transportarea şi cercetarea corpurilor delicte; 3) care urmează a fi plătite pentru acordarea asistenţei juridice garantate de stat; 4) cheltuite pentru restituirea contravalorii obiectelor deteriorate sau nimicite în procesul de efectuare a expertizei sau de reconstituire a faptei; 5) cheltuite în legătură cu efectuarea acţiunilor procesuale în cauza penală. (3) Cheltuielile judiciare se plătesc din sumele alocate de stat dacă legea nu prevede altă modalitate. În conformitate cu art. 229 Cod de procedură penală (1) Cheltuielile judiciare sânt suportate de condamnat sau sânt trecute în contul statului. (2) Instanţa de judecată poate obliga condamnatul să recupereze cheltuielile judiciare, cu excepţia sumelor plătite interpreţilor, traducătorilor, precum şi apărătorilor în cazul asigurării inculpatului cu avocat care acordă asistenţă juridică garantată de stat, atunci cînd aceasta o cer interesele justiţiei şi condamnatul nu dispune de mijloacele necesare. Achitarea cheltuielilor judiciare poate fi suportată şi de condamnatul care a fost eliberat de pedeapsă sau căruia i-a fost aplicată pedeapsă, precum şi de persoana în privinţa căreia urmărirea penală a fost încetată pe temeiuri de nereabilitare. (3) Instanţa poate elibera de plata cheltuielilor judiciare, total sau parţial, condamnatul sau persoana care trebuie să suporte cheltuielile judiciare în caz de insolvabilitate a acestora sau dacă plata cheltuielilor judiciare poate influenţa substanţial asupra situaţiei materiale a persoanelor care se află la întreţinerea lor. Concomitent, instanţa a subliniat că efectuarea cheltuielilor judiciare într-o cauză penală este provocată de săvârşirea unei infracţiuni, care impune desfăşurarea urmăririi şi a judecării cauzei pentru aplicarea legii penale celui ce a comis-o; ca 11 urmare, cheltuielile judiciare sunt imputabile inculpatului condamnat pentru săvârşirea infracţiunii, temeiul juridic fiind vinovăţia sa infracţională, deoarece fără săvârşirea infracţiunii astfel de cheltuieli nu s-ar fi efectuat. Obligaţia inculpatului de a suporta cheltuielile judiciare este principală şi integrală, întrucât săvârşirea unei infracţiuni atrage în mod inevitabil desfăşurarea urmăririi penale şi a judecării cauzei, pentru a i se aplica pedeapsa infractorului, obligaţia de a suporta cheltuielile judiciare îi revine în principal acestuia, chiar dacă partea vătămată şi partea civilă au determinat, prin cererile lor, producerea unor cheltuieli. De asemenea, obligaţia de a suporta cheltuielile judiciare este integrală, incluzând toate cheltuielile necesare pentru pronunţarea unei hotărâri de condamnare de către prima instanţă. Cu toate acestea, instanţa de apel a notat că, în conformitate cu art. 229 alin. (3) Cod de procedură penală, instanţa poate elibera de plata cheltuielilor judiciare, total sau parţial, condamnatul sau persoana care trebuie să suporte cheltuielile judiciare în caz de insolvabilitate a acestora sau dacă plata cheltuielilor judiciare poate influenţa substanţial asupra situaţiei materiale a persoanelor care se află la întreţinerea lor. Din materialele cauzei penale, instanţa de apel a reţinut că, inculpata Bobeico Inna întreţine şi educă de una singură un copil minor, şi cu toate cu dânsa este angajată în câmpul muncii, ultima suportă cheltuieli ce ţin de închirierea unei locuinţe, copilul urmând să meargă în clasa I, ultima indicând că va fi în imposibilitate de plată de a suporta cheltuieli suplimentare. În acest context, instanţa de gradul doi de jurisidicţie a stabilit incidenţa situaţiei reglementată de art. 229 alin. (3) Cod de procedură penală pentru a dispune liberarea inculpatei de la plata cheltuielilor judiciare, aşa cum în cadrul şedinţei de judecată a fost stabilit faptul că inculpata nu este în capacitate financiară de a suporta cheltuielile judiciare în sumă de 46 103 lei, or, suportarea acestor cheltuieli ar putea influenţa substanţial asupra situaţiei materiale a copilului minor aflat la întreţinerea inculpatei.

Legalitatea şi temeinicia deciziei din 05 iulie 2021 este contestată cu recurs ordinar de către procurorul în Procuratura de circumscripţie Chişinău, Popov Oleg, care invocând temei pentru recurs prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de procedură penală, solicită casarea acesteia, cu dispunerea rejudecării cauzei de către aceeaşi instanţă de apel, în alt complet de judecată. În susţinerea recursului declarat, acuzatorul de stat invocă faptul că, deşi instanţa de apel era obligată în temeiul unor reglementări imperative prevăzute la art. 414 alin. (1) Cod de procedură penală să verifice în fapt şi în drept legalitatea sentinţei în cauza penală în privinţa lui Bobeică Inna, instanţa de apel s-a detaşat de la 12 prevederea normativă respectivă şi nu a reţinut prin argumente clare dacă prima instanţă s-a expus corect asupra individualizării modalităţii de executare a pedepsei penale stabilită inculpatei. Pe această linie de considerente, în opinia acuzării, instanta de apel a omis să constate faptul că prima instanţă şi-a motivat vag soluţia de individualizare a modalităţii de executare a pedepsei cu închisoarea în cazul inculpatei, dedicând acestei operaţiuni logico-juridice doar două alineate (a se vedea pct. 51-52 din sentinţă). În asemenea caz, instanţa de apel trebuia să înţeleagă că motivarea vagă a primei instanţe sub aspectul criticat, trebuia neapărat să genereze casarea parţială a sentinţei, indiferent dacă soluţia nouă se identifica cu cea anterioară. Într-o altă ordine de idei, partea acuzării reţine că instanţa de apel nu a fost suficient de atentă la argumentele invocate de către prima instanţă în sprijinul soluţiei de individualizare a pedepsei penale, care s-au intercalat cu soluţia de suspendare condiţionată a executării pedepsei penale, or, instanţa de apel a dat o conotaţie juridică dublă unora şi aceloraşi situaţii de drept şi de fapt. Pe final, partea acuzării consideră că instanţa de apel a admis o altă eroare de drept în cazul soluţionării chestiunii privind plata cheltuielilor judiciare, eroare care a afectat grav legalitatea sentinţei. În speţă, consideră recurentul că instanţa de apel îşi argumentează pe cât de confuz, pe atât de contradictoriu soluţia privind plata cheltuielilor judiciare. Din această perspectivă, instanţa de apel corect a reţinut şi s-a bazat pe prevederile art. 227 alin. (1) şi respectiv 229 alin. (1) Cod de procedură penală, afirmând că solicitarea acuzatorului de stat referitor la încasarea din contul inculpatei Bobeico Inna a cheltuielilor judiciare în sumă de 46 103 lei este întemeiată (a se vedea pct. 6.8.3 din decizie). Din constatarea vizată a instanţei de apel, deducem că solicitarea acuzatorului de stat privind punerea cheltuielilor judiciare în sarcina inculpatei Bobeico Inna este una întemeiată, iar soluţia instanţei trebuia să conţină dispoziţia de încasare a acestor cheltuieli de la inculpatra Bobeico Inna.

Judecând recursul ordinar declarat de către procuror, în raport cu actele cauzei, Colegiul penal lărgit ajunge la concluzia că acesta urmează a fi respins, ca inadmisibil, din următoarele considerente. Potrivit prevederilor art. 434 Cod de procedură penală, judecând recursul împotriva deciziei instanţei de apel, Colegiul penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie verifică legalitatea hotărârii atacate pe baza materialelor din dosar şi se pronunţă asupra tuturor motivelor invocate în recurs de titularul acestuia. 13 În conformitate cu dispoziţia art. 435 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală, judecând recursul, instanţa este în drept să-l respingă, ca inadmisibil, cu menţinerea hotărârii atacate, în cazul în care se constată că recursul nu a fost declarat cu respectarea condiţiilor legale (este tardiv sau inadmisibil) ori nu este întemeiat legal (este nefondat). Recursul este nefondat atunci când hotărârea atacată este legală, întemeiată şi motivată. Analizând textul cererii de recurs, Colegiul constată că titularul acesteia face trimitere la temeiurile de casare stipulate la art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de procedură penală, susţinând că decizia instanţei de apel urmează a fi casată, cu remiterea cauzei la rejudecare, dat fiind că instanţa de apel, a ignorat prevederile legii procesual penale la judecarea cauzei, pronunţând o hotărâre contradictorie în latura civilă şi menţinând o hotărâre nemotivată, în latura penală. Verificând actele cauzei, raportate la decizia recurată şi criticele procurorului, instanţa de recurs conchide că toate alegaţiile formulate de recurent sunt vădit neîntemeiate, iar soluţia instanţei de apel este corectă şi legală. În contextul ce urmează se vor puncta raţionamentele care au stat la baza acestei concluzii. Într-un prim aspect, Colegiul lărgit se va referi la pretinsa eroare ce vizează pronunţarea unei hotărâri contradictorii în latura civilă, care în opinia recurentului contrazice dispozitivul. Aşadar, lectuând textul deciziei contestate, instanţa de recurs atestă că, instanţa de gradul doi de jurisdicţie, iniţial a constatat existenţa cheltuielilor judiciare suportate în legătură cu efectuarea expertizelor medico-legale, ca ulterior să stabilească incidenţa art. 229 alin. (1) Cod de procedură penală, desfăşurând următorul gând în acest sens: 6.8.3. Colegiul Penal atestă că, solicitarea acuzatorului de stat referitor la încasarea din contul inculpatei Bobeico Inna a cheltuielilor judiciare în sumă de 46 103 lei este întemeiată, deoarece solicitarea acuzatorului de stat este întemeiată în baza alin. (1) art. 229 Cod de Procedură Penală, care prevede că cheltuielile judiciare sînt suportate de condamnat sau sînt trecute în contul statului…. Cu toate acestea, instanţa de apel notează că, în conformitate cu art. 229 alin. (3) Cod de Procedură Penală, instanţa poate elibera de plata cheltuielilor judiciare, total sau parţial, condamnatul sau persoana care trebuie să suporte cheltuielile judiciare în caz de insolvabilitate a acestora sau dacă plata cheltuielilor judiciare poate influenţa substanţial asupra situaţiei materiale a persoanelor care se află la întreţinerea lor. Din materialele cauzei penale, instanţa de apel a reţinut că, inculpata Bobeico Inna întreţine şi educă de una singură un copil minor şi cu toate cu dânsa este angajată în câmpul muncii, ultima suportă cheltuieli ce ţin de închirierea unei locuinţe, copilul urmând să meargă în clasa I, ultima indicând că va fi în imposibilitate 14 de plată de a suporta cheltuieli suplimentare. În acest context, Colegiul Penal a stabilit incidenţa situaţiei reglementată de art. 229 alin. (3) Cod de Procedură Penală pentru a dispune eliberarea inculpatei de la plata cheltuielilor judiciare, aşa cum în cadrul şedinţei de judecată a fost stabilit faptul că inculpata nu este în capacitate financiară de a suporta cheltuielile judiciare în sumă de 46 103 lei, or, suportarea acestor cheltuieli ar putea influenţa substanţial asupra situaţiei materiale a copilului minor aflat la întreţinerea inculpatei (f.d. 84, vol. III). Prin urmare, Colegiul lărgit ajunge la concluzia că instanţa de apel nu a pronunţat o hotărâre contradictorie, ba din contra, aceasta a motivat detaliat voinţa legiuitorului autohton, care a fost îndreptată spre obligarea condamnaţilor de a achita cheltuielile de efectuare a expertizelor judiciare, fiind posibilă scutirea condamnaţilor de la plata acestor sume, în anumite împrejurări (dacă acestea pot influenţa substanţial asupra situaţiei materiale a persoanelor care se află la întreţinerea lor). În desfăşurarea aceleiaşi idei, instanţa de recurs mai concretizează că, aşa cum rezultă din textul deciziei atacate, instanţa de apel şi-a motivat soluţia adoptată în conformitate cu prevederile art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, astfel că, decizia cuprinde temeiurile de fapt şi de drept care justificat au determinat eliberarea inculpatei Bobeico Inna de la plata cheltuielilor judiciare. Totodată, Colegiul penal lărgit atestă şi dezacordul recurentului cu soluţia instanţei de apel privind menţinerea sentinţei, în partea aplicării prevederilor art. 90 Cod penal, care în viziunea sa, a fost insuficient motivată. La acest capitol, instanţa de recurs menţionează că instanţa de apel a acordat deplină eficienţă circumstanţelor obiective şi subiective, ce vizează fapta comisă, împrejurările în care aceasta a fost comisă, şi nu în ultimul rând – persoana inculpatei, care interesează sub aspectul potenţialului de corectare a comportamentului deviant fără a fi izolată de societate. Din decizia recurată este cert faptul că instanţa de apel a motivat suficient oportunitatea aplicării prevederilor art. 90 Cod penal, fără a lăsa loc de interpretare sau a pune la îndoială modalitatea de executare a pedepsei închisorii stabilită de către instanţele de fond. Alegaţia acuzatorului de stat prin care se susţine că instanţa de apel a menţinut o sentinţă care nu a fost suficient motivată în partea aplicării art. 90 Cod penal în prezenta cauză penală, Colegiul lărgit o respinge, deoarece soluţia primei instanţa, este una corectă şi întemeiată, iar motivarea instanţei de apel asupra instituţiei suspendării condiţionate a executării pedepsei este una deplină, detaliată şi convingătoare, fiind în corespundere cu cerinţele art. 90 alin. (1) Cod penal (a se vedea pct. 6.1. din prezenta decizie). 15 Generalizând asupra considerentelor expuse în prezenta decizie, Colegiul penal lărgit, ca instanţă de control judiciar, se raliază la raţionamentele punctate de instanţa de apel constatate în decizia adoptată şi îşi însuşeşte integral argumentele de fapt şi de drept expuse de către această instanţă, apreciind că criticele procurorului în acest sens sunt nefondate. Prin urmare, instanţa de recurs conchide că, în prezenta cauză, nu se constată admiterea erorilor de drept prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de procedură penală la etapa judecării apelului, după cum pledează procurorul. Pe cale de consecinţă, Colegiul penal lărgit conchide că la judecarea cauzei în ordine de apel, instanţa a respectat prevederile legale relevante, prescrise de art. 414- 419 Cod de procedură penală şi a pronunţat o hotărâre legală şi întemeiată, astfel că nu există temei pentru admiterea recursului ordinar în sensul declarat de procuror.

În conformitate cu prevederile art. 431, 435 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală, Colegiul penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, DECIDE : Respinge ca inadmisibil recursul ordinar declarat de către procurorul în Procuratura de circumscripţie Chişinău, Popov Oleg, împotriva deciziei Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 05 iulie 2021, în cauza penală în privinţa lui Bobeico Inna XXXXX, cu menţinerea hotărârii atacate. Decizia este irevocabilă. Pronunțată integral la 31 martie 2022. Președinte Diaconu Iurie Judecători Guzun Ion Catan Liliana Plămădeală Ghenadie Bejenaru Iurie 16